Ionel Popa

Categorie: Poezie

  • Scrisoare pentru Moș Crăciun

    Scrisoare pentru Moș Crăciun

    Moș Crăciun, de mă iubești,
    Și cadouri pregătești,
    Du familiilor nevoiașe,
    De prin sate și orașe. 

    Du-le celor suferinzi,
    Și acelora flămânzi,
    Du copiilor orfani,
    Și familiilor fără bani. 

    Alimente, încălțăminte,
    Dulciuri și-mbrăcăminte,
    Du în casele sărace,
    Dă-le bucurie, pace. 

    Celor care au de toate,
    Dă-le-un strop de bunătate,
    Să împartă din ce-i al lor,
    Celor fără de-ajutor. 

    La tineri, dă-le speranță,
    Să aibă curaj în viață,
    La bătrâni, dă alinare,
    Și putere-n încercare. 

    Iar celor ce mult suspină,
    Fă-le viața mai senină,
    Celor singuri, întristați,
    Dă-le semeni devotați. 

    Celor cu vocație,
    Dă-le multă inspirație,
    Dă la toți, dă-le de toate,
    Deveni-vom mai buni, poate. 

    Pentru mine-atât aș vrea:
    Pe Dumnezeu alăturea,
    Și-aș mai vrea, dacă se poate,
    Dăruiește-mi sănătate! 

  • De n-ajunge Moșul

    De n-ajunge Moșul

    – Mămica mea cea mult iubită,
    De-atâtea griji te văd mâhnită,
    Te-ntreb sfios și tu mă iartă:
    De ce-i amară a noastră soartă? 

    Ce hram poartă Moș Crăciun?
    Mulți zic că este foarte bun.
    La noi oare va veni?
    O minge și eu mi-aș dori… 

    De ai copil, ce poți răspunde?
    E greu să-i spui că n-ai de unde,
    Să-i explici că viața-i grea,
    El știe doar că minge-ar vrea. 

    O lacrimă mama-și ascunde
    Greu își găsește cuvinte…
    Își strânge copilul la piept,
    Și îi răspunde înțelept: 

    – Copile drag, să ai credință,
    Arată tu recunoștință,
    Pentru că ești sănătos,
    Ai părinți și ești frumos. 

    La Moș Crăciun efortu-i mare
    Acum, la sfânta sărbătoare:
    Copiii din orfelinate
    Vor avea prioritate. 

    Orice-ar fi, tu-nvață bine,
    Moșu-i cu ochii pe tine,
    De vei ști mai multă carte,
    Moșul nu te dă deoparte. 

  • Istoria stă să se repete?

    Istoria stă să se repete?

    Partidele parc-au uitat
    Crunta soartă ce-au avut,
    Când n-au mai cooperat
    Și-n ură s-au întrecut. 

    Dacă nu s-au înțeles
    Lideri prea orgolioși
    Căi greșite au ales
    Croind drum la ticăloși.

    Rușii au pus laba pe noi,
    Când n-am fost uniți la greu,
    Batjocorindu-ne apoi,
    Fără teamă de Dumnezeu. 

    Istoria stă să se repete?
    Partidele-s încrâncenate,
    Să n-ajungem la regrete,
    De rămân înverșunate. 

    Alții-s cu ochii pe țară,
    Ne-ar dori împrăștiați,
    Vor pământuri, bunăoară,
    Iar pe noi, de ei legați. 

    Unește-i, Doamne, pe români,
    Ajută-i să se trezească,
    Să rămână aici stăpâni,
    Pe vatra lor cea strămoșească! 

  • Cine-l ştie pe Vasile?

    Cine-l ştie pe Vasile?

    Vasile tare-i necăjit, se simte-acum împovărat,
    Crește singur două fete, uneori e disperat,
    Altădată avea soție și amândoi munceau cinstit,
    Și cu două lefuri traiul le părea chiar liniștit. 

    Pentru casă merg la bancă și fac împrumut,
    Visul lor de-atâta vreme, în sfârșit, l-au obținut. 
    Însă, parcă din senin, vine-o tristă înștiințare:
    Amândoi rămân șomeri, firma-i în restructurare. 

    Viața lor cea liniștită se transformă într-un calvar,
    Când încep să aibă probleme în plan financiar,
    Banca îi suna întruna când apărea vreo restanță,
    Iar ei nu mai întrezăreau niciun licăr de speranță. 

    Ratele s-au adunat, cu penalități, dobândă,
    Să țină pasul au încercat, dar fără de izbândă,
    Casa fiind ipotecată, banca le-a vândut-o,
    Și o ultimă speranță, astfel, au pierdut-o. 

    De nevoie s-au retras undeva într-un sat,
    O căsuță din paiantă cu greu și-au ridicat,
    Soția pleacă-apoi din țară, încearcă să lucreze,
    Sperând astfel, încet-încet, familia s-o salveze. 

    Nemiloasă-i depărtarea, nici pe ei nu i-a iertat,
    După-o vreme, între dânșii, ceva s-a schimbat,
    A urmat și despărțirea, se-ntâmplă atât de des,
    Fetele-au rămas cu tata, așa ele au ales.  

    Povestea asta nu e nouă, toți cunoaștem un Vasile,
    Sunt familii despărțite, pentru multe luni de zile,
    De aceea trag semnalul, să se-audă-n București:
    De ajungi cumva în Guvern, la Vasile te gândești? 

  • Glasul pădurii

    Glasul pădurii

    – Cum te simți, pădure, acum în prag de iarnă,
    Atât de mult rărită de ai prea multă coarnă?
    Unde-ți sunt stejarii, falnici de-altădată?
    Ești plină de boscheți și slab regenerată. 

    Ce s-a întâmplat, pădure, de ești batjocorită?
    Omului îi faci doar bine și ești neprihănită,
    Ești scut și adăpost la păsări și jivine,
    Dar cei ce te doboară, lipsiți sunt de rușine. 

    – De-aș putea să urlu, aș urla pe dată,
    Când drujbe și topoare nemilos mă gată,
    De-o bucată de vreme, e lăcomie-n țară,
    Pentru bani, se pare, unii mă doboară. 

    Instituții care cândva m-au protejat,
    Sunt copleșite, frate, m-au abandonat,
    Și în țara noastră cu păduri virgine,
    Pe hoții de lemne cine-i mai reține?  

    Gravitatea-i mare când pentru parale,
    Se taie fără milă prin parcuri naturale,
    De-s ilegale fapte, pedepsite fie toate,
    Că destul am fost furată și cu, și fără acte! 

    Pădurea ne tot cheamă pe toți în ajutor,
    Să fim mai responsabili cu al nostru viitor
    Legi și regulamente să fie respectate
    Hoțiile din codru aspru sancționate. 

  • Detractorul

    Detractorul

    Detractorul e frustratul,
    Ce-a uitat de Dumnezeu,
    Nu cunoaște nici păcatul
    De-a-i vorbi pe toți de rău. 

    Adesea este un incult,
    Cu mintea întunecată,
    Și de n-are-un scop ocult,
    Răutatea-i vinovată. 

    Limitat de-a sa prostie,
    Nu acceptă vreun talent,
    Nu știe de modestie,
    El atacă vehement. 

    Afișând figură gravă,
    Cu aer de-atotștiutor,
    Împroașcă vorbe cu otravă,
    Adesea fiind provocator. 

    Și de-l bagă lumea-n seamă,
    Prinde și mai mult curaj,
    Se agită și defaimă,
    Fără urmă de menaj. 

    Are doar un singur leac,
    Și dacă ai inteligență,
    Îi poți veni și tu de hac:
    Tratează-l cu indiferență! 

  • Nu uita de omenie

    Nu uita de omenie

    În viață atât de mult contează
    Un trai frumos, în armonie,
    Lasă stresul, te distrează
    Și nu uita de omenie.

    Să ținem cont de cei din jur,
    Sunt mulți ce-au viața zbuciumată,
    Să-i ajutăm e de bun augur,
    Așa cum și Iisus ne-arată.

    Sunt inși ce-adună averi multe,
    Și pentru bani își pierd simțirea,
    Nu sunt dispuși nicicum s-ajute,
    Hagi Tudose-n toată firea!

    Orbiți de-o lăcomie crasă,
    Nicicum nu-și află fericirea,
    De cei din jur nu prea le pasă,
    În veci nu vor ști ce-i iubirea.

    10 aprilie 2015

  • Şi dacă n-am ghetuţe

    Şi dacă n-am ghetuţe

    Moș Nicolae, de la copii am aflat,
    Că vei veni, așa… pe înserat,
    Și vei lăsa în ghetuțe tot ce copiii își doresc,
    De-atunci, la asta întruna mă gândesc… 

    Că eu n-am ghetuțe, doar bine știi,
    Cum au, pesemne, mulți alți copii,
    Eu am doar niște încălțări uzate,
    Sunt din cârpă și-s demult purtate. 

    Ghetuțe mie cin’ să-mi ia?
    Sărmana bunicuța mea?
    Că tata nu mai este, știi asta bine,
    Iar mămica nu poate, chiar de e cu mine. 

    Tata în pădure, într-o iarnă, a murit,
    S-a dus s-aducă lemne și viu n-a mai venit,
    Mămica, de durere, s-a-mbolnăvit mai tare,
    Și nu-și mai află, biata, nicicând alinare. 

    Ne poartă acum de grijă draga mea bunică,
    E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică,
    A vândut căprița ca să-mi ia hăinuțe,
    Dar n-are bunicuța bani și de ghetuțe. 

    Și văd cum alți copii ghetuțe cremuiesc,
    Pentru Moșul generos atent le pregătesc,
    Scuză-mi îndrăzneala, te întreb… umil:
    La mine ai să vii? Și eu sunt un copil… 

    Dar știu că tu, Moș Nicolae, aduci și vindecare,
    Eu pot să uit de daruri, nu-i nicio supărare,
    De-ai să-i aduci mămicii un pic de sănătate,
    Bunica-i bătrână… și dacă nu mai poate? 

  • Fii dibace!

    Fii dibace!

    Dacă ar fi să-ți dau un sfat,
    De nu ești prea îngâmfat,
    Eu ți-aș spune: „Fii dibace!”
    Și-n lene nu te complace! 

    Dacă ești elev la școală,
    Nu cădea în brambureală,
    Temele de le vei face,
    Ai să-ajungi să fii dibace! 

    Dacă mergi la facultate,
    Alege cu grijă, frate,
    Un domeniu care-ți place,
    Dacă vrei să fii dibace! 

    De-ai învățat atâta carte,
    Și de-o slujbă ai tu parte,
    Treaba bine ți-o vei face,
    Dacă zilnic ești dibace! 

    De ești sportiv bine antrenat,
    În concurs fii concentrat,
    De-ai o șansă, fii dibace,
    Și arată ce tu poți face! 

    De vrei să fii antreprenor,
    Și-n afaceri să ai spor,
    Fii creativ, dar și tenace,
    Cu clienții, fii dibace! 

    Criza de îți dă târcoale,
    Ține minte-atunci, matale:
    Nu te plânge, fii pe pace,
    Inovează, fii dibace! 

    Politician de ești,
    Taxele să nu le crești,
    Alte lucruri tu poți face,
    Fiind cinstit, dar și dibace. 

    Să respecți mereu poporul,
    Să promovezi doar adevărul,
    Demagogia las-o-n pace,
    Cu alte partide fii dibace! 

    După cum se vede treaba,
    Ne stresăm ades degeaba,
    Ne grăbim, stăm ca pe ace —
    Nu mai bine-am fi dibace? 

  • Punţi

    Punţi

    Astăzi viața-i tot mai dură,
    Oameni încleștați de ură,
    Nu mai știu de Dumnezeu,
    Și se-nțeleg tot mai greu. 

    Răni adânci și suferință
    Lasă-n jur cu ușurință,
    Lipsiți parcă de simțire,
    Banul le e-n gând și fire. 

    Duc o viață de hârciogi,
    În relații-s demagogi,
    Luptă-ades pentru putere,
    Strâng cu lăcomie avere. 

    Inimile li-s de piatră,
    Omenia-i lepădată,
    Cred că tot li se cuvine,
    Chiar și ce nu le-aparține.

    Fiindcă-i lipsă de căldură,
    Și-ntre oameni multă ură,
    O vorbă bună, spusă-anume,
    Poate face bine-n lume. 

    De vezi omul supărat,
    Spune-i doar: „Ești minunat!”
    Stai cu el, ascultă-l bine,
    Și prin gesturi îl susține. 

    De-i iese fapta din comun,
    Tu să-i spui: „Ești foarte bun!”
    Sporește-i stima de sine,
    Și-l îndeamnă spre mai bine. 

    Iar de-i omul săritor,
    Și îți sare-n ajutor,
    Tu să-i spui: „Ești admirabil!”
    Și va fi și mai amabil.

    Iar de-i omul săritor,
    Și îți vine-n ajutor,
    Tu să-i spui: „Ești omenos!
    Și la suflet generos.” 

    Aceste vorbe, mă gândesc,
    Între oameni punți clădesc,
    Tuturor ne-ar fi mai bine —
    E ceva ce te-ar reține?