Am fost bun și a fost rău,
Am fost rău și a fost bine,
Am fost rău și a fost rău,
Am fost bun și a fost bine.
Totul mi-a părut ciudat,
Să-nțeleg mi-a fost cam greu,
Însă-așa am învățat
Să mă-ncred în Dumnezeu.

Am fost bun și a fost rău,
Am fost rău și a fost bine,
Am fost rău și a fost rău,
Am fost bun și a fost bine.
Totul mi-a părut ciudat,
Să-nțeleg mi-a fost cam greu,
Însă-așa am învățat
Să mă-ncred în Dumnezeu.

Doamne, Tu ce l-ai creat pe om,
De poți, mai umblă-i pe la cromozom,
O mutație să primească
Și doar iubirea s-o cunoască.
Doamne, pe om dacă-l iubești,
Nicicând să nu-l părăsești,
Că firea lui e mult prea slabă,
Prin viață trece-n mare grabă.
De capul lui cum l-ai lăsat,
Se duce repede-n păcat,
Se crede pe pământ etern
Și-și face din viață infern.
Arată-i, Doamne, armonia,
Fă-l să uite lăcomia,
Scoate-l din nemulțumire,
Să poată-o floare să admire.
Doamne, scapă-l de angoasă
Și fă-i viața mai frumoasă,
De-i arivist, mai potolește-l,
De-i egoist, atunci smerește-l.
De-i om frustrat că vrea mai mult,
Să-i potolești al său tumult,
Trimite-i semn și-l luminează:
E sănătos? Asta contează!

Haideți, prieteni, să umplem ghetuțe,
Cu dulciuri și jocuri, mănuși și hăinuțe,
S-aducem un zâmbet unor copilași,
Ce cresc printre lipsuri și sunt nevoiași.
Haideți, prieteni, ne-o cere Hristos,
Să dăruim din ce-i de prisos,
Hai să arătăm că nouă ne pasă,
De cei oropsiți ce nu au o casă.
Pe Moș Nicolae să-l simtă și-acei,
Ce stau azi în casă că n-au încălței,
Le-om duce ghetuțe să pună-n picioare,
Să meargă la școală chiar și pe ninsoare.
Să vă fie gândul la cei ce-s orfani,
Un fes și-o gecuță, la cei mai sărmani,
Ghiozdan și caiete, la cei cu mulți frați,
Haideți, prieteni, prisosul să-l dați!

– Mămica mea cea mult iubită,
De-atâtea griji te văd mâhnită,
Te-ntreb sfios și tu mă iartă:
De ce-i amară a noastră soartă?
Ce hram poartă Moș Crăciun?
Mulți zic că este foarte bun.
La noi oare va veni?
O minge și eu mi-aș dori…
De ai copil, ce poți răspunde?
E greu să-i spui că n-ai de unde,
Să-i explici că viața-i grea,
El știe doar că minge-ar vrea.
O lacrimă mama-și ascunde
Greu își găsește cuvinte…
Își strânge copilul la piept,
Și îi răspunde înțelept:
– Copile drag, să ai credință,
Arată tu recunoștință,
Pentru că ești sănătos,
Ai părinți și ești frumos.
La Moș Crăciun efortu-i mare
Acum, la sfânta sărbătoare:
Copiii din orfelinate
Vor avea prioritate.
Orice-ar fi, tu-nvață bine,
Moșu-i cu ochii pe tine,
De vei ști mai multă carte,
Moșul nu te dă deoparte.

În viață atât de mult contează
Un trai frumos, în armonie,
Lasă stresul, te distrează
Și nu uita de omenie.
Să ținem cont de cei din jur,
Sunt mulți ce-au viața zbuciumată,
Să-i ajutăm e de bun augur,
Așa cum și Iisus ne-arată.
Sunt inși ce-adună averi multe,
Și pentru bani își pierd simțirea,
Nu sunt dispuși nicicum s-ajute,
Hagi Tudose-n toată firea!
Orbiți de-o lăcomie crasă,
Nicicum nu-și află fericirea,
De cei din jur nu prea le pasă,
În veci nu vor ști ce-i iubirea.
10 aprilie 2015

Moș Nicolae, de la copii am aflat,
Că vei veni, așa… pe înserat,
Și vei lăsa în ghetuțe tot ce copiii își doresc,
De-atunci, la asta întruna mă gândesc…
Că eu n-am ghetuțe, doar bine știi,
Cum au, pesemne, mulți alți copii,
Eu am doar niște încălțări uzate,
Sunt din cârpă și-s demult purtate.
Ghetuțe mie cin’ să-mi ia?
Sărmana bunicuța mea?
Că tata nu mai este, știi asta bine,
Iar mămica nu poate, chiar de e cu mine.
Tata în pădure, într-o iarnă, a murit,
S-a dus s-aducă lemne și viu n-a mai venit,
Mămica, de durere, s-a-mbolnăvit mai tare,
Și nu-și mai află, biata, nicicând alinare.
Ne poartă acum de grijă draga mea bunică,
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică,
A vândut căprița ca să-mi ia hăinuțe,
Dar n-are bunicuța bani și de ghetuțe.
Și văd cum alți copii ghetuțe cremuiesc,
Pentru Moșul generos atent le pregătesc,
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb… umil:
La mine ai să vii? Și eu sunt un copil…
Dar știu că tu, Moș Nicolae, aduci și vindecare,
Eu pot să uit de daruri, nu-i nicio supărare,
De-ai să-i aduci mămicii un pic de sănătate,
Bunica-i bătrână… și dacă nu mai poate?

În ’89, de Crăciun,
Tirania am alungat,
Și-un viitor mai bun
Cu toții am visat.
Atâția tineri au luptat,
N-a fost ce-am așteptat —
Degeaba am sperat!
An după an,
Ne-am îndemonit,
Poporu-i mai avan,
Și parcă mai mâhnit.
Și tineri au pierit,
Ce-am sperat n-a mai venit,
În zadar ei s-au jertfit?
Duh necurat
În sărmanul popor
S-a aciuat,
De n-am avut spor.
Și tineri s-au dus,
Iar noi am distrus,
Uitând de Iisus!
Iisus Împărate,
Pogoară spre țară,
Duhuri curate
Că-i viața amară!
Că tineri vioi,
S-au jertfit pentru noi
Vrednici fă-ne de ei!

Laudă ție, omule cu suflet mare,
Ce cu blândețe-i alini pe cei sărmani,
Puțini sunt cei ce au așa chemare,
Laudă ție! Să trăiești mulți ani!
Mă-nclin în fața omului blajin,
Ce cu răbdare un bolnav ajută,
Laudă ție, bunule creștin,
Ce-i stai alături în a vieții luptă.
În aceste vremuri se poartă lăcomia,
Și mulți aleargă numai după bani,
Laudă ție, că iubești omenia,
Și-i miluiești pe cei sărmani.
Laudă ție, ce binele-l săvârșești,
Și nu aștepți nici plată, nici răsplată,
Discret, din ce-i al tău, tu dăruiești,
Cu inima curată și-mpăcată.
Dacă oferi din ce îți prisosește
Celor ce-o duc tot mai greu,
Laudă ție, ce faci e creștinește,
Să te ocrotească bunul Dumnezeu!

Binecuvântează, Doamne, poporul român,
Dă-i puterea de-a rămâne în țară stăpân.
Miluiește-l cu chibzuință și înțelepciune,
Întărește-l când e cuprins de slăbiciune.
Luminează-i, Doamne, calea când o rătăcește
Și dă-i iertarea Ta ori de câte ori greșește.
Ferește-i fiii cei mai aprigi de dezbinare,
Nimic să nu le fie prilej de întinare.
Unește-i, Doamne, pe toți frații laolaltă,
Să-și croiască împreună una și aceeași soartă.
Însuflețește-i pe toți fiii nației românești
Cu dorința de unire pe meleaguri strămoșești.
Întărește, Doamne, în tot poporul meu
Iubirea de moșie, credința-n Dumnezeu.
Ajută-l Tu, Doamne, să aibă spor în toate,
Să trăiască-n țara sa în cinste, în demnitate.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

În vremurile-acestea, cu multă tensiune,
Când violența, frate, e în ascensiune
Și zilnic apar știri de prin alte state
Despre lupte grele, cruzimi și atentate.
Iar la noi în țară vedem suferință,
Sărăcia, frate, pe mulți-i amenință.
Pământul se pare, ajunge la străini,
Iar noi, între noi, suntem tot mai haini.
Este câte unul de averi obsedat:
Nu-i ajunge-o casă, vrea întregul sat.
Alții, din lăcomie, își construiesc palate,
Adună ca hârciogii, de semeni stând departe.
Dezbinarea, frate, lovește în națiune;
La câte-om face față de-i multă fricţiune?
Eu am îndoieli, dar îți propun ceva:
Să fim mai solidari și multe-om schimba
Și dacă astăzi, frate, tu ești îngenuncheat,
Ți-oi întinde o mână ori îți voi da un sfat,
C-așa e creștinește: să ne-ajutăm la greu,
Şi asta mult îi place la bunul Dumnezeu.