Joi, 23 iulie 2026, în sala Centrului Cultural Județean Vaslui, domnul Dănuț Ailincăi și-a lansat ediția a doua, revăzută și adăugită, a volumului „Dănuț Ailincăi 70+6 – Călător pe valul vieții”.
Aspect de la lansarea ediției a doua a volumului «Dănuț Ailincăi 70+6 – Călător pe valul vieții».
Invitat la acest eveniment, am avut onoarea de a-i înmâna cea de-a cincea diplomă din seria „Om pentru oameni”, distincție pe care Asociația „Solidar” o acordă unor persoane care, prin activitatea și exemplul lor, contribuie la binele comunității.
Diploma i-a fost oferită domnului Dănuț Ailincăi în semn de recunoștință pentru întreaga activitate desfășurată în slujba culturii, pentru dăruirea și modestia sa și pentru dragostea cu care a promovat valorile românești.
Dănuț Ailincăi, alături de Ionel Popa, într-un moment dedicat volumului proaspăt lansat.
Un om dedicat culturii și comunității
În calitate de președinte al Asociației „Solidar”, am rostit cu această ocazie următorul discurs:
„Dragi invitați, Stimată audiență, Doamnelor și domnilor, Preacucernice părinte,
Există oameni care nu măsoară timpul în ani, ci în generațiile pe care le inspiră.
Există oameni care transformă cultura într-o punte între trecut și viitor, între tradiție și sufletul comunității.
Domnul Dănuț Ailincăi este unul dintre acești oameni.
Ani la rând, în calitate de director al Căminului Cultural din comuna Văleni, județul Vaslui, și-a dedicat activitatea promovării culturii, tradițiilor și valorilor românești. A înțeles că un cămin cultural nu este doar o clădire, ci inima unei comunități: locul în care oamenii se întâlnesc, se recunosc și își păstrează identitatea.
Nici după încheierea activității profesionale nu s-a retras din viața culturală. Dimpotrivă, a continuat, cu aceeași pasiune și dăruire, să fie prezent în mijlocul oamenilor, participând la numeroase manifestări artistice și culturale și contribuind la organizarea acestora. A devenit astfel un adevărat animator al vieții culturale din zonă.
În memoria celor care i-au urmărit au rămas spectacolele susținute împreună cu regretatul Ion Chiriac. Într-o armonie artistică aparte, domnul Dănuț Ailincăi dădea glas poeziei patriotice și cupletelor umoristice, iar Ion Chiriac completa recitalul prin sensibilitatea acordurilor de chitară.
Împreună au oferit publicului nu doar spectacole, ci și adevărate lecții despre dragostea față de neam, tradiție și frumos.
Prin întreaga sa activitate, domnul Dănuț Ailincăi a demonstrat că actul cultural nu înseamnă doar spectacole, ci și educație, memorie, identitate și responsabilitate față de comunitate.
A fost și rămâne un promotor al valorilor autentice, un om care a înțeles că fiecare poezie rostită și fiecare spectacol organizat pot întări legăturile dintre oameni și pot da sens apartenenței la aceeași comunitate.
Pentru întreaga contribuție adusă vieții culturale a județului Vaslui și pentru exemplul oferit generațiilor care l-au cunoscut, Asociația «Solidar» are onoarea de a-i conferi domnului Dănuț Ailincăi Diploma de Excelență «Om pentru oameni».
Diploma de Excelență „Om pentru oameni”, conferită domnului Dănuț Ailincăi de Asociația „Solidar”, la 23 iulie 2026.
Domnule Dănuț Ailincăi,
Prin această diplomă nu dorim doar să vă felicităm. Dorim, înainte de toate, să vă mulțumim.
Vă mulțumim pentru că ați dovedit că un om poate sluji o comunitate prin cultură, prin cuvânt și prin puterea exemplului.
Ați păstrat vie dragostea pentru poezie, pentru tradiție și pentru identitatea noastră românească. Ați adus bucurie în sufletele oamenilor și ați făcut ca scena Căminului Cultural din Văleni să fie, ani la rând, o școală a frumosului și a demnității.
În numele Asociației «Solidar», vă mulțumim pentru tot ceea ce ați dăruit oamenilor.
Faptele trec din prezent în istorie doar atunci când o comunitate le prețuiește. Prin această distincție ne îndeplinim o datorie de onoare: aceea de a vă spune, cu respect și recunoștință, «Mulțumim!».
Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, putere și bucuria de a vedea că semințele pe care le-ați sădit în sufletele oamenilor continuă să rodească.
Felicitări și la mulți ani, domnule Dănuț Ailincăi!”
La 28 iulie 2026, am avut onoarea de a vorbi, la Dodești, despre două dintre cele mai puternice repere ale identității culturale a acestei comunități: Victor Ion Popa și Mihai Apostu.
Nu sunt profesor de literatură și nici critic literar. Sunt inginer silvic și consultant, dar, înainte de toate, sunt dodeștean și iubitor de cultură.
Ca inginer silvic, am învățat un lucru simplu: niciun arbore nu poate deveni falnic fără rădăcini puternice. Cred că același adevăr este valabil și pentru oameni, dar și pentru comunități.
Un sat care își pierde memoria seamănă cu un arbore rămas fără rădăcini. Dodeștiul are însă rădăcini adânci, iar cultura reprezintă una dintre cele mai trainice.
Aspect de la întâlnirea culturală desfășurată la Dodești, în data de 28 iulie 2026.
Victor Ion Popa și rădăcinile sale dodeștene
Despre Victor Ion Popa s-au scris biblioteci întregi. Dramaturg, prozator, regizor, scenograf, desenator și profesor, el rămâne una dintre personalitățile complexe ale culturii române interbelice.
Este numit adesea „scriitorul de la Dodești”. În realitate, s-a născut la Bârlad, dar familia sa era profund legată de Dodești. Aici, la bunici, a petrecut multe zile ale copilăriei și tinereții. Tot aici a cunoscut oamenii, poveștile și frumusețea acestor locuri.
Dodeștiul nu a rămas pentru el doar o amintire. A devenit parte din universul operei sale.
Victor Ion Popa nu și-a uitat obârșia. Dimpotrivă, a rămas preocupat de viața culturală, spirituală, socială și economică a comunității. S-a implicat în dezvoltarea satului și a încercat să atragă sprijinul instituțiilor culturale patronate de Casa Regală.
Două opere, un mesaj comun
Am sentimentul că între două dintre operele sale importante, Take, Ianke și Cadâr și Sfârlează cu Fofează, există o legătură mai profundă decât pare la prima vedere.
Cele două lucrări sunt diferite ca specie literară, personaje și construcție. Prima este o piesă de teatru despre relațiile dintre oameni care aparțin unor comunități etnice și religioase diferite. Cea de-a doua este un roman despre visul unui tânăr de a se ridica prin inteligență, imaginație și muncă.
Privite însă în contextul epocii în care au apărut, amândouă par să transmită un mesaj comun: viitorul unei societăți nu poate fi clădit prin ură, excludere și exaltare naționalistă, ci prin omenie, cooperare, educație și creație.
„Take, Ianke și Cadâr” – lecția conviețuirii
În anul 1932, când curentele naționaliste și antisemite deveneau tot mai vizibile în viața politică și socială românească, Victor Ion Popa aducea pe scenă piesa Take, Ianke și Cadâr. Premiera a avut loc la 25 martie 1932, la Teatrul „Maria Ventura” din București.
Alegerea personajelor era semnificativă: Take este român, Ianke este evreu, iar Cadâr este turc. Cei trei trăiesc unul lângă altul, muncesc, se ceartă, glumesc și se ajută. Diferențele dintre ei sunt reale, dar nu le anulează umanitatea comună.
Piesa nu neagă identitățile etnice și religioase. Fiecare personaj își păstrează individualitatea, limbajul și tradițiile. Victor Ion Popa arată însă că identitatea nu trebuie transformată într-o armă îndreptată împotriva celuilalt.
Prin iubirea dintre Ana și Ionel, doi tineri care încearcă să depășească prejudecățile părinților și ale comunității, piesa devine mai mult decât o comedie. Devine o invitație la conviețuire, toleranță și înțelegere.
Privind retrospectiv, mesajul ei pare aproape profetic. Nu putem afirma că Victor Ion Popa a prevăzut tragediile care aveau să urmeze. Putem spune însă că a înțeles pericolul prejudecăților și al separării oamenilor după criterii etnice sau religioase.
Istoria avea să ne arate, din nefericire, până unde puteau ajunge naționalismul extremist, antisemitismul și ideologiile totalitare.
„Sfârlează cu Fofează” – puterea de a construi
La numai patru ani după apariția piesei, în 1936, Victor Ion Popa publica romanul Sfârlează cu Fofează.
De această dată, atenția autorului se îndreaptă de la relațiile dintre oameni către problema progresului. El construiește povestea lui Toader Mândruță, un tânăr din Vâltotești însuflețit de visul zborului.
Toader nu încearcă să se ridice prin contestarea, umilirea sau înlăturarea altora. El încearcă să se ridice, la propriu și la figurat, prin muncă, imaginație, ingeniozitate și perseverență.
Nu naționalismul zgomotos face o națiune puternică. Nu proclamarea superiorității față de alte popoare și nici căutarea permanentă a unor dușmani.
O societate progresează prin oamenii care învață, muncesc, cercetează, construiesc și îndrăznesc să transforme o idee în realitate.
Toader Mândruță nu este un erou al confruntării, ci unul al creației. Nu are putere politică, avere sau poziție socială. Are însă curiozitate, talent practic și o extraordinară capacitate de a visa.
Din materiale simple și cu mijloace puține, încearcă să construiască o mașină de zbor. Eșecurile nu îl opresc, iar neîncrederea celor din jur nu îl determină să renunțe. Visul său devine proiect, iar proiectul devine muncă.
Aici se află adevărata dimensiune motivațională a romanului. Victor Ion Popa ne arată că ridicarea unui om nu se realizează prin coborârea altuia, ci prin propria muncă și propria devenire.
Conviețuire și creație
Privite împreună, cele două opere par să ofere două răspunsuri succesive la aceeași întrebare: pe ce cale trebuie să meargă o societate pentru a avea viitor?
Prin Take, Ianke și Cadâr, răspunsul este: prin conviețuire, respect și recunoașterea umanității celuilalt.
Prin Sfârlează cu Fofează, răspunsul este: prin educație, creativitate, inovație, muncă și încredere în propriile posibilități.
Prima operă ne avertizează asupra pericolului dezbinării. Cea de-a doua ne arată forța creatoare a unei societăți care își încurajează oamenii să viseze și să construiască.
În prima, Victor Ion Popa apără pacea dintre oameni. În cea de-a doua, apără dreptul omului simplu de a se ridica prin propriile puteri. În amândouă, refuză ideea că progresul poate izvorî din ură.
Această asociere nu trebuie înțeleasă ca o afirmație că Victor Ion Popa și-ar fi conceput scrierile ca pe un program politic. Literatura sa este mult mai bogată și nu poate fi redusă la o singură interpretare. Totuși, succesiunea celor două opere permite și o asemenea lectură.
Într-o epocă în care unii îi îndemnau pe oameni să se teamă unii de alții, Victor Ion Popa îi invita să trăiască împreună.
Într-o epocă în care progresul era confundat cu forța, dominația și superioritatea națională, el propunea un alt model: omul simplu care își folosește inteligența, își urmează visul și construiește ceva folositor.
O societate sănătoasă are nevoie, mai întâi, ca oamenii să poată trăi împreună. Dar conviețuirea nu este suficientă. Ea trebuie urmată de educație, creație, muncă și progres.
Take, Ianke și Cadâr ne învață să nu ridicăm ziduri între oameni. Toader Mândruță ne învață să ridicăm aripi.
Tradiția poetică a Dodeștiului
Dacă Victor Ion Popa a făcut cunoscut universul Dodeștiului în literatura română, Mihai Apostu este scriitorul care l-a păstrat viu în literatura contemporană.
Spiritul poetic al Dodeștiului este probabil mai vechi decât știm. Victor Ion Popa a cules versurile răzeșului Nicu Codreanu și le-a publicat în reviste culturale din București, în perioada interbelică.
Mai târziu, Moș Ionică Luca, tatăl regretatului profesor de istorie Dumitru Luca, a dedicat Dodeștiului o poezie publicată într-o revistă.
Sunt dovezi că sufletul acestui sat s-a exprimat prin poezie încă de acum multe decenii.
Mihai Apostu – „Bardul de la Dodești”
Un moment important al acestei deveniri culturale îl reprezintă Mihai Apostu. Înaintașii au lăsat poeme. Mihai Apostu a construit și continuă să construiască o operă coerentă și matură, în care Dodeștiul nu este doar un loc, ci o stare de spirit.
Mihai Apostu, «Bardul de la Dodești», prezentând unul dintre volumele sale.
În paginile sale regăsim dealurile, pădurile, ulițele, răzeșii, bisericile, istoria și oamenii satului. Dodeștiul devine personaj, memorie și identitate.
Contribuția lui Mihai Apostu depășește însă poezia. Prin studiile dedicate lui Victor Ion Popa, prin cercetările referitoare la istoria locală, prin activitatea editorială și prin implicarea în viața culturală a comunității, el a devenit unul dintre păstrătorii importanți ai memoriei Dodeștiului.
Dodeștiul îi datorează mai mult decât volumele sale de poezie. Îi datorează faptul că i-a păstrat memoria și a făcut ca numele satului să circule prin literatură, istorie și cultură.
A demonstrat că un sat poate deveni un univers atunci când este privit cu dragoste și talent.
Așa cum literatura română îl are pe Vasile Alecsandri, „Bardul de la Mircești”, cred că timpul ar putea așeza lângă numele lui Mihai Apostu un alt supranume:
„Bardul de la Dodești”.
Nu ca termen de comparație valorică, ci ca expresie a legăturii profunde dintre un poet și locul care i-a hrănit sufletul și inspirația.
Nu este o întâmplare că am vorbit despre Victor Ion Popa și Mihai Apostu în cadrul aceleiași întâlniri culturale.
Primul a făcut cunoscut universul Dodeștiului. Cel de-al doilea l-a redescoperit, l-a aprofundat și l-a îmbogățit pentru generațiile de astăzi.
Între ei nu există concurență, ci continuitate. Aceasta este poate cea mai frumoasă dovadă că Dodeștiul are o adevărată vocație culturală.
Cultura rămâne
Există localități care au monumente și există localități care au personalități. Sunt însă puține comunități care au memoria scrisă chiar de oamenii lor.
Dodeștiul are acest privilegiu. Victor Ion Popa i-a dat prestigiu, iar Mihai Apostu i-a păstrat memoria.
Între cei doi se întinde mai bine de un secol de cultură dodeșteană, iar noi avem datoria să ducem această moștenire mai departe.
Investițiile cele mai valoroase nu sunt întotdeauna cele care se văd. Sunt cele care rămân.
Iar cultura rămâne și modelează generații.
Poemul Toamnă în Dodești, scris de Mihai Apostu, exprimă emoționant legătura dintre om, strămoși și locul natal:
„Și dacă urci ca să privești din deal,
Din deal de la Ursoaia dacă poți…
Vezi un pastel ce pare ireal
Ce-i traversat de-un scârțâit de roți!
E „mușuroiul” nostru moștenit
În care-am învățat să spunem… casă,
E locu-n care, dacă-ai revenit,
Te-așezi cu toți strămoșii tăi la masă!
Cum să nu vii acasă să trăiești?
Cum poți să uiți că noi am fost aleși?
Să fim desprinși din marile povești
Să dăinuim în veacuri ca răzeși!
Așa că… dodeștene, hai acasă-
Ca să trăiești aici sau să ne întâlnești
Să așezăm cu drag în harta țării
Numele satului Dodești!”
Dodeștiul nu este doar un punct pe hartă. Este un spațiu al memoriei, al creației și al continuității.
Un loc în care rădăcinile trecutului pot hrăni în continuare cultura generațiilor viitoare.
În data de 8 august 2024, la Casa de Cultură din Vaslui a avut loc lansarea cărții „Un extraterestru în pădurea Paiu”, autor Daniel Grosu.
Evenimentul s-a bucurat de prezența mai multor personalități ale culturii vasluiene, intelectuali sau iubitori de literatură, dintre care evidențiez: Ionel Bordeianu – directorul Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, Dan Ailincăi, cel care a fost moderatorul acestei lansări, profesorul Paul Munteanu, scriitorul Ioan Mâcnea Vetrișanu, caricaturistul Nicolae Viziteu, poetul și pictorul Octav Gălățeanu, epigramistul Ioan Toderașcu, sculptorul Gheorghe Alupoaie, pictorul George Leteanu, scriitorii Paul Zahariuc, Ioan Parfeni, Petru Grădinaru, dar, ca o surpriză, chiar Mircea Bezanov, cel în a cărui cârcă autorul a pus întâlnirea imaginară cu extraterestrul. De asemenea, reprezentanții presei: Lili Trifu – Vaslui TV, Mihai Ionescu – TV Total, Mihaela Manu – Vremea Nouă. Înregistrarea evenimentului se poate vizualiza la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=6Sbz6kIf0NY&t=40s
Alături de cei de mai sus am avut onoarea de a fi participant și chiar am putut exprima câteva gânduri cu referire la cartea lansată.
Daniel Grosu s-a născut la Vaslui la 8 august 1969. A lucrat ca ziarist în redacțiile mai multor publicații locale: „Phoenix”(1990), „Oferta”(1992-1995), „Monitorul de Vaslui”(1996-2000), „Observator”(2000), „Est Expres”(2000-2002), „Ghimpele de Vaslui”(2008-2010), „Informații agricole”(2014), „Solidar”(2014).
A fost colaborator la publicațiile: „În slujba patriei”(1988), „Povești adevărate”(1998), „Prosport”(1998-2004), „Adevărul de Vaslui”(2002-2003), „România Liberă”(2003-2007), „Ziarul de investigații”(2012-2014.
Cărți publicate:
„Eu și Păcăliciul”, roman,1997;
„Dincolo de iubire”, roman, 2002;
„Toamnă kaki”, roman, 2006;
„Cu sufletul în palmă”, culegere de eseuri, 2006;
„Când norii se sărută”, volum de proză scurtă, 2007;
„Profesorul de moarte”, volum de versuri, 2007;
„Călugărița”, roman, 2010;
„Dedesubt”, roman, 2010;
„Demnitate vândută”, roman, 2015;
„Dincolo de viață”, roman, 2019.
Este membru fondator al Asociației culturale „ARCA POESIS-ION IANCU LEFTER” din Vaslui.
Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași.
Cartea „Un extraterestru în pădurea Paiu” nu e un roman de science-fiction cum am fi tentați să credem dacă ar fi să ne luăm după titlu. Se dorește a fi o carte cu povești umoristice și nu numai. Titlul este preluat de la un articol publicat cu același nume cu ocazia zilei de 1 aprilie 1993 în ziarul „Oferta”. Articolul cu pricina apare la sfârșitul acestei cărți. Autorul preia în articol o informație de la un cetățean pe nume Mircea Bezanos care s-ar fi întâlnit cu un extraterestru în pădurea Paiu. Daniel Grosu folosise în articol numele lui Mircea Bezanos care chiar există în realitate fiind un prieten de familie și care lucra la acea vreme la depozitele Federalcoop, unde era pompier. Prezent la lansarea de carte, Mircea Bezanos a povestit ce a pățit în urma acelui articol de 1 aprilie. Foarte mulți chiar au crezut că el s-a întâlnit cu un extraterestru astfel că a fost asaltat de prieteni, cunoscuți, să detalieze întâlnirea. De fapt, Daniel Grosu fără să-și dea seama, a dovedit influența social-media asupra populației credule. Cu mulți ani înainte celebrul regizor Orson Welles1 experimentase ceva asemănător dar într-o locație mult mai mare: New York. Detalii găsiți accesând link-ul https://www.dw.com/ro/fake-news-cu-80-de-ani-%C3%AEn-urm%C4%83-o-emisiune-radio-%C5%9Foca-america/a-46090331
Orson Welles a arătat atunci că o populație deja înspăimantată(pe atunci bântuia spectrul războiului care avea să fie declanșat de către Hitler), e foarte ușor de indus în eroare. Dar oare populația actuală, nu numai din România, ci și din alte state, înspăimântată ba de coronavirus, ba de spectrul unui alt război etc, nu cade mai ușor pradă fake-news-ului?
Personajele cărții, cele mai multe, sunt vasluienii de rând. Autorul a trăit printre ei și activitatea jurnalistică poate l-a ajutat să-i cunoască mai bine.După cum bine se cunoaște, cei mai mulți vasluieni trăiesc din venituri oferite de stat: ajutor social, ajutor de șomaj sau alocații. Vasluiul ca municipiu, ca și întreg județul, de altfel, nu reușește să țină pasul cu dezvoltarea economică pe care o cunosc alte regiuni ale țării. Pe acest fond apar tot felul de situații, parte din acestea descrise de autor cu umor cum ar fi, de exemplu, achizițiile pe caiet.
Pe fondul vieții pline de nevoi, o bună parte din vasluieni își îneacă necazul … în băutură. Și la băutură, câte nu face omul! Exemple avem și în cartea de față. Din fericire, autorul tratează doar situații hilare, în realitate, pe fondul consumului de alcool apar și situații pline de tragism.
Bineînțeles că și adulterul merge mână în mână cu băutura! Adulterul e o sursă de hormoni ai fericirii pentru unii vasluieni și iată că devine și sursă de inspirație pentru autorul Daniel Grosu!
Autorului însă aproape îi piere cheful de umor când prezintă situația pensionarilor:
„Amăgiți permanent de o cohortă de guverne, pensionarii strâng din dinți și trag de viață, atâta cât le-a mai rămas. ……..
În prezent, păcălicii din fruntea statului român au ajuns până într-acolo încât aproape au desăvârșit umilința, pensionarii ajungând să stea la rând, la casele de ajutor ale pensionarilor, pentru a se împrumuta măcar cu banii care să le permită să-și ia un ou de Paște și o frântură de șorici, de Crăciun…. Cu un guvern anapoda și un președinte de țară și mai anapoda, s-a ajuns ca un pensionar să facă pur și simplu infarct, după ce s-a auzit că nu mai sunt fonduri pentru plata pensiilor.”
Cartea de față evidențiază și nostalgia vasluienilor față de trecutul comunist, nostalgia față de sărbătorile comuniste: 1 Mai, 2 Mai, 5 Mai, 8 Mai, 9 mai, 10 Mai etc. Apropo de ziua de 1 Mai, pe vremea comunismului era sărbătorită Ziua Muncii. Cu sarcasm, unul din personaje propune ca la 1 Mai mai bine s-a sărbători Ziua Șomerului(având în vedere lipsa locurilor de muncă la Vaslui, ca să fiu mai explicit). Cât despre ziua de 2 Mai când se sărbătorea Ziua Tineretului, unul din personaje precizează : „iștia mai tineri s-au dus să hămălească prin străinătățuri”.
Automat autorul este împins spre nostalgie amintind și de unele obiective care nu mai sunt în peisajul vasluian: Restaurantul Feroviarul, Terasa Trandafirilor, Restaurantul Moldova etc.
Cu multă tandrețe sunt evocate unele personalități ale Vasluiului plecate dintre noi,la care Daniel Grosu a ținut și ține foarte mult. E vorba de nea Titi Filip, pe care și eu l-am cunoscut, un om de o rară blândețe, de d-ul prof. Dan Ravaru2, de asemeni, pe care l-am cunoscut, de poeții Ion Enache3 sau Ion Iancu Lefter4.
Cu finețe, este luată în colimator și administrația vasluiană neglijentă cu unele monumente.
Dar cel mai bine este evidențiată minciuna, minciuna servită de social-media, minciuna servită de politicieni în porții zilnice și care face ca vasluienii să-i voteze în speranța că minciuna se va termina și vor veni conducători care să se aplece cu adevărat și spre necazurile lor.
Autorul se întreabă: Ar putea exista o lume fără minciuni? Câți dintre noi ar suporta să li se spună adevărul în față?”
Evident, e greu de suportat adevărul! Și mulți creatori au deranjat când au spus adevărul! Mihai Eminescu, Marin Preda, Nicolae Labiș, Cezar Ivănescu, George Filip, Ana Blandiana, Nina Cassian și lista e lungă, au avut de suferit când au spus adevărul! Istoria literaturii române consemnează și exemple în sens invers dintre care unul mi se pare reprezentativ: George Lesnea5 a scris ode și pentru Carol al II-lea al României, pentru Ion Antonescu, căruia i-a fost sergent pe front, pentru industriașul Nicolae Malaxa, dar și pentru Partidul Comunist Român și pentru Nicolae Ceaușescu. Și a obținut o multitudine de premii…adică minciunile puse în versuri chiar l-au ajutat!(https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Lesnea)
David Popovici6, recent medaliat la Olimpiadă, a exprimat niște nevoi ale sportului românesc la care politicienii ar trebui să acorde atenție, într-un interviu pe când încă era la Paris și drept urmare….nu a mai fost așteptat la aeroport! Cu un pic de minciună, David ar fi fost așteptat ca un rege!
Și când minciuna este atât de importantă, cum să nu-i dedici o carte?
Autorul trage un semnal de alarmă: „Trăim într-o lume cu 365 de 1 aprilie pe an”. Unul din capitole se numește: „Vasluienii se țin bine de nasul lui Pinocchio”. Ca preambul apare următorul text:
„Ca o variantă – mult mai romantică – a autohtonului Păcală, am putea înșira aici o poveste despre Pinocchio, cel căruia îi crește nasul în funcție de minciunile spuse, pripășit pe la Vaslui…. Dar, dacă s-ar adapta povestea asta într-o zonă deja urgisită, cum este aceasta a noastră, nu cumva ar trebui ca parlamentarii să-și ducă năsucurile interminabile și doldora de minciuni cu câte-un dispozitiv special, eventual să găsească o altă modalitate de a face mai mici aceste năsucuri, prin desfiletare, măcar ca să nu vadă chiar toată lumea rușinea în care ei trăiesc zi după zi?!”(pag.142).
În concluzie, cartea „Un extraterestru în pădurea Paiu” nu este numai o carte de povești umoristice. Reprezintă și o frescă a perioadei postdecembriste pentru orașul și județul Vaslui așa cum, tot cu umor, tratează revoluția din 1989 de la Vaslui, talentatul regizor Corneliu Porumboiu7 în filmul „A fost sau n-a fost”. Umor, umor, însă autorul evidențiază și o anumită problematică socială a urbei astfel că se desprind câteva teme interesante pentru politicieni cât și pentru administrația locală. Și vasluienii de rând ar avea ceva de învățat din care cel mai important ar fi să nu se mai lase ușor mințiți mai ales de către politicieni în campaniile electorale!
Felicitări Daniel Grosu! Vă invit să citiți cartea și cu siguranță vă veți descreți frunțile!
George Orson Welles (n. 6 mai 1915, Kenosha, Wisconsin, SUA – d. 10 octombrie 1985, Los Angeles, California, SUA) a fost un regizor de film și teatru, actor, scenarist, distribuitor și producător american. Fiind considerat un copil minune, a studiat diversele arte ale divertismentului și spectacolului, ca să ajungă să exceleze în cele mai multe dintre ele. ↩︎
Dan Ravaru (3 aprilie 1941, Bârlad – 28 septembrie 2020, Vaslui) – profesor, folclorist, etnograf, publicist. ↩︎
Ion Enache (27 septembrie 1950,satul Chirceşti, comuna Micleşti, jud. Vaslui – 31 mai 2006, Vaslui) – a fost un poet român. ↩︎
Ion Iancu Lefter (n. 28 septembrie 1940, Gura Albești, județul Vaslui – 1 martie 1990, Vaslui) a fost un poet român. ↩︎
George Lesnea (pseudonim al lui George Glod; n. 25 martie 1902, Iași – d. 6 iulie 1979, Iași) a fost un poet și traducător român. ↩︎
David Popovici (n. 15 septembrie 2004, București, România) este un înotător român, specializat în stilul liber. Este primul campion olimpic al natației masculine din România. Este campion mondial și european în 2022 la 100 de metri și la 200 de metri în stil liber. David Popovici a devenit cel mai tânăr campion mondial la proba de 200 m liber masculin și unul dintre cei mai tineri campioni mondiali masculin din istoria înotului. El deține recordul mondial la juniori la proba de 100 m liber, precum și recordul mondial la juniori, la 200 m liber. ↩︎
Corneliu Porumboiu (n. 14 septembrie 1975, Vaslui) este un regizor, scenarist și producător român contemporan. În 2005 scrie și regizează primul său lungmetraj „A fost sau n-a fost?” selectat în Quinzaine des Realisateurs unde obține premiul Camera d’Or. Filmul a primit peste 20 de premii în festivaluri din întreaga lume și a fost distribuit în peste 30 de teritorii. ↩︎
Am vizionat aseară meciul amical de fotbal România-Liechtenstein, partidă disputată pe teren propriu. S-a terminat egal și imediat au apărut o mulțime de comentarii mai mult sau mai puțin dure la adresa tricolorilor. A fost ultima partida de verificare disputată de selecționata noastră înainte de Campionatul European de Fotbal ce se va desfășura în Germania începând cu data de 14 iunie. Meciul ne-a arătat o selecționată a României nici pe departe pregătită de competiția la care s-a calificat, să nu uităm, grație unui noroc la tragerea la sorți a grupelor. Rar am văzut o neputință mai mare în a marca! La sfârșit gândul m-a dus la bancul cu Gheorghe care avea un cal și dorea să-l vândă. Vi-l relatez ca să mai îndulcim amarul:
„Gheorghe merge cu gloaba la târg.
– Cum trage calul ăsta la căruță, bade?
– D-apoi, nu prea trage.
– Da la plug, trage?
– Nu prea.
– O fi bun de călăreală, atunci.
– N-aș crede.
– Păi, atunci de ce l-ai adus să-l vinzi?
– Nu l-am adus să-l vând.
– Dar ce păcatele mele vrei să faci cu el?
– Vreau să-l fac de rușine.”
Cam asta e cu naționala noastră de fotbal! După cum arată, șanse mici să obțină ceva, doar să se facă de rușine! N-ar fi o problemă așa gravă dacă nu ar fi echipa națională! E în joc imaginea României! Fiind vorba de o selecționată, vinovați nu sunt jucătorii! Aici de vină e întreg sistemul! Eu nu cred că în România nu sunt jucători cu care putem alcătui o formație mai competitivă! Fiind vorba de selecționată de fotbal, văd două cauze pentru slăbiciunile de care dă dovadă:
-fie selecționerul nu are fler;
-fie sistemul în totalitate e greșit în sensul că cei cooptați nu sunt aduși pe criterii corecte care să ducă spre performanță.
Iată că dacă la fotbalul mare nu arătăm prea bine, echipa de minifotbal a ajuns în finala Campionatului European după ce că este deja Campioană Mondială! Echipa de minifotbal s-a croit pe bază de competențe! Sunt selecționați jucători pe bază a ceea ce arată indiferent unde joacă în mod obișnuit!
Așa ar trebui alcătuită selecționata națională, pe criteriul performanței! Nu trebuie să se bazeze neapărat pe jucători făcuți mari de scouteri! Mulți din cei convocați sunt foarte slabi! Eu nu cred că în România nu sunt jucători mai buni. Nu cred că din miile de jucători practicanți nu sunt 2-3 jucători capabili să bage mingea aia în poartă înainte de a o pierde! Sistemul însă nu-i lasă pe cei buni să iasă la suprafață pentru că sunt alte interese!
În concluzie, naționala României are nevoie de foarte mult noroc și foarte multă baftă la Campionatul European care să compenseze neputințele jucătorilor,…. Doar dacă Dumnezeu face vreo minune ca să obțină vreo niscaiva performanță!
O să închei cu un proverb de-al nostru. Îl dedic jucătorilor:
„Orice cal de curse ajunge gloabă, dar nu orice gloabă a fost cal de curse!”
Aseară, 10 mai 2024, în cadrul emisiunii „Românii au talent”, au urcat pe scenă copiii care formează Grupul „Dacii Liberi”, pregătit de profesorul Corneliu Pleșu.
Prestația lor a primit trei răspunsuri de „DA”, rezultat care le-a permis să meargă în etapa următoare. A existat și un „NU”, din partea lui Mihai Bobonete. Nu împărtășesc această apreciere, după cum nu am înțeles nici unele dintre observațiile făcute la adresa grupului.
Muzica folk și doina nu sunt genuri ușor de interpretat și nici nu se adresează oricărui gust. Tocmai de aceea, consider că evaluarea unor asemenea momente trebuie să țină seama atât de calitatea interpretării, cât și de mesajul transmis, de efortul copiilor și de valoarea culturală a repertoriului ales.
O apreciere mai echilibrată a avut Andra, un profesionist al muzicii. Chiar dacă a formulat unele observații critice, a recunoscut valoarea momentului și le-a acordat copiilor un meritat „DA”.
Dincolo de părerile juriului sau de comentariile apărute în mediul online, prestația copiilor nu poate diminua cu nimic meritele profesorului Corneliu Pleșu.
I-am remarcat de mai multă vreme pasiunea cu care lucrează alături de copii. Își cunoaște bine misiunea și dovedește nu numai talent muzical, ci și calități pedagogice deosebite. Descoperă tineri talentați, îi ajută să capete încredere în propriile puteri, îi pregătește și le oferă șansa de a urca pe scenă.
Ce poate fi mai frumos pentru un dascăl?
Profesorul Pleșu este, într-un fel, asemenea antrenorilor care lucrează cu grupele de copii. Știe că membrii formației vor crește, că unii își vor alege alte drumuri și că, la un moment dat, componența grupului se va schimba. Cu toate acestea, va continua să o ia de la început, să descopere alți copii talentați și să le insufle dragostea pentru muzică.
Aceasta este, cred eu, adevărata satisfacție a muncii sale: să transforme talentul în pasiune și să ofere fiecărui copil șansa de a se descoperi.
În mediul online au apărut și observații referitoare la numărul membrilor grupului sau la prezența saxofonului. Poate că unele dintre acestea merită discutate. Dar dacă în formație există un copil care iubește saxofonul, cum să-l lași acasă? Cum să nu-i oferi și lui șansa de a urca pe scena de la „Românii au talent” și de a trăi emoțiile unui asemenea moment?
Același lucru se poate spune și despre dimensiunea grupului. Uneori, misiunea unui profesor este mai importantă decât perfecțiunea unei formule scenice. El nu pregătește doar un spectacol, ci formează oameni și le oferă copiilor experiențe care îi pot marca frumos pentru întreaga viață.
La Bârlad există un grup de copii care cucerește inimile românilor oriunde se prezintă. Membrii săi au urcat pe numeroase scene, alături de interpreți și cantautori cunoscuți. Tot datorită acestei mișcări culturale, la Bârlad urma să se desfășoare, pe 19 mai 2024, prima ediție a unui festival național de folk.
Meritul principal îi revine profesorului Corneliu Pleșu. Alături de el trebuie apreciat și domnul Ivan, precum și sprijinul acordat de autoritățile publice locale.
Pentru efortul și pasiunea cu care lucrează alături de acești copii, pentru talentul pedagogic, pentru inspirația de a-i îndruma și motiva și pentru contribuția adusă prestigiului municipiului Bârlad, profesorul Corneliu Pleșu merită respectul nostru.
Dumnealui este un exemplu pentru alți dascăli, așa cum Grupul „Dacii Liberi” poate fi un exemplu pentru alți copii.
Zilele acestea am găsit timp să parcurg o carte pe care am primit-o chiar de la autoare. E vorba de volumul de poezii „Ferestre în ziduri”, autoarea fiind poeta Dorina Stoica din Bârlad. Cartea a obtinut premiul Nicolae Dabija la Festivalul International de Creatie Literarã „Titel Constantinescu” , editia a XVI-a 2023, de la Râmnicu Sãrat, proiect apartinând editurii Rafet.
Soarta a făcut să cunosc autoarea înainte de a-i ști măcar o parte din poezii. Ne-am cunoscut la Mănăstirea Bogdănița, acolo d-na Dorina venind în pelerinaj. Precizez că împreună cu soția, frecvent participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdănița. După slujbă, d-na Dorina ne-a recitat una din propriile creații.
O să-mi permit să scriu câteva rânduri despre felul cum am perceput eu poeziile din volumul „Ferestre în ziduri”, în calitate de consumator de cultură. Nu am pregătire filologică și nici nu am pretenții de scriitor. Totuși, îmi permit să evidențiez o carte dacă citind acea carte îmi produce anumite simțiri.
D-na Dorina Stoica este cunoscută ca autoare de literatură religioasă. Poeziile din volumul „Ferestre în ziduri” nu se încadrează la acest gen de literatură însă ne-o descoperă pe autoare ca profund creștină! Poeziile din acest volum sunt despre EA, poeta Dorina Stoica.
Poeziile sunt foarte plăcute, incitante! Ne arată trăirile unui creator care scrie pentru că are de oferit ceva semenilor. Nu se sfiește să-și arate slăbiciunile umane.
Este conștientă că un poet adevărat nu poate să spună decât adevărul! Consideră că „Poetul e un căutător de perle îngropate
într-un ocean de falsitate, ură, nedreptate,
complot și minciună.
Poetul e vocea Crist-alină a Universului pe care
niciun zgomot nu o poate acoperi!” Fragment din poezia „Un poet…”
Ne prezintă crâmpeie din copilărie, din viața de zi cu zi, din care reiese trăirea creștină.Scrie despre mamă, despre tată, despre primăvară, renaștere, înviere…, copilărie…
„Dar nu azi! Mâine e sărbătoare,
mâine toate se pot întâmpla
cu bucurie, cu durere, cu întârziere,
cu voia lui Dumnezeu
care ne trimite ploaie
ca să înflorească ferestrele.” Fragment din poezia „Mâine”.
Dorina Stoica nu e roasă de ambiții. Nu i se vede suferința pe care o trăiesc unii autori și care lasă să li se vadă frustrarea…Trebuie spus că nici la creatorii de operă literară lucrurile nu merg „uns” de fiecare dată. Există multă muncă pentru a da forma dorită! De aceea, vedem că mulți scriitori se pierd cu firea. Unii devin ipohondri, li se pare că au înțepături la inimă, unii devin irascibili, se ceartă cu toată lumea din te miri ce motiv, iar alții devin paranoici. Unii își fac statui încă din timpul vieții! Nu au răbdare ca opera să „construiască” statuia!
Dorina Stoica e altfel. Și când e rănită(adevărul doare, nu-i așa?), poeta Dorină Stoica nu dă frâu urii. Cum răspunde Dorina Stoica detractorilor?
„Dacă tu ai avea doar un metru cincizeci înălțime
și toți s-ar mira când te văd pentru prima oară
nu în virtual, ci în carne și oase,
ai dovedi că ai înmulțit frumos talantul
pe care și l-a dat Dumnezeu, ei tot ar râde de tine
și te-ar numi, mai întâi, când nu-i auzi,
iar apoi în față, cu dispreț, piticanie,
iar tu te-au ruga din toată inima
să le ierte Dumnezeu răutatea, în timp ce ei
se așteaptă să le faci vreun rău!”
Poezia se numește „În timp ce ei” . Se poate un răspuns mai frumos? De aceea, iubim poeziile Dorinei Stoica! Acestea sunt ca o alifie pentru suflet. Dau speranță, motivează!
Închei cu o poezie cunoscută de-a poetei Dorina Stoica, potrivită Săbătorilor Pascale:
ÎȚI MULȚUMESC, DOAMNE
Autor Dorina Stoica
Îţi multumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine.
Îţi multumesc că am pe masă o pâine.
Îţi multumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări şi flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieţii mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântână,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.
Multumesc pentru omul blajin şi sincer.
Multumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.
Îţi multumesc pentru cântecul de păsărele
Pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.
Îţi multumesc că ai Înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucruri pentru care să-ţi mulţumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc !
Constantin Marafet spunea la lansarea cărții în 2023: „Poetul este lumina dintre generatii, este cel care drãgosteste cuvinte spre înmuierea sufletelor pãgâne, este cel de deasupra cuvintelor, cel care împrãstie umbra din jurul lor si le dã strãlucirea cuvenitã. Poetul luptã cu inertia, cu lasitatea si cu ipocrizia. Poetul luptã cu toate durerile lumii pentru noi. Sã-i fim alãturi!”
Zilele acestea am finalizat de citit cartea „Târgul Bârladului. Geneza și hotarul” având ca autor pe d-ul prof. Gheorghe Gherghe.
A fost o lectură deosebit de plăcută și asta pentru că autorul prezintă informațiile în așa fel încât să poată fi înțelese de orice curios, nu neapărat cu o pregătire de istoric. Aflăm informații despre evoluția evenimentelor de pe teritoriul Moldovei de după părăsirea Daciei de către romani, rolul și influența popoarelor migratoare ce au călcat pe aceste meleaguri, contextul în care ia naștere Moldova. Apoi aflăm informații despre târgul Bârladului, evoluția acestuia, rolul de capitală a Țării de Jos. Totodată, aflăm informații despre satele existente sau care au dispărut și care au făcut parte din ocolul Bârladului.
Iată câteva pasaje din carte:
„Românii, sub stăpânirea tătară, şi-au dus o existenţă asemănătoare cu cea din vremea stăpânirii turanice. Stăpânirea le-a adus o anumită protecţie. Ei se temeau mai mult de catolicismul maghiar decât de tătari. A fost o anumită colaborare între strămoşii noştri şi stăpânirile venite din răsărit. Ţara Moldovei a apărut mai mult din iniţiativă străină decât prin stăruinţele localnicilor. Zona până la Siret şi partea de nord a fost eliberată de sub stăpânirea tătarilor, de regalitatea maghiară. Teritoriul eliberat s-a dorit a fi stăpânit de regalitatea maghiară, prin românii veniţi din Maramureş, vasali ai lui. Restul teritoriului, până la Nistru, a fost eliberat de lituanieni, prin fraţii Koriat. O căsătorie dinastică a dus la realizarea Moldovlahiei.”(pag.60)
„Țara Moldovei a apărut și s-a extins pe măsură ce tătarii se retrăgeau spre răsărit. Noul stat a moștenit sistemul administrativ implementat de tătari, locuitorii și-au perfecționat tactica și strategia militară, cunoscută, de ei, mai de mult de la populațiile turanice.
Tătarii au stăpânit zona de la răsărit de Carpați, puțin peste o sută de ani. Între localnici și stăpâni se stabiliseră anumite raporturi. Tătarii au asigurat stabilitatea, localnicii au prestat slujbe, au plătit dijme, i-au însoțit în război. Pentru îndeplinirea acestor obiective a fost nevoie de o anumită organizare teritorială, tătarii aveau nevoie de intermediari. Au apărut cnezate și voievodate în teritoriu, cnezii și voievozii au format vârfurile artistocrației locale. Românii se temeau mai mult de unguri care aduceau catolicismul, această formă de creștinism fiind o primejdie mai mare pentru ei, comparativ cu stăpânirea tătară.
Moldova s-a format ca stat prin inițiativa maghiară. Localnicii nu au părut prea încântați, urmare a fost alungarea Drăgoșeștilor și instaurarea puterii lui Bogdan, apoi respingerea încercărilor maghiare de a restaura vechea situație.Dar, Moldova avea nevoie de un protector.”(pag.85)
„Prima atestare certă a Bârladului este considerată anul 1408. Atunci, la Suceava, în 8 octombrie, Alexandru cel Bun a acordat un privilegiu negustorilor din Liov. În document, Bârladul apare ca punct de vamă: ”Iar liovenii ce vor merge la Brăila, după peşte, la vama de margine, fie la Bacău sau la Bârlad, acolo vor de grivnă câte un groș și jumătate, iar carul și poștele să nu li se ia. Și acolo să își ia pecete și să meargă slobod la Suceava.Vama principală era la Suceava, pentru aceasta la Bârlad negustorii lioveni trebuiau să-şi scoată pecete. Ca punct de vamă, Bârladul era o localitate însemnată, cunoscută, cu rosturi bine stabilite în această zonă a ţării. Avea un trecut ca loc de târg, o spune numele, un centru comercial, dar şi meşteşugăresc, un centru administrativ. Ca punct de vamă, Bârladul a rămas sute de ani. În această calitate apare şi în documentele ulterioare.”(pag.111)
„Tot din 1434 s-a păstrat un document care ne oferă informaţii importante pentru cunoaşterea târgului Bârlad în secolul al XVI-lea. Era un târg bine organizat administrativ, condus de un şoltuz (primar) şi pârgari (consilieri), producători de mărfuri, cu relaţii comerciale care depăşeau zona, dar şi ţara.
Documentul respectiv menţionează relaţiile comerciale cu Braşovul. Negustorii Ștul Jacobs şi Țârbaș, din Braşov, au cumpărat hamuri din Bârlad în valoare de 10 zloţi. Pentru bani a rămas chezaş şoltuzul Herlea. Cei doi negustori din Braşov ”au uitat să plătească” şi şoltuzul Herlea s-a plâns, printr-o scrisoare, administraţiei braşovene că ”judeţii mi-au luat mie 10 zloţi.”Scrisoarea şoltuzului Herlea a fost publicată de I. Bogdan care a făcut observaţia ”că este una din cele mai vechi scrisori municipale din Moldova,
găsită în arhivele săseşti din Transilvania.” A fost redactată în limba slavă, dovedind că elementul preponderent al oraşului Bârlad, la acea vreme, era cel românesc. În aceeaşi perioadă, actele din Suceava şi Baia erau scrise în germană şi latină.”(pag.111)
„În lupta de la Podul Înalt au luptat cu disperare, obligați să-și apere familiile și avutul, rămase în teritoriul inamic. Mulți dintre ei au căzut în lupta cu păgânii. Din cei 13 mari boieri căzuți în acea încleștare disperată, sigur trei au fost din zona Bârladului, Sima Hrană, proprietarul satului Stoișești, Petru Iezereanu proprietarul satului Iezer, de lângă Puiești și Coroi de pe Valea Pereschivului.”(pag.144)
Cartea este întemeiată pe o bogată sursă documentară! Poate fi inclusă pe lista scurtă de cărți de cultură generală pentru orice bârlădean dar și pentru populația care iubește istoria meleagurilor moldave!
Mare păcat că e tipărită pe cheltuiala autorului într-un număr restrâns de exemplare!
Felicitări și mult respect d-lui profesor Gheorghe Gherghe pentru efortul de a ne face mai cunoscut trecutul!!!
„Trecutul este cel mai bun profet al viitorului.” – Byron
Ceea ce am putut constata luna aceasta e că am pornit cu stângul în noul ciclu financiar aferent perioadei 2021-2027 odată cu respingerea PNRR-ului. Chiar dacă ministrul Cristian Ghinea încearcă să îndulcească situația, din punctul meu de vedere lucrurile sunt grave și o să mă explic în cele ce urmează.
Din experiența primelor două cicluri financiare România absoarbe greu fonduri europene. În perioada 2014-2020 României i s-au alocat 30.883.141.003 euro și stadiul absobției la nivelul acestei luni este de 52,67%. Și a avut la dispoziție 7 ani! Pentru perioada 2021-2027 Comisia Europeană a decis să împartă alocările în două. Astfel o primă alocare se va face conform acestui PNRR cu finalitate la implementare anul 2026. Va mai urma o alocare Dumnezeu știe când care să acopere întregul ciclu. De ce a apărut această împărțire? Pandemia de COVID-19 este motivul. Toate economiile țărilor UE au fost afectate mai mult sau mai puțin de pandemie și toate au nevoie de finanțare pentru redresare. Ca atare, s-a decis ca în prima parte alocările să se axeze pe finanțarea unor proiecte de redresare și reziliență.
Așadar România ar trebui să implementeze proiecte în cuantum de 29 miliarde euro până la finele anului 2026 aproximativ aceeași sumă alocată pentru întreaga perioadă 2014-2020.Ori noi vedem că până la această dată s-au absorbit 16,267 miliarde euro din care absorbție efectivă 13,737 miliarde euro, diferența fiind prefinanțări!
Faptul că s-au alocat astfel de sume la prima vedere pare entuziasmant însă asta ar fi însemnat ca România să fie foarte bine pregătită.
În primul rând România ar trebui să știe nevoile de finanțare în contextul legislației UE. Vedem că PNRR-ul românesc a fost dat înapoi pentru că nu am reușit să convingem experții UE că vom finaliza implementarea proiectelor până în 2026! Personal eu am mai tras semnale încă din 2019 că Guvernul României nu pare focusat pe pregătirea ciclului financiar 2021-2027.
Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât coaliția nu funcționează! Luptele pentru funcție nu par să înceteze așa ușor! Sunt promovate pe funcții persoane care nu au competențele necesare. Uneori am senzația că cei ce dețin puterea în această perioadă nu conștientizează prioritățile României!
Evaluatorii de la Comisia Europeană au experiență din celelalte programe naționale. Au văzut că noi am ticluit la repezeală un PNRR imposibil de implementat și ni l-au returnat. Ei au procedat corect și experții noștri ar trebui să treacă la treabă cu maximă seriozitate. Am văzut că politicienii noștri sunt pregătiți să impună PNRR-ul la Bruxelles politic. Și ei au să-l accepte! Doar că dacă România nu consumă fondurile acestea se vor redistribui. Și România nu dovedește că e capabilă a consuma fondurile.
Că experții noștri au dat dovadă de superficialitate la întocmirea PNRR-ului e ușor de dovedit fără a fi evaluator cu experiență. O să vă dau un exemplu.
În ultima versiune a PNRR-ului este alocată suma de 1500 milioane euro pentru Pilonul 1, Componenta 2: I.2 Împădurim România și protejăm biodiversitatea( https://mfe.gov.ro/pnrr/).
Ca să consumi fondurile pentru împădurire în cadrul acestei componente ar trebui derulate cel puțin următoarele activități:
-Identificarea perimetrelor de ameliorare și a terenurilor pentru crearea de perdele de protecție
-clarificarea regimului juridic, întabularea și obținerea acceptului din partea proprietarilor pentru schimbarea categoriei de folosință
-întocmirea proiectelor de împădurire și stabilirea necesarului de resurse(resurse materiale-în special puieți, umane etc), avizarea acestora
-producerea puieților pentru plantat(poate dura 1-3 ani până ies primii puieți, depinde de specie)
-organizarea licitațiilor pentru execuția lucrărilor
-execuția propriu-zisă a lucrărilor care poate dura cel mai puțin 5 ani(e vorba de înființarea și întreținerea plantațiilor până la închiderea stării de masiv).
Ne putem da seama că timpii necesari pentru realizarea și implementarea unor astfel de proiecte nu se pot încadra în termenul 2026! Și nu am luat în calcul că nu prea mai sunt firme care să execute lucrările având în vedere că aceste firme trebuie să fie acreditate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Totodată, se resimte lipsa de forță de muncă mai ales în sezonul de vegetație care să execute astfel de lucrări.
Iată cum se poate dovedi că România nu a pregătit PNRR-ul! Trebuie adăugat că în această perioadă România încă mai implementează proiecte din vechiul exercițiu financiar și mai trebuie adăugat că în aceeași perioadă 2021-2026 și celelalte state din UE implementează proiecte pe bază de forță de muncă din România!!! Și la ei salariile sunt mult mai atractive! De aici trebuie pornit când faci o planificare, de la resurse.
O ultimă observație. Are România cadrul instituțional pregătit pentru accesarea fondurilor din PNRR? Mulți dintre noi știm care este structura agențiilor care sunt implicate în accesarea fondurilor europene. Pot acestea lucra în paralel și la implementarea proiectelor din exercițiul financiar precedent și la noile proiecte? Aceleași rigurozități de formă în evaluarea dosarelor vor exista în continuare? Pentru că dacă nu se fac schimbări în proceduri, schimbări care să simplifice accesarea fondurilor, nu vom reuși mare lucru.
Pentru a avea un PNRR consistent ar trebui conlucrare politică pentru a evita blocajele, conlucrare instituțională, selectarea persoanelor implicate pe criteriul competenței și nu cel politic etc. Altfel ne furăm căciula singuri!
Mult succes d-le Ghinea, d-le Câțu!Vă vrem competenți!
Ionel Popa, consultant firma DUPLICOM GRUP SRL
Cei ce doresc sprijin pentru accesarea și implementarea de proiecte cu finanțare din fonduri europene ne pot contacta la email: duplicomgrup@yahoo.com, mobil 0761130399 sau pe site-ul https://www.duplicomgrup.ro/.
Eu sunt unul din cei ce nu se entuziasmează când aude că a fost numit un ministru care a studiat în afară. Și de-a lungul anilor nici nu a fost vreun exemplu care să-mi schimbe această atitudine. Din start, cred că un bun ministru trebuie să cunoască situația din țară cât mai bine înainte de a fi tobă de teorie. Dar și mai important, un candidat pentru o funcție în aparatul guvernamental trebuie să-și iubească țara și propriul popor! Într-un sistem politic în care sunt respectate principiile democratice și nu sunt imixtiuni din afară lucrurile cam așa se și întâmplă. Nu e cazul României, din nefericire pentru marea parte a populației. Suntem parteneri NATO, sunt membri UE, ambele presupun acceptarea unor imixtiuni în politica țării. Putem înțelege că astfel de parteneriate necesită unele sacrificii dar care este limita acestor sacrificii? Unii le spun costuri. Eu le zic sacrificii. Până unde putem merge cu concesiile făcute partenerilor noștri? Am simțit umilința în cazul Chevron…….. Am simțit umilință în cazul emigrărilor la cules sparanghel. Aproape zilnic vedem măsuri care lovesc în economia locală. Fermierii sunt umiliți anual prin aceea că li se impun standarde de multe ori absurde doar cu scopul de a fi îngenunchiați. Importurile au acaparat piața produselor agroalimentare astfel că puțin fermieri au profit din activitatea de exploatare. Cei mai mulți supraviețuiesc datorită subvențiilor care par a fi niște ajutoare sociale pentru fermieri.În 30 de ani de așa-zisă democrație nu s-au luat măsuri concrete de dezvoltare a sistemelor de irigații care să determine ca fermierii să nu mai fie la mila Domnului…. Nici IMM-urile autohtone nu sunt dorite de sistemul politic! Investițiile în antreprenoriat nu au fost priorități pentru guvernanți. Puține programe au avut impact cât de cât…. Din memorie pomenesc de ajutoarele pentru SRL-D-uri cu impact foarte scăzut și programul START UP NATION care a fost cel mai bun deocamdată dar cu uimire văd că actuala guvernare nu are aceeași părere.
Cum poate un om de bună credință să înțeleagă evoluția atât de slabă pe calea dezvoltării economice? În România apar discrepanțe mari între programele de guvernare vehiculate în campaniile electorale și programele de guvernare de după alegeri. Care să fie cauza? Cazul Chevron e unul în care imixtiunea externă a ieșit clar la suprafață. Ne-am putut da seama că Guvernul României odată instalat nu servește interesele poporului prioritar. Apar interese din afară care își fac loc în agendele miniștrilor. Așadar interesele celor din afară se realizează pe seama unor funcționari români de rang mai mic sau mai înalt. Cum se face că mulți funcționari slujesc unor scopuri și interese străine? Iată că un răspuns ni l-a furnizat Cozmin Gușă în emisiunea „40 de întrebari cu Denise Rifai” din data de 13.04.2021. Găsiți înregistrarea la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=-gE-6ctjMhA . Urmăriți înregistrarea începând cu minutul 9:45. Ce spune Cozmin Gușă? O fundație americană din România selecta români cărora le acorda bursă în SUA. Șefa acelei fundații era o doamnă înrolată în CIA-ul american. Din rândul acelor bursieri CIA-ul recruta cozi de topor care să le deservească interesele în România. Cozmin Gușă povestește că și francezii au încercat același lucru atunci când a studiat la Paris…..
Iată cum Cozmin Gușă devoalează cum sunt recrutați români în slujba altor state sau în slujba unor corporații străine, din rândul bursierilor. Apoi cei recrutați sunt ajutați să promoveze cât mai la vârf. Așa că să nu ne mai mire dacă un demnitar român lansează un act normativ sau legislativ strâmb! Astfel de măsuri deservesc interese străine!
Prea mare agitația după demiterea lui Voiculescu…. Nu vi se pare? Tot felul de teorii se lansează în spațiul public de parcă odată cu schimbarea acestuia ar veni sfârșitul lumii peste România! Să zicem că s-a greșit cu demiterea…..Care ar fi nenorocirea? Ministerul rămâne tot la USR-PLUS și ei pot propune o altă persoană care ar putea continua reformele începute de predecesorul dacă chiar erau așa de bune. Voiculescu rămâne în partid, poate ocupa și un alt post în Guvern. De unde atâta supărare la Voiculescu și la consilierii lui? Multă lume îi plâng de milă lui Voiculescu. Am văzut tot felul de argumente în favoarea lui, cele mai multe fără consistență sau fără un suport în ceea ce ne-a arătat cât a fost la minister. Mulți tind să-l considere o victimă inocentă…..și totuși, așa să fie? Vlad Voiculescu a lansat în spațiul public următoarea informație cu privire la decesele din cauza COVID-19: „Nu e exclus să fie câteva mii de morți în plus”(întreaga informație o puteți lectura la adresa: https://republica.ro/exclusiv-znu-e-exclus-sa-fie-cateva-mii-de-morti-in-plus-vlad-voiculescu-dezvaluie-pentru-republica-ro ). La Conferința de presă ținută ieri Vlad Voiculescu s-a victimizat mult și a avut grijă să precizeze la final: „Avem acum un ministru interimar al Sănătății. O să îl rog pe dl ministru interimar, care ocupă funcția de prim-ministru, să revadă metodologia făcută în guvernarea partidului domniei sale cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID. Nu aș vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reușit să documentăm.Investigația pe care am început-o arată diferențe fundamentale între ceea ce se raportează și datele reale.”
Această informație poate cu adevărat arunca în aer guvernarea și poate duce la un haos în România. Felul cum a procedat Voiculescu nu ține de inocență, mai degrabă de diabolism! M-a dus cu gândul la parabola cu calul legat de stâlp pe care am să v-o expun:
Un cal era legat de un stâlp, dar diavolul a venit și l-a dezlegat.
Calul s-a apropiat de câmpul țăranului și a început să strice recolta.
Țăranul s-a enervat, a luat o pușcă și a ucis calul.
Apoi, proprietarul calului s-a enervat și el, a luat o pușcă și s-a răzbunat pe țăran.
Soția a văzut acest lucru și l-a ucis pe proprietarul calului.
Apoi fiul proprietarului de cai s-a enervat și a ucis-o pe soția țăranului.
Vecinii l-au ucis pe acest tip și i-au ars casa …
Oamenii l-au întrebat pe diavol: de ce ai făcut toate acestea?
Diavolul a răspuns: Nu fac nimic greșit, doar am dat drumul calului.
MORALA.
Diavolul face doar niște lucruri simple și inocente, iar restul le facem noi înșine. El știe că răul este blocat în inimile noastre. De aceea, trebuie să ne gîndim cu atenție înainte de a acționa.
Amintiți-vă: cuvântul are putere, gândiți-vă înainte de a acționa și gândiți-vă înainte de a vorbi.
În perioada care urmează ne vom lămuri cât de diabolic a fost sau nu Vlad Voiculescu. Dorința lui de a se răzbuna pe premierul Câțu denotă că a avut și alte interese în afara interesului pentru sănătatea publică. Dacă întradevăr ții la sănătatea publică a românilor îți măsori cuvintele înainte de a destabiliza un Guvern și o coaliție de guvernare într-o astfel de perioadă pe care o traversăm noi acum. Egoismul său s-ar putea să lovească și în alianța USR-PLUS. Această alianță urmează un proces de maturizare prin participarea la guvernare. Mulți membri ocupă funcții diverse în instituții publice din România, motiv de satisfacție pentru ei. Își pot pune în practică ideile dar capătă și experiență fiind o formațiune politică relativ nouă.Dar și membrii care nu ocupă o funcție sau pentru simpatizanți, participarea la guvernare a formațiunii pe care au sprijinit-o și au votat-o e un motiv de satisfacție.
Să sperăm că politicienii noștri vor avea înțelepciunea necesară pentru a ieși din criză mai ales că avem un context intern dar și internațional atât de dificil.
Ionel Popa 