Doamne, Tu ce l-ai creat pe om,
De poți, mai umblă-i pe la cromozom,
O mutație să primească
Și doar iubirea s-o cunoască.
Doamne, pe om dacă-l iubești,
Nicicând să nu-l părăsești,
Că firea lui e mult prea slabă,
Prin viață trece-n mare grabă.
De capul lui cum l-ai lăsat,
Se duce repede-n păcat,
Se crede pe pământ etern
Și-și face din viață infern.
Arată-i, Doamne, armonia,
Fă-l să uite lăcomia,
Scoate-l din nemulțumire,
Să poată-o floare să admire.
Doamne, scapă-l de angoasă
Și fă-i viața mai frumoasă,
De-i arivist, mai potolește-l,
De-i egoist, atunci smerește-l.
De-i om frustrat că vrea mai mult,
Să-i potolești al său tumult,
Trimite-i semn și-l luminează:
E sănătos? Asta contează!
