Etichetă: familie

  • Povestea unui copil

    Povestea unui copil

    Un copil orfan de mamă,
    Cu un tată mereu beat,
    Zi de zi trăia cu teamă,
    Să nu fie înstrăinat.

    Era harnic și cuminte,
    Muncea pân’ la istoveală,
    Și-avea ținere de minte,
    Și fruntaș era la școală.

    Mai mereu trist și abătut,
    Copilul pe ascuns suspină,
    Că tatăl său iar l-a bătut,
    Fără să aibă vreo vină.

    Să se plângă, n-avea cui,
    Să-l alinte, n-avea cine,
    Se ruga doar Domnului
    Să-i fie și lui mai bine.

    Cine să-l îmbrățișeze,
    Cin’ să-i dea și lui povață,
    Cine să-l încurajeze,
    Să-l îndrume-n a lui viață?

    Anul este pe sfârșite,
    Sărbătorile sosesc,
    Cete vesele, grăbite,
    Plugușorul pregătesc.

    Copilul nostru cel orfan,
    Simte și el un fior,
    Acum, la sfârșit de an,
    Gându-i stă la plugușor.

    Însă-n ziua de Ignat,
    Tatăl porcul vrea să-l taie,
    De cu zori s-a îmbătat,
    Și picioarele-i se-nmoaie.

    Copleșit de neputință,
    Pe copil s-a descărcat,
    Pierzând orice chibzuință,
    Mai apoi l-a și-njunghiat.

    Ce tristețe, ce păcat,
    Să moară-n ajun de Crăciun,
    Un copil nevinovat,
    Un copil atât de bun!

    La știri se laudă progresul,
    Prosperitate e în țară,
    Așa ne spune iar alesul,
    Când la vot ne cheamă iară.

    Dar oare ce fel de progres,
    Când, iată, mor nevinovați?
    Nu-i oare și-un dezinteres
    Al celor ce au fost votați?

    14.01.2023

    În memoria lui Andrei, copilul din Pădureni, județul Vaslui, ucis de propriul tată în preajma Crăciunului din 2022.

  • De n-ajunge Moșul

    De n-ajunge Moșul

    – Mămica mea cea mult iubită,
    De-atâtea griji te văd mâhnită,
    Te-ntreb sfios și tu mă iartă:
    De ce-i amară a noastră soartă? 

    Ce hram poartă Moș Crăciun?
    Mulți zic că este foarte bun.
    La noi oare va veni?
    O minge și eu mi-aș dori… 

    De ai copil, ce poți răspunde?
    E greu să-i spui că n-ai de unde,
    Să-i explici că viața-i grea,
    El știe doar că minge-ar vrea. 

    O lacrimă mama-și ascunde
    Greu își găsește cuvinte…
    Își strânge copilul la piept,
    Și îi răspunde înțelept: 

    – Copile drag, să ai credință,
    Arată tu recunoștință,
    Pentru că ești sănătos,
    Ai părinți și ești frumos. 

    La Moș Crăciun efortu-i mare
    Acum, la sfânta sărbătoare:
    Copiii din orfelinate
    Vor avea prioritate. 

    Orice-ar fi, tu-nvață bine,
    Moșu-i cu ochii pe tine,
    De vei ști mai multă carte,
    Moșul nu te dă deoparte. 

  • Cine-l ştie pe Vasile?

    Cine-l ştie pe Vasile?

    Vasile tare-i necăjit, se simte-acum împovărat,
    Crește singur două fete, uneori e disperat,
    Altădată avea soție și amândoi munceau cinstit,
    Și cu două lefuri traiul le părea chiar liniștit. 

    Pentru casă merg la bancă și fac împrumut,
    Visul lor de-atâta vreme, în sfârșit, l-au obținut. 
    Însă, parcă din senin, vine-o tristă înștiințare:
    Amândoi rămân șomeri, firma-i în restructurare. 

    Viața lor cea liniștită se transformă într-un calvar,
    Când încep să aibă probleme în plan financiar,
    Banca îi suna întruna când apărea vreo restanță,
    Iar ei nu mai întrezăreau niciun licăr de speranță. 

    Ratele s-au adunat, cu penalități, dobândă,
    Să țină pasul au încercat, dar fără de izbândă,
    Casa fiind ipotecată, banca le-a vândut-o,
    Și o ultimă speranță, astfel, au pierdut-o. 

    De nevoie s-au retras undeva într-un sat,
    O căsuță din paiantă cu greu și-au ridicat,
    Soția pleacă-apoi din țară, încearcă să lucreze,
    Sperând astfel, încet-încet, familia s-o salveze. 

    Nemiloasă-i depărtarea, nici pe ei nu i-a iertat,
    După-o vreme, între dânșii, ceva s-a schimbat,
    A urmat și despărțirea, se-ntâmplă atât de des,
    Fetele-au rămas cu tata, așa ele au ales.  

    Povestea asta nu e nouă, toți cunoaștem un Vasile,
    Sunt familii despărțite, pentru multe luni de zile,
    De aceea trag semnalul, să se-audă-n București:
    De ajungi cumva în Guvern, la Vasile te gândești? 

  • Şi dacă n-am ghetuţe

    Şi dacă n-am ghetuţe

    Moș Nicolae, de la copii am aflat,
    Că vei veni, așa… pe înserat,
    Și vei lăsa în ghetuțe tot ce copiii își doresc,
    De-atunci, la asta întruna mă gândesc… 

    Că eu n-am ghetuțe, doar bine știi,
    Cum au, pesemne, mulți alți copii,
    Eu am doar niște încălțări uzate,
    Sunt din cârpă și-s demult purtate. 

    Ghetuțe mie cin’ să-mi ia?
    Sărmana bunicuța mea?
    Că tata nu mai este, știi asta bine,
    Iar mămica nu poate, chiar de e cu mine. 

    Tata în pădure, într-o iarnă, a murit,
    S-a dus s-aducă lemne și viu n-a mai venit,
    Mămica, de durere, s-a-mbolnăvit mai tare,
    Și nu-și mai află, biata, nicicând alinare. 

    Ne poartă acum de grijă draga mea bunică,
    E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică,
    A vândut căprița ca să-mi ia hăinuțe,
    Dar n-are bunicuța bani și de ghetuțe. 

    Și văd cum alți copii ghetuțe cremuiesc,
    Pentru Moșul generos atent le pregătesc,
    Scuză-mi îndrăzneala, te întreb… umil:
    La mine ai să vii? Și eu sunt un copil… 

    Dar știu că tu, Moș Nicolae, aduci și vindecare,
    Eu pot să uit de daruri, nu-i nicio supărare,
    De-ai să-i aduci mămicii un pic de sănătate,
    Bunica-i bătrână… și dacă nu mai poate? 

  • BADANTA[1]

    BADANTA[1]


    — Vieni quando ti chiamo! [2]— strigă bătrâna insistent,
    Folosind și clopoțelul, să-i arate că-i urgent.
    Iar badanta, auzindu-l, sosi-ntr-o clipă de-afară,
    Speriată să nu cadă bătrâna nonagenară.

    O-ngrijea de câțiva ani, cu răbdare și cu grijă,
    Chit că bătrâna-i bolnavă și nu merge nici în cârjă.
    De multe ori o necăjește, cu egoismul ei senil;
    Să-i suporte orice toană uneori e dificil.

    Părăsise România pe când criza îi dete brânci,
    Îngrijise mulți bătrâni — zece ani sunt de atunci.
    Rând pe rând s-au dus la Domnul, izbăviți de suferință,
    S-o ia mereu de la capăt i-a cerut multă voință..

    Dar programul cu bătrâna nu e chinul cel mai mare;
    Ușurel s-ar descurca, chiar de-i viață de-nchisoare.
    Cel mai greu de suportat este dorul de familie,
    Să stea departe de copii — asta mult o chinuie.

    Tristețe mare o cuprinde iarna, pe la Sărbători,
    Când petrece cu bătrâna — nici nu-i vorbă de urători.
    Se uită tristă pe la geam, gându-i zboară-n depărtare,
    Purtând în suflet dor de casă, un dor nesfârșit de mare.

    Speră ca și-n România să-și poată regăsi un rost,
    Să se-ntoarcă iar acasă, să mai fie cum a fost.
    Ea se simte ca-ntr-o cursă din care nu știe-a scăpa:
    De țară s-a înstrăinat, în Italia n-ar mai sta.

    Iată însă, Parkinsonul pe bătrână-a țintuit;
    Fără multă suferință, și-a dat obștescul sfârșit.
    Iar badanta, om cu suflet, începe-n lacrimi s-o bocească,
    Rudele, venite-n priveghi, nu știu cum s-o mai oprească.

    În plânsul ei e multă jale, tot năduful și-l descărca:
    Viața ei ca de-nchisoare, lupta de-a se descurca,
    Lacrimi pentru copiii rămași cu bunicii în țară
    Și pentru bătrânii ei, a căror grijă-i o povară.

    Badante-s multe în Italia și-n întregul Occident,
    Femei ce îngrijesc bătrânii cu mult devotament.
    Își sacrifică ani din viață, câștigând o pâine amară —
    Domnul să le ocrotească și să le-aducă iar în țară!


    [1] Badantă — denumirea folosită în Italia pentru femeia care îngrijește, la domiciliu, o persoană vârstnică.

    [2] „Vieni quando ti chiamo!” — „Vino când te chem!” (în limba italiană).

  • De ce nu se dezvoltă fermele de familie în România?

    Consultant: Ing. Ionel POPA

    Proverb american: „Poţi duce un cal la apă, dar nu-l poţi forţa să bea.” Completare: „Dacă vrei să bea apă, pune-i sare în fân!”

    Fermă de familie. Sursa foto: http://stiri.tvr.ro

    Fermele de familie au luat o mare dezvoltare în țările UE datorită stabilității pe care o asigură agriculturii dar și multitudinii de alte probleme pe care le rezolvă. Tocmai de aceea, anul 2014 a fost declarat la nivel european, anul fermelor de familie. Este adevărat că fermele mari oferă forță și mult mai multă competitivitate în cadrul economiei unei țări. Însă, mai ales în România, fermele de familie pot contribui mult la dezvoltarea zonei rurale. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la noi a înțeles importanța dezvoltării numărului fermelor de familie astfel că le promovează încă din 2013 prin crearea de programe cu finanțare nerambursabilă îndreptate spre acest domeniu. Și totuși, rezultatele nu sunt remarcabile!

    Pentru că firma noastră a promovat și promovează programele cu finanțare nerambursabilă ce stimulează dezvoltarea fermelor de familie, din proprie experiență am înțeles unele cauze și vom încerca să punem punctul pe „i”,încercând să dăm un răspuns întrebării din titlul articului, nu neapărat pentru a critica, mai degrabă ca o luare de atitudine împotriva unui flagel căruia o să-i spun „Guvernul împotriva Guvernului”. Nutresc speranța că poate cineva va citi aceste rânduri și lucrurile vor lua o altă turnură. Este bine să se clarifice cauzele pentru care se dezvoltă greu fermele de familie și pentru a nu se înțelege cumva că astfel de ferme nu ar fi indicate la noi! Am spune că lucrurile stau chiar invers în România, unde agricultură are un important rol social pe lângă cel de ramură de bază a economiei preluând foarte mulți șomeri cărora le asigură resurse de supraviețuire.

    Fermele de familie necesită a fi sprijinite pentru a se înfiripa. La noi însă, taman de când a apărut conceptul de ferme de familie, respectiv anul 2013, în același an a apărut și impozitarea exploatațiilor agricole indiferent dacă acestea comercializează sau nu produse. În anul 2013 s-a introdus impozitul pe norme de venit la persoanele fizice, PFA-uri , Întreprinderile Familiale și Întreprinderile Individuale. La început colectarea a fost bâlbâită, timidă aș putea spune. Acum însă, în forță se colectează din urmă(poate pentru că au trecut alegerile???).De asemeni, în sarcina fermierilor a căzut și colectarea și virarea la bugetul statului a impozitului pe venitul din arendă.

    Măsura 141 din vechiul PNDR a avut darul de a trezi un pic micii fermieri. I-a adus în fața autorităților, i-a autorizat la Registrul Comerțului, unora le-a deschis apetitul spre accesarea fondurilor nerambursabile. Însă bieții fermieri, s-au trezit deodată cu o groază de probleme: impozitarea, ținerea evidenței contabile etc. Din cei 1500 euro/an nu le-a rămas nimic, decât timpul pierdut.

    Măsura 112 din vechiul PNDR a avut un impact mai mare, însă mulți sunt chinuți la accesarea tranșei II(sub amenințarea că vor da banii din prima tranșă înapoi) de așa zisul concept nou „crearea de condiții artificiale”. Tinerii au căutat ca pe parcursul unui an pe care l-au avut la dispoziție să creeze condiții de accesarea fondurilor conform cerințelor programului. Acum li se spune că „au creat condiții artificiale”. Păi un tânăr care avea alte preocupări dar atras de program decide să se instaleze în mediul rural ca tânăr fermier, cum putea altfel? Nimeni nu pomenește însă și de sacrificiile făcute de acești tineri prin autorizarea la Registrul Comerțului, înființarea de exploatații, înscrierea exploatațiilor la APIA și/sau DSVSA, exploatațiile zootehnice căpătând numele de exploatații comerciale tip A(ce presupune ținerea evidenței animalelor în Registrul Național al Exploatațiilor pe proprie răspundere), impozitarea pe norme de venit etc. aspecte de care nu au știut la accesarea programului.

    Noul Cod Fiscal vine și cu alte prevederi, printre care și impozitarea subvențiilor, ceea ce va afecta puternic procesul de dezvoltare al fermelor de familie.

    Am înțeles dorința Guvernului prin Ministerul de Finanțe de a lărgi baza de impozitare. Totuși, cu agricultura altfel ar fi trebuit procedat. Prea devreme s-au introdus normele de impozitare, mult prea devreme. Fermele de familie au nevoie de un anumit timp pentru „a se coace”. Prea repede Guvernul s-a repezit să le preia „fructificația”. Și știm că fructele consumate prea timpuriu face să ne strepezească dinții, produce constipație etc.

    Dacă avem un pic de înțelepciune, haideți să așteptăm un pic să se dezvolte aceste ferme de familie. Haideți să le ajutăm să se asocieze pentru ca producțiile lor să poată intra pe piață. Iar dumneavoastră, de la Guvern, identificați noi piețe de desfacere. V-ați lăudat cu chinezii că vor prelua producția din zootehnie…. Mă așteptam că voi vedea puzderie de chinezi prin satele noastre. Însă, nimic, doar plicuri amenințătoare cu plata impozitelor….

    Lărgirea bazei de impozitare nu se poate face cu forța. Tandemul Boc-Băsescu a făcut această mare greșeală care a determinat mari pierderi, greu de cuantificat. Cu atât mai mult, impozitarea fermelor de familie așa cum se prevede acum în Codul Fiscal nu pare stimulativă, mai ales în condițiile de la noi.

    Un proverb american spune așa: „Poţi duce un cal la apă, dar nu-l poţi forţa să bea.” Apare și o completare: „Dacă vrei să bea apă, pune-i sare în fân!”

    Așa că, domnilor guvernanți, dacă vreți să culegeți impozite de la agricultori, ajutați-i să crească. Și aveți la îndemână câteva pârghii. Enumăr câteva:

    -stopați importurile ilegale de produse agricole;

    -confiscați produsele din import ce nu îndeplinesc standardele europene așa cum se face cu produsele autohtone;

    -facilitați exporturile, găsind noi piețe de desfacere;

    -facilitați accesul la finanțare, renunțând la concept gen „condiții artificiale”, simplificând procedurile atât la APIA cât și la AFIR etc.

    Apreciem unele măsuri luate, cum e și acordarea de punctaje la selecție proiectelor ce promovează rasele/soiurile autohtone! De asemeni, simplificările aduse la achiziții și la depunerea dosarelor de plată. Însă e prea puțin raportat la nivelul fermierilor din România. Trebuie să fim realiști și conștienți că dacă nu ajutăm fermele de familie, tinerii vor părăsi România ceea ce în timp va avea impact foarte negativ pentru țară.

    Consultant Ing. Ionel POPA – S.C. DUPLICOM GRUP S.R.L. (mobil: 0761.130.399, email: popa_ionel_68@yahoo.com )