Moș Nicolae, de la copii am aflat,
Că vei veni, așa… pe înserat,
Și vei lăsa în ghetuțe ce copiii își doresc,
De-atunci, la asta întruna mă gândesc…
Că eu n-am ghetuțe, doar bine știi,
Cum au, pesemne, mulți alți copii,
Eu am doar niște încălțări uzate,
Sunt din cârpă și-s demult purtate.
Ghetuțe mie cin’ să-mi ia?
Sărmana bunicuța mea?
Că tata nu mai este, știi asta bine,
Iar mămica nu poate, chiar de e cu mine.
Tata în pădure, într-o iarnă, a murit,
S-a dus s-aducă lemne și viu n-a mai venit,
Mămica, de durere, s-a-mbolnăvit mai tare,
Și nu-și mai află, biata, nicicând alinare.
Ne poartă acum de grijă draga mea bunică,
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică,
A vândut căprița ca să-mi ia hăinuțe,
Dar n-are bunicuța bani și de ghetuțe.
Și văd cum alți copii ghetuțe cremuiesc,
Pentru Moșul generos atent le pregătesc,
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb… umil:
La mine ai să vii? Și eu sunt un copil…
Dar știu că tu, Moș Nicolae, aduci și vindecare,
Eu pot să uit de daruri, nu-i nicio supărare,
De-ai să-i aduci mămicii un pic de sănătate,
Bunica-i bătrână… și dacă nu mai poate?
Ionel Popa 