Ionel Popa

Etichetă: migrație

  • Cine-l ştie pe Vasile?

    Cine-l ştie pe Vasile?

    Vasile tare-i necăjit, se simte-acum împovărat,
    Crește singur două fete, uneori e disperat,
    Altădată avea soție și amândoi munceau cinstit,
    Și cu două lefuri traiul le părea chiar liniștit. 

    Pentru casă merg la bancă și fac împrumut,
    Visul lor de-atâta vreme, în sfârșit, l-au obținut. 
    Însă, parcă din senin, vine-o tristă înștiințare:
    Amândoi rămân șomeri, firma-i în restructurare. 

    Viața lor cea liniștită se transformă într-un calvar,
    Când încep să aibă probleme în plan financiar,
    Banca îi suna întruna când apărea vreo restanță,
    Iar ei nu mai întrezăreau niciun licăr de speranță. 

    Ratele s-au adunat, cu penalități, dobândă,
    Să țină pasul au încercat, dar fără de izbândă,
    Casa fiind ipotecată, banca le-a vândut-o,
    Și o ultimă speranță, astfel, au pierdut-o. 

    De nevoie s-au retras undeva într-un sat,
    O căsuță din paiantă cu greu și-au ridicat,
    Soția pleacă-apoi din țară, încearcă să lucreze,
    Sperând astfel, încet-încet, familia s-o salveze. 

    Nemiloasă-i depărtarea, nici pe ei nu i-a iertat,
    După-o vreme, între dânșii, ceva s-a schimbat,
    A urmat și despărțirea, se-ntâmplă atât de des,
    Fetele-au rămas cu tata, așa ele au ales.  

    Povestea asta nu e nouă, toți cunoaștem un Vasile,
    Sunt familii despărțite, pentru multe luni de zile,
    De aceea trag semnalul, să se-audă-n București:
    De ajungi cumva în Guvern, la Vasile te gândești? 

  • BADANTA[1]

    BADANTA[1]

    — Vieni quando ti chiamo! [2]— strigă bătrâna insistent,
    Folosind și clopoțelul, să-i arate că-i urgent.
    Iar badanta, auzindu-l, sosi-ntr-o clipă de-afară,
    Speriată să nu cadă bătrâna nonagenară.

    O-ngrijea de câțiva ani, cu răbdare și cu grijă,
    Chit că bătrâna-i bolnavă și nu merge nici în cârjă.
    De multe ori o necăjește, cu egoismul ei senil;
    Să-i suporte orice toană uneori e dificil.

    Părăsise România pe când criza îi dete brânci,
    Îngrijise mulți bătrâni — zece ani sunt de atunci.
    Rând pe rând s-au dus la Domnul, izbăviți de suferință,
    S-o ia mereu de la capăt i-a cerut multă voință..

    Dar programul cu bătrâna nu e chinul cel mai mare;
    Ușurel s-ar descurca, chiar de-i viață de-nchisoare.
    Cel mai greu de suportat este dorul de familie,
    Să stea departe de copii — asta mult o chinuie.

    Tristețe mare o cuprinde iarna, pe la Sărbători,
    Când petrece cu bătrâna — nici nu-i vorbă de urători.
    Se uită tristă pe la geam, gându-i zboară-n depărtare,
    Purtând în suflet dor de casă, un dor nesfârșit de mare.

    Speră ca și-n România să-și poată regăsi un rost,
    Să se-ntoarcă iar acasă, să mai fie cum a fost.
    Ea se simte ca-ntr-o cursă din care nu știe-a scăpa:
    De țară s-a înstrăinat, în Italia n-ar mai sta.

    Iată însă, Parkinsonul pe bătrână-a țintuit;
    Fără multă suferință, și-a dat obștescul sfârșit.
    Iar badanta, om cu suflet, începe-n lacrimi s-o bocească,
    Rudele, venite-n priveghi, nu știu cum s-o mai oprească.

    În plânsul ei e multă jale, tot năduful și-l descărca:
    Viața ei ca de-nchisoare, lupta de-a se descurca,
    Lacrimi pentru copiii rămași cu bunicii în țară
    Și pentru bătrânii ei, a căror grijă-i o povară.

    Badante-s multe în Italia și-n întregul Occident,
    Femei ce îngrijesc bătrânii cu mult devotament.
    Își sacrifică ani din viață, câștigând o pâine amară —
    Domnul să le ocrotească și să le-aducă iar în țară!

    [1] Badantă — denumirea folosită în Italia pentru femeia care îngrijește, la domiciliu, o persoană vârstnică.

    [2] „Vieni quando ti chiamo!” — „Vino când te chem!” (în limba italiană).

  • Supărare de țăran

    Supărare de țăran

    Un sfert de veac au așteptat,
    Visând o altă viață,
    Guvernele s-au tot schimbat,
    Țăranii-s tot în ceață. 

    Au suferit tăcuți, cuminți,
    Scrâșnind ades din dinți,
    De-atâtea nedreptăți răniți,
    Și ei tot cu bun-simț. 

    Se simt acum profund trădați,
    De cei în care au crezut,
    În timp ce alții-s mai bogați,
    Ei rostul și-au pierdut. 

    Bătrâni au mai rămas în sat,
    Din vechea răzeșime,
    Tineri mulți au tot plecat,
    Satele cin’ s-anime? 

    Guvernanții, bată-i Domnul,
    Îi caută numai la vot,
    Le promit că schimbă totul,
    După care uită tot. 

    Cei ce sunt la cârma țării,
    Sunt tot mai greu de săturat,
    Pe țărani i-au dat uitării, 
    Deși la urne i-au votat.

    Celui străin ușor se vând,
    Ca Iuda, biblic trădător,
    Meschini în fapte și în gând,
    Ei ajung cozi de topor! 

    17.10.2013