O, tu, române, harnic și cinstit,
Așa ușor, se pare, te lași păcălit,
Te mint cu nesimțire când îți cer votul,
Ajunși iar la putere, ei uită totul.
Ai inimă creștină și-o încredere naivă,
Votezi un trai mai bun, ei dimpotrivă,
Devin budihace, ajunși în Parlament,
Își văd de interese, tu mergi la faliment.
Dar până când, române, atâta umilință?
De ce să tot înduri, având multă credință?
De ce ai tăi copii să crească-n sărăcie?
Cum poți să mai suporți așa netrebnicie?
Din an în an, ciocoii se tot înmulțesc,
Iar la tine, frate, doar taxele mai cresc!
De-ajungi cumva-n spital, jalea-i și mai mare,
În întreg sistemul e multă nepăsare.
Mor oameni chiar cu zile, că sunt lipsuri multe,
Iar medicii-s puțini, cin’ să te consulte?
Școlile, se pare, sunt tot mai neglijate,
Tinerii intră-n viață cu mai puțină carte.
Ai grijă române, ei au un concept
Să depinzi de stat şi să le fii adept
Tu însă luptă, frate, dând tot ce-i bun în tine,
Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ți fie bine.
