Etichetă: poezie socială

— Vieni quando ti chiamo! [2]— strigă bătrâna insistent,
Folosind și clopoțelul, să-i arate că-i urgent.
Iar badanta, auzindu-l, sosi-ntr-o clipă de-afară,
Speriată să nu cadă bătrâna nonagenară.

O-ngrijea de câțiva ani, cu răbdare și cu grijă,
Chit că bătrâna-i bolnavă și nu merge nici în cârjă.
De multe ori o necăjește, cu egoismul ei senil;
Să-i suporte orice toană uneori e dificil.

Părăsise România pe când criza îi dete brânci,
Îngrijise mulți bătrâni — zece ani sunt de atunci.
Rând pe rând s-au dus la Domnul, izbăviți de suferință,
S-o ia mereu de la capăt i-a cerut multă voință..

Dar programul cu bătrâna nu e chinul cel mai mare;
Ușurel s-ar descurca, chiar de-i viață de-nchisoare.
Cel mai greu de suportat este dorul de familie,
Să stea departe de copii — asta mult o chinuie.

Tristețe mare o cuprinde iarna, pe la Sărbători,
Când petrece cu bătrâna — nici nu-i vorbă de urători.
Se uită tristă pe la geam, gându-i zboară-n depărtare,
Purtând în suflet dor de casă, un dor nesfârșit de mare.

Speră ca și-n România să-și poată regăsi un rost,
Să se-ntoarcă iar acasă, să mai fie cum a fost.
Ea se simte ca-ntr-o cursă din care nu știe-a scăpa:
De țară s-a înstrăinat, în Italia n-ar mai sta.

Iată însă, Parkinsonul pe bătrână-a țintuit;
Fără multă suferință, și-a dat obștescul sfârșit.
Iar badanta, om cu suflet, începe-n lacrimi s-o bocească,
Rudele, venite-n priveghi, nu știu cum s-o mai oprească.

În plânsul ei e multă jale, tot năduful și-l descărca:
Viața ei ca de-nchisoare, lupta de-a se descurca,
Lacrimi pentru copiii rămași cu bunicii în țară
Și pentru bătrânii ei, a căror grijă-i o povară.

Badante-s multe în Italia și-n întregul Occident,
Femei ce îngrijesc bătrânii cu mult devotament.
Își sacrifică ani din viață, câștigând o pâine amară —
Domnul să le ocrotească și să le-aducă iar în țară!

[1] Badantă — denumirea folosită în Italia pentru femeia care îngrijește, la domiciliu, o persoană vârstnică.

[2] „Vieni quando ti chiamo!” — „Vino când te chem!” (în limba italiană).