Din bănuțul dat la stat de oricare cetățean,
Se pregătesc atâția medici, cu duiumul, an de an.
Toți depun un jurământ la-nceput de meserie,
Unii însă îl mai uită, biruiți de lăcomie.
De-ajunge omul la spital și nu pare bogat,
Înainte de analize atent este „investigat”:
Cu finețe-i întrebat despre slujba ce-o prestează,
Ca să afle, dinainte, ce venituri încasează.
Dacă este vreun șomer, ar mai avea o șansă:
Poate are niște rude să-i achite câte-o tranșă.
Și-ar mai fi o variantă: s-apeleze la vreo pilă,
Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă.
Dacă este-un amărât, fără bani, fără ajutor,
Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor.
Și-o să aștepte el acolo, pân’ ce-o voce-i va spune:
— Mergi acasă, cată bani de ai vreo afecțiune!
Sunt în stare să-ți ia totul, fără nicio remușcare,
Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare.
De n-ai punga cu parale, nicio șansă să te-atingă
Nici măcar vreo asistentă, să te-nțepe c-o seringă.
Sistemul nostru sanitar de mult timp e neglijat,
Prin spitale mor bolnavii, personalu-i subțiat,
Pleacă mulți în pribegie, fiind mai bine apreciați,
Iar bolnavii-așteaptă leacul, tot mai triști și resemnați.
Dar sunt medici, asistente, oameni buni și devotați,
Ce-și respectă jurământul și de oameni sunt stimați.
Nu întreabă de avere când bolnavul le apare,
Ci îi dau întâi de toate grija lor și alinare.
Ionel Popa 