Ion fusese bun strungar,
La o uzină, într-un oraș,
De alte munci n-avea habar,
Dar între-ai lui era fruntaș.
Când uzina s-a închis,
Ion s-a întors în sat,
Cu avânt el s-a decis,
Pământ a arendat.
El trei copii avea atunci,
Și-i greu să-i ții în școală,
Muncea Ion, muncea pe brânci,
Ades cu burta goală.
Câștigul nu era prea mare,
La cât se chinuia,
Dar la copii avea mâncare,
Și asta-l mulțumea.
Și când era un an mai bun,
Mergeau cu toții la oraș,
De Paști măcar sau de Crăciun,
Nu-i rău să fii și arendaș.
Dar vine vremea de votat,
Îl caută o vecină,
Pe soțul ei, ce-i candidat,
Îl roagă să-l susțină.
Vecinu-i promite ajutor,
De va ajunge el primar,
Dar azi să-i fie recrutor
Și agent electoral.
Ajutorul pare tentant,
Și începe promovarea,
Biet naiv și diletant,
Nu-i știa măcar culoarea.
Vecinul iese-nvingător,
Primar ales, adicătele,
Ion se-așteaptă la-ajutor,
De-or mai veni și vremuri grele.
Arendatorii, bată-i sfântul,
Fiind de altă… culoare,
Îi iau lui Ion pământul,
Necazul ia amploare.
Ion ajunge-n zile grele,
Se duce la primar,
Ajutor acum îi cere,
Că traiul lui e-amar.
Primarul stă și analizează:
E „copt” Ion de ajutor?
Se uită bine și oftează:
La alții este… mai dator.
Îi spune-atuncea lui Ion
Că nu-i așa sărman,
Mai are încă un pogon,
Să vină iarăși peste-un an.
Mai vine-n casă un copil,
Își vinde și pogonul,
La primar se-ntoarce umil,
Să-i ceară ajutorul.
Ion, de-acuma om sărman,
Ia ajutor lunar,
C-așa-i sistemul de viclean,
Să depindă de primar.
Guvernu-i dă cât să trăiască,
Munca-i pare tot mai grea,
Începe dar să lenevească,
Timp acum are cât vrea.
Traiul ăsta-n trândăvie,
Pe mulți poate să-i momească,
Dar nu ține-o veșnicie,
Statul să te tot plătească.
Statul pare să greșească
Înmulțindu-i pe asistați
Facă lumea să muncească
Nu creând mai mulți ratați!
Ajutorul să slujească
Celor lipsiți de putere,
Și să-i facă să muncească
Pe cei apți, dar fără vrere.
