Moșul și copilul

— Bună dimineața, nene! Să ai o zi frumoasă!
— Mulțumesc, copile, de n-o fi vreo vântoasă,
Că, de-o bucată de vreme, și clima s-a schimbat,
Iar mult prea des pământul se vede inundat.

După cum se pare, vin zilele ploioase,
Iar eu, cu reumatismul, le simt până la oase.
Dar tu îmi pari cam trist. Ceva s-a întâmplat?
— Ce înțelept ești, nene! Ce spui e-adevărat.

Ieri am terminat școala și sunt puțin mâhnit:
Când mi-au înmânat premiul, părinții n-au venit.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă;
Ea merge greu de-o vreme și se sprijină-n cârjă.

— Vai, mama ta-i plecată și tare-ți este dor…
— E firesc să-mi fie, nene, sunt încă un minor.
Tot ce-mi doresc e mama să se întoarcă-n țară
Și-am să-i propun aceasta când va veni la vară.

Va sta atunci cu mine o săptămână, poate,
Apoi va pleca iarăși la muncă-n străinătate.
— Te simți cumva, copile, de mamă neglijat?
— Nu pot să spun aceasta; ar fi mare păcat.

Îmi trimite haine, dulciuri și multe jucării;
Cred că am chiar mai multe decât ceilalți copii.
Mi-a luat o bicicletă anul trecut, în vară,
Iar de vreo lună am primit și-o nouă chitară.

Dar simt că uneori tânjesc după alint;
Aș vrea să fiu în brațe la ea, nu vreau să mint.
De-atâta dor, și ochii îmi dau ades în lacrimi:
De ce îmi dă chiar mie viața aceste patimi?

— Te înțeleg, copile, dar am și o dilemă:
N-ai spus nimic de tată. Să fie vreo problemă?
— De tatăl meu, să știi, nu mai cunosc nimic;
Ne-a izgonit din casă când eu eram prea mic.

Când mă gândesc la dânsul, îmi amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama, iar eu fugeam de-acasă.
— Copile bun, îți spun că tare mă uimești:
Ce cumpătat, frumos și matur tu gândești!

Aș vrea să te ajut, dar nu prea pot, socot:
Sunt bătrân și bolnav și mai cresc un nepot.
Reține însă-un lucru: ești încă norocos;
Vei fi bărbat ca mâine, să fii mereu curajos.

S-o ai pe bunica este un lucru mare
Și ai și o mămică de tine iubitoare.
Dar ce-ai mai spune-atunci de biet nepotul meu?
Părinții lui s-au stins și-l îngrijesc doar eu.

Lui nimeni nu-i aduce nici dulciuri, jucării,
Așa cum mai primesc, adesea, alți copii.
Eu nu mai pot să lucrez, sunt bolnav acum,
Iar pensia e mică și greu mă descurc oricum.

— Să știi că ai dreptate: chiar sunt un norocos;
Dacă m-aș plânge întruna, n-ar fi deloc frumos.
Îți mulțumesc că, nene, cu drag m-ai ascultat;
Mă simt deja mai bine, am fost doar întristat.

Și mă gândesc că poate n-ar fi deloc rău
Să îl cunosc odată și pe nepotul tău.
Ne-om juca împreună, că eu le am pe toate,
Iar multe dintre ele stau azi abandonate.

Prin joaca noastră simplă ne-om alina-mpreună:
O prietenie sinceră e-ntotdeauna bună.