Vineri, 2 octombrie 2026, am participat, la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, la conferința „Victor Ion Popa – Polivalența unui creator interbelic”, susținută de conf. univ. dr. Zamfir Bălan, de la Muzeul Brăilei „Carol I”.Evenimentul a fost găzduit de muzeograful Alina Salcă, căreia i se datorează și buna organizare a acestei întâlniri dedicate lui Victor Ion Popa.
Invitația de a participa la acest eveniment am primit-o de la profesorul Gheorghe Gherghe, prezent, la rândul său, la conferință, un cunoscător pasionat al istoriei acestor locuri și autor al unor lucrări în care se regăsesc informații importante despre Victor Ion Popa și despre spațiul cultural în care acesta și-a avut rădăcinile.
Am mers la această întâlnire crezând că știu câte ceva despre Victor Ion Popa. La urma urmei, este un nume apropiat mie nu doar prin operă, ci și prin legătura sa cu Dodeștiul, loc despre care am scris și în articolul „Dodeștiul, un spațiu al memoriei culturale”.
Am plecat însă de la conferință cu un alt gând: noi, românii, îl cunoaștem prea puțin pe Victor Ion Popa.
Îi cunoaștem câteva piese de teatru. Îi știm numele. Unii am văzut „Take, Ianke și Cadîr”, alții am citit „Mușcata din fereastră” sau „Ciuta”. Dar în spatele acestor titluri se află o operă și o personalitate culturală mult mai vaste.
Victor Ion Popa – mult mai mult decât un dramaturg
Conferința susținută de Zamfir Bălan a pus foarte bine în lumină extraordinara diversitate a preocupărilor lui Victor Ion Popa.
A fost dramaturg, prozator și poet, dar și actor, scenograf, regizor, profesor, director de teatru, publicist, caricaturist și artist plastic.
Greu de cuprins un asemenea om într-un singur cuvânt.
De altfel, chiar anunțul conferinței surprindea foarte bine această dimensiune, spunând despre Victor Ion Popa că, în cele două decenii și jumătate de creație, „a ars […] cât alții într-o viață”.
Și totuși, dintre toate aceste ipostaze, timpul a făcut ca publicul larg să păstreze în memorie mai ales dramaturgul.
Până în 1932 – consacrarea prin teatru
O primă parte a conferinței a urmărit perioada de creație de până în anul 1932.
Victor Ion Popa se afirmase deja puternic în dramaturgia românească, iar succesul său nu era unul oarecare. Era confirmat atât de public, cât și de unele dintre cele mai importante distincții literare și teatrale ale vremii.
Piesa „Ciuta”, montată în 1922 la Teatrul Național din București, i-a adus Premiul Asociației Criticilor Dramatici, iar în anul următor Victor Ion Popa a primit pentru aceeași piesă Premiul „I.L. Caragiale” al Teatrului Național.
Câțiva ani mai târziu avea să vină o nouă confirmare de prestigiu: „Mușcata din fereastră” a fost distinsă în 1930 cu Premiul Academiei Române.
Așadar, la începutul anilor ’30, Victor Ion Popa nu mai era un autor aflat în căutarea consacrării. Era deja un dramaturg apreciat, premiat și cunoscut publicului.
Și tocmai din această perspectivă devine și mai interesant ceea ce avea să se întâmple cu următoarea sa mare piesă.
În 1932 apare „Take, Ianke și Cadîr”.
Astăzi ni se pare aproape imposibil de crezut, dar piesa care avea să devină una dintre cele mai cunoscute creații ale sale nu a fost întâmpinată, la început, cu același entuziasm. După cum a arătat conferențiarul, critica vremii a primit-o cu destulă răceală.
Iată însă cât de interesant poate fi destinul unei opere.
Criticii au fost rezervați.
Publicul și timpul au judecat altfel.
O piesă care a învins timpul
După moartea autorului, „Take, Ianke și Cadîr” avea să cunoască un succes extraordinar.
Piesa s-a jucat și continuă să se joace pe scene din întreaga țară, inclusiv la București, devenind una dintre acele creații teatrale pe care generații diferite le descoperă și le redescoperă.
La Bârlad, legătura este cu atât mai puternică.
În anul 1956, când teatrului bârlădean i s-a atribuit numele lui Victor Ion Popa, momentul a fost marcat prin montarea piesei „Take, Ianke și Cadîr”. De atunci, piesa a revenit în repetate rânduri pe scena teatrului care poartă numele autorului.
De atunci, piesa a revenit în repetate rânduri pe scena bârlădeană, în diferite montări și distribuții. Iar dovada că mesajul său nu și-a pierdut actualitatea este chiar prezența sa în stagiunea 2025–2026 a Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad.
Și continuă să atragă publicul.
Ce dovadă mai bună poate exista pentru valoarea unei opere?
O piesă primită cu răceală la apariție continuă să fie jucată la aproape un secol de la scrierea ei.
Este una dintre cele mai frumoase revanșe pe care timpul le poate oferi unui scriitor.
După 1932 – un prozator pe care îl cunoaștem prea puțin
Conferința a urmărit apoi perioada de după 1932 și până la moartea scriitorului.
Este perioada în care Victor Ion Popa se îndreaptă tot mai mult și către proză, lăsând în urmă o operă mult mai bogată decât lasă să se înțeleagă imaginea sa actuală în conștiința publicului.
Dintre romanele sale, conferențiarul a evidențiat în mod deosebit „Velerim și Veler Doamne”.
Și aici apare aceeași întrebare:
Câți dintre cei care cunosc „Take, Ianke și Cadîr” au citit și romanele lui Victor Ion Popa?
Probabil mult mai puțini.
Poate tocmai aici se află problema.
Am păstrat autorul, dar am pierdut din vedere o mare parte a operei sale.
Două cărți la finalul unei întâlniri culturale
La finalul conferinței, profesorul Gheorghe Gherghe, cel de la care primisem și invitația de a participa la eveniment, i-a oferit conf. univ. dr. Zamfir Bălan două dintre lucrările sale, ambele conținând informații relevante despre Victor Ion Popa și despre spațiul cultural de care acesta a fost legat.
Prima este „Satele de la Obârșia Jigăliei. Dodești și Tămășeni”, scrisă de Gheorghe Gherghe și Mihai Apostu și apărută în anul 2020, la Editura Sfera.
Cea de-a doua, „Târgul Bârladului. Geneza și hotarul”, apărută la Editura Sfera în 2015, este o monografie istorică dedicată Bârladului.
Gestul profesorului Gheorghe Gherghe a completat firesc atmosfera conferinței și a subliniat legătura dintre cercetarea istorică locală, memoria locurilor și personalitatea lui Victor Ion Popa.
Ce rămâne după o asemenea întâlnire
Nu vreau să transform aceste rânduri într-o lecție de istorie literară. Nu sunt critic literar și nici profesor de literatură.
Sunt doar un om care iubește cultura și care a avut privilegiul de a asculta povestea unui creator extraordinar.
Iar uneori tocmai asemenea întâlniri ne fac să ne întoarcem acasă și să căutăm din nou o carte în bibliotecă.
Pentru mine, aceasta este una dintre marile calități ale unei conferințe culturale: nu doar să îți spună lucruri pe care nu le știai, ci să îți trezească dorința de a afla mai mult.
Avem datoria să-l redescoperim
Concluzia conferinței mi s-a părut cât se poate de actuală.
Victor Ion Popa merită să fie mai prezent în cultura română de astăzi.
Nu doar prin „Take, Ianke și Cadîr”.
Nu doar pe scena teatrelor.
Ci și prin romanele sale, prin celelalte scrieri, prin activitatea sa teatrală și artistică și, mai ales, printr-o mai bună prezență în școală și în manualele din care tinerii își formează reperele culturale.
Pentru că manualele nu transmit numai informații.
Ele hotărăsc, într-o anumită măsură, și ce păstrăm din memoria noastră culturală.
Victor Ion Popa a trecut deja cea mai grea probă: proba timpului.
Merită felicitări Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad pentru organizarea și găzduirea unei asemenea întâlniri culturale, care readuce în atenția publicului personalități și opere importante ale culturii române. Astfel de evenimente nu înseamnă doar evocarea trecutului, ci și un mod de a păstra vie memoria culturală și de a o transmite mai departe. Felicitări, de asemenea, muzeografului Alina Salcă pentru implicarea în organizarea acestei conferințe și pentru crearea unui cadru în care Victor Ion Popa a putut fi redescoperit dincolo de imaginea dramaturgului cunoscut de publicul larg.
Poate că acum este rândul nostru să facem următorul pas: să-l citim din nou. Și, poate, să descoperim că Victor Ion Popa este mult mai mare decât Victor Ion Popa pe care credeam că îl cunoaștem.
