Ionel Popa

Categorie: Politica

  • Democrația și fericirea

    Democrația și fericirea

    Ionel Popa

    „Trebuie să învățăm să fim fericiți, așa cum trebuie să învățăm să murim.” Maurice Maeterlinck

    Digi 24, acum ceva timp timp în urmă, într-o zi de sâmbătă, a difuzat un film documentar care m-a marcat profund.Filmul prezintă regimul nord-coreean prin intermediul a trei personaje evadate din acel regim. E vorba de doi torționari-un fost gardian și un fost ofițer de informații, și un evadat politic cu numele de Shin.Cel din urmă a fost născut într-un lagăr de muncă, a crescut până la 24 ani acolo, până când ia decizia de a evada. Parcurge multe suferințe în lagăr. În primul rând, cunoaște foamea. Hrana în lagăr era formată dintr-un singur meniu-porumb și varză fiartă. Munca până la epuizare era metoda de ispășire a pedepselor. Cunoaște și tortura.La vârsta de 13 ani își toarnă către profesorul său, mama și fratele cum că ar vrea să evadeze. Face acest lucru pentru că i se implementase ideea că cine evadează nu e un bun coreean. Profesorul însă își asumă el descoperirea intențiilor celor doi astfel că Shin este dus în alt lagăr pentru a fi torturat. Acolo va ajunge și tatăl său, dar separați unul de altul. Torturați mai multe luni, până la urmă sunt scoși din acel lagăr și duși în fostul lagăr să asiste la execuția mamei și a fratelui său, prin spânzurare respectiv împușcare.Avea 14 ani pe atunci.

    Pe la 23 ani în lagăr apare un deținut nou care îi povestește despre viața din afară. Iau decizia de a evada amândoi. Ajung la gardul cu sârmă ghimpată. Colegul său începe escaladarea dar este electrocutat. Corpul său atârnând, creează o gaură în gard pe unde evadează Shin. Reușește să ajungă în China și apoi în Coreea de Sud.Mai apoi se va stabili în SUA.

    Pe parcursul filmului eroul principal Shin evocă și un paradox. Astfel acesta povestește că chiar dacă în lagăr nimeni nu avea nimic și bucuria cea mai mare era aceea de a-și primi rația de porumb și varză, acolo nu existau sinucideri, așa cum vedea el zilnic în Coreea de Sud. Nu înțelegea cum acești oameni care puteau mânca orice și oricât se sinucideau. Observația lui este bună și poate ne ajută să înțelegem câte ceva despre cauzele sinuciderilor, fenomen întâlnit din ce în ce mai des și la noi. Sinuciderile din societatea noastră(cele mai multe, dar nu toate), se datorează modificării echilibrului prin sporirea ideii de eșec și izolarea indivizilor ce nu țin ritmul cu modificările din societate. Sentimentul de eșec crește pe măsură ce cresc dorințele și aspirațiile. Această creștere determină creșterea riscului de sinucidere.Raportarea la alții din jur, comparația cu alții, descurajează, favorizează depresia și însingurarea. Omul ar trebui ajutat să-și pună în valoare potențialul său atât cât este.Aproape săptămânal se produc sinucideri în județul Vaslui. Dar asta nu e totul.Lăsând la o parte exemplul din film, multe din nefericirele și necazurile oamenilor se trag de la creșterea dorințelor și aspirațiilor într-un ritm ce devine de necontrolat. Tinerii vor să șofeze de timpuriu. Cad victime șoselelor la vârste fragede pentru că nu se pot abține de  la o escapadă chiar și atunci când nu au experiența necesară. Unii se aventurează în afaceri despre care habar n-au și fără o temeinică analiză vor falimenta crunt. Alții se lasă atrași de jocurile de noroc crezând că le vor aduce marele câștig, devenind dependenți de astfel de jocuri, bineînțeles nenorocindu-și viața. Și sunt multe alte exemple specifice democrației. Cel mai tare „enervează” poporul în democrație faptele, comportamentul și atitudinile politicienilor. Mare parte din ce nu realizează poporul e pus pe seama slabei performanțe a politicului. Cazurile de corupție scoase la vedere de justiție și presă contribuie la o și mai mare „enervare”. Constatăm că democrația este bună, dar nu e perfectă. Nu e suficient să existe democrație pentru întreg poporul. Pentru mulți democrația creează stres și în rândul acestora se produc necazuri și nenorociri. Ar putea însemna asta că democrația cu libertatea pe care o conferă nu e bună? Nu ar trebui să însemne asta. Democrația e un cadru care dacă există, e suficient. Pentru o viață mai bună, fiecare trebuie să se pregătească cât de cât. Primul lucru ce trebuie înțeles e că chiar dacă e democrație, nimic nu vine de la sine. Nimeni nu trebuie să aștepte nimic de la nimeni.Al doilea lucru, ar trebui să încercăm a ne valorifica la maxim potențialul, fără a ne compara cu nimeni și nimic. Nimeni nu zice să nu se valorifice ideile celor din jur. Dar de multe ori indivizii caută să aplice ideile altora fără a ține cont de potențialul și abilitățile proprii și nu obțin decât eșec.În al treilea rând, să învățăm a ne feri de manipulare. Într-o democrație în care există libertate multă, și manipularea e pe măsură. Există multe forme de manipulare-prin reclamă, cu ajutorul televizoarelor, al presei, al internetului etc. Dar cum să se evite informațiile manipulatoare când există un bombardament zilnic pe diverse canale? Nu e simplu pentru toată lumea. Filtrul principal e să te ții de scopul tău primordial. Orice ar încerca să te abată de la scopul tău principal e informație inutilă. Îmi place un citat legat de subiect: „Condiţiile fericirii nu sunt niciodată căutarea fericirii. Fericirea, după ce ai creat, îţi este acordată ca răsplată. Iar condiţiile fericirii sunt lupta, constrângerea şi răbdarea.” Aparține lui Antoine de Saint-Exupery. Așadar democrația necesită și multă răbdare.

    În concluzie, dragi prieteni, concentrați-vă cu multă răbdare pe potențialul propriu și croiți-vă viața pe care o meritați luând în calcul că și alții trebuie să trăiască și unii chiar au nevoie de ajutor. Modestia face parte din secretul succesului. Iată și filmul:

  • Despre aroganță și proastă guvernare

    Consultant: Ing. Ionel Popa

    „Morala determină politica.” Platon

    Istoria ne arată că aroganța a determinat dispariția multor lideri politici, de pe întregul mapamond. De ce devin liderii aroganți? Simplu! Le lipsește înțelepciunea. Fie nu au avut-o niciodată, fie au pierdut-o pe traseul lor…politic. Adevăratul lider politic se străduie să rămână mereu atent la nevoile poporului iar măsurile pe care le ia să fie în consonanță cu aceste nevoi.Cu cât reușește mai bine să îmbine cele două acțiuni, cu atât mai eficientă va fi activitatea politică. Numai așa poate avea șansa de a intra în istorie ca un bun lider. Se pot da multe exemple referire la cele de mai sus. Nu vreau să fac acest lucru că mă enervez! Cei care ar trebui să le știe sunt aroganți și nu le vor citi! Însă am ascultat pe Victor Ponta lăudându-se cu realizările guvernării din 2012 încoace și am avut senzația că trăim în țări diferite.
    Mi-amintesc cu cât dispreț trata măsurile luate de Boc cu câțiva ani mai înainte prin tăierile de salarii făcute habotnic. Acele măsuri au fost ideile unui alt arogant numit Traian Băsescu și care simte acum pe propria piele cât respect mai are de la popor. Nu se poate să iei măsuri atât de dure asupra poporului fără să nu ai suficiente justificări. Ce rămâne nejustificat și nelămurit ți se întoarce împotrivă!
    Ajuns la putere, Victor Ponta are șansa de a demonstra calitățile de lider și capacitatea de a face ceva pentru țară. De la primele măsuri luate am văzut că nu avea habar în ce context se află România. Mă refer la apartenența la UE și NATO. Astfel că primele măsuri și altele mai apoi s-au lovit de neconcordanța cu regulamentele UE. Timpul trecea, vistieria se golește(Boc prin măsurile de austeritate luate lăsase ceva bani în vistierie), Ponta se trezește că țara are nevoie mare de bani.
    Măsuri corecte pe care le putea lua pentru a menține echilibru și care să producă efecte pozitive asupra economiei și societății în general, ar fi fost-enumăr două mai importante:
    -Accesarea fondurile europene: înseamnă mulți bani pentru infrastructură și dezvoltare. Miniștrii de-a lungul perioadei de când România este membră UE au acordat o atenție slabă acestui domeniu. Ne aducem aminte de slaba implicare a ministrului Radu Berceanu, dar și a celorlalți. Pe de o parte Master Plan-uri întocmite târziu, superficial, pe de altă, legislația pe linie de achiziții publice, au făcut ca fondurile europene pentru infrastructură să nu fie accesate. Concentrarea corectă a guvernului Ponta ar fi fost pe acest domeniu. Se pare că nu se realizează nimic concret pe această linie.
    -Măsuri de stimulare a creșterii producției interne, creșterii calității în vederea creșterii exporturilor. Guvernele au acționat invers. Prin privatizări și restructurări, multe firme au dispărut complet. Prin fiscalitate și alte regulamente, au fost lovite și firmele noi. Creșterea șomajului a determinat exodul românilor peste hotare. Pe termen scurt, acele măsuri au ajutat guvernele. Pe termen lung, s-au întors ca un bumerang.
    Măsurile pe care le ia guvernul Ponta sunt însă cu totul altele! Iarăși, enumăr doar câteva, cu implicațiile cele mai grave asupra țării:
    -Culmea fiscalității-am crezut că o măsură mai proastă pe această linie decât impozitul forfetar, măsură aplicată de guvernul Boc, nu mai există. Însă a venit d-ul Ponta și ne arată că guvernul e capabil de inepții și mai mari. De aceea, pe primul loc și culmea fiscalității e ocupat de impozitarea bacșișului, fără discuție! Statul vrea și el bacșiș! Însă o măsură cu efect mai devastator a fost impozitarea agriculturii. Fondurile europene care ar fi trebuit să producă efecte asupra fermelor de familie, nu au avut nici un impact deoarece a intervenit guvernul care „s-a grăbit” să culeagă impozite, chiar dacă fermele abia începeau o înfiripare. Ca opera de stoparea a oricărei intenții de dezvoltare a fermelor de familie să fie desăvârșită, s-au modificat regulamentele atat la APIA cât și la AFIR. În plus, s-au schimbat legile privind comercializarea la piață a produselor și uite așa, în curând vom vedea țăranii în stradă. Guvernul ne-a arătat că nu s-a dorit absolut deloc dezvoltarea agriculturii, ci doar culegerea de impozite!!!
    Și uite așa, măsuri luate fără a se ține cont de adevăratele nevoi de moment ale populației(și am analizat doar câteva), creează stres, bătăi de cap, ură, tensiuni foarte mari. Putem prevedea și alte efecte. Populația se pare că „nu mai încape ” nici prin Europa. Ba mai mult, cei din diasporă încep să se implice din ce în ce mai mult în situația din țară. D-ul Ponta ar trebui să se gândească urgent la adevărate măsuri de relansare economică, să lase impozitarea și creșterea taxelor pe plan secund, înainte de a fi prea târziu! Zice că se bazează încă pe 40% din electorat. A uitat că se baza pe mult mai mult la prezidențiale și a pierdut! Diaspora, pe care guvernul o ignoră, a început a se implica din ce în ce mai mult în treburile țării și s-ar putea să aibă multe de spus în campaniile viitoare!

  • De ce nu se dezvoltă fermele de familie în România?

    Consultant: Ing. Ionel POPA

    Proverb american: „Poţi duce un cal la apă, dar nu-l poţi forţa să bea.” Completare: „Dacă vrei să bea apă, pune-i sare în fân!”

    Fermă de familie. Sursa foto: http://stiri.tvr.ro

    Fermele de familie au luat o mare dezvoltare în țările UE datorită stabilității pe care o asigură agriculturii dar și multitudinii de alte probleme pe care le rezolvă. Tocmai de aceea, anul 2014 a fost declarat la nivel european, anul fermelor de familie. Este adevărat că fermele mari oferă forță și mult mai multă competitivitate în cadrul economiei unei țări. Însă, mai ales în România, fermele de familie pot contribui mult la dezvoltarea zonei rurale. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la noi a înțeles importanța dezvoltării numărului fermelor de familie astfel că le promovează încă din 2013 prin crearea de programe cu finanțare nerambursabilă îndreptate spre acest domeniu. Și totuși, rezultatele nu sunt remarcabile!

    Pentru că firma noastră a promovat și promovează programele cu finanțare nerambursabilă ce stimulează dezvoltarea fermelor de familie, din proprie experiență am înțeles unele cauze și vom încerca să punem punctul pe „i”,încercând să dăm un răspuns întrebării din titlul articului, nu neapărat pentru a critica, mai degrabă ca o luare de atitudine împotriva unui flagel căruia o să-i spun „Guvernul împotriva Guvernului”. Nutresc speranța că poate cineva va citi aceste rânduri și lucrurile vor lua o altă turnură. Este bine să se clarifice cauzele pentru care se dezvoltă greu fermele de familie și pentru a nu se înțelege cumva că astfel de ferme nu ar fi indicate la noi! Am spune că lucrurile stau chiar invers în România, unde agricultură are un important rol social pe lângă cel de ramură de bază a economiei preluând foarte mulți șomeri cărora le asigură resurse de supraviețuire.

    Fermele de familie necesită a fi sprijinite pentru a se înfiripa. La noi însă, taman de când a apărut conceptul de ferme de familie, respectiv anul 2013, în același an a apărut și impozitarea exploatațiilor agricole indiferent dacă acestea comercializează sau nu produse. În anul 2013 s-a introdus impozitul pe norme de venit la persoanele fizice, PFA-uri , Întreprinderile Familiale și Întreprinderile Individuale. La început colectarea a fost bâlbâită, timidă aș putea spune. Acum însă, în forță se colectează din urmă(poate pentru că au trecut alegerile???).De asemeni, în sarcina fermierilor a căzut și colectarea și virarea la bugetul statului a impozitului pe venitul din arendă.

    Măsura 141 din vechiul PNDR a avut darul de a trezi un pic micii fermieri. I-a adus în fața autorităților, i-a autorizat la Registrul Comerțului, unora le-a deschis apetitul spre accesarea fondurilor nerambursabile. Însă bieții fermieri, s-au trezit deodată cu o groază de probleme: impozitarea, ținerea evidenței contabile etc. Din cei 1500 euro/an nu le-a rămas nimic, decât timpul pierdut.

    Măsura 112 din vechiul PNDR a avut un impact mai mare, însă mulți sunt chinuți la accesarea tranșei II(sub amenințarea că vor da banii din prima tranșă înapoi) de așa zisul concept nou „crearea de condiții artificiale”. Tinerii au căutat ca pe parcursul unui an pe care l-au avut la dispoziție să creeze condiții de accesarea fondurilor conform cerințelor programului. Acum li se spune că „au creat condiții artificiale”. Păi un tânăr care avea alte preocupări dar atras de program decide să se instaleze în mediul rural ca tânăr fermier, cum putea altfel? Nimeni nu pomenește însă și de sacrificiile făcute de acești tineri prin autorizarea la Registrul Comerțului, înființarea de exploatații, înscrierea exploatațiilor la APIA și/sau DSVSA, exploatațiile zootehnice căpătând numele de exploatații comerciale tip A(ce presupune ținerea evidenței animalelor în Registrul Național al Exploatațiilor pe proprie răspundere), impozitarea pe norme de venit etc. aspecte de care nu au știut la accesarea programului.

    Noul Cod Fiscal vine și cu alte prevederi, printre care și impozitarea subvențiilor, ceea ce va afecta puternic procesul de dezvoltare al fermelor de familie.

    Am înțeles dorința Guvernului prin Ministerul de Finanțe de a lărgi baza de impozitare. Totuși, cu agricultura altfel ar fi trebuit procedat. Prea devreme s-au introdus normele de impozitare, mult prea devreme. Fermele de familie au nevoie de un anumit timp pentru „a se coace”. Prea repede Guvernul s-a repezit să le preia „fructificația”. Și știm că fructele consumate prea timpuriu face să ne strepezească dinții, produce constipație etc.

    Dacă avem un pic de înțelepciune, haideți să așteptăm un pic să se dezvolte aceste ferme de familie. Haideți să le ajutăm să se asocieze pentru ca producțiile lor să poată intra pe piață. Iar dumneavoastră, de la Guvern, identificați noi piețe de desfacere. V-ați lăudat cu chinezii că vor prelua producția din zootehnie…. Mă așteptam că voi vedea puzderie de chinezi prin satele noastre. Însă, nimic, doar plicuri amenințătoare cu plata impozitelor….

    Lărgirea bazei de impozitare nu se poate face cu forța. Tandemul Boc-Băsescu a făcut această mare greșeală care a determinat mari pierderi, greu de cuantificat. Cu atât mai mult, impozitarea fermelor de familie așa cum se prevede acum în Codul Fiscal nu pare stimulativă, mai ales în condițiile de la noi.

    Un proverb american spune așa: „Poţi duce un cal la apă, dar nu-l poţi forţa să bea.” Apare și o completare: „Dacă vrei să bea apă, pune-i sare în fân!”

    Așa că, domnilor guvernanți, dacă vreți să culegeți impozite de la agricultori, ajutați-i să crească. Și aveți la îndemână câteva pârghii. Enumăr câteva:

    -stopați importurile ilegale de produse agricole;

    -confiscați produsele din import ce nu îndeplinesc standardele europene așa cum se face cu produsele autohtone;

    -facilitați exporturile, găsind noi piețe de desfacere;

    -facilitați accesul la finanțare, renunțând la concept gen „condiții artificiale”, simplificând procedurile atât la APIA cât și la AFIR etc.

    Apreciem unele măsuri luate, cum e și acordarea de punctaje la selecție proiectelor ce promovează rasele/soiurile autohtone! De asemeni, simplificările aduse la achiziții și la depunerea dosarelor de plată. Însă e prea puțin raportat la nivelul fermierilor din România. Trebuie să fim realiști și conștienți că dacă nu ajutăm fermele de familie, tinerii vor părăsi România ceea ce în timp va avea impact foarte negativ pentru țară.

    Consultant Ing. Ionel POPA – S.C. DUPLICOM GRUP S.R.L. (mobil: 0761.130.399, email: popa_ionel_68@yahoo.com )

  • Deșteptarea, până nu-i prea târziu! – Ionel Popa

    Deșteptarea, până nu-i prea târziu! – Ionel Popa

    „Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.” George Santayana

    Cine știe cât de cât istorie, conștientizează că pericolul cel mai mare pentru un stat îl reprezintă lupta internă pentru putere. Aceasta reprezintă cauza cea mai des întâlnită care a determinat destrămarea statelor, imperiilor sau regatelor. E suficient să ne uităm la vecinii noștri, respectiv Ucraina, pentru a da credit afirmației de mai sus. Lupta pentru putere este alimentată cel mai adesea din exterior, fie că acele entități au interese în zonă, fie că li se cere sprijinul de una din fracțiuni implicate în luptă promițându-li-se ceva. Să ne reamintim un episod petrecut chiar la noi, la 28 iunie 1940 când am cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței către URSS fără nici un pic de rezistență. Fotografia de mai sus este preluată de pe pagina: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_sovietic%C4%83_a_Basarabiei_%C8%99i_Bucovinei_de_nord.

    La conducerea statului era regele Carol al-II-lea, un rege corupt, cu alte preocupări, cu o autoritate mult slăbită în fața poporului. Partidele politice erau măcinate de luptele interne. Bineînțeles, corupția era puternică manifestându-se sub diverse forme. Pe acest fond România primește ultimatumul de a părăsi teritoriile precizate mai sus. Se întrunește Consiliul de Coroană, se tergiversează un pic, dar în final se decide abandonarea acelor teritorii cu un vot destul de elocvent. Spre deosebire de Finlanda, care primise un ultimatum identic, dar care a luptat eroic pentru a-și apăra teritoriul și chiar dacă a pierdut, istoria a apreciat eroismul și atitudinea ei. La noi lucrurile au stat altfel și vina nu este a poporului. Vina este a conducătorilor de atunci care nu au avut tăria morală de a ieși în fața poporului să ceară mobilizarea. A fost necesară renunțarea la tron din partea Regelui Carol al II-lea care i-a cedat puterea generalului Antonescu, un personaj cu mult mai multă credibilitate în fața poporului.Dar ce a făcut Antonescu? A trecut la măsuri urgente de reabilitare a țării iar una din primele măsuri a fost combaterea corupției. Privim în aceste zile asupra Ucrainei. Cauza izbucnirii conflictului îl reprezintă taman ce spuneam mai sus-lupta pentru putere. Corupția, traficul de influență sunt cauze reale a dezbinărilor din țara vecină. Bineînțeles că pe acest fond, i-a fost ușor Rusiei să toarne gaz pe foc.Rusia are multă experiență în astfel de acțiuni. Dar să ne punem întrebarea: cum de nu reușește un stat cu peste 40 milioane de locuitori să-și apere glia de atacul unor mercenari? Simplu. Populația Ucrainei este nemulțumită. Pentru ce s-ar jertfi? Cine să-i mobilizeze cu adevărat pe ucrainieni?
    Revenind la plaiurile noastre, pun întrebarea:cine ar avea atitudinea potrivită de a cere mobilizarea poporului român dacă(ferească Sfântul!) situația ar cere-o ținând cont de tendințele expansioniste ale lui Putin? Cine iese în fața poporului să rostească o declarație ca cea a lui Mihail Kogălniceanu când România și-a declarat independența la 1877? Cine ar avea curajul dar și legitimitatea morală să iasă în față pe fondul de nemulțumire generală a populației și pe fondul creșterii corupției din țară în timp ce mare parte din populație abia își duce traiul de pe o zi pe alta? Înainte îi lua cu arcanul. Acum ar fi poate alte metode de constrângere. Însă apare o altă întrebare: pe cine să ia? Cei mai mulți din cei tineri sunt în afara țării. S-ar reîntoarce să lupte sub arme pentru patria mamă cei din diasporă? Cine să-i readucă în țară? Ar putea face lucrul acesta liderii actuali Liviu Dragnea, Victor Ponta, Tăriceanu etc? Eu cred că îmbuibatul de Parlament ar trebui să gândească și la astfel de aspecte. La fel guvernul. La fel și alte instituții ce dau forță și credibilitate unei nații. Să lase interesele personale și să se concentreze pe îmbunătățirea condițiilor de trai din țară.Să se cheltuiască cu chibzuință banul public, să se creeze locuri de muncă în țară, să se acorde atenția cuvenită educației, sănătății populației.
    O să închei cu fabula lui Krîlov. Vă las pe fiecare să înțelegeți cine-i porcul, ce-i cu stejarul etc.
    Porcul sub stejar
    „Sub un Stejar din veac crescând,

    Un Porc, având de ghindă burta plină

    A tras întâi un somn adânc

    Apoi, cu mintea-i de jivină,

    Pe cel Stejar să-l râme-a prins la rădăcină.

    Îi spuse-o Cioară din copaci,

    < Şi pe pustie poate să se ducă,

    Nu văd la el niciun folos,

    De n-ar mai fi şi-un veac, nu m-ar durea pe mine,

    Când ghindă am aici şi pot să prind grăsime.>

    Stejaru-i spuse: < De-ai fi în stare râtul a-ţi sălta,

    Până şi tu atuncea ai vedea

    Că ghindă tot pe mine creşte>”.

  • Spune-o vorbă din popor: Gloaba tot gloabă rămâne!

    Ionel Popa

    „Aflarea în treabă este isprava omului neputincios.” — Petre Tuțea          

                                                                      
    Cal

    Cu toții am auzit de cuvântul „gloabă”, fiind folosit când e vorba de un cal slab, neputincios. Căutând în DEX, găsim ca definiție:

    GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime.

    Între prima definiție și cea de-a doua la prima vedere pare a nu exista nici o legătură. Și totuși……

    Se pare că în trecut amenzile se puteau plăti și în natură, cel amendat oferind în contul amenzii calul(sau cai, funcție de cuantumul amenzii). Bineînțeles că cel amendat nu oferea cel mai bun cal. Îl dădea pe cel mai prost, mai slab, mai neputincios. Oferea mârțoaga. Foarte probabil că la început a fost amenda(gloaba) ce se achita cu mârțoaga și de aici a apărut un sinonim: gloaba. Cuvântul e des folosit iar samsarii de cai sunt experți în a deosebi un cal adevărat de o „gloabă”. Ei știu că la cai se poate lua țeapă foarte ușor. Destul de des cai ce par a fi puternici, frumoși, solizi, sunt de fapt, gloabe. Cum așa? Întrebați samsarii!!! Pe asta se bazează câștigurile lor! Cumpără pe te miri ce gloabe, le dă un aspect comercial(mai pune câteva kilograme pe mârțoage), ies cu ele la târg și le vând. Cui le vând? La nepricepuți!!! La cei ce nu știu că sub aspectul comercial de fapt au în față o gloabă!

    targ-comana1cai-gard

    Era să iau și eu o țeapă prin anii ’90, când proaspăt inginer silvic, voiam un cal să mă deplasez. Inginer, inginer, dar nu mă pricepeam la cai! Am mers în târg și taman alesesem o mânză, încă nepusă la șaretă sau căruță. Aspectul era superb! Samsarul a legat-o lângă măsa și făceam turul târgului de la Bârlad. Fugea mânza lângă măsa de ți-era mai mare dragul! Eu eram foarte încântat și deja mă vedeam călărind viitoarea iapă! Exact când să dau banii și să bem aldămașul, m-a chemat cineva de-o parte. Era un prieten de-al meu din aceeași comună cu cel ce urma să-mi vândă mânza, dar din alt sat. Acesta se pricepea la cai, venea la fiecare târg și cunoștea mânza foarte bine. Aceasta căzuse pe gheață când era la vreun an și își dizlocase șoldul. Se știa că acest beteșug nu se mai vindeca și urma să aibă probleme când va fi pusă la muncă. Eu îi spuneam că e frumoasă, că e mare, că se va vindeca, că va deveni bună etc. El îmi spunea că indiferent de ce cred eu, va fi o gloabă și o vorbă din popor spune că: Gloabă tot gloabă rămâne! M-am retras din tranzacție exact la țanc și mulțumesc și acum acelui prieten că m-a ajutat să evit o mare țeapă!

    Cu caii mai e cum e însă ce ne facem când gloabe ajung în funcții publice? Te uiți la candidat în campania electorală și zici: ăsta e! Ne va scoate din belele! Și după câteva luni constați că nu-i decât o…gloabă!

    Una dintre cele mai mari dezamăgiri pentru nația română este însă premierul. La prima vedere părea să întruchipeze toate năzuințele nației! Înalt, școlit(cu doctorat), provenea din justiție(cunoscător al legilor), tânăr, frumos, cum să nu te bucuri că a fost pus în fruntea guvernului? Cei mai mulți ne-am bucurat! Personal, nu prea, pentru că știam cine-l furnizase:PSD-ul cu cei mai mulți baroni locali corupți! Dar am zis că să-i dăm o șansă, poate mă va contrazice! Și uite așa aștept de aproape trei ani să mă contrazică, nici vorbă însă de așa ceva! Acum sunt convins că poporul român a luat o mare țeapă. Mă uit zilnic la știri, nimic pe plan economic, nimic pe plan social, șomajul crește, taxele cresc, prețurile cresc și ele, corupția crește de nu mai reușește justiția să facă față, demagogia e în floare iar guvernul e într-o mare criză de credibilitate! Când mă uit la Ponta îmi vine în cap acea vorbă din popor: Gloaba tot gloabă rămâne!

    Și ca să vă înveselesc un pic, iată, vă propun un banc:

    Badea Gheorghe merge cu gloaba la târg.
    – Cum trage calul ăsta la căruță, bade?
    – D’apoi, nu prea trage.
    – Da’ la plug, trage?
    – Nu prea.
    – O fi bun de călăreală.
    – N-aș crede.
    – Păi, atunci de ce l-ai adus să-l vinzi?
    – Nu l-am adus să-l vând.
    – Da’ ce păcatele mele vrei să faci cu el?
    – Vreau să-l fac de rușine…

    s560x316_cal

  • Doctoratul-căzut în derizoriu

    „Plagiatul reprezintă prezentarea drept creație personală a creațiilor intelectuale originale ale unui alt autor, în contexte sociale în care creațiile personale sunt  recunoscute și recompensate.”

    Cosima Rughiniș

    52206157caf57

    De câțiva ani încoace am putut constata că numeroase lucrări de doctorat nu sunt altceva decât niște lucrări plagiate. Trebuie spus că la lumina rampei au ieșit doar câteva, respectiv a unor politicieni cu pretenții, cel mai cunoscut fiind plagiatul domnului prim-ministru, Victor Ponta. Personal însă cred că multe lucrări de doctorat pot fi suspectate de plagiat, doar că nu au fost verificate. Care este logica unei astfel de concluzii? Simplu! În România se alocă foarte puțini bani pentru cercetare-dezvoltare! De altfel, acest domeniu este la pământ. Și dacă nu se alocă fonduri, cum să se facă lucrări autentice de doctorat? Bursele pentru doctorat sunt limitate ca număr.
    De fapt, cum se petrec lucrurile? Profesorii coordonatori de la facultăți au interes material pentru a avea câți mai mulți absolvenți de facultate înscriși la doctorat. Uneori ei sună la locul de muncă al potențialilor pretendenți  și-i întreabă dacă nu vor să se înscrie la doctorat. Cei sunați, de multe ori nici nu se gândesc la un astfel de demers, dar profesorul le explică faptul că nu e chiar dificil.
    Aleg împreună o temă. Orice temă ai alege, presupune muncă, dacă s-ar proceda corect. Presupune și alocarea de resurse financiare destul de consistente. Doctorandul va demara munca de documentare. Și căutând constată că tema aleasă a mai fost abordată pe mapamond și că se știu multe lucruri despre aceasta astfel că ce s-ar mai putea descoperi? Și astfel apare tentația de a se plagia lucrări, într-o măsură mai mare sau mai mică.
    Asta nu înseamnă că toate lucrările sunt plagiate. Trebuie să recunoaștem că sunt și lucrări autentice. Însă exigența este scăzută și scade de la an la an. De asemeni, constatăm că foarte mulți nu se înscriu la doctorat pentru că ar fi pasionați de cercetare ci doar pentru prestigiu social! De aceea, constatăm că mulți oameni politici(care numai pasionați de cercetare nu sunt) se laudă cu titlul de doctor.De exemplu, Olguța Vasilescu e un alt caz bine cunoscut. Sau Ioan Mang. Am aflat că și proaspătul arestat Cristian David are doctorat. Și iată cum oamenii politici au dus în derizoriu un titlu care, peste tot în lume este foarte respectat. Victor Ponta a dat o lege prin care o persoană ce obține titlul de doctor poate renunța la acest titlu. Acest act legislativ este de tot râsul și premierul l-a emis pentru a se scoate pe el însuși dintr-o acuzație de plagiat.
    Eu aș propune un alt titlu pentru cei ce-și doresc titluri. Să le spunem, de exemplu, „pseudodoctori”.
    Ar atașa în fața numelui în loc de „dr.”, care le place foarte mult plagiatorilor, titlul „pdr.”. Poate n-o să le placă de la început, dar măcar nu ar putea fi acuzați de plagiat. Ei ar trebui în teza de „pseudodoctorat” să precizeze sursa plagiatului și beneficiile lucrării, chiar plagiate! Trebuie să recunoaștem că o lucrare plagiată nu este dăunătoare întotdeauna decât doar că este ilegală fiind un furt intelectual. Am o teamă că de frica de a nu fi acuzați de plagiat, România nu ia măsuri economice, juridice etc de prin alte țări unde astfel de măsuri au avut sau au mare succes. Și atunci, acordăm acest titlu tuturor celor ce duc munca de a plagia, cu obligația de a preciza sursa. Cred că cel mai simplu ar fi ca în capitolul de introducere, pseudodoctorul să precizeze sursa plagiatului, să le mulțumească și să aprecieze cinstit, onest, munca acestora de cercetare. Nu vor fi lucrări originale dar pot fi bune de aplicat și pe la noi.
    De exemplu, care ar fi problema să construim și noi autostrăzi ca în Germania? Poate nu știm de ce cheltuim așa mult pe kilometru și nici de calitate nu prea ținem cont! Multe am putea plagia atât din domeniul tehnicii, dar și din alte domenii. De exemplu, în domeniul politicii. Ce să mai spunem de domeniul justiției! Ce spuneți?

  • Cât ne vom mai fura căciula singuri?

    Cât ne vom mai fura căciula singuri?

    Ionel Popa

    „Românul e inteligent de periculos.”     Pamfil Șeicaru

    Floarea-alcaturie

    Una dintre disciplinele ce ne dădea mari bătăi de cap în facultate era botanica. Culmea e că această materie se făcea în anul I când nici vocabularul nostru nu era încă format! Unul din subiectele grele era formula florală specifică fiecărei familii din lumea vegetală.
    Fac aici o paranteză și precizez că fiecare familie de plante are o anumită formulă florală având rolul de a exprima printr-o scriere simbolică alcătuirea unei flori. Pentru aceasta se folosesc semne convenționale.
    Pentru exemplificare, iată formula florală la câteva familii de plante:
    Fără titlu
    Cine dorește mai multă documentare în domeniu, poate accesa următorul link: http://ro.wikipedia.org/wiki/Formul%C4%83_floral%C4%83 sau alte surse de informare.
    Închizând paranteza, vă puteți da seama că nu e chiar ușor să reții asemenea formule! Trebuiau învățate pe de rost, fără a exista o logică de la o specie la alta. Natura a creat diversitate și tocmai de aceea este interesantă!
    Fiecare ne descurcam cum puteam să memorăm cât mai bine aceste formule florale.
    Aveam un coleg căruia îi venise o idee. Și-a cumpărat mai multe creioane din lemn. Apoi, cu un ac ascuțit, a scris prin înțepare, toate formulele florale pe acele creioane. Profesorul era în vârstă, avea și un ochi bolnav, așa că nu putea sesiza că acele creioane erau scrise. Creioanele având șase fețe, s-au putut scrie toate formulele. Munca nu a fost deloc ușoară, fiind foarte migăloasă! Colegul meu prefera o astfel de muncă pentru că nu punea presiune deloc pe creier! E adevărat că nici nu rămânea nimic în cap, dar pe moment el obținea rezultate mai bune decât noi cei care ne străduiam să le învățăm.
    Timpul a trecut iar în anii 3,4 și 5 erai foarte avantajat dacă stăpâneai formulele florale, printre altele. Colegul meu a trebuit de fiecare dată să găsească soluții alternative pentru a trece examenele. A finalizat la termen facultatea, cu note nu foarte mari, dar nici foarte mici, dar a plecat în producție cu un bagaj redus de cunoștințe…… N-o să spun cum l-a afectat în activitatea profesională pentru că nu știu dacă mi-ar permite.
    Am dat acest exemplu pentru a vă ajuta să înțelegeți unele aspecte ale societății noastre de astăzi. Ne mirăm de ce nu progresează România așa cum ar trebui? Păi asta e cauza: în loc să se meargă pe căi corecte, se merge pe căi alternative, de fiecare dată căutându-se eludarea legii sau acele căi ce favorizează interesele personale sau de grup a unora și nu ce e bine pentru țară.
    Observăm că în societatea românească se practică soluțiile alternative care, ați observat, nu pun presiune pe creier. De exemplu, cei ce și-au luat doctorate prin plagiat. Ei își construiesc reputații sau autoritate nu în mod firesc, pe bază de merit, ci artificial. Reputația construită astfel le conferă dreptul de a pretinde. Ei pretind că au tupeu și iau locul altuia care a muncit cinstit și apoi observăm împotmolirile, limitele de competență fiind rapid atinse. Un alt exemplu l-am văzut în campaniile electorale. În loc să se preocupe să informeze electoratul asupra programelor pe care le au, să insiste pe ce au bun în programe, să lămurească asupra tuturor aspectelor, partidele au ales calea cumpărării votului electoratului cu diverse pomeni electorale. L-ați văzut pe Liviu Dragnea cât de abil era la soluții alternative? Diabolic, am putea spune! A obținut voturi și de la morți doar să câștige în campanie. Exemplele pot continua la nesfârșit! De fapt, ne furăm căciula singuri. Nu așa se construiește temeinic o țară. De aceea, una din urgențele acestei țări este instalarea unui climat de promovare pe bază de merit. Altfel vom continua să batem pasul pe loc cu consecințe, cine știe cât de grave!

  • Democrația postdecembristă – ce-am visat și ce-am avut până acum

    „Democraţia este un leu devorat de păduchi.”

    Cei ce am fost martori ai evenimentelor din decembrie 1989 ne amintim câte speranțe ne-am pus în perioada ce urma, cât ne-am bucurat că România reușea să scape de un regim dictatorial! Încet, încet însă, în România se instala o perioadă a distrugerilor, degradărilor, jafurilor, mai ceva ca în orice război. De obicei, războaiele se lasă cu pierderi materiale și de vieți omenești. La noi însă în această perioadă am avut pierderi materiale greu de cuantificat, pierderi de vieți omenești direct și indirect, dar cel mai grav, degradarea morală, sufletească! La acest ultim capitol, pe primul loc este corupția ce s-a instalat încetul cu încetul și care denotă o îmbolnăvire gravă a societății românești.
    Războiul înseamnă boală acută. Corupția înseamnă boală cronică fiind de durată și destul de gravă. Afectează toate categoriile sociale, direct sau indirect, perturbă dezvoltarea țării, pune în mare pericol toate resursele țării: naturale, materiale, spirituale sau umane.
    Cât privește resursele naturale, am văzut cum statul român a cedat exploatarea unor resurse extreme de valoroase, corporațiilor străine. Am văzut lupta cu proprii cetățeni a autorităților, puse în slujba corporațiilor, atât la Pungești, cât și la Roșia Montană. Am văzut retrocedări de terenuri și păduri ilegale, ajungându-se la punerea în posesie de sate întregi într-o bătaie de joc la dresa populației.
    Când am spus resurse materiale m-am gândit la toate fabricile și uzinele existente la începutul anului 1990 și care, ușor, ușor, prin diverse metode, au fost falimentate, cele mai multe fiind vândute la fier vechi. Licitații truncate, au determinat ca proprietatea întregului popor să încapă pe mâna câtorva mafioți prin diverse șmecherii și aranjamente.
    Referindu-ne la resursele spirituale, am văzut cum a fost promovată cultura românească. Am asistat la terfelirea multor simboluri, începând cu Eminescu, continuând cu Eliade, Cioran, Marin Preda și terminând cu Cezar Ivănescu. Grav este și manelizarea României cu influență asupra folclorului național.
    Dar cel mai grav o reprezintă tratamentul față de resursa umană. Rămași fără locuri de muncă, datorită restructurărilor și reorganizărilor, mase mari de români, cei mai apți de muncă, au luat calea străinătății. Tineretului nu i se poate oferi un loc de muncă și odată studiile finalizate(pe seama cheltuielilor făcute de statul român), pleacă peste hotare. Pe de altă parte, toate guvernele au tratat cu lipsă mare de responsabilitate, două domenii extrem de importante: sănătatea și învățământul. Ambele s-au degradat, prin spitale sunt multe lipsuri, iar în școli degringolada e la cote maxime.
    Democrația e adevărat, trebuie să acorde foarte multă libertate cetățenilor. În același timp, în democrație, din dorința de a satisface pe toată lumea, birocrația înflorește. Totuși peste câțiva ani s-ar putea s-avem mari regrete, cei ce vom fi în viață, că România nu a valorificat mai bine oportunitățile pe care le-a avut în această perioadă de relativă liniște la nivel de continent și nu s-a mobilizat mai bine pentru a reduce decalajul față de Occident.
    Despre cât de dezorganizată este administrația statului la noi și cât de nefaste sunt consecințele vorbesc cel mai bine cele două accidente ale echipelor de salvare. E vorba de echipajul prăbușit în Munții Apuseni în iarna trecută și echipajul SMURD prăbușit în lacul Siutghiol în aceste zile. Oameni de o calitate excepțională, cu pregătire excepțională, cu devotament și spirit de sacrificiu, s-au prăpădit pentru că administrația e dezorganizată. Și e vorba de acea administrație în care se bagă enorm de mulți bani de la bugetul statului. Vedem o groază de afaceri cu echipamente IT achiziționate în slujba administrației. Salariile sunt excepțional de mari în aceeași administrație pregătită să dea rateuri. Este strigător la cer cum orbecăie în propria țară oameni în uniformă, indiferent de care, atunci când intervin pentru a-și face datoria. De fiecare dată ajung prea târziu, intervențiile lor fiind ineficiente. Paradoxal, localnici fără nici o dotare se dovedesc mult mai eficienți. De ce? Pentru că aceștia chiar au suflet mai bogat și un simț al solidarității mult peste simțul răspunderii celor ce sunt oameni de decizie în instituțiile statului. Rușine ministere, rușine prim-ministru!!!

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/EXCLUSIV+DIGI24+Imagini+surprinse+imediat+dupa+prabusirea+elicop?utm_source=digisport&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post
    Personal, cred că administrația din fruntea țării trebuie să se trezească. Nu ar fi prea târziu, dacă semnalul trezirii ar veni de sus, din fruntea țării. E nevoie apoi ca adevărata elită să facă un pas în față și să arate calea cea mai bună.

  • Măsuri luate doar de dragul de a arăta că facem ceva

    „Soluţia guvernului la o problemă este de obicei la fel de rea ca problema.” — Milton Friedman

    Rovana Plumb este Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în cabinetul condus de Victor Ponta, din data de 5 martie 2014. Iată ce declarație postează astăzi, 11.12.2014 :
    „Majorarea salariului minim este o măsură corectă și absolut necesară pentru România. Toți românii trebuie să beneficieze de rezultatele bune ale economiei”. A se citi declarația completă la următorul link:
    http://www.rovanaplumb.ro/media/stiri/majorarea-salariului-minim-este-o-masura-corecta-si-absolut-necesara-pentru-romania-toti-romanii-trebuie-sa-beneficieze-de-rezultatele-bune-ale-economiei
    Să dea Domnul să fie așa! Ceea ce vedem însă în jurul nostru nu pare să arate o creștere economică. Până și Ioan Nicolae își bagă firmele în insolvență. Pe mulți din marii patroni îi urmărește fie DNA, fie DIICOT. Chiar o fi creștere economică? Oare nu e doar o păcăleală? Micile creșteri salariale ar trebui să determine creșterea consumului intern. Dar, pe de altă parte, creșterea de salarii va determina patronii să crească prețurile la produse și servicii. Așa că…. ce efect va avea această măsură? Mai degrabă va lovi în IMM-uri care și așa, sunt la limita de supraviețuire și multe se închid.
    Eu cred că doar ne amăgim! Bine ar fi să avem creștere economică, dar nu se vede în jurul nostru!
    Această declarație mă face să-mi aduc aminte de perioada școlii generale când eram trimiși să recoltăm semințe de salcâm. În acea perioadă elevii participau la diverse acțiuni:se strângea fier vechi, sticle și borcane, maculatură etc, dar și semințe de salcâm.Norma era de 24 cutii de chibrit de fiecare elev. Vă dați seama că nu era ușor. În primul rând că acțiunea se derula iarna. În al doilea rând, trebuia să ne urcăm în copaci. Trebuia să căutăm acei copaci cu fructificație. Uneori tăiam crengile cu păstăi din care extrăgeam semințele.

    salcam
    Semințe de salcâm

    Nu era deloc ușor să realizăm norma. Diriginta, o profesoară foarte inimoasă, dorea să realizăm de fiecare dată orice sarcină din plan. Asta îi era cel mai puțin plăcută pentru riscurile la care eram expuși. Dar planul era plan și trebuia realizat. La un moment dat cineva realizează sarcina într-un timp record. Nu înțelegeam cum reușise. De fapt, acel coleg a sesizat că semințele unei plante din flora spontană seamănă cu cele de salcâm. E vorba de ciumăfaie, plantă întâlnit pe marginile tarlalelor, a drumurilor etc.

    ciumafaia 3
    Semințe de ciumăfaie

    ciumafaia
    Capsule de ciumăfaie(Datura sp.)

    Semințele erau mult mai ușor de recoltat. Acestea se regăseau în niște capsule de mărimea unei nuci. Din câteva capsule se umplea cutia de chibrituri. Ne-a „vândut” și nouă pontul și astfel eram campioni. Diriginta era profesoară de biologie. La un moment dat a sesizat că ceva e în neregulă. Dar nimeni nu făcea o recepție calitativă. Se aduna întreaga cantitate în saci și apoi veneau delegați de la îmbunătățiri funciare și preluau la kilogram semințele. Se adunau cantități mari de la toate școlile.

    Semințele se foloseau în pepiniere pentru producția de puieți de salcâm ce se plantau pe terenurile degradate.
    Diriginta a adoptat o strategie de acceptare tacită a modului cum noi procedam. Era lăudată prin ședințe. Nu era mai bine să fii lăudat decât criticat? În plus, noi aveam mai mult timp de învățat decât să umblăm după sămânță de salcâm. Că rezultatul muncii noastre era o adevărată pacoste pentru pepinieriștii de la îmbunătățiri funciare, era o altă poveste!
    Mulți ani am procedat așa și cred că doamna dirigintă a „predat” soluția adoptată de noi și altor serii de elevi.
    Cam așa cred că e și cu creșterea economică. E produsă cu adevărat sau doar statistic? Numărul IMM-urilor e în scădere. Cine face creșterea?
    Concluzie:
    Guvernul să lase măsurile populiste! Românii au început să se prindă de faptul că sunt manipulați și nu vor mai tolera astfel de măsuri. Mai bine s-ar concentra pe luarea măsurilor ce se cuvin care să ducă la creșterea numărului locurilor de muncă. În primul rând, prin atragerea investitorilor străini(reducerea birocrației, climat de afaceri sănătos etc). Apoi prin acordarea de ajutoare IMM-urilor pe criterii corecte și nu pe bază de clientelism politic.În al treilea rând, prin reducerea fiscalității care să ajute IMM-urile să supraviețuiască iar unele să se dezvolte. Totodată mai sunt două domenii ce necesită prioritizare: sănătatea și învățământul. Se pierd multe vieți omenești capabile încă să producă și să creeze doar pentru că în spitalele de la noi mori cu zile. Învățământul ar trebui să determine creșterea potențialului resursei umane. Restructurarea învățământului e un proces extrem de important și care trebuie făcut urgent. Lucrurile se degradează de la zi la zi. Dar nu poate fi făcut de oricine! Un premier plagiator niciodată nu va putea îndemna tineretul să învețe!