Etichetă: poezie satirică

  • Opriți lupta!

    Opriți lupta!

    Opriți lupta, voi nebuni,
    Vă bateți numai cu minciuni,
    Mințiți poporul an de an,
    Vi-i gândul numai la ciolan. 

    Ați depășit orice măsură,
    În popor sădiți doar ură,
    Ați rămas făr’ de rușine,
    Dacă vouă vă e bine. 

    Opriți luptele sterile,
    Ce-ajută doar camarile,
    Vă-nfruntați ca niște câini,
    Spre folosul unor străini. 

    Din ce-ați promis multe-ați uitat,
    Imediat ce v-am votat,
    Păreți o tagmă de golani,
    Ce-și bate joc de cei sărmani. 

    Opriți lupta, nu-i de bine,
    Țara-i plină de suspine!
    Ascultați și talpa țării,
    N-o lăsați pradă uitării. 

    V-amintim c-ați fost votați,
    De țară să vă ocupați,
    Nu de certuri televizate,
    Unde toți aveți „dreptate”. 

    Unul mai deștept ca altul,
    V-a cuprins împielițatul,
    Gândul vostru-i tot la furt,
    Sufletul vi l-ați corupt. 

    Opriți lupta, că e criză,
    N-o învingeți c-o acciză,
    Faceți legi să fie bine,
    Binele să-l simtă oricine.  

    Voi păreți doar derbedei,
    Duceți lipsă de idei
    Vă doriți toți la putere,
    Ca să puteți face avere. 

    Vă luptați și cu românii,
    Mai nou țineți cu străinii,
    Vă credeți stăpâni pe țară,
    Iar poporul vi-i povară! 

    Bunul-simț vi l-ați pierdut,
    De vreodată l-ați avut!
    Nu contați pe competență,
    Vă doriți doar influență. 

    La justiție vreți supuși,
    Ca la teatrul de păpuși,
    Dacă judecata-i strâmbă,
    Hoțul liniștit se plimbă. 

    Ce fel de regulament
    Aveți voi prin Parlament?
    Că mai mult dormiți la slujbă,
    Vă treziți numai la vrajbă! 

    Încercați să și gândiți,
    Soluții bune să găsiți,
    Dacă tot poftiți la arme,
    Bateți-vă în programe. 

    Faceți strategii solide,
    Cu respect între partide,
    Faceți pace cu românii,
    N-o mai faceți pe stăpânii.

    Luați idei de la oricine,
    Facă țării numai bine,
    Opoziție, fii activă,
    Și, mai ales, constructivă. 

    Opriți lupta dintre voi,
    Țara are alte nevoi,
    Avem probleme, nu-s puține,
    Nu ne faceți de rușine! 

  • Detractorul

    Detractorul

    Detractorul e frustratul,
    Ce-a uitat de Dumnezeu,
    Nu cunoaște nici păcatul
    De-a-i vorbi pe toți de rău. 

    Adesea este un incult,
    Cu mintea întunecată,
    Și de n-are-un scop ocult,
    Răutatea-i vinovată. 

    Limitat de-a sa prostie,
    Nu acceptă vreun talent,
    Nu știe de modestie,
    El atacă vehement. 

    Afișând figură gravă,
    Cu aer de-atotștiutor,
    Împroașcă vorbe cu otravă,
    Adesea fiind provocator. 

    Și de-l bagă lumea-n seamă,
    Prinde și mai mult curaj,
    Se agită și defaimă,
    Fără urmă de menaj. 

    Are doar un singur leac,
    Și dacă ai inteligență,
    Îi poți veni și tu de hac:
    Tratează-l cu indiferență! 

  • Țeparul

    Țeparul

    Vei fi surprins de vorba lui aleasă,
    Își intră-n rol ca un iscusit actor,
    Îți spune că e om cinstit, de casă,
    Și că-ți va fi prieten, chiar de-ajutor.

    Te laudă, te-ascultă, te aprobă,
    Îți dă dreptate chiar când n-ai cerut,
    Iar lingușirea lui, ca o podoabă,
    Ascunde-un plan în taină conceput.

    Îți dă detalii despre-o asociere,
    Garantându-ți câștig sigur și succes,
    Doar puțină încredere îți cere —
    Dar tocmai ea e ținta lui, ades.

    Promite mult și jură cu tărie,
    Că-i om cinstit: „Ce rost mai are-un contract?”
    Iar adevărul îl îmbracă-n fantezie,
    Să nu-i descoperi planu-i viclean și vinovat.

    Te studiază, știe ce te doare,
    Îți află slăbiciunea — și-i totul calculat,
    Așteaptă clipa lui câștigătoare
    Și-apoi te lasă singur, ruinat.

    Când ești căzut și-ai vrea poate o alinare,
    Îți caută motive, te ține la distanță,
    Răspunde tot mai rar, cu rece nepăsare,
    Cu potul mare-n cont, e plin de aroganță.

    Și dacă-i ceri ce drept ți se cuvine,
    Din mielul de-altădată se transformă-n lup;
    Aruncă-ntreaga vină doar pe tine,
    Nu-i pasă dacă tu ajungi la zdup.

    Nu are frați, prieteni ori onoare,
    Ci doar un șir de oameni înșelați;
    Te-atrage-n mreje dulci, înșelătoare,
    Ești doar o pradă printre cei vânați.

    În urma lui rămân doar vieți zdrobite
    Și oameni ruinați, dezamăgiți,
    Blesteme grele, lacrimi nesfârșite
    Și mult amar în cei ce-au fost mințiți.

    Nu vă-mbătați, prieteni, cu vorbe lingușite
    Și nu luați promisiuni drept temei;
    Cereți dovezi și acte iscălite,
    Căci vorba dulce-i arma unor mișei.

    Priviți la fapte, nu la plecăciune,
    La ce-a făcut, nu doar la ce promite;
    Căci șarpele se-ascunde-n vorbe bune
    Și mușcă-atunci când nimeni nu-l presimte.

    Fiți cumpătați când lingușirea vă îmbată
    Și când vi se promit câștiguri mari;
    În lumea-n care cinstea-i încercată,
    Păziți-vă, oameni buni, de țepari!

  • De prin spitale…

    De prin spitale…

    Din bănuțul dat la stat de oricare cetățean,
    Se pregătesc atâția medici, cu duiumul, an de an.
    Toți depun un jurământ la-nceput de meserie,
    Unii însă îl mai uită, biruiți de lăcomie.

    De-ajunge omul la spital și nu pare bogat,
    Înainte de analize atent este „investigat”:
    Cu finețe-i întrebat despre slujba ce-o prestează,
    Ca să afle, dinainte, ce venituri încasează.

    Dacă este vreun șomer, ar mai avea o șansă:
    Poate are niște rude să-i achite câte-o tranșă.
    Și-ar mai fi o variantă: s-apeleze la vreo pilă,
    Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă.

    Dacă este-un amărât, fără bani, fără ajutor,
    Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor.
    Și-o să aștepte el acolo, pân’ ce-o voce-i va spune:
    — Mergi acasă, cată bani de ai vreo afecțiune!

    Sunt în stare să-ți ia totul, fără nicio remușcare,
    Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare.
    De n-ai punga cu parale, nicio șansă să te-atingă
    Nici măcar vreo asistentă, să te-nțepe c-o seringă.

    Sistemul nostru sanitar de mult timp e neglijat,
    Prin spitale mor bolnavii, personalu-i subțiat,
    Pleacă mulți în pribegie, fiind mai bine apreciați,
    Iar bolnavii-așteaptă leacul, tot mai triști și resemnați.

    Dar sunt medici, asistente, oameni buni și devotați,
    Ce-și respectă jurământul și de oameni sunt stimați.
    Nu întreabă de avere când bolnavul le apare,
    Ci îi dau întâi de toate grija lor și alinare.

  • Balada lui Ion Săracul

    Balada lui Ion Săracul

    Ion fusese bun strungar,
    La o uzină, într-un oraș,
    De alte munci n-avea habar,
    Dar între-ai lui era fruntaș.

    Când uzina s-a închis,
    Ion s-a întors în sat,
    Cu avânt el s-a decis,
    Pământ a arendat.

    El trei copii avea atunci,
    Și-i greu să-i ții în școală,
    Muncea Ion, muncea pe brânci,
    Ades cu burta goală.

    Câștigul nu era prea mare,
    La cât se chinuia,
    Dar la copii avea mâncare,
    Și asta-l mulțumea.

    Și când era un an mai bun,
    Mergeau cu toții la oraș,
    De Paști măcar sau de Crăciun,
    Nu-i rău să fii și arendaș.

    Dar vine vremea de votat,
    Îl caută o vecină,
    Pe soțul ei, ce-i candidat,
    Îl roagă să-l susțină.

    Vecinu-i promite ajutor,
    De va ajunge el primar,
    Dar azi să-i fie recrutor
    Și agent electoral.

    Ajutorul pare tentant,
    Și începe promovarea,
    Biet naiv și diletant,
    Nu-i știa măcar culoarea.

    Vecinul iese-nvingător,
    Primar ales, adicătele,
    Ion se-așteaptă la-ajutor,
    De-or mai veni și vremuri grele.

    Arendatorii, bată-i sfântul,
    Fiind de altă… culoare,
    Îi iau lui Ion pământul,
    Necazul ia amploare.

    Ion ajunge-n zile grele,
    Se duce la primar,
    Ajutor acum îi cere,
    Că traiul lui e-amar.

    Primarul stă și analizează:
    E „copt” Ion de ajutor?
    Se uită bine și oftează:
    La alții este… mai dator.

    Îi spune-atuncea lui Ion
    Că nu-i așa sărman,
    Mai are încă un pogon,
    Să vină iarăși peste-un an.

    Mai vine-n casă un copil,
    Își vinde și pogonul,
    La primar se-ntoarce umil,
    Să-i ceară ajutorul.

    Ion, de-acuma om sărman,
    Ia ajutor lunar,
    C-așa-i sistemul de viclean,
    Să depindă de primar.

    Guvernu-i dă cât să trăiască,
    Munca-i pare tot mai grea,
    Începe dar să lenevească,
    Timp acum are cât vrea.

    Traiul ăsta-n trândăvie,
    Pe mulți poate să-i momească,
    Dar nu ține-o veșnicie,
    Statul să te tot plătească.

    Statul pare să greșească
    Înmulțindu-i pe asistați
    Facă lumea să muncească
    Nu creând mai mulți ratați!

    Ajutorul să slujească
    Celor lipsiți de putere,
    Și să-i facă să muncească
    Pe cei apți, dar fără vrere.

  • Ce-ar spune Țepeș

    Ce-ar spune Țepeș

    -Țepeș Vodă, vino, vezi
    Românimea ce-a ajuns,
    O să-ți spun, e greu să crezi:
    Duhuri rele ne-au pătruns.

    Cei ce țara o conduc,
    Sunt cuprinși de lăcomie,
    În Guvern e balamuc,
    Habar n-au de economie.

    abrici multe s-au vândut
    La fier vechi pe te miri ce
    Iar șomajul a crescut,
    Criză e la orișice.

    Avem criză în spitale,
    Vai de ei bieții bolnavi,
    Și în școli e mare jale
    Mulți elevi sunt azi mai slabi.

    Dascălii sunt supărați,
    Și-au pierdut din pasiune,
    Nu mai sunt apreciați,
    Școala-i în regresiune.

    Ai nevoie de-o hârtie
    Din sistemul bugetar?
    Dai de-atâta apatie,
    Fără șpagă… e-n zadar!

    – Alelei, sărman popor,
    În grele zile-ai ajuns,
    Când Guvernu-i trădător,
    De corupție cuprins!

    De-aș învia, pe dată,
    Multe țepe-ar trebui,
    I-aș chema la judecată,
    Pe cei corupți i-oi chinui!

    Dar la judecată dreaptă,
    Fără șansă de cruțare,
    Pedepsi-voi după faptă
    Tot ce-ar însemna trădare!

    Trădătorii din Guvern,
    Ar fi primii sus în țepe,
    Că vă fac viața infern,
    Asta eu n-o pot concepe!

    Parlamentari ați votat,
    Să dea legi pentru popor,
    Dacă rostul și-au uitat,
    Va fi vai de mama lor!

    Uite de-al lor interes,
    Să vegheze la popor,
    Altfel n-aș avea de-ales:
    Țeapa-i pregătită lor!

    Justiție multă voi aveți,
    Pentru ce este plătită?
    Să scape „băieți deștepți”?
    Și lor țeapa li-i sortită

    Puie legi în aplicare,
    Confiște tot ce-i din furat,
    Bage hoții la închisoare,
    De-aia sunt plătiți de stat!

    Interlopi, șpăgari sau hoți,
    Vor avea câte o țeapă,
    Încrengături de mafioți,
    Că-s cu toții de-o teapă!

    Știu c-aveți un președinte
    Pentru ce a fost ales?
    Nu-i târziu, să ia aminte
    Lase orice interes

    De-și iubește țara, neamul
    Lase lupta între palate
    Că acușa trece anul
    La popor ce-o să arate?

    Cu așa resurse multe,
    Primite de la Dumnezeu,
    Cine stă să vă asculte
    Tânguiri și văleleu?

    Strângeți-vă toți grămadă
    Vorba mea să vă trezească
    Și uniți, să dați dovadă
    C-aveți simțire românească!

  • Prea multă ceață

    Prea multă ceață

    E ceață, e prea multă ceață,
    Ce-ncurcă pe-oricine în viață,
    Și caut, tot caut un licăr de lumină,
    Mă agăț de speranță… doar ea mă alină.

    E ceață în orașe, e ceață la țară,
    E ceață în minte, e ceață și-afară,
    Din cauza ceții ne dăm cap în cap,
    Iar lipsa luminii e mare handicap.

    Rătăcim bezmetici, sătui de decepții,
    Confuzi alegem greșite direcții,
    Unii, frustrați, pribegesc și pe-afară,
    Că nu mai zăresc vreo cale prin țară.

    Un alt licurici dă semne în alegeri
    Inundă internetul cu vaste prelegeri
    Românii-s momiți, îi prinde în plasă
    Iar ceața, în urmă, mai deasă se lasă.

    Căci licărul ține doar până-l alegi,
    Minciuna din vorbe târziu o-nțelegi,
    Când masca-i căzută, lumina dispare,
    Iar ceața din jur mai densă apare.

    Cei ce-ar putea face lumină, înțelepții,
    Nu-ncap de aceia cu strâmbe concepții,
    Iar tristul spectacol continuă-n toate:
    Inepții din frunte ne bagă în noapte.

    Și zilnic la știri ne bagă în ceață,
    Minciuni cu duiumul ne spun verde-n față,
    De nu mai vedem ce-i rău și ce-i bine,
    Și-ajung să mă cert, române, cu tine.

    Rod trist al atâtor discursuri de fală,
    Împinși sunt românii spre orbecăială,
    Iar eu, păcălitul, mai caut lumină,
    Mă agăț de speranță… doar ea mă alină.