Ionel Popa
O vreme tare îmi plăcea, să merg la vânătoare
Însoţit de buni prieteni, plăcerea-i şi mai mare
În costum de camuflaj şi cu arma calibrată
De-aveam în faţă vreun vânat, îl doboram pe dată.
Într-o zi de vânătoare, cu timp frumos afară
Văd în bătaia puştii mele c-apare o căprioară
Inocentă, solitară, o priveam cum se mişca
Fără a ști cumva sărmana, că era-n cătarea mea.
O, ce trofeu şi ce noroc, ce vânat ispititor!
Deja eu mă vedeam, v-o spun, drept falnic vânător.
Stăteam în stand cu arma, aproape nemișcat
Un stejar crăcos, perfid, cumva m-a camuflat.
Ce lăudat voi fi după acest trofeu
Norocul acesta vine de la Dumnezeu!
Așa gândeam atunci și-un glonț am pregătit
Fiind atât de-aproape, ușor e de țintit.
S-o-mpușc pe căprioară eram nerăbdător
De-asta aveam pușcă, eram doar vânător!
Și când credeam că-i simplu, iată o minune
Simțind că sunt pe-aproape, mi-aruncă o privire….
Ne-am contemplat noi reciproc, câteva secunde
Şi o senzaţie de milă, simţeam că mă pătrunde
Parcă vedeam şi-o lacrimă curgând din ochii ei
Şi eu care-o văzusem pastramă cu mujdei.
Doamne, câtă gingășie, simțeam că m-am muiat
O slăbiciune rușinoasă, pe loc m-a apucat
Era așa frumoasă, pe-a ei picioare lungi
Ce inimă să ai, cu glonțul s-o atingi?
Acea privire inocentă în mintea-mi s-a fixat
Trecutau anii de atunci şi eu tot nu am uitat
Nici chef de vânătoare apoi n-am mai avut
Ce bine m-am simţit când puşca am vândut!
Ionel Popa 