Privirea căprioarei

Căprioară privind direct spre un vânător aflat în spatele unui stejar, într-o pădure luminată de soare.

O vreme tare îmi plăcea, să merg la vânătoare
Însoţit de buni prieteni, plăcerea-i şi mai mare
În costum de camuflaj şi cu arma calibrată
De-aveam în faţă vreun vânat, îl doboram pe dată.

Într-o zi de vânătoare, când era frumos afară,
Văd în bătaia puștii mele cum apare-o căprioară,
Inocentă, solitară, o priveam cum se mișca,
Fără să presimtă, biata, că era-n cătarea mea.

O, ce trofeu și ce noroc, ce vânat ispititor!
Deja mă și vedeam, v-o spun, un falnic vânător.
Stăteam în stand cu arma, aproape nemișcat,
Iar un stejar crăcos, perfid, bine m-a camuflat.

Ce lăudat voi fi pentru acest trofeu,
Norocul acesta vine de la Dumnezeu!
Așa gândeam atunci și-un glonț am pregătit,
Fiind atât de-aproape, ușor  e de țintit.

S-o-mpușc pe căprioară eram nerăbdător,
De-asta aveam pușcă, eram doar vânător!
Dar când credeam că-i simplu, ca și îndeplinit,
Mi-a aruncat o privire… și-am încremenit.

Ne-am contemplat noi reciproc preț de câteva secunde,
Și-un sentiment de milă simțeam cum mă pătrunde,
Parcă vedeam o lacrimă curgând din ochii ei,
Și eu care-o văzusem pastramă cu mujdei!

Doamne, câtă gingășie! Simțeam că m-am muiat,
O slăbiciune rușinoasă pe loc m-a apucat.
Era așa frumoasă, pe picioarele ei lungi,
Ce inimă să ai, cu glonțul s-o atingi?

Acea privire inocentă în minte mi s-a fixat,
Trecut-au anii de atunci și tot nu am uitat,
Nici chef de vânătoare apoi n-am mai avut,
Ce bine m-am simțit când pușca am vândut!

Comentarii

2 răspunsuri la „Privirea căprioarei”

  1. Avatarul lui Ionica Grigore
    Ionica Grigore

    Impresionante, vesuri!
    Felicitarile mele si Lui Dumnezeu Slava, pentru talanti!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Popa Ionel

      Mulțumesc! Doamne ajută!

      Apreciază

Lasă un răspuns