Autor: Popa Ionel

  • Împreună putem fi mai buni

    „Poate așa a îngăduit Dumnezeu, să se construiască diguri, dar și punți ale speranței și dragostei între inimile oamenilor” Ier. Hrisoston Filipescu

    COPIL-LA-RUGACIUNE

    Se spune că cel mai bine este să dăruiește către un necunoscut și care nici să nu știe de unde i-a venit darul. De ce? Pentru că acel om care primește un dar fără să știe de la cine a venit, va deveni mai bun față de toți cei din jur! În plus, va crede mai mult în Dumnezeu dacă darul a venit la cineva credincios. Dacă ești o persoană care îți place să dăruiești, s-ar putea să te dezamăgească acest mesaj. Însă cel mai tare vei suferi dacă vei dărui așteptând recunoștință, pentru că e foarte posibil să n-o primești! Recunoștința dacă va veni, de la Dumnezeu va veni! Albert Camus spunea: „Să dăruieşti totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată; asta înseamnă răsplata.” Foarte frumos spus! Eu am învățat această lecție din adolescență.
    La mine în sat prin anii 1978-1982 s-au construit mai multe baraje de acumulare cu scopul colmatării unei râpi ce traversează satul de la un cap la celălalt. Rând pe rând s-a ajuns la un număr de 6(șase) baraje, unele mai mari, unele mai mici. În toate apa avea adâncimi mai mari de un stat de om, unele fiind la început foarte adânci. Apoi s-au colmatat, în câțiva ani aterisamentul fiind chiar plantat cu puieți de plop și salcie. Fiind lăsate nesupravegheate și fără nici o împrejmuire, vara ne scăldam în voie, mulți dintre cei din generația mea învățând să înotăm acolo. Din nefericire, aceste baraje au făcut și câteva victime……
    În vara anului 1982 cineva intrase peste mine în casă pentru a mă chema la unul din baraje. Era cel mai adânc, poziționat în centrul satului. Precizez că eram printre cei mai buni înotători și de aceea, venise după mine. Când am ajuns acolo, era deja lume adunată, inclusiv milițienii de la comună. Doi frățiori lăsați nesupravegheați, cu vârstele de 9, respectiv 12 ani, s-au avântat în baraj. De fapt, cel mai mare s-a băgat după cel mic, care țipa că se îneacă. S-a aruncat în apă, și-a salvat frățiorul cu sacrificiul propriei vieți. Când eu am ajuns trecuse două ceasuri. Era de bănuit că nu mai putea fi salvat. Dorința mea și a încă unui prieten era să scoatem victima din apă. Efortul a fost mare deoarece apa era foarte adâncă. Pentru a scoate victima s-au oferit mai multe persoane, dar unii doar se făceau că se scufundă…. Pe mal se lansau tot felul de păreri unele mai halucinante ca altele. Într-un final am dat de copil, care era sub mal, de aceea a fost mai greu de găsit. Tragedia a fost mare, nici nu vreau să-mi mai amintesc de acest episod. Știu că s-a scris un articol la ziarul local unde s-a prezentat cazul și fusesem scoși în evidență,noi, cei ce acționasem pentru găsirea cadavrului. Apoi am primit în semn de recunoaștere, de pomană de la părinții copilului, obiecte de îmbrăcăminte.
    Trebuie să recunosc că n-am simțit nici o plăcere pentru acele recunoașteri. Paradoxal însă, pe parcursul a 3(trei) ani, în fiecare vară eram un fel de salvamar pe malul acelor baraje. Am salvat pe mai mulți de la înec de la care nu am primit nici o recunoaștere! Mi-aduc aminte că urechisem pe unul care nu știa să înoate și pe care îl scosesem vânăt din apă. M-a pârât la fratele lui, chiar și la tatăl său, astfel că o perioadă am fugit de ei să nu mă bată! În sinea mea însă, știam că procedasem corect.
    Și mai știam ceva. Dumnezeu fusese martor că am procedat corect! Și a fost suficient!

  • Măsuri luate doar de dragul de a arăta că facem ceva

    „Soluţia guvernului la o problemă este de obicei la fel de rea ca problema.” — Milton Friedman

    Rovana Plumb este Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în cabinetul condus de Victor Ponta, din data de 5 martie 2014. Iată ce declarație postează astăzi, 11.12.2014 :
    „Majorarea salariului minim este o măsură corectă și absolut necesară pentru România. Toți românii trebuie să beneficieze de rezultatele bune ale economiei”. A se citi declarația completă la următorul link:
    http://www.rovanaplumb.ro/media/stiri/majorarea-salariului-minim-este-o-masura-corecta-si-absolut-necesara-pentru-romania-toti-romanii-trebuie-sa-beneficieze-de-rezultatele-bune-ale-economiei
    Să dea Domnul să fie așa! Ceea ce vedem însă în jurul nostru nu pare să arate o creștere economică. Până și Ioan Nicolae își bagă firmele în insolvență. Pe mulți din marii patroni îi urmărește fie DNA, fie DIICOT. Chiar o fi creștere economică? Oare nu e doar o păcăleală? Micile creșteri salariale ar trebui să determine creșterea consumului intern. Dar, pe de altă parte, creșterea de salarii va determina patronii să crească prețurile la produse și servicii. Așa că…. ce efect va avea această măsură? Mai degrabă va lovi în IMM-uri care și așa, sunt la limita de supraviețuire și multe se închid.
    Eu cred că doar ne amăgim! Bine ar fi să avem creștere economică, dar nu se vede în jurul nostru!
    Această declarație mă face să-mi aduc aminte de perioada școlii generale când eram trimiși să recoltăm semințe de salcâm. În acea perioadă elevii participau la diverse acțiuni:se strângea fier vechi, sticle și borcane, maculatură etc, dar și semințe de salcâm.Norma era de 24 cutii de chibrit de fiecare elev. Vă dați seama că nu era ușor. În primul rând că acțiunea se derula iarna. În al doilea rând, trebuia să ne urcăm în copaci. Trebuia să căutăm acei copaci cu fructificație. Uneori tăiam crengile cu păstăi din care extrăgeam semințele.

    salcam
    Semințe de salcâm

    Nu era deloc ușor să realizăm norma. Diriginta, o profesoară foarte inimoasă, dorea să realizăm de fiecare dată orice sarcină din plan. Asta îi era cel mai puțin plăcută pentru riscurile la care eram expuși. Dar planul era plan și trebuia realizat. La un moment dat cineva realizează sarcina într-un timp record. Nu înțelegeam cum reușise. De fapt, acel coleg a sesizat că semințele unei plante din flora spontană seamănă cu cele de salcâm. E vorba de ciumăfaie, plantă întâlnit pe marginile tarlalelor, a drumurilor etc.

    ciumafaia 3
    Semințe de ciumăfaie
    ciumafaia
    Capsule de ciumăfaie(Datura sp.)

    Semințele erau mult mai ușor de recoltat. Acestea se regăseau în niște capsule de mărimea unei nuci. Din câteva capsule se umplea cutia de chibrituri. Ne-a „vândut” și nouă pontul și astfel eram campioni. Diriginta era profesoară de biologie. La un moment dat a sesizat că ceva e în neregulă. Dar nimeni nu făcea o recepție calitativă. Se aduna întreaga cantitate în saci și apoi veneau delegați de la îmbunătățiri funciare și preluau la kilogram semințele. Se adunau cantități mari de la toate școlile.

    Semințele se foloseau în pepiniere pentru producția de puieți de salcâm ce se plantau pe terenurile degradate.
    Diriginta a adoptat o strategie de acceptare tacită a modului cum noi procedam. Era lăudată prin ședințe. Nu era mai bine să fii lăudat decât criticat? În plus, noi aveam mai mult timp de învățat decât să umblăm după sămânță de salcâm. Că rezultatul muncii noastre era o adevărată pacoste pentru pepinieriștii de la îmbunătățiri funciare, era o altă poveste!
    Mulți ani am procedat așa și cred că doamna dirigintă a „predat” soluția adoptată de noi și altor serii de elevi.
    Cam așa cred că e și cu creșterea economică. E produsă cu adevărat sau doar statistic? Numărul IMM-urilor e în scădere. Cine face creșterea?
    Concluzie:
    Guvernul să lase măsurile populiste! Românii au început să se prindă de faptul că sunt manipulați și nu vor mai tolera astfel de măsuri. Mai bine s-ar concentra pe luarea măsurilor ce se cuvin care să ducă la creșterea numărului locurilor de muncă. În primul rând, prin atragerea investitorilor străini(reducerea birocrației, climat de afaceri sănătos etc). Apoi prin acordarea de ajutoare IMM-urilor pe criterii corecte și nu pe bază de clientelism politic.În al treilea rând, prin reducerea fiscalității care să ajute IMM-urile să supraviețuiască iar unele să se dezvolte. Totodată mai sunt două domenii ce necesită prioritizare: sănătatea și învățământul. Se pierd multe vieți omenești capabile încă să producă și să creeze doar pentru că în spitalele de la noi mori cu zile. Învățământul ar trebui să determine creșterea potențialului resursei umane. Restructurarea învățământului e un proces extrem de important și care trebuie făcut urgent. Lucrurile se degradează de la zi la zi. Dar nu poate fi făcut de oricine! Un premier plagiator niciodată nu va putea îndemna tineretul să învețe!

  • Culegem ceea ce semănăm!

    Ionel Popa

    Comuna Ivești din județul Vaslui, reușește prin meritul conducerii, în frunte cu primarul Nistor Dumitrache, să acceseze fonduri nerambursabile pe Măsura 322 din PNDR 2007-2013, proiectul având valoarea de 2,5 milioane de euro. Proiectul a fost implementat cu succes încă din 2012. Unul din obiectivele de investiții care mie mi-a plăcut foarte mult a fost un cămin cultural dotat cu instrumente muzicale și costume populare. Scot în evidență această investiție deoarece ne demonstrează atât de bine adevărul unei zicale de-a noastre: „Culegem ceea ce semănăm”. După doi ani în Ivești funcționează un ansamblu folcloric deja renumit la nivel național: Rapsozii Iveștiului.

    Practic, Primăria având dotarea corespunzătoare, a solicitat sprijinul profesorului Aurel Spătaru pentru a duce la bun sfârșit intenția acesteia de a înființa ansamblul.

    ??????????
    Diplomă de excelență acordată de Asociația „SOLIDAR” d-lui profesor Aurel Spătaru cu ocazia zilei de naștere

    Profesorul, foarte talentat și devotat profesiei, a selectat copiii și i-a învățat să cânte la cele zece categorii de instrumente din dotare. A ieșit o minune de ansamblu!

    ??????????
    DSCN2850

    Salba de trofee și diplome obținute de ansamblu în doi ani de activitate

    Precizez că acest ansamblu s-a înființat pornind de la zero! Copii care dacă n-ar fi existat căminul cultural și-ar fi petrecut vacanțele în colbul satului, au devenit artiști, cântând și dansând pe multe scene ale țării! Unii dintre ei cu siguranță vor merge mai departe pe calea consacrării, alții poate vor abandona, dar cu siguranță își vor aminte cu plăcere de perioada din viața lor cât au făcut parte din ansamblu.

    DSCN2839-1

    Echipa ce poartă grija ansamblului

    Cei ce se ocupă de ansamblul îi vedem în fotografia de mai sus. De la stânga la dreapta sunt: prof. Aurel Spătaru-instructor, Bejan Mircea-secretarul comunei, Nistor Dumitrache-primarul comunei și George Forcos Palade-directorul Căminului Cultural „Georgeta Ioan”.Îi felicităm pentru rezultatele excepționale obținute și le dorim noi succese!

  • E timpul pentru a medita și a stabili noi scopuri!

    poza-72944
    Complexul turistic Rusciori, Scornicești

    Călătoream în interes de serviciu însoțit de un prieten, în județul Olt. Scopul era de a ajunge în comuna Cungrea, acolo având un client pentru un proiect cu finanțare europeană. Eu mai fusesem prin zonă și deja aveam un pic de orientare. În două rânduri am fost cazat la Complexul turistic Rusciori, lângă Scornicești.

    Veneam dinspre Pitești și la un moment dat îmi trece prin cap să ne abatem de la traseu. La Cungrea se putea ajunge prin Slatina sau prin Scornicești.Prin Slatina fusesem, de obicei. Cum din Cungrea clientul mă adusese la cazare peste niște dealuri, bănuiam că se putea ajunge și prin Scornicești, ceea ce era adevărat. Așa că i-am propus prietenului să facă dreapta prin Scornicești, în ideea de a-i arăta și lui acel complex turistic. Totodată vroiam să vadă această localitate în care s-a născut dictatorul Ceaușescu, mai ales că urma să trecem chiar prin poarta casei acestuia. După scurte popasuri la cele două obiective, am continuat traseul peste dealuri. Mașina avea GPS astfel că i s-a ales traseul și noi chiar credeam că vom reuși să ajungem cu bine la destinație.Traseul era Scornicești, Poboru, Cornățelu, pe lângă Spătaru, apoi urma să ajungem la Cungrea. Dar eu nu știam nici un nume de localitate atunci, bazându-ne doar pe GPS. La un moment dat am avut senzația că ne-am rătăcit. Drumul era destul de  prost întreținut și deja nu mai era asfalt. La un moment dat am intrat într-un sat. Nimeni nu era pe ulițe. Și totuși la ieșire, doi oameni reparau un gard.Oprim în dreptul lor și întreb:

    -Bună ziua! Vrem să ajungem la Cungrea și cred că ne-am rătăcit. Ne puteți îndruma dumneavoastră?

    -D-apăi cum să nu? Dar opriți un pic motorul și faceți o pauză.

    -Ne cam grăbim. Am vrea doar să știm că suntem pe drumul bun.

    -Am putea spune că sunteți pe drumul cel bun, dar nu știu dacă veți rămâne pe acest drum și nu vă veți rătăci. De aceea, eu zic să coborâți, să luați o pauză. O să vă aduc o cană cu apă. Apoi vă explic eu cum e cu drumul.

    Am văzut că omul insistă să coborâm, am oprit motorul și ne-am dat jos.

    -Uneori drumul e simplu și poate fi parcurs din inerție. Altădată e nevoie de ceva aprofundare a traseului. Voi aveți de parcurs câțiva kilometri în care ușor vă puteți rătăci.

    Omul ne-a explicat că drumul pe care ne aflam era unul puțin circulat, destul de complicat, cu intersecții nesemnalizate. Noi am setat GPS-ul să ne ducă pe drumul cel mai scurt. Dar nu întotdeauna drumul scurt e și cel mai bun. Așa că la o intersecție ne abătusem de la drumul asfaltat.

    Ne-a descris traseul în amănunțime și ne-a recomandat să ne facem o notiță.

    Așa am făcut.Mai apoi, ne-am dat seama că omul avea dreptate. Traseul era foarte diferit de cel prin Slatina. Priveliștea era ciudată, cu multe sonde părăsite, stâlpi de energie electrică abandonați. Uneori drumul șerpuia prin păduri. La nici o intersecție nu am găsit indicatoare. Cu siguranță ne-am fi rătăcit! De ales

    A trecut ceva timp de la acea călătorie și din când în când, îmi amintesc cu plăcere de înțelepciunea acelui țăran oltean. Luați de problemele cotidiene nu mai avem timp să aprofundăm. Cădem în rutina zilnică în care nu mai e loc de analize, de inovare, ci doar rutină.Această rutină însă ne aduce demoralizarea, plafonarea și automulțumirea.

    E bine ca din când în când să ne facem o analiză, propria analiză, pentru a stabili dacă suntem pe drumul cel bun sau poate ne-am abătut cumva. E bine ca din când în când să ne revizuim scopurile funcție de toate oportunitățile ce se pot ivi.

    Și când e cea mai bună perioadă din an pentru a face o astfel de analiză dacă nu perioada Sărbătorilor de iarnă?! Vă invit pe toți să vă faceți propriul bilanț și să vă stabiliți noi scopuri. Dacă e să discutăm de afaceri, oportunitățile de finanțare din fonduri europene trebuie luate în calcul. Vă doresc multe succese!

  • O altă lecție de la copac: Nu te dezrădăcina!

    O altă lecție de la copac: Nu te dezrădăcina!

    “Când renunț la ceea ce sunt, devin ceea ce aș putea fi.” – Lao Tzu

    Copacul cu cât e mai în vârstă, cu atât este mai mică șansa de „a se prinde” în situația în care este dezrădăcinat și mutat în altă locație. Oricum l-am dezrădăcina, rămân anumite radicele ce jucau un rol important în asigurarea nutrienților. De asemeni, sistemul radicelar se formează și funcție de proprietãțile fizice ale solului (profunzime, compactitate, umezealã etc.) și chimice(bonitatea solului). Unui copac nu-i va fi deloc ușor să se adapteze cu un sistem radicelar format într-o locație, mutat în altă locație. Dar ce înseamnă pentru om dezrădăcinarea?
    Asistăm la un adevărat exod al românilor prin toate țările lumii, mai ales în cele europene după aderarea la UE. Este bine sau nu este bine? Această libertate de a putea circula oriunde în lume e un bun câștigat după Revoluția din 1989. Și totuși, revin la întrebarea: Este bine sau nu este bine ca cineva să plece în străinătate?
    Aș zice că sunt mai multe situații. Unii pleacă în vacanțe. Alții pleacă să se afirme peste hotare. Însă unii pleacă pur și simplu, să slugărească străinii. Și sunt foarte mulți din cea de-a treia categorie.Lor mă adresez spunându-le să nu se dezrădăcineze. Plecarea în străinătate asigură poate mai mult confort din punct de vedere material.Însă din punct de vedere al sufletului, acesta suferă enorm. De aceea, dezrădăcinarea, ce apare la oricine stă mai mult timp în străinătate, produce efecte devastatoare. Mi se întâmplă destul de des să întâlnesc români veniți din străinătate pentru o scurtă vacanță.Discutând cu ei, rămân surprins la ce nivel de gândire ajung după ce au stat câțiva ani pe-acolo. Pierzând posibilitatea de a se informa, încetul cu încetul trăiesc în lumea fanteziilor. Par rupți de realitate. Având în vedere că muncesc ca niște roboți, fără să gândească prea mult, în medii care nu favorizează dezvoltarea personală, vin cu idei și propuneri de afaceri ca rezultat al unor fantezii ce n-au nici o treabă cu realitatea de la noi. De aceea, procesul de reacomodare în propria țară devine uneori imposibil. Așa că:
    Nu te dezrădăcina. Poate nu mai găsești soluții la situația din țară. Pregateste ogorul si seamănă din nou.Cum care ogor? Ogorul mintii!! Acela trebuie semănat, acela te poate salva. Mai citește o carte, mai du-te la o expozitie, ieși din zona de confort.Mai studiază o oportunitate! Trebuie să știi că există o soluție pentru fiecare situație. Nu uita că există talente în fiecare om, deci și în tine.Dar trebuie găsite sau poate chiar trebuie formate.Ieși din letargie, nu te descuraja.Mai du-te la un curs! Ceva te va porni! Pleacă de la TV, poate că acesta te ține pe loc! Părăsește internetul sau măcar site-urile ce nu te-ajută! Cată-ți calea, omule! Ai în tine talente, caută-le și pune-te pe treabă!!!! Demonstrează că este sub demnitatea ta să slugărești la străini. Se poate accepta pentru o perioadă scurtă. Poate situația materială o impune. Dar NU TE DEZRĂDĂCINA!!! Și încă ceva. Lasă guvernul, face cât știe și face mai mult pentru el! Important e ce faci tu pentru tine!!!

    Copac-5E-1000-1