Autor: Popa Ionel

  • Vizită de documentare în Spania

    Consultant ing. Ionel POPA

    Cine se miră de faptul că românii din diaspora nu iubesc politicienii din țară înseamnă că nu a ieșit niciodată în afară. Spun asta pentru că cine merge în afară și vede, doar vede infrastructura din țările din Vest, greu poate să-și suprime sentimentul de dezgust față de cei ce au fost la putere în România și care au făcut ca țara noastră să rămână așa mult în urmă. Două zile în Spania, într-o zonă cu mari constrângeri naturale cu influență asupra agriculturii, e suficient pentru a realiza că atunci când există voință, planificare și seriozitate, orice obstacol poate fi învins. Am plecat în Spania cu scopul de  a identifica tehnologii ce s-ar putea aplica și la noi. Dar am obținut mult mai mult. Pe lângă faptul că am identificat câteva tehnologii cu reală aplicabilitate la noi, aveam să descopăr ce înseamnă mentalitatea de a fi performant. Gazda noastră a fost o companie multinațională cu arie largă de preocupări. Vicepreședintele companiei, d-ul Manuel Rocas, chiar ne-a spus că ei „au declanșat a treia revoluție industrială bazată pe tehnologii prietenoase cu mediul”.

    D-ul Manuel Rocas, vicepreședinte Renovalia
    D-ul Manuel Rocas, vicepreședinte Renovalia

    De fapt, compania Renovalia se ocupă cu identificarea de tehnologii de producere energie regenerabilă fiind unul din marii jucători la nivel planetar în domeniul energiei eoliene și fotovoltaice. Dar au preocupări însemnate în domeniul automatizării fluxurilor tehnologice în diferite industrii, din care noi aveam să vedem pe viu o mică parte. Astfel am putut vizita o fabrică de cașcaval complet automatizată cu o producție de 50000 litri lapte/zi.

    12030831_411333959063379_229558206_n

    Nu e o capacitate fantastic de mare pentru că ei au în portofoliu o unitate mult mai mare, cu o productie de 1 milion litri de lapte/zi. Dar eu am dorit să vizitez o unitate mai mică, mai ușor de implementat în România. Și întradevăr am fost deosebit de încântat de cele văzute. Ca impresia să fie și mai puternică, am vizitat și fabrica ce confecționează instalațiile și echipamentele din fabricile industriei agro-alimentare din zonă. De asemeni, a fost o încântare.

    DSCN4277

    O altă unitate vizitată a fost o fabrică de cisterne pentru transport produse alimentare sau petroliere și rezervoare pentru industria alimentară.

    DSCN4207

    Unitatea produce peste 60% din producția Spaniei în domeniu, mare parte pentru export. Am vizitat un monstru de fabrică de nutrețuri concentrate, cea mai mare din Spania, complet automatizată, 8-10 angajați și cu o producție de 78 tiruri pe zi.

    DSCN4222

    DSCN4229

    Am putut vizita și trei parcuri fotovoltaice cu diverse capacități de producție, dintre care unul experimental,unde am putut vedea pe viu preocupările lor în domeniul cercetării-dezvoltării.

    DSCN4295

    De asemeni, am vizitat și un sistem de irigații pentru o livadă cu alimentare de la un sistem fotovoltaic. Investiția nu este prea mare dacă luăm în calcul impactul secetei din România asupra culturilor care se manifestă an de an. D-ul Manuel Rocas s-a arătat convins că ăsta e viitorul. Sistemele clasice de irigației înseamnă consum mare de energie, înseamnă consum mare de apă și deseori impact negativ asupra solului, pe termen lung. Sistemele de irigație prin picurare au multe avantaje odată implementate.

    DSCN4261

    Și am văzut pe viu acest lucru.

    Impact puternic asupra noastră a avut importanță acordată infrastructurii de irigații. Practic, solul din regiune este nefavorabil dezvoltării agriculturii fiind un sol bogat în ……pietriș. De asemeni, seceta se manifestă an de an. Și atunci infrastructura de irigații permite obținerea unor producții de 17-25 mii kg struguri/ha.

    DSCN4271
    Împreună cu d-ul senator Mihai Niță, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură în Senatul României și prietenul Alex Berbecaru care ne-a fost traducător

    De asemeni, am văzut mari suprafețe plantate cu livezi – portocale, lămâi, migdale etc.

    DSCN4322

    Peste tot irigații. Și infrastructura este completată cu o rețea puternică de autostrăzi. Pentru că atunci când ai supraproducție, trebuie să te gândești la export. Iar export înseamnă rețele de transport.

    Ne-am întors în România cu gândul că și noi ar trebui să declanșăm o revoluție, adevărata revoluție, anume să punem seriozitatea pe primul plan pentru că dacă nu devenim performanți, nu putem ține pasul cu celelalte țări din UE. Deja vedem cum Germania se supără că noi, țările ajutate, suntem lipsiți de umanitate în criza refugiaților. Eu zic că nu suntem lipsiți de umanitate ci mai degrabă ne omoară gândul că dacă nu ne descurcăm așa purtându-ne doar nouă de grijă, ce ne vom face în eventualitatea că va trebui să integrăm câteva zeci de mii de musulmani? Cum să fii uman când vedem atâta lipsă de umanitate în acțiunile și comportamentele celor ce ne conduc? Cum să fim umani când zilnic ni se oferă exemple de corupție unele de-a dreptul monstruoase? E greu să fii uman când mare parte din populație e asistată social. Așa că să ne ierte Europa. Și totuși, am putea declanșa și noi revoluția bunului simț…. Să ne punem pe treabă și să recuperăm decalajul față de celelalte țări din Europa. Ce spuneți stimați politicieni?

  • Noul PNDR, primele concluzii

    Ionel POPA

    Au trecut câteva luni de la demararea noului PNDR și constatăm că la unele măsuri interesul pare scăzut cel puțin după numărul de proiecte depuse . Iată care era stadiul depunerilor la data de 28.08.2015:

    Submăsura Proiecte depuse
    Nr. Valoare
    Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” 125 54,166,907
    Submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” 0 0
    Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul  produselor agricole” 0 0
    Submăsura 4.2a „Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” 0 0
    Submăsura 4.3 „Investiţii  pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigații” 0 0
    Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” 1,111 47,350,000
    Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” 47 2,690,000
    Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” 13 195,000
    Submăsura 6.4 „Investiţii în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” 9 1,390,538
    Submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor pentru dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală” 180 2,433,614
    TOTAL 1,485 108,226,059

    La prima vedere lucrurile nu stau chiar bine mai ales la sub-măsurile 4.1, 4.1a, 4.2, 4.3, 6.2, 6.3, 6.4. De ce această situație mai ales că sunt și unele simplificări la elaborarea și depunerea cererilor de finanțare, în sensul că unele documente nu mai sunt cerute în această fază?

    Condițiile prevăzute în ghidurile de finanțare sunt greu de îndeplinit. Cei care ați urmărit derularea vechiului PNDR ați auzit probabil de ceea ce înseamnă „condiții artificiale”, ca o cauză pentru care unii beneficiari au dat banii înapoi. De aceea, mulți solicitanți nu-și mai asumă riscuri.Condițiile trebuie îndeplinite cu rigoare maximă. Iar unele din acestea sunt ciudate pentru că lasă impresia că nu s-a ținut cont de realitățile din România. De exemplu, obligativitatea ca solicitantul să aibă terenul fie în proprietate fie în arendă pe minim 10 ani. Ori această prevedere coroborată cu prevederile noului Cod Civil prin care nu se mai pot întocmi contracte de arendă pentru terenuri pentru care nu e clar stabilit proprietarul,împiedică mulți fermieri să depună proiecte pe submăsurile 4.1, 4.1a, 6.1 și 6.3. Ni s-au promis de către d-ul ministru Daniel Constantin unele clarificări la cele de mai sus, însă acestea nu au apărut și noul PNDR bate pasul pe loc. Așa cum pentru sprijinul pe suprafață ce se acordă prin APIA s-a găsit soluția prin acceptarea la plată și a suprafețelor administrate de fermieri „sub alte forme” decât proprietatea sau arenda, la fel sperăm că se vor găsi soluții și pentru accesarea fondurilor din PNDR, mai ales că e mare nevoie de acestea. Îmi exprim încrederea că MADR știe ce face menținând condițiile inițiale, însă nu știu dacă vor fi iertați dacă fermierii nu vor putea accesa fonduri nerambursabile.  

    O observație critică o am și pentru criteriul 1 de selecție la sub-măsurile 6.2 și 6.4, respectiv Principiul diversificării activității agricole a fermelor existente către activități neagricole. Se punctează firmele care au derulat activități agricole cel puțin 12 luni înaintea depunerii cererii de finanțare. Nu văd cum unele activități ar fi putea fi legate de agricultură. De exemplu, serviciile sanitare sau activitățile de producție în mediul rural. Agroturismul poate că ar avea legătură cu agricultura dar turismul în pensiuni iarăși nu se poate completa cu agricultura.

    Activitatea de agricultură se poate combina cu cea de procesare de produse agricole. Dar nu văd de ce un cabinet de stomatologie sau medicină umană ar trebui punctat mai puțin pentru că  nu a derulat activități agricole înainte. Cred că trebuie regândit acest sistem de punctaj. După cum cred că activitățile de producție ar trebui punctate indiferent că fac parte din categoria celor cu potențial de creștere mai ales când creează locuri de muncă.  

    Referire la noile Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați, pare să fie o soluție foarte bună la achiziția bunurilor(utilaje, echipamente) folosind Baza de date AFIR. Însă procedura on-line cu minim două oferte conforme nu pare să ușureze procesul de achiziție, din contră. Și asta din câteva motive:

    -Marea majoritate a solicitanților se află pentru prima dată în postura de a organiza achiziții publice. De aceea, din start sunt obligați să apeleze la firme de consultanță.

    -Mare parte din lucrări au valori până în 100.000 euro și nu sunt atractive pentru firmele mari de construcții care au compartimente specializate de achiziții publice și care sunt capabile să pregătească oferte. Cele mai multe firme sunt mici și nu au cunoștințele necesare de a pregăti și depune oferte conforme pentru acest tip de procedură. Ba uită să semneze o pagină din ofertă, ba uită să scaneze un document cum ar fi Certificatul de înregistrare al firmei etc și ofertele devin neconforme, procedurile reluându-se în dauna solicitanților sau beneficiarilor.

    De aceea, consider că ar trebui procedat conform OUG nr.34/2006 la lucrări, adică atunci când valoarea estimată a contractului de achiziție publică de lucrări e sub 100.000 euro să se aplice procedura de achiziție directă. La valori peste 100.000 euro atunci se poate apela la sistemul on-line.

    Consultant ing. Ionel POPA, S.C. DUPLICOM GRUP S.R.L.

    Mobil 0761130399, email: duplicomgrup@yahoo.com

  • Avantajele culturilor în spații protejate

    Avantajele culturilor în spații protejate

    „Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.” Albert Einstein

    Sub-măsura 4.1 – „Investiții în ferme” din cadrul PNDR 2014-2020 va fi relansată anul acesta într-un format cumva deosebit față de cum am fost obișnuiți. Am prezentat noutatea în materialul pe care îl găsiți la adresa: https://popaionel68.wordpress.com/2021/03/21/finantari-pentru-dezvoltare-rurala-ultimele-noutati/  . Eu zic că merită să se facă toate eforturile pentru îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate pentru că în aceste vremuri este imposibil aproape a se găsi finanțări pentru investiții în agricultură. Cu atât mai mult pentru fermierii sub 40 ani care primesc 20% procent în plus nerambursabil sau cei din zonele așa zis „defavorizate” care de asemeni, primesc 20% nerambursabil în plus. Situația cea mai fericită e pentru cei ce îndeplinesc ambele condiții care pot ajunge la 90% nerambursabil.

    Una din măsurile pozitive pregătite de AFIR pentru buna derulare a PNDR îl reprezintă punerea la dispoziția solicitanților a proiectelor-tip. Trebuie spus de la început că aceste proiecte sunt pentru a inspira solicitanții, pentru a-i lumina asupra documentațiilor ce trebuiesc întocmite. Pentru proiectul propriu-zis de finanțare e nevoie de implicarea unei echipe de specialiști în proiectare și consultanță, de la caz la caz.

    Având în vedere că așa zisa „zonă defavorizată” pentru România e de fapt, zona afectată de secetă, analizând toate proiectele-tip unul poate fi benefic pentru orice fermier. Este vorba de proiectul „Fermă de legume în spații protejate”, suprafața acestuia diferind de la caz la caz, funcție de dorința de implicare a solicitanților. Argumentele în favoarea unui astfel de proiect sunt următoarele:

    1. Cererea de legume e mare(tendința e de creștere a consumului pe cap de locuitor 151,1kg/cap de locuitor în 2001 la 230 kg/cap de locuitor în prezent)  și neacoperită de producția internă, de aceea pe piață întâlnim multe produse din import(importurile de legume s-au dublat în ultimii 5 ani).
    2. Producătorii interni sunt concentrați în anumite zone geografice cum ar fi de exemplu, Dăbuleni-județul Dolj și Matca-județul Galați. Mai sunt producători interni și în alte zone dar care nu sunt semnificativi. Aprovizionarea din cele două zone este costisitoare.
    3. Producția în spații protejate nu mai depinde așa mult de condițiile meteo. Vedem cum în acest an culturile vegetale din câmp au fost afectate de secetă și acum fermierii afectați stau la mila statului așteptând să fie despăgubiți. Afectați sunt și crescătorii de animale care întâmpină probleme în aprovizionarea cu furaje. Costurile vor crește pe unitatea de produs. Mulți fermieri pot ajunge la faliment în condițiile unui an secetos.
    4. Fluxul de încasări poate fi mult îmbunătățit dacă orice fermier are și o producție în spații protejate deoarece poate vinde marfă în orice lună a anului.
    5. Predictibilitatea recoltelor e mult mai mare.
    6. Productivitatea recoltei este mult mai mare față de culturile în câmp.
    7. Adaptarea la cerințele pieții e mai bună, în spații protejate putându-se opta pentru minim 3 culturi pe an, funcție de cerințele concrete.
    8. Amplasarea investiției se poate face pe diverse tipuri de sol, putându-se veni cu pământ de împrumut.
    9. Dacă nu există sursă de curent electric se poate apela la o sursă alternativă, cea mai bună fiind amplasarea de panouri fotovoltaice.
    10. Proiectul include și achiziția utilajelor necesare pregătirii terenului, utilaje de manipulare a laditelor cu legume (transpaleti manuali),echipamente pentru desfacerea producției (cântar).
    11. Culturile sunt ușor de supravegheat și de păzit față de culturile în câmp.
    12. Necesită suprafețe mici de teren față de culturile vegetale, știind fiind că e din ce în ce mai greu de găsit suprafețe de luat în arendă.
    13. Piața potențială este mare. Putem vinde la distanță produse ambalate.
    14. Strategia de marketing se poate baza pe marketingul online, pe crearea unui brand și promovarea acestuia și a produselor.

    Această prezentare necesită JavaScript.

    Există și unele dezavantaje, din care enumerăm:

    1. Costuri la înființare-de aceea promovăm accesarea de fonduri nerambursabile
    2. Existența unei surse de apă-dacă nu există, se apelează la construcția unui puț, investiția fiind eligibilă din FEADR.
    3. Marfa e perisabilă și necesită desfacere ritmică, costurile de stocare fiind mari.

    Această prezentare necesită JavaScript.

    De departe avantajele predomină și acest sector merită toată atenția. Dar încă nu am reușit să înțeleg de ce fermierii nu îmbrățișează sectorul. E un fel de sado-masochism să faci agricultură an de an sub spectrul condițiilor meteo mai ales în zonele cu precipitații medii multianuale scăzute. Einstein spunea că  „Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.”  Oricât ar fi cineva pasionat de tractoare și culturile în câmp, trebuie să înțeleagă că obținerea de profit merită atenția primordială și apoi producția. Veniturile certe an de an scapă fermierul de bănci și-i permite să se gândească mai mult la marketing. În plus, culturile în spații protejate permit o diversificare a producției, permit acumularea de experiență (know-how), inovație etc. Pentru tineri, mai ales cei cu studii horticole domeniul e mult mai incitant.Iată mai jos o imagine preluată de pe Google cu zona Almeira, Spania în care putem observa suprafața imensă ocupată de culturile protejate(peste 65000 ha!!!).

    Almeira

    Să nu ne mirăm că întâlnim legume din Spania prin supermarketurile noastre! Și Spania e o țară cu un climat mult mai secetos ca al nostru! Tocmai de aceea, s-au concentrat pe culturile în spații protejate umplând supermarketurile din întreaga lume!

    Toți cei interesați de această măsură ne pot cere sprijinul, atât pentru servicii de consultanță cât și pentru servicii de proiectare.

    Consultant ing. Ionel POPA, S.C. DUPLICOM GRUP S.R.L.

    Mobil 0761130399, email: duplicomgrup@yahoo.com, https://www.facebook.com/duplicomgrup

  • Despre norocul de a fi român

    Ionel Popa

    „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni.” Petre Carp (1918)

    Una dintre poveștile cu tâlc ce m-a captivat de la prima citire este următoarea:

    Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:

    “Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”

    Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.

    Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”

    “Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”

    Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.

    “Ce mai noroc!” strigară sătenii.

    Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.

    “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”

    “Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.

    După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.

    “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”

    Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”

    ***

    Tâlcul poveștii este acela că viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.

    Când vedem ce se întâmplă în această perioadă în lume, parcă-mi vine să spun: ce bine că sunt român și trăiesc în România! Și spun asta nu pentru că ar curge lapte și miere pe la noi. Dar măcar avem o oarecare liniște. Faptul că România e săracă devine deodată un avantaj.

    În Evul Mediu statele românești nu au devenit pașalâc turcesc bineînțeles pentru că i-am bătut pe turci, ar spune naționaliștii! Dar dacă întrebăm istoricii, ne vor spune că în sărăcia noastră nici nu prea eram atractivi. Așa că turcii au zis că dacă plătim un oarecare tribut să fim lăsați în sărăcia noastră. Și așa am traversat istoria până acum.

    Cu timpul însă am devenit mai atractivi și chiar dacă nu am fost cuceriți ca stat, resursele de pe teritoriul nostru au devenit atractive ba pentru fanarioți, turci, evrei, unguri, ruși etc. Aceștia au pătruns în viețile românilor cumpărând terenuri, păduri etc. Iar noi românii a trebuit să slugărim la ei. Cu timpul ne-am mai „scuturat” de astfel de intruși, ce-i drept un merit l-a avut și comunismul care i-a înspăimântat și luat de goană.

    În această perioadă vedem că grupuri mari de imigranți se îndreaptă către Europa, către acea Europă bogată. Noi suntem avantajați că nu prea suntem atractivi pentru aceștia. Și nu e rău deloc că lucrurile stau așa pentru că imigranții pe care îi vedem în presă par periculoși. României, care abia se ridică din coada Europei, nu-i trebuie în acest moment un astfel de balast.

    Mai trag un semnal de alarmă. S-ar părea că terenurile noastre devin tot mai atrăgătoare pentru străini, oricare ar fi ei. Observăm cum bieții țărani sunt păcăliți și sunt lăsați fără terenuri.

    Iată însă că tranzacțiile nu se pot derula cum ar dori cei din afară pentru că există un impediment. E vorba de faptul că pentru multe suprafețe  nu e clarificat regimul juridic al acestora(mai pe înțelesul tuturor, nu-s dezbătute moștenirile).  La prima vedere și ținând cont și de precizările APIA, de precizările din ghidurile de finanțare din noul PNDR, am zice că suntem dezavantajați. Nu se pot accesa fonduri nerambursabile de către fermierii ce dețin în administrare terenuri pentru care nu se pot încheia contracte de arendă(o prostie ministerială pe care mi-e greu s-o înțeleg).  Dar aprofundând un pic lucrurile, vedem că asta se constituie ca un avantaj pentru bieții țărani români care habar nu au ce se întâmplă cu ei.

    Personal, dacă aș avea o putere aș merge din casă în casă pentru a lămuri țăranii să nu-și vândă terenul sau dacă e să-l dea, măcar să preia legea răzășească ca înstrăinarea să se facă în răzeșie și nu către străini. Deocamdată proprietatea privată românească nu e consolidată așa cum ar trebui. Ba, din contră, acte în regulă mai degrabă au străinii ce au achiziționat terenuri în perioada asta de haos. Ai noștri încă dețin terenuri pentru care nu pot dovedi proprietatea. De aceea, eu cred că ONG-urile ar trebui să se implice în a lămuri asupra importanței de a nu înstrăina terenurile. Guvernul nu poate oficial spune acest lucru, nu are voie. Poate că nici să prelungească perioada în care străinii să nu poate lua terenuri nu le-a fost la îndemână. Însă noi, societatea civilă, care înțelegem ce se întâmplă, avem datoria de a informa cetățenii corect asupra consecințelor ce ar putea decurge. Totodată și fermierii ar trebui să lase egoismul deoparte și să devină mult mai uniți. Personal nu aș avea emoții dacă ar cumpăra străinii terenuri în condițiile în care aș vedea că fermierii noștri sunt uniți atunci când au interese comune. Dar momentan nu văd acest lucru. Asocierea în cooperative se desfășoară prea lent astfel că produsele românești nu se impun pe piața internă, nu mai zic de export!

    Îmi mențin totuși optimismul cu care am început expunerea și trag speranța că românii în înțelepciunea lor vor ști ce să facă cu terenurile. Iar cei din diasporă în condițiile unei Europe ce devine din ce în ce mai aglomerată, vor face cale întoarsă spre țară pentru că nicăieri nu poți fi mai fericit ca acasă.

  • Democrația și fericirea

    Democrația și fericirea

    Ionel Popa

    „Trebuie să învățăm să fim fericiți, așa cum trebuie să învățăm să murim.” Maurice Maeterlinck

    Digi 24, acum ceva timp timp în urmă, într-o zi de sâmbătă, a difuzat un film documentar care m-a marcat profund.Filmul prezintă regimul nord-coreean prin intermediul a trei personaje evadate din acel regim. E vorba de doi torționari-un fost gardian și un fost ofițer de informații, și un evadat politic cu numele de Shin.Cel din urmă a fost născut într-un lagăr de muncă, a crescut până la 24 ani acolo, până când ia decizia de a evada. Parcurge multe suferințe în lagăr. În primul rând, cunoaște foamea. Hrana în lagăr era formată dintr-un singur meniu-porumb și varză fiartă. Munca până la epuizare era metoda de ispășire a pedepselor. Cunoaște și tortura.La vârsta de 13 ani își toarnă către profesorul său, mama și fratele cum că ar vrea să evadeze. Face acest lucru pentru că i se implementase ideea că cine evadează nu e un bun coreean. Profesorul însă își asumă el descoperirea intențiilor celor doi astfel că Shin este dus în alt lagăr pentru a fi torturat. Acolo va ajunge și tatăl său, dar separați unul de altul. Torturați mai multe luni, până la urmă sunt scoși din acel lagăr și duși în fostul lagăr să asiste la execuția mamei și a fratelui său, prin spânzurare respectiv împușcare.Avea 14 ani pe atunci.

    Pe la 23 ani în lagăr apare un deținut nou care îi povestește despre viața din afară. Iau decizia de a evada amândoi. Ajung la gardul cu sârmă ghimpată. Colegul său începe escaladarea dar este electrocutat. Corpul său atârnând, creează o gaură în gard pe unde evadează Shin. Reușește să ajungă în China și apoi în Coreea de Sud.Mai apoi se va stabili în SUA.

    Pe parcursul filmului eroul principal Shin evocă și un paradox. Astfel acesta povestește că chiar dacă în lagăr nimeni nu avea nimic și bucuria cea mai mare era aceea de a-și primi rația de porumb și varză, acolo nu existau sinucideri, așa cum vedea el zilnic în Coreea de Sud. Nu înțelegea cum acești oameni care puteau mânca orice și oricât se sinucideau. Observația lui este bună și poate ne ajută să înțelegem câte ceva despre cauzele sinuciderilor, fenomen întâlnit din ce în ce mai des și la noi. Sinuciderile din societatea noastră(cele mai multe, dar nu toate), se datorează modificării echilibrului prin sporirea ideii de eșec și izolarea indivizilor ce nu țin ritmul cu modificările din societate. Sentimentul de eșec crește pe măsură ce cresc dorințele și aspirațiile. Această creștere determină creșterea riscului de sinucidere.Raportarea la alții din jur, comparația cu alții, descurajează, favorizează depresia și însingurarea. Omul ar trebui ajutat să-și pună în valoare potențialul său atât cât este.Aproape săptămânal se produc sinucideri în județul Vaslui. Dar asta nu e totul.Lăsând la o parte exemplul din film, multe din nefericirele și necazurile oamenilor se trag de la creșterea dorințelor și aspirațiilor într-un ritm ce devine de necontrolat. Tinerii vor să șofeze de timpuriu. Cad victime șoselelor la vârste fragede pentru că nu se pot abține de  la o escapadă chiar și atunci când nu au experiența necesară. Unii se aventurează în afaceri despre care habar n-au și fără o temeinică analiză vor falimenta crunt. Alții se lasă atrași de jocurile de noroc crezând că le vor aduce marele câștig, devenind dependenți de astfel de jocuri, bineînțeles nenorocindu-și viața. Și sunt multe alte exemple specifice democrației. Cel mai tare „enervează” poporul în democrație faptele, comportamentul și atitudinile politicienilor. Mare parte din ce nu realizează poporul e pus pe seama slabei performanțe a politicului. Cazurile de corupție scoase la vedere de justiție și presă contribuie la o și mai mare „enervare”. Constatăm că democrația este bună, dar nu e perfectă. Nu e suficient să existe democrație pentru întreg poporul. Pentru mulți democrația creează stres și în rândul acestora se produc necazuri și nenorociri. Ar putea însemna asta că democrația cu libertatea pe care o conferă nu e bună? Nu ar trebui să însemne asta. Democrația e un cadru care dacă există, e suficient. Pentru o viață mai bună, fiecare trebuie să se pregătească cât de cât. Primul lucru ce trebuie înțeles e că chiar dacă e democrație, nimic nu vine de la sine. Nimeni nu trebuie să aștepte nimic de la nimeni.Al doilea lucru, ar trebui să încercăm a ne valorifica la maxim potențialul, fără a ne compara cu nimeni și nimic. Nimeni nu zice să nu se valorifice ideile celor din jur. Dar de multe ori indivizii caută să aplice ideile altora fără a ține cont de potențialul și abilitățile proprii și nu obțin decât eșec.În al treilea rând, să învățăm a ne feri de manipulare. Într-o democrație în care există libertate multă, și manipularea e pe măsură. Există multe forme de manipulare-prin reclamă, cu ajutorul televizoarelor, al presei, al internetului etc. Dar cum să se evite informațiile manipulatoare când există un bombardament zilnic pe diverse canale? Nu e simplu pentru toată lumea. Filtrul principal e să te ții de scopul tău primordial. Orice ar încerca să te abată de la scopul tău principal e informație inutilă. Îmi place un citat legat de subiect: „Condiţiile fericirii nu sunt niciodată căutarea fericirii. Fericirea, după ce ai creat, îţi este acordată ca răsplată. Iar condiţiile fericirii sunt lupta, constrângerea şi răbdarea.” Aparține lui Antoine de Saint-Exupery. Așadar democrația necesită și multă răbdare.

    În concluzie, dragi prieteni, concentrați-vă cu multă răbdare pe potențialul propriu și croiți-vă viața pe care o meritați luând în calcul că și alții trebuie să trăiască și unii chiar au nevoie de ajutor. Modestia face parte din secretul succesului. Iată și filmul:

  • Performanță și contraperformanță

    DSCN4032
    Ansamblul „Izvorașul” din Cahul, Moldova, apreciat în mod deosebit la Vaslui

    DSCN4085
    Sirtakis, pe scena Festivalului „Hora din străbuni”,2015

    Am urmărit îndeaproape desfășurarea evenimentelor din cadrul Festivalului Internațional „Hora din străbuni”, ediția a IV-a, 2015, de la Vaslui. De-a lungul celor 5(cinci) zile am postat pe internet imagini de la festival prin care am dorit să transmit că evenimentul a fost unul de excepție cum nici n-am visat la Vaslui. Recunosc faptul că am primit și comentarii negative, unul dintre acestea fiind de genul că festivalul e din categoria „pâine și circ”, cu care politicienii caută să „aburească” populația locală. Tocmai pentru a lămuri puțin lucrurile, am dorit să vin cu unele clarificări,ca unul ce am participat la eveniment în calitate de spectator și care am luat atitudine ori de câte ori ceva nu mi-a plăcut. Trebuie reamintit faptul că am avut parte de multe acțiuni din categoria „pâine și circ” de-a lungul anilor în județul nostru.De această dată însă a fost cu totul altceva. Festivalul a fost unul de excepție, cu o organizare ireproșabilă, de o calitate excepțională. Acest festival a venit într-un context negativ reprezentat de acel scandal de viol de la Văleni, scandal care a isterizat o bună parte din presa din România, prejudiciind imaginea nu numai a comunei Văleni, ci a întregului județ. E lesne de înțeles că vasluienii nu-s reprezentați de acei tineri fără nici un căpătâi, însă așa a fost să fie! Există însă și un context pozitiv legat de faptul că Municipiul Vaslui arată din ce în ce

    mai frumos, spre meritul Primăriei, în special.

    DSCN4113
    Din Mexic, mariachi

    Am observat că edilul Vasluiului a înțeles că șansa orașelor mai sărace o reprezintă oportunitățile cu finanțare din fonduri europene și nu a stat prea mult pe gânduri.Folosind programele europene a reușit să finalizeze investiții greu de imaginat acum câțiva ani. Enumăr din memorie Parcul Copou, Curțile domnești, Teatrul de vară, Piața Vidin, Piața Traian, străzi și trotuare etc. Mulți ani în Vaslui s-au făcut doar „cârpeli” așa cum mai vedem încă pe drumurile județene atât de prost administrate de Consiliul Județean Vaslui(oare când va fi o schimbare și acolo?). Lucrurile s-au schimbat la Vaslui și vedem investiții de calitate, bine gândite și bine realizate. Festivalul „Hora din străbuni” se încadrează în categoria investițiilor bine gândite și bine realizate. Spun asta pentru că pe parcursul celor 5(cinci) zile am văzut pe scenă evoluând grupuri de o calitate artistică deosebită, atât din țară cât și din străinătate. Am văzut grupuri exotice, din țări ca Thailanda, Sri Lanka, Algeria, Mexic, dar am văzut și grupuri mai apropiate, din Polonia, Grecia, Rusia sau Moldova. Toate, bine pregătite, frumos echipate și care au creat o atmosferă inedită. Pe acest fond internațional am văzut și grupuri de la noi din țară, de la Lugoj, Tg. Mureș și Buzău dar și grupuri din Vaslui, de toate vârstele. La toate am văzut calitate. La toate probabil au fost multe ore de muncă. De aceea, sunt de felicitat toți cei care se ocupă de aceste grupuri-instructori, directori de cămine culturale, primari etc.
    Impactul festivalului este mare asupra urbei noastre, asupra întregului județ și de ce nu, asupra întregii țări. Tineretul din grupurile artistice sunt beneficiari direcți pentru că primesc motivație de a se pregăti pentru alte festivaluri similare (inclusiv edițiile viitoare ale Festivalului „Hora din străbuni„).Apoi și instructorii vor fi motivați să continue activitatea lor nobilă de a transmite mai departe tradiția culturală vasluiană.
    Mi-aș dori ca festivalul să aibă susținere și pe viitor, ca Municipiul Vaslui să rămână pe harta țării ca un oraș ce iubește frumosul .
    Câteva întrebări încolțesc în mintea mea, fără a desluși un răspun clar.Și asta pentru că pe parcursul celor 5 zile mintea mea a fost bombardată de câteva paradoxuri.
    Cum se face că la nivel de județ e atâta lipsă de fonduri pe alte domenii, dintre care se remarcă sănătatea?
    Cum justifică al nostru Consiliu Județean că nu se găsesc fonduri pentru spitalele din județ? De asemeni, cum explică starea deosebit de proastă a drumurilor județene?
    Cu toții apreciem activitatea Primăriei Vaslui nici nu ar avea cum cineva să nu o aprecieze, oricât de cârcotaș ar fi. În aceeași măsură, suntem nemulțumiți de activitatea Consiliului Județean.Oare chiar numai la cultură ne putem pricepe?

  • Despre aroganță și proastă guvernare

    Consultant: Ing. Ionel Popa

    „Morala determină politica.” Platon

    Istoria ne arată că aroganța a determinat dispariția multor lideri politici, de pe întregul mapamond. De ce devin liderii aroganți? Simplu! Le lipsește înțelepciunea. Fie nu au avut-o niciodată, fie au pierdut-o pe traseul lor…politic. Adevăratul lider politic se străduie să rămână mereu atent la nevoile poporului iar măsurile pe care le ia să fie în consonanță cu aceste nevoi.Cu cât reușește mai bine să îmbine cele două acțiuni, cu atât mai eficientă va fi activitatea politică. Numai așa poate avea șansa de a intra în istorie ca un bun lider. Se pot da multe exemple referire la cele de mai sus. Nu vreau să fac acest lucru că mă enervez! Cei care ar trebui să le știe sunt aroganți și nu le vor citi! Însă am ascultat pe Victor Ponta lăudându-se cu realizările guvernării din 2012 încoace și am avut senzația că trăim în țări diferite.
    Mi-amintesc cu cât dispreț trata măsurile luate de Boc cu câțiva ani mai înainte prin tăierile de salarii făcute habotnic. Acele măsuri au fost ideile unui alt arogant numit Traian Băsescu și care simte acum pe propria piele cât respect mai are de la popor. Nu se poate să iei măsuri atât de dure asupra poporului fără să nu ai suficiente justificări. Ce rămâne nejustificat și nelămurit ți se întoarce împotrivă!
    Ajuns la putere, Victor Ponta are șansa de a demonstra calitățile de lider și capacitatea de a face ceva pentru țară. De la primele măsuri luate am văzut că nu avea habar în ce context se află România. Mă refer la apartenența la UE și NATO. Astfel că primele măsuri și altele mai apoi s-au lovit de neconcordanța cu regulamentele UE. Timpul trecea, vistieria se golește(Boc prin măsurile de austeritate luate lăsase ceva bani în vistierie), Ponta se trezește că țara are nevoie mare de bani.
    Măsuri corecte pe care le putea lua pentru a menține echilibru și care să producă efecte pozitive asupra economiei și societății în general, ar fi fost-enumăr două mai importante:
    -Accesarea fondurile europene: înseamnă mulți bani pentru infrastructură și dezvoltare. Miniștrii de-a lungul perioadei de când România este membră UE au acordat o atenție slabă acestui domeniu. Ne aducem aminte de slaba implicare a ministrului Radu Berceanu, dar și a celorlalți. Pe de o parte Master Plan-uri întocmite târziu, superficial, pe de altă, legislația pe linie de achiziții publice, au făcut ca fondurile europene pentru infrastructură să nu fie accesate. Concentrarea corectă a guvernului Ponta ar fi fost pe acest domeniu. Se pare că nu se realizează nimic concret pe această linie.
    -Măsuri de stimulare a creșterii producției interne, creșterii calității în vederea creșterii exporturilor. Guvernele au acționat invers. Prin privatizări și restructurări, multe firme au dispărut complet. Prin fiscalitate și alte regulamente, au fost lovite și firmele noi. Creșterea șomajului a determinat exodul românilor peste hotare. Pe termen scurt, acele măsuri au ajutat guvernele. Pe termen lung, s-au întors ca un bumerang.
    Măsurile pe care le ia guvernul Ponta sunt însă cu totul altele! Iarăși, enumăr doar câteva, cu implicațiile cele mai grave asupra țării:
    -Culmea fiscalității-am crezut că o măsură mai proastă pe această linie decât impozitul forfetar, măsură aplicată de guvernul Boc, nu mai există. Însă a venit d-ul Ponta și ne arată că guvernul e capabil de inepții și mai mari. De aceea, pe primul loc și culmea fiscalității e ocupat de impozitarea bacșișului, fără discuție! Statul vrea și el bacșiș! Însă o măsură cu efect mai devastator a fost impozitarea agriculturii. Fondurile europene care ar fi trebuit să producă efecte asupra fermelor de familie, nu au avut nici un impact deoarece a intervenit guvernul care „s-a grăbit” să culeagă impozite, chiar dacă fermele abia începeau o înfiripare. Ca opera de stoparea a oricărei intenții de dezvoltare a fermelor de familie să fie desăvârșită, s-au modificat regulamentele atat la APIA cât și la AFIR. În plus, s-au schimbat legile privind comercializarea la piață a produselor și uite așa, în curând vom vedea țăranii în stradă. Guvernul ne-a arătat că nu s-a dorit absolut deloc dezvoltarea agriculturii, ci doar culegerea de impozite!!!
    Și uite așa, măsuri luate fără a se ține cont de adevăratele nevoi de moment ale populației(și am analizat doar câteva), creează stres, bătăi de cap, ură, tensiuni foarte mari. Putem prevedea și alte efecte. Populația se pare că „nu mai încape ” nici prin Europa. Ba mai mult, cei din diasporă încep să se implice din ce în ce mai mult în situația din țară. D-ul Ponta ar trebui să se gândească urgent la adevărate măsuri de relansare economică, să lase impozitarea și creșterea taxelor pe plan secund, înainte de a fi prea târziu! Zice că se bazează încă pe 40% din electorat. A uitat că se baza pe mult mai mult la prezidențiale și a pierdut! Diaspora, pe care guvernul o ignoră, a început a se implica din ce în ce mai mult în treburile țării și s-ar putea să aibă multe de spus în campaniile viitoare!

  • De ce nu se dezvoltă fermele de familie în România?

    Consultant: Ing. Ionel POPA

    Proverb american: „Poţi duce un cal la apă, dar nu-l poţi forţa să bea.” Completare: „Dacă vrei să bea apă, pune-i sare în fân!”

    Fermă de familie. Sursa foto: http://stiri.tvr.ro

    Fermele de familie au luat o mare dezvoltare în țările UE datorită stabilității pe care o asigură agriculturii dar și multitudinii de alte probleme pe care le rezolvă. Tocmai de aceea, anul 2014 a fost declarat la nivel european, anul fermelor de familie. Este adevărat că fermele mari oferă forță și mult mai multă competitivitate în cadrul economiei unei țări. Însă, mai ales în România, fermele de familie pot contribui mult la dezvoltarea zonei rurale. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la noi a înțeles importanța dezvoltării numărului fermelor de familie astfel că le promovează încă din 2013 prin crearea de programe cu finanțare nerambursabilă îndreptate spre acest domeniu. Și totuși, rezultatele nu sunt remarcabile!

    Pentru că firma noastră a promovat și promovează programele cu finanțare nerambursabilă ce stimulează dezvoltarea fermelor de familie, din proprie experiență am înțeles unele cauze și vom încerca să punem punctul pe „i”,încercând să dăm un răspuns întrebării din titlul articului, nu neapărat pentru a critica, mai degrabă ca o luare de atitudine împotriva unui flagel căruia o să-i spun „Guvernul împotriva Guvernului”. Nutresc speranța că poate cineva va citi aceste rânduri și lucrurile vor lua o altă turnură. Este bine să se clarifice cauzele pentru care se dezvoltă greu fermele de familie și pentru a nu se înțelege cumva că astfel de ferme nu ar fi indicate la noi! Am spune că lucrurile stau chiar invers în România, unde agricultură are un important rol social pe lângă cel de ramură de bază a economiei preluând foarte mulți șomeri cărora le asigură resurse de supraviețuire.

    Fermele de familie necesită a fi sprijinite pentru a se înfiripa. La noi însă, taman de când a apărut conceptul de ferme de familie, respectiv anul 2013, în același an a apărut și impozitarea exploatațiilor agricole indiferent dacă acestea comercializează sau nu produse. În anul 2013 s-a introdus impozitul pe norme de venit la persoanele fizice, PFA-uri , Întreprinderile Familiale și Întreprinderile Individuale. La început colectarea a fost bâlbâită, timidă aș putea spune. Acum însă, în forță se colectează din urmă(poate pentru că au trecut alegerile???).De asemeni, în sarcina fermierilor a căzut și colectarea și virarea la bugetul statului a impozitului pe venitul din arendă.

    Măsura 141 din vechiul PNDR a avut darul de a trezi un pic micii fermieri. I-a adus în fața autorităților, i-a autorizat la Registrul Comerțului, unora le-a deschis apetitul spre accesarea fondurilor nerambursabile. Însă bieții fermieri, s-au trezit deodată cu o groază de probleme: impozitarea, ținerea evidenței contabile etc. Din cei 1500 euro/an nu le-a rămas nimic, decât timpul pierdut.

    Măsura 112 din vechiul PNDR a avut un impact mai mare, însă mulți sunt chinuți la accesarea tranșei II(sub amenințarea că vor da banii din prima tranșă înapoi) de așa zisul concept nou „crearea de condiții artificiale”. Tinerii au căutat ca pe parcursul unui an pe care l-au avut la dispoziție să creeze condiții de accesarea fondurilor conform cerințelor programului. Acum li se spune că „au creat condiții artificiale”. Păi un tânăr care avea alte preocupări dar atras de program decide să se instaleze în mediul rural ca tânăr fermier, cum putea altfel? Nimeni nu pomenește însă și de sacrificiile făcute de acești tineri prin autorizarea la Registrul Comerțului, înființarea de exploatații, înscrierea exploatațiilor la APIA și/sau DSVSA, exploatațiile zootehnice căpătând numele de exploatații comerciale tip A(ce presupune ținerea evidenței animalelor în Registrul Național al Exploatațiilor pe proprie răspundere), impozitarea pe norme de venit etc. aspecte de care nu au știut la accesarea programului.

    Noul Cod Fiscal vine și cu alte prevederi, printre care și impozitarea subvențiilor, ceea ce va afecta puternic procesul de dezvoltare al fermelor de familie.

    Am înțeles dorința Guvernului prin Ministerul de Finanțe de a lărgi baza de impozitare. Totuși, cu agricultura altfel ar fi trebuit procedat. Prea devreme s-au introdus normele de impozitare, mult prea devreme. Fermele de familie au nevoie de un anumit timp pentru „a se coace”. Prea repede Guvernul s-a repezit să le preia „fructificația”. Și știm că fructele consumate prea timpuriu face să ne strepezească dinții, produce constipație etc.

    Dacă avem un pic de înțelepciune, haideți să așteptăm un pic să se dezvolte aceste ferme de familie. Haideți să le ajutăm să se asocieze pentru ca producțiile lor să poată intra pe piață. Iar dumneavoastră, de la Guvern, identificați noi piețe de desfacere. V-ați lăudat cu chinezii că vor prelua producția din zootehnie…. Mă așteptam că voi vedea puzderie de chinezi prin satele noastre. Însă, nimic, doar plicuri amenințătoare cu plata impozitelor….

    Lărgirea bazei de impozitare nu se poate face cu forța. Tandemul Boc-Băsescu a făcut această mare greșeală care a determinat mari pierderi, greu de cuantificat. Cu atât mai mult, impozitarea fermelor de familie așa cum se prevede acum în Codul Fiscal nu pare stimulativă, mai ales în condițiile de la noi.

    Un proverb american spune așa: „Poţi duce un cal la apă, dar nu-l poţi forţa să bea.” Apare și o completare: „Dacă vrei să bea apă, pune-i sare în fân!”

    Așa că, domnilor guvernanți, dacă vreți să culegeți impozite de la agricultori, ajutați-i să crească. Și aveți la îndemână câteva pârghii. Enumăr câteva:

    -stopați importurile ilegale de produse agricole;

    -confiscați produsele din import ce nu îndeplinesc standardele europene așa cum se face cu produsele autohtone;

    -facilitați exporturile, găsind noi piețe de desfacere;

    -facilitați accesul la finanțare, renunțând la concept gen „condiții artificiale”, simplificând procedurile atât la APIA cât și la AFIR etc.

    Apreciem unele măsuri luate, cum e și acordarea de punctaje la selecție proiectelor ce promovează rasele/soiurile autohtone! De asemeni, simplificările aduse la achiziții și la depunerea dosarelor de plată. Însă e prea puțin raportat la nivelul fermierilor din România. Trebuie să fim realiști și conștienți că dacă nu ajutăm fermele de familie, tinerii vor părăsi România ceea ce în timp va avea impact foarte negativ pentru țară.

    Consultant Ing. Ionel POPA – S.C. DUPLICOM GRUP S.R.L. (mobil: 0761.130.399, email: popa_ionel_68@yahoo.com )

  • Codru-i frate cu românul. Este o relație reciprocă?

    Codru-i frate cu românul. Este o relație reciprocă?

    Foarte des am auzit expresia „codru-i frate cu românul”, de altfel scoasă în evidență și de poetul național Mihai Eminescu în poezia „Doină”. Este cineva care se îndoiește de acest lucru? Eu cred că da pentru că sunt mulți ce numai frățește nu se poartă cu pădurea! O să încerc să arăt în rândurile următoare că, întradevăr, pădurea a fost și este un frate adevărat, un frate ce de prea multe ori s-a sacrificat și se sacrifică pentru român, un frate plin de înțelepciune care îi este și îi va fi loial românului atât cât va exista. Și va exista atât cât și noi, românii, conștientizăm relația de frățietate în termeni de respect reciproc, atât timp cât vom respecta și proteja pădurea pe măsura a ceea ce ea ne oferă nouă!
    Bineînțeles că în diferite perioade istorice suprafața acoperită cu pădure a fost mult mai mare. Istoricii afirmă că în perioada dacilor pădurea ocupa aproximativ 70-80% din suprafața teritoriului. În prezent pădurea ocupă 26% din teritoriul României.
    Procentul mare ocupat de pădure în spațiul în care își duceau viața românii și strămoșii săi, geto-dacii, pot oferi unele explicații istorice interesante, ignorate deseori din rea voință sau din ignoranță.
    Cu puțină imaginație, am putea înțelege cât de mult ne-a ajutat pădurea, de altfel existând precizări în documente istorice.
    Anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, ajunge cu armata sa la Dunăre, dar nu îndrăznește să treacă fluviul temându-se de „întunecimea codrilor”.
    Decebal, în anul 87, îl surprinde în mijlocul pădurii pe generalul roman Cornelius Fuscus, întreaga armată romană fiind distrusă, generalul însuși pierzându-și viața. E cunoscut și un alt episod relatat de istoricul Casius Dio, în care Decebal se folosește de trunchiuri de copaci pe care îi îmbracă în haine și arme dacice pentru a duce în eroare armata romană.
    În secolul XVI-lea , Soliman Magnificul cel ce a sfărâmat statul ungar în bătălia de la Mohacs(1526) și a ocupat apoi Buda a afirmat că s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut”.
    Într-o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirmă că „țara e acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și prădăciunile tătarilor”.
    Pădurea a jucat un rol important în luptele pentru apărarea țării mai ales că domnitorii nu puteau dispune de armate numeroase comparativ cu invadatorii(fie că erau turci, polonezi, unguri sau chiar tătari) și în luptele în câmp deschis n-ar fi avut nici o șansă. Din aceste considerente,strategia de apărare se construia folosindu-se de pădure. Cine s-a rătăcit vreo dată prin pădurea își poate imagina ce înseamnă să coordonezi o armată în astfel de condiții.
    Una din bătăliile importante desfășurate în care pădurea a avut rol determinant este cea de la Posada din 1330 în urma căreia Basarab I obține independența Munteniei. Armata ungară condusă de regele Carol Robert este prinsă într-o ambuscadă pe o vale lungă și strâmtă, cu coastele acoperite de pădure.După ce au închis intrările și ieșirile cu șanțuri și valuri de pământ, au prăvălit bolovani și copaci tăiați peste armata ungară. De asemeni, arcași ascunși după copaci au tras cu arcurile, lovind nemilos pe unguri.Prăpădul a ținut 4 zile și regele a scăpat ca prin urechile acului cu viață(conform cronicii ungare-Cronica pictată de la Viena).
    O luptă asemănătoare are Vlaicu Vodă în toamna anului 1368 cu ungurii conduși de Nicolae Lackfi. Iată ce spune cronica lui Ioan de Kukullo:„Dar după aceea, înaintând fără griji mai departe prin păduri dese, când se înfundase pe niște poteci înguste, Nicolae Lackfi a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voevodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petrus Ruffus, castelanul Cetății de Baltă, cu secuii Petru și Ladislau, bărbați viteji, și cu alți numeroși ostași și nobili de seamă.”
    Bogdan Vodă, tatăl lui Ștefan cel Mare, învinge armata polonă în septembrie 1450, în codrul Crasnei, la sud de Vaslui. Iată ce spune cronica moldoveană: „Deci când au fost la mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan Vodă la carele leșilor, ci apărându-se leșii, abia au scăpat cu multă pagubă și peire….”
    În 1467, după lupta de la Baia împotriva regelui Ungariei Mateiaș Corvin, armata ungară este urmărită până în munți, acolo unde sunt așteptați în strâmtoare fiind loviți de pe versanții împăduriți. Însuși regele ungar este rănit, fiind salvat de la moarte.
    De altfel, și în bătălia de la Vaslui de la 1475 pădurea a jucat un rol foarte important. Folosindu-se și de ceața prezentă la acea dată, a reușit să creeze o mare derută în rândul armatei turce. Bătălia de la Vaslui s-a desfășurat într-o zonă acoperită de pădure, mlăștinoasă și cu relief variat.Armata turcă a fost atrasă în cursă când spre zona mlăștinoasă în lunca Bârladului, cu buciume, dispersându-i dar și înspăimântându-i determinând multă panică. Apoi Ștefan cu armata sa i-a lovit rând pe rând, punându-i pe fugă.
    Vestită este izbânda lui Ștefan cel Mare împotriva polonezilor conduși de regele Ioan Albert, în Codrul Cosminului la 1497. Când oastea polonă ajunse în mijlocul pădurii, moldoveni prăvălise asupra lor copaci înținați (care erau tăiați dar se mai țineau pe o margine de trunchi).Regele a scăpat, dar a suferit pierderi enorme.

    Și Mihai Viteazu, în bătălia de la Călugăreni s-a folosit de pădure.Astfel, în fața poziției alese de domn erau mici înălțimi acoperite de păduri, formând un adăpost natural. În față, valea mlăștinoasă a Neajlovului.În timp ce Mihai respinge printr-un contra-atac fulgerător oastea turcă, un detașament de 400 soldați conduși de căpitanul Cocea îi atacă pe turci din spate protejați de pădure. Turcii sunt derutați, se creează panică și astfel sunt puși pe fugă, Sinan-pașa, conducătorul turcilor zvârlit de pe podul peste Neajlov, este salvat de un veteran.
    Despre locul bătăliei de la Călugăreni sunt mai multe relatări. Cronicarul turc Selaniki spune că era „foarte strâmt, păduros și mlăștinos”. Alt cronicar turc Naima spune că era „din stejari ”. Un cronicar spaniol Diego Galan spune că era o pădure „foarte deasă”.El spune că acolo stătea Mihai cu oamenii săi „cu puținii oameni pe care îi avea și cu douăsprezece piese de artilerie”.
    În Codrul Cotrocenilor își găsește adăpost în 1678, Șerban Cantacuzino, căutat fiind de domnitorul Gheorghe Duca.
    Voievodul de Lublin, M. Sobiescki se plângea la 1602 de moldovenii care „se grupau în cete iar codrii sunt plini de ele”.În 1611 călătorul german Johann Wildem trecând prin Moldova consemna: „Bieții țărani părăsesc pretutindeni satele și se ascund prin codrii cei mari”, de teama tătarilor ce atacau în acel an Moldova.
    Vasile Lupu a stat o vreme ascuns prin pădurile Moldovei.
    Interesante sunt și vorbele spuse de Miron Costin către Paul de Alep ce-l însoțea pe patriarhul Macarie în Moldova: „Țara noastră n-are castele.Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu ne poate birui.Dacă ar fi fost altfel și dacă a fi avut cetăți pe teritoriul nostru turcii de mult ne-ar fi scos din el”.
    Nicolo de Porta, funcționar austriac ce fusese în slujba domnitorului moldovean Constantin Duca consemna în anul 1697:„Țara e cuprinsă de păduri și codri mari; între păduri stau semănate micile lor târguri și sate, și dacă sunt vreunele în câmpia goală, apoi sunt vecine cu vreo pădure unde se retrag și-și îngroapă proviziile, uneltele și tot ce au.Intrând vreo armată inamică, în întunericul acelor păduri dese, n-are din ce subzista. În pădure nu se pot mișca decât puțini și aceștia sunt omorâți de țărani care se ascund în ele și obligă pe inamici să se piardă în acele câmpii.Ei însă, băștinașii, își pot purta de grijă, deoarece au în acele păduri multe mănăstiri care le servesc drept locuri de adăpost la nevoie.”
    Am prezentat doar câteva exemple din ceea ce a însemnat pădurea în istoria românilor, preluate din cartea „Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi” scrisă de C.C. Giurescu.
    Acestea fiind spuse, se pune întrebarea ce suntem noi dispuși să facem pentru pădure, acum când presiunea asupra pădurii devine din ce în ce mai mare, când încălzirea climatică este din ce în ce mai elocventă, când poluarea atinge cote alarmante?  Ce atitudine adoptăm noi acum în aceste condiții?  Este corect să lovim în personalul silvic șubrezind autoritatea acestuia în relația cu hoții de lemne? Fără a nega că sunt „uscături” și în structurile ROMSILVA, totuși marea lor majoritate silvicultorii iubesc pădurea și pun multă pasiune în munca lor! Îi cunosc și știu care le este stresul de zi cu zi. Într-un alt material mi-am arătat respectul față de acești oameni (https://popaionel68.wordpress.com/2019/09/25/respect-pentru-padure-respect-pentru-padurari/ ). O atitudine bună față de pădure înseamnă în primul rând o grijă permanentă pentru mediu care trebuie să ne intre în sânge. Fiecare din noi acordând mai mare atenție deșeurilor pe care le producem, colectării și reciclării acestora, un respect mai mare față de resursele naturale, multe altele din această categorie fac mult mai mult bine pădurii decât isterizarea în mediul online! Poate mai bine ar fi să ne documentăm un pic asupra pădurii înainte de a arunca cu piatra! De altfel, iată ce spunea marele silvicultor Marin Drăcea :

    „Un minimum de cunoştinţe despre păduri trebuie neapărat să facă parte integrantă din cultura generală a fiecărui fiu al acestui neam, trecând organic în programul de învăţământ de toate gradele, unde elevul învaţă despre geizerele din Islanda, despre paralaxe, despre civilizaţia chinezească, despre câte şi mai câte, încât până într-atât se îmbată, se orbeşte şi se ameţeşte de ştiinţa sa universală, încât până la urmă nu mai vede că îi curge pământul de sub picioare şi se prăvale peste el!”

  • Pădurea nu înseamnă doar lemn!

    Pădurea nu înseamnă doar lemn!

    Ing. silvic Ionel Popa

    „Moare pădurea, murim şi noi, dar noi murim înaintea pădurii.” Victor Martin

    Una din cele mai grave greșeli ce se pot face referire la pădure, ar fi să se considere că rolul acesteia este numai de a produce lemn. Ce să mai spunem când unii văd pădurea doar ca sursă de lemn de foc?!!! O să explic de ce sunt eronate și profund greșite astfel de abordări. Precizez că astfel de abordări sunt des întâlnite, uneori chiar în rândul magistraților când judecă infracțiunile și contravențiile silvice. Același judecător este pus în situația de a judeca uneori cazuri de infracțiuni directe asupra ființei umane și cazuri de infracțiuni la regimul silvic. Având în vedere că e mai greu de cuantificat efectul asupra ființei umane al infracțiunilor silvice, tendința este de minimalizare a acestora. Dar sunt și alte categorii de persoane care etichetează uneori simplist pădurea…..nu vreau să nominalizez pentru că nu aș vrea să lovesc în nimeni. Așa au înțeles pe baza cunoștințelor pe care le au, poate vor înțelege pe parcurs cum stau de fapt lucrurile.

    Între numeroasele influenţe favorabile exercitate de pădure, se regăsesc cu prioritate următoarele:
    – Apără solul împotriva eroziunii şi degradării sale. Cu cât panta terenului este mai mare, cu cât textura solului este mai nisipoasă, cu atât eroziunea solului și degradarea acestuia se produce imediat ce dispare pădurea. Fenomenul alunecărilor de teren, de asemeni, este des întâlnit mai ales acolo unde a dispărut pădurea.
    – Protejează apele curgătoare, asigurându-le un debit constant, limpezime, împiedicând transportul de material. Frunzișul arborilor, tulpinile, fac ca precipitațiile să se scurgă mult mai lent de pe versant. Totodată, o mare cantitate se înfiltrează în sol. În lipsa pădurii precipitațiile capătă viteză pe versant, formează torenți ce transportă mult material în aval, producând pagube imense, greu de cuantificat. La noi în țară observăm ceea ce se întâmplă în ultima perioadă de timp(mai ales după aplicarea legilor fondului funciar) când mari suprafețe de pădure din zona de munte au fost dezgolite de pădure-precipitații ce produc inundații an de an.
    – Influenţează favorabil extremele de temperatură, diminuându-le. Vara arșița e mai scăzută în zonele împădurite față de zonele expuse. Iarna, sub acoperământul pădurii temperatura e cu câteva grade mai crescută.
    – Diminuează viteza vântului, mai ales iarna. Estompează viscolul astfel că împiedică troienirea căilor de comunicații și a satelor. Vedem ce se întâmplă an de an în Bărăgan! Sate întregi izolate în nămeți, autovehicule blocate în trafic etc. De fiecare dată se concluzionează că ar fi necesare perdele de protecție și totuși, nu se iau măsuri.
    – Înfrumuseţează şi înnobilează peisajul. Ce poate fi mai frumos decât un peisaj acoperit de pădure?
    – Purifică aerul atmosferic, îmbogăţindu-l în oxigen. Se știe că arborii consumă mari cantități de CO2 . Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual în atmosferă prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respirația oamenilor și animalelor, două treimi sunt absorbite de păduri, acei “plămâni verzi” ai Pământului, cărora le datorăm atât de mult.
    De asemeni, rețin cantități mari de praf în frunzișul din coronament.

    -Adăpost pentru animalele sălbatice ce se constituie într-o mare bogăție – fondul cinegetic românesc.
    – Creează condiţii excelente pentru destindere şi recrearea capacităţii fizice, psihice şi intelectuale. De asemenea, pădurea este menită să asigure cerințele de agrement și turism, tot mai accentuate în condițiile vieții moderne, ambianța biofizică indispensabilă localităților balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante și animale foarte utile etc.
    N-am spus nimic de influența asupra agriculturii, fie că-i vorba de perdele de protecție sau pâlcuri de pădure.

    Să analizăm un pic efectele negative ce se produc atunci când pădurea dispare.

    Despăduririle masive au înmormântat sub dune de nisip, înfloritoare civilizații nu numai în nordul Africii, ci și în Asia, iar în unele părți ale Europei au împins dezgolirea munților și dealurilor până la limite vecine cu calamitatea. Cine a călătorit în Turcia, Grecia, Croația, Italia etc, a putut observa munții golași, despăduriți de-a lungul secolelor. Vegetația forestieră e greu de reinstalat pe versanții „spălați” de sol. Fostul oraș antic Ephes din Turcia este acoperit în mare parte de material scurs de pe versant de-a lungul a câtorva sute de ani.

    Reamintim aici și apariția deșerturilor tinere.

    Reîmpădurirea e încă un cuvânt prea nou și efectele ei prea mici pentru a răscumpara greșeala multimilenară care a determinat dispariția a jumătate din arborii planetei .Desigur în aceasta privință calculele sunt foarte precare. Recurgem totuși la unele, care, indiferent cât de mare e aproximația, ne spun câte ceva.La sfârșitul Imperiului roman, Peninsula Iberică era acoperită cu păduri viguroase de la Biscaya până la strâmtoarea Gibraltar și ar fi avut o populație aproape dublă față de cea de azi, când au rămas doar vreo cinci la sută din fostele păduri.

    Acele generații nu pot fi judecate pentru ceea ce au făcut asupra pădurii în aceeași măsură ca generațiile actuale. De ce? pentru că în acele vremuri nu se cunoșteau limitele planetei, darămite efectele despăduririi! Cu totul altfel stau lucrurile acum! Știm rolul pădurii, vedem efecte, totuși e prea multă pasivitate!

    E nevoie de acțiune, multă acțiune civică! Nu putem sta pasivi când interesele economice încalcă legile! Nu putem sta pasivi când în domeniul pădurii se dau legi strâmbe!
    Într-un cuvânt, fără păduri suficiente, dezvoltarea și, la urma urmelor, viața însăși nu sunt posibile.Astăzi, când pădurile ocupă cam o treime din suprafața uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial își face loc părerea că aceasta reprezintă un minimum necesar,sub care omenirea nu-și poate permite să coboare.În condițiile când rămân de răscumpărat față de pădure greșeli multe și vechi, când un singur automobil, parcurgând 1000 de kilometri, consumă o cantitate de oxigen suficientă unui om pe timp de un an, iar râurile dezlănțuite fac tot mai mari ravagii, spălând nemilos ce a mai rămas din fertilitatea solului, exploatarea nerațională a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

    În concluzie, chiar dacă acest material este pentru orice cetățean al acestei planete, puțini îl vor accesa, și un procent și mai mic îl vor înțelege. Pretenții am doar de la cei care îl vor înțelege. De ce? Pentru că așa-i în societate! Responsabilitate față de planeta Pământ , cel puțin teoretic, ar trebui să avem toți. Dar știm că nu este și nici nu va fi așa niciodată. Unii nu-și vor purta nici măcar propria responsabilitate. Nu ne supărăm pe nimeni, doar că cei ce înțelegem rostul pădurii vom acționa pentru a o proteja!

    Pădurea merită iubită, protejată, apreciată și extinsă!