În seara aceasta la Vaslui, în Centrul Civic, s-a desfășurat un spectacol de înaltă ținută artistică având ca protagoniști pe maestrul Eugen Doga(compozitor de renume mondial din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din anul 1992) si Orchestra Simfonică a Companiei Radio-Moldova dirijată de Dumitru Cîrciumaru. Soliști au fost Dumitru Mîțu, Mariana Bulicanu, Anișoara Bragari-Moroșanu, Veaceslav Timofti și Vitalie Advahov. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui precum și de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Spectatorii au avut acces gratis și pentru că încă din deschidere au urcat pe scenă și au rostit alocuțiuni Vasile Pavăl, primarul Municipiului Vaslui și Dumitru Buzatu,președintele Consiliului Județean, am putea spune că a avut o tentă electorală pe bani publici. Personal nu aduc critici din acest punct de vedere. Un spectacol cu maestrul Eugen Doga e binevenit oricând și oriunde printre români pentru că înseamnă cultură adevărată.Eugen Doga e o mare personalitate artistică, cu largă recunoaștere mondială, cu o activitate prodigioasă pe multiple planuri artistice. Cine are acces la internet poate lesne găsi informații despre renumitul compozitor. Talentul incontestabil al lui Eugen Doga este recunoscut acum și de UNESCO-valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” este numit a patra capodoperă muzicală a secolului XX. A primit numeroase distincții în R.Moldova dar și în URSS și România. Mai multe informații găsiți și la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Doga.
Personal m-am bucurat foarte mult când am aflat că la Vaslui va avea loc un astfel de spectacol. Vremea a încurcat un pic derularea însă întâlnirea cu maestrul Eugen Doga a meritat investiția de timp pentru toți cei prezenți.
Ceea ce eu nu am înțeles, de ce nu au fost mai mulți tineri la spectacol? Având în vedere că a început anul școlar, elevii puteau fi aduși la spectacol însoțiți de cadre didactice fiind un bun prilej de a cunoaște cultură de certă valoare.Din alocuțiunile organizatorilor am înțeles că spectacolul a fost dedicat persoanelor vârstnice…. Cu siguranță persoanele vârstnice meritau un astfel de spectacol însă care ar fi fost problema dacă ar fi fost mai mulți tineri? Unii spun că au fost de 2500 spectatori, alții 3000. Eu am văzut în vară la concertele cu Holograf și Smiley o prezență mult mai mare. Se pare că există o adevărată degringoladă în PSD nu numai la nivel central dar și la nivelul județului nostru. Se știe că PSD are ca votanți fideli persoanele de vârsta a treia. Înțeleg să le acorde o atenție deosebită. Totuși, dacă se dorește o perpetuare a social-democrației, e nevoie de echilibru pe categorii de vârstă în rândul simpatizanților. Mi s-a părut ușor egoistă promovarea spectacolului de astăzi și de neînțeles…. Pe de o parte, manifestarea se putea constitui ca un bun prilej de promovarea a culturii autentice în rândul tinerilor, de promovare a câtorva modele în artă și cultură de sorginte românească. Pe de altă parte, putea fi un bun prilej pentru administrația PSD-istă de a acorda atenție și tinerilor chiar și numai pentru a mai diminua acuzația că acordă o atenția excesivă vârstnicilor(cel puțin așa susțin unii analiști).
Exceptând partea de promovare(care a influențat prezența), organizatorii merită toate felicitările pentru ideea de a aduce la Vaslui astfel de personalități artistice și culturale.
S-a tras cortina peste ediția a VI-a a Festivalului internațional de folclor „Hora din străbuni” și pentru că am fost spectator în toate cele 4 seri de festival, mai puțin la Gală, simt nevoia de a exprima câteva impresii.
Acest festival a crescut de la ediție la ediție, organizatorii și-au îmbogățit experiența însă și interesul ansamblurilor locale a crescut foarte mult!
La ediția din acest an m-a impresionat foarte mult Ansamblul „Trandafir de la Moldova” de la Huși. Coregraful Virginel Solomon împreună cu dirijorul Valerică Pietraru conlucrează foarte bine împreună și rezultatele sunt pe măsură! Trupa de dansuri menține ștacheta câștigată în timp reînnoindu-se de la an la an și reinventându-se astfel că sunt capabili să interpreteze dansuri din multe regiuni ale țării și la un nivel foarte ridicat. Anul acesta au realizat un moment extraordinar combinându-se cu dansatorii Școlii de dans românesc Larisa și Marin Barbu din București! Magnific moment!
La această ediție spectatorii au putut savura momente extraordinare de la cele 11 ansambluri de peste hotare. Oaspeții au prezentat dansuri, tradiții și folclor din țările lor având ca teme iubirea, strânsul recoltei, obiceiuri de nuntă sau lupta dintre bine și rău etc
Uneori tandri, alteori foarte iuți în mișcări, am spune chiar atletici, au transmis poftă de viață, vioiciune, bucurie, foarte multă valoare artistică.
Iată cum acest festival reușește să ne ajute să cunoaștem tradițiile și folclorul altor popoare și cum reușește să adune la un loc artiști de pe toate continentele.
Rabindranath Tagore ne-a lăsat un citat:„Cultura îl înnobilează pe om, sub influenţa culturii omul devine mai bun şi mai nobil în toate privinţele. Noi neglijăm bogăţia spirituală, propunându-ne drept sarcină principală goana după bogăţia materială.”
Întradevăr, cultura unește popoarele, înnobilează sufletele, creează prietenii influențând în bine relațiile dintre oameni mai bine chiar decât sportul.
Personal mi-au plăcut foarte mult evoluțiile ansamblurilor venite la Vaslui. Toate s-au prezentat la un nivel foarte înalt, multă precizie, multă artă. Câteva ansambluri m-au impresionat în mod deosebit intrându-mi la inimă.
Ansamblul din Slovacia mi-a atras atenția mai ales prin tehnicitatea evoluției lor și sincronizarea perfectă dintre membrii grupului.
Ansamblul din Argentina mi-a câștigat inima la impresie artistică. Argentina ne-a dat tango-ul, istoric vorbind, și acest ansamblu ne-a arătat acest lucru. Ansamblul a evoluat la un nivel de parcă ar fi concurat la un Campionat mondial de tango!
Și nu în ultimul rând, mi-a plăcut evoluția ansamblului din Iran prin mesajul transmis. Conducătorul delegației în discursul rostit pe scenă înaintea evoluției a lansat un mesaj de pace. Apoi membrii grupului au prezentat un moment în care tema a fost lupta dintre Bine și Rău din care, într-un final a câștigat Binele!Poate nu întâmplător cei din Iran au venit cu acest mesaj ținând cont de tensiunile existente dintre țara lor și Statele Unite ale Americii.
Ce păcat că liderii mondiali nu găsesc căi de a menține pacea! Ce păcat că nu se caută căi de prosperitate pentru toți, unii având prea mult și risipind iar alții trăind în sărăcie maximă! În loc să se facă eforturi de a ne cunoaște mai bine și de a conlucra unii cu alții, unii construiesc ziduri de parcă Terra nu ar fi planeta noastră, a tuturora!!!
În încheiere, felicit organizatorii și toți cei care au contribuit la buna desfășurare a acestei manifestări culturale de excepție, manifestare care devine o carte de vizită pentru municipiul și județul Vaslui.
Încă o dată, David învinge pe Goliat!!! Finala de la Wimbledon din acest an nu a fost una oarecare. A fost una care va rămâne adânc încrustată în tradiția competiției. Asta pentru că lupta a fost deosebită, scoasă parcă din Biblie! Mult mai solida Serena Williams a întâlnit-o pe firava dar isteață și iute, Simona Halep! Scorul dintre ele înaintea acestei partide: 9-1 în favoarea Serenei. E adevărat că precedenta victorie a Simonei a fost una de coșmar pentru Serena, cel puțin pentru o vreme am putea crede(6-0, 6-2 în Grupa Roșie de la Turneul campioanelor din 2014). Din ceea ce a fost Serena Williams a mai rămas doar forța loviturilor și ceva tehnică. Nu mai are mobilitate și nici condiție fizică. Simona a contracarat forța loviturilor Serenei cu un joc inteligent, cu mai multă mobilitate și cu o condiție fizică deosebită.
O victorie care ridică prestigiul României pe înalte cote.
Mulți români am privit partida și Simona ne-a mulțumit pe toți. Acum câteva zile Mihaela Manu de la Media TV Bârlad m-a întrebat dacă am plâns vreodată. Da, recunosc, și victoria de astăzi a Simonei mi-a smuls câteva lacrimi.Și nu neapărat pentru că e româncă. Sportivii din întreaga lume o apreciază și o au de model. În partida de astăzi în care diferența fizică dintre combatante a fost atât de pregnantă, publicul în mare parte a fost alături de Simona. Cu atât mai mult însă că e româncă. Succesele ei mai anihilează din insuccesele clasei politice, din insuccesele în plan economic ale României, din scandalurile din justiție etc. Urmăresc de mult timp cariera ei și i-am fost alături și la bine și la greu. I-am simțit dăruirea, onestitatea, am simțit efortul deosebit pe care l-a făcut și îl face pentru a contracara dezavantajul fizicului. I-am luat apărarea public după finala pierdută la Roland Garros în 2017(https://popaionel68.wordpress.com/2017/06/13/alaturi-de-simona-de-ionel-popa/).
Mi-amintesc cum era înfierată atunci. Poate că toți cei ce i-au adus jigniri atunci ar trebui să-i ceară scuze acum. Bine ar fi să-și însușească lecția: cu campionii trebuie să ai răbdare. Însă pentru asta trebuie să învățăm să recunoaștem semnele unui viitor campion. Abnegație, stăruință, modestie, rezistență, astea toate le-am văzut la Simona. De multe ori ne grăbim să aruncăm cu piatra. Cel mai grav au greșit cei ce au aruncat jigniri la persoană. Una e să critici jocul, alta e să critici persoana! Și unii din detractori au fost din rândul presei.
Cu adevărat Simona Halep e cel mai bun model pentru sportivi și ar trebui să fie și pentru ai noștri. Dacă cineva spune că nu are succes fiind prea scurt, o putem da exemplu pe Simona. Dacă spune că e prea slab, o putem da exemplu pe Simona. Dacă spune că e din România și nu are cum să aibă succes, o putem da exemplu pe Simona! Și o putem da ca exemplu și în alte activități în care consecvența, seriozitatea în pregătire, abnegația, stăruința dragii mei, sunt mult mai importante decât alte calități!
Felicit din toată inima pe Simona Halep, părinții acesteia, staff-ul ei și pe toți cei ce au fost și sunt implicați în succesele de până acum!
Simona a intrat deja în rândul legendelor și datorită ei, România este acum mai cunoscută pe planetă.
Îi dorim o carieră cât mai lungă și încununată de succese!
În anul 2018 toți românii vom sărbători centenarul Marii Uniri. Este un prilej de readucere aminte asupra evenimentelor de la 1918 dar nu e frustrant că teritorii locuite de români, mai ales Basarabia, nu este integrată în România la atâția ani de la proclamarea independenței acestui teritoriu?. Dacă ar fi ca lucrurile să se desfășoare în firescul lor, Basarabia ar trebui să ceară rapid unirea și România s-o accepte la fel de rapid și mai apoi să se acționeze în sensul integrării celor două state, economic, social etc. Lucrurile nu se petrec așa din câteva motive:
-Liderii din Basarabia nu vor să-și piardă privilegiile. Corupția este la un nivel înalt la Chișinău și cei de la putere se simt în largul lor. Îi sperie foarte tare instituțiile de combatere a corupției din România.
-Bisericii din Basarabia(în mare parte) care are un rol foarte mare în societatea basarabeană îi convine subordonarea față de Patriarhia Moscovei. În cadrul procesului de rusificare Moscova a avut grijă să acorde o atenție mare preoțimii așa că cei mai mulți sunt filoruși. Poate că un rol mai activ al Patriarhiei de la București s-ar potrivi pentru apropierea preoțimii.
-Populațiile de alte etnii din Basarabia au reticențe mari privind ideea de unire cu România, de multe ori discursurile excesiv naționaliste ale liderilor unioniști punând gaz pe foc. Preferă o mai mare independență, sub formă de autonomie, decât unirea într-un stat mare. În plus, etniile sunt la mâna Moscovei prin liderii lor manipulați de securitatea rusească.
-Liderii de la București realizează că o eventuală unire ar însemna o povară destul de grea pentru România, stat care este angajat în recuperarea decalajului față de celelalte state din UE. Recent am auzit un banc de la un primar de comună: „Se spune că Putin nu ne iubește. Păi dacă nu ne-ar iubi, ne-ar da Basarabia!”. Bineînțeles, e un banc. Totuși, ne putem da seama că ar fi multe de făcut pentru ca Basarabia să ajungă din urmă chiar și cea mai săracă regiune a României! Nu că nu ar fi posibil, însă vedem cum e cu voința politică la noi! Multă demagogie, puține fapte. În virtutea inerției, România se dezvoltă. În momentul în care apar decalaje mari între regiuni asta-i cea mai clară dovadă că România se dezvoltă doar din inerție și nu datorită unei planificări bine gândite și aplicate. Dacă guvernanții ar gândi cum trebuie, ar face strategii care să fie aplicate CU VOINȚĂ POLITICĂ și atunci decalajele dintre regiuni ar fi reduse mult iar România ar arăta ca o țară cu adevărat europeană.
-Liderii de la Bruxelles nu încurajează unirea pentru că s-ar crea un precedent periculos pentru Europa. Modificarea granițelor, indiferent cum s-ar face, nu e pe placul UE.
Și totuși, ce-ar fi dacă:
-Liderii de la Chișinău ar lăsa interesele personale de-o parte și s-ar gândi la copiii și nepoții lor. E o marte oportunitatea ca Basarabia să intre în civilizația europeană prin unirea cu România. E nevoie de sacrificiu din partea clasei politice de la Chișinău dar e și o oportunitate de a intra în istorie.
-Biserica ar avea o mai mare deschidere spre Patriarhia de la București? Bineînțeles, Patriarhia de la București ar trebui să facă ceva în acest sens. Totodată BOR ar trebui să se curețe de elemente ce denotă abateri profunde de la dogma ortodoxă(cazurile Corneliu Bârlădeanu și Cristian Pomohaci), știindu-se că biserica basarabeană este mai tradițională și nu tolerează liberalismul în sânul acesteia.
-Etniile din Basarabia ar face un efort de a înțelege că în România prin prisma legislației naționale și a politicii de la Bruxelles, pot beneficia de mult respect și susținere. Ca drept dovadă, în Parlamentul de la București sunt reprezentate 18 etnii. În plus, etnia maghiară a avut reprezentare în multe guverne. Rusia nu-i poate ajuta prea mult mai ales de când e în conflict cu Ucraina. România poate asigura liniște pentru cetățenii ei atât prin integrarea în UE cât și prin apartenența la NATO.Autonomia e bună doar pentru o mână de privilegiați, nu și pentru popor.
-Liderii de la București ar înteți contactele cu basarabenii la toate nivelele și cu toate etniile promovând unirea ca necesitate actuală, ca modalitate de rezolvare a problemelor curente a populației din Basarabia. Discursurile naționaliste ar trebui trecute în plan secundar primând necesitățile de moment și de viitor a poporului. Istoria e bine s-o știm dar ce ne facem când nu avem cu ce plăti ratele? Vedem cum mare parte din populația din Românească părăsește teritoriul pentru un trai mai bun. Noi vrem să atragem 4.5 milioane de locuitori cât mai are Basarabia(mulți de etnie rusească) în timp ce alți 4.5 milioane de locuitori de etnie română au părăsit România….Ca atare, România trebuie să arate că asigură prosperitate populației și că ar putea să integreze populația din Basarabia. De fapt, ăsta ar fi marele examen. Retorica privind istoria comună, cultura comună, limba maternă etc nu mai valorează așa mult în aceste vremuri. Oamenii se mișcă de-a lungul și de-a latul planetei pentru un trai mai bun.
Concluzia e că multe ar trebui făcute dacă dorim unirea și politicienilor le stă în putință. Prioritatea numărul 1 ar trebui să fie progresul economic și grija față de populație indiferent de etnie. Ideea de unirea are nevoie de susținători din partea a cât mai multor lideri. Unirea e mai mult decât politică de partid. Unirea e ideal de țară.
Să fie România de-acum în veci unită Şi propăşind în toate să fie ea menită, La răsărit să-nalţe pavilionu-i sus, Ca cele de apus.
Să aibă România industrie şi arte, Şcoli bune, răspândite în orişicare parte; Încât românii toţi să fie luminaţi Ca cei de stat bărbaţi.
Să fie România întinsă, mare, lungă, Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă, Să turbe alungând-o şi rătăcind în dar, Să piară la hotar.
Să aibă România puternică armată, În numele lui Ştefan ş-al lui Mihai chemată, Ca orişicând prudenţa o luptă-ar rândui, Să ştie birui.
Să fie România tot binecuvântată, Ca ţară mult mănoasă, ca ţară-mbelşugată; Străinul să-i aducă a sale bogăţii, Pe-a ei producte vii.
Să aibă România comori asigurate, Să aibă navigaţii, să-şi facă căi ferate; Comerţul ei să fie activ şi răspândit, Ca mijloc de-nflorit.
Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat, Ca să renască astfel frumoasa Românie, Întru eternitate mult binecuvântat; O fie, fie, fie!
Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabean.
Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
Noi, românii, în fiecare an, pe data de 15 ianuarie îl sărbătorim pe Eminescu, poetul nostru național. Unui străin i-ar veni mai greu să înțeleagă de ce îl iubim noi așa mult pe Eminescu. Recunosc că sunt concetățeni de-ai noștri care nu-l apreciază pe Eminescu. Sunt și ei de înțeles…..au origini evreiești, grecești, rusești etc. La momentul actual însă, cred că toți cei ce trăiesc în spațiul de la „Nistru pân la Tisa” ar trebui să-l iubească pe Eminescu indiferent de origini. Unele scrieri de-ale poetului, fie că-s versuri sau proză, aduc atingere celor cu alte origini decât românești. Poate asta e cauza pentru care spun unii că Eminescu nu are universalitate. Pentru mine cred că lucrurile stau altfel. Eminescu aducea atingere celor cu alte origini în contextul perioadei în care a scris. Și ne vine ușor acum să înțelegem pentru că unele fapte se petrec din nou. În perioada de activitate a lui Eminescu străinii cumpărau cu nesaț terenuri de la noi. Țăranii împroprietăriți de Cuza, mai apoi de Regele Carol I după Războiul de Independență, erau momiți să-și vândă pământul. În felul acesta românii rămâneau slugi pe moșiile noilor proprietari.
Eminescu a iubit enorm poporul român, a iubit enorm pe români! Nu putea sta cu mâinile în sân să asiste la suferința poporului român! El lua atitudine cu întreaga sa ființă. Și una din poeziile cunoscute în care își manifesta dragostea față de români în defavoarea străinilor este „Doina”. Iată varianta necenzurată:
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos la vale
Și-au făcut dușmanii cale;
Din Sătmar pâna ‘n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vara lui
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dușmanii în puhoiu
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinătate.
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își desbracă țara sânul,
De-i bea laptele străinul.
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă
Sărac în țară săracă!
Cine-au îndragit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasă grija Sfinților
În sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te ‘nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îți vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!
Cine ne-au adus Jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Ci să-i scoată ochii corbii
Să ramâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească
Cine ține cu străinii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia
Dacă „lovea” cu pana în evrei, greci sau ruși nu înseamnă că era antisemit. Pur și simplu, îl durea faptul că România era „ocupată” de străini iar poporul român era obidit. Are justificare Eminescu la aceste acțiuni? Eu zic că da!
Exemplară este iubirea lui Eminescu față de românii obidiți! Iubire necondiționată! Nu-i critica, nu-i dojenea, nu le dădea lecții! Doar îi iubea și le lua apărarea. Lovea în absolut oricine nu respecta poporul român. E ceva rău în asta? Eu zic că nu. Dacă „lovea” cu pana în unii preoți, nu înseamnă că era ateu. Nimic mai fals! Iată ce scria la un moment dat: „Cât privește atitudinea așa-zișilor liber-cugetători, care ridică glasul împotriva credinței de două milenii a unui popor născut creștin, putem observa poziția desăvârșitului român, exprimată cu prilejul unor tensiuni iscate de înhumarea la Curtea de Argeș, fără slujbă religioasă, a unui fiu de preot din ținutul Iașilor. (…) Iată atitudinea categorică a lui Eminescu:
“…nu cugetarea liberă, ci absoluta lipsă de cugetare ar fi putut dicta această pretinsă dorință care stă în contra istoriei noastre de veacuri, opunând toleranței noastre recunoscute intoleranța greoaie și ignorantă a unor instincte de neorânduială și barbarie spirituală și morală. Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră; ea ne-a ferit de înghițirea altor popoare cotropitoare, ea este arma de apărare și sprijinitoarea milioanelor de români. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican, universal, și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. E jalnic cum a ajuns străinii a impune lecțiile lor de nihilism episcopului de Argeș, iar ritul, asemenea necreștin al redactorilor de la „Românul” țin hangul impertinenței dușmanilor bisericii noastre”. Când nu ești unul din primele trei popoare ale Europei sau ale Asiei există riscul ca cei mari să te înghită. Și știm acum ce a însemnat Imperiul austro-ungar pentru poporul român sau Imperiul rus sau URSS etc. Ăștia mari s-au dezvoltat, au evoluat materialicește. Noi am bătut pasul pe loc pentru că mereu plăteam tribut. Ba la unii, ba la alții. Eminescu dorea un alt viitor României pentru că știa că merită mai mult. Să ne reamintim poezia: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Să scrii astfel de versuri, cu siguranță înseamnă să iubești România cu toată ființa. Dar a plătit cu prețul vieții pentru asta. A trăit în lipsuri materiale și s-a stins prematur.Poate că într-un alt context alta ar fi fost opera. Dar poate nu l-am fi iubit la fel de mult!
Eminescu a șlefuit limba, a pus-o în valoare și creația lui ne dă deșteptarea din când în când. Doar să fie cunoscută. E de datoria oricăruia dintre noi să-l promovăm pentru că înseamnă esența sufletului românesc.
„Omul e singur şi sărac, ca un ecou fugar printre stâncile unui munte. Omul e trist, făptură rătăcită şi slabă, orfan al darurilor dumnezeieşti, sărman al înţelesului şi bucuriei, poartă deschisă tuturor îngenunchierilor.Om, omule bun, pune în cugetul şi fapta ta întâi dragostea. Întâi dragostea… Nu dragostea nesăţioasă, dragostea de bogăţie, de putere, de stăpânire, ci dragostea de frumuseţe, de lumină, de adevăr, dragostea mângâiere, îndemn şi creaţie. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrăneşte pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial.
Dragostea este cheia şi a veşniciei. Dragostea împrăştie urâtul, urâtul singurătăţii, topeşte răul, răul întunericului, alungă tiparele şi hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni fiinţă nouă şi roditoare. Dragostea naşte şi pârguieşte rodul, transfigurează şi înalţă sufletul; prin ea dumnezeiasca faţă joacă focul luminilor de ape în lumea durerilor noastre. Acolo unde nu e dragoste, stăpânesc întunericul şi urâtul, acolo unde nu e dragoste înfloresc trufia, pizma, nedreptatea şi toate chipurile prostiei omeneşti.
Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Să iubeşti un copac, o floare, un copil, o femeie, să iubeşti pământul aspru şi cerul boltit albastru, să iubeşti totul, chipuri şi sensuri, totul: joc, cântec, lumină, jocul şi armonia cosmică, să iubeşti îndeosebi omul, fratele tău, bun sau ticălos, tare sau slab, să-l iubeşti pe Dumnezeu cu puterile tale însutite peste fiinţa ta legată de păcat.
Cine nu iubeşte, nu are simţuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarbă la steaua ce clipeşte în liniştea depărtărilor, i se închid. Grăuntele de bine şi frumos ce-l purtăm în inima noastră îl dezvăluie şi-l creşte dragostea…
Întâi dragostea. Dragostea care înfloreşte cireşul, care creşte copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Aşa vine pacea, pacea desăvârşită, pacea raiului şi a vieţii veşnice. Pământul e uşor sub pasul tău, uşor ca arborul gândurilor pure, omule, lumina creşte şi înfloreşte pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu.
Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâlbâie. Caută sâmburele vieţii. E în tine!’
Textul integral poate fi și ascultat în clipul următor. Audiție plăcută!
Recent mi-a căzut în mână o carte deosebit de profundă: „Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu”. Autorul nu e cunoscut. Cartea a apărut în Rusia. Practic, sunt 366 texte, câte unul pentru fiecare zi a anului. Iată textul zilei de 14 aprilie! Audiție plăcută!
