Categorie: Oameni și cultură

Articole despre oameni, cărți, evenimente și inițiative care dau valoare vieții culturale și comunității.

  • Drum lin spre ceruri, Ion Chiriac!

    Drum lin spre ceruri, Ion Chiriac!

    Ionel Popa

    O veste a căzut ca un trăsnet sâmbătă, 20 februarie 2021, întristând lumea artistică și culturală vasluiană și nu numai! Cantautorul și folkistul Ion Chiriac și-a pierdut viața în urma unui stop cardio-respirator chiar când ar fi împlinit 58 de ani! Este o mare pierdere pentru toți cei ce l-au cunoscut. Este genul acela de pierdere când ți se pare că Dumnezeu e nedrept…. Abia împlinise 58 de ani! Ion Chiriac era foarte cunoscut în întreaga țară încă de pe vremea când activa în cadrul Cenaclului „Flacăra”.Cine nu-și amintește de interpretarea deosebită a fraților Chiriac a poeziei Moartea Căprioarei”(versuri Nicolae Labiș)? Împreună cu fratele său au format un cuplu deosebit, extrem de apreciat. După ce activitatea Cenaclului „Flacăra” a fost întreruptă în 1985, Ion Chiriac și-a continuat activitatea pe cont propriu.

    Personal l-am cunoscut în cadrul spectacolelor caritabile organizate de către Asociația „Solidar” răspunzând de fiecare dată invitației noastre.Își dorea foarte mult să cânte. Și suferea pentru că, de ce să nu recunoaștem, în epoca aceasta a consumerismului, contează mai mult ambalajul decât conținutul. Artiști adevărați nu încap pe scenă pentru că nu sunt în trend cu moda consumeristă. Ion Chiriac a cântat folk. Muzica lui avea mesaj. A cântat pe versurile marilor poeți naționali-Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nichita Stănescu și mulți alți poeți contemporani. A cântat mare parte din repertoriul Cenaclului „Flacăra”. Fiind unul din veteranii Cenaclului, știa multe din piesele ce se interpretau la spectacolele acestuia. Avea un talent al lui de a ridica publicul în picioare! Sunt artiști care au voce dar care nu știu „să miște” spectatorul. Ion Chiriac reușea să pătrundă la sufletul omului adaptând repertoriul la eveniment și la spectatori. Îi plăcea enorm să interpreteze melodii patriotice. Te treceau fiorii atunci cân interpreta „Treceți batalioane române Carpații” sau alte piese de referință din repertoriul Cenaclului „Flacăra”. Era foarte respectat de colegii de scenă pentru că aveau încredere că dacă apare o sincopă el îi va ajuta! Am simțit acest lucru la spectacolul „Infinita bunătate” organizat de Asociația „Solidar” la Sala Sporturilor în luna august 2017. A avut colegi de scenă atunci folkiști de renume ca Andrei Păunescu, Walter Ghicolescu, Elena Barbu, Romică Brunchi dar și mai puțin familiarizați cu scena-Dana Perca și Beniamin Bejan. Toți au avut un sprijin din partea lui Ion!

    În aprilie 2018 am reușit să reunesc cuplul Frații Chiriac într-un spectacol dedicat Zilei satului Portari, comuna Zăpodeni, județul Vaslui. Mai jos este o înregistrare de la acel spectacol! Personal am resimțit o mare bucurie că am reușit această reunire!

    Cu siguranță Ion Chiriac merita mai multă atenție din partea organizatorilor de spectacole, poate și din partea noastră a tuturor. Îi revine sarcina Mihaelei Manu, cea care i-a stat alături, să-i facă cunoscută partea de creație fiindcă Ion Chiriac a compus multă muzică ce nu a fost editată fiind puțin cunoscută publicului.

    Suntem alături de familia îndoliată, transmitem condoleanțe și ne rugăm pentru sufletul mare a lui Ion! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    În spectacol la Sărbătoarea satului Portari, comuna Zăpodeni, județul Vaslui

    Iată și câteva fotografii din timpul activităților artistice organizate de Asociația „Solidar” la care Ion Chiriac și-a adus contribuția:

  • Debandadă, dar până când?

    Debandadă, dar până când?

    Ionel Popa

    Vedem ample dezbateri în presă și în mediul online legat de pesta porcină africană. Există voci care pun pe seama mistreților cauza răspândirii virusului în țara noastră. Mai mult de atât, un șef DSVSA iese public explicând că este nevoie să se sacrifice toți mistreții din fondurile de vânătoare unde s-a confirmat prezența virusului pestei porcine africane(https://agrointel.ro/127293/sef-dsvsa-cere-impuscarea-tuturor-mistretilor-din-fondurile-unde-s-a-confirmat-virusul-ppa/). Vă dați seama unde ajungem în ritmul ăsta???? Exterminăm populații de animale de fiecare dată când sunt lezate interese ale unor afaceriști fără scrupule?

    Ani la rândul nu au fost probleme nici pentru porcii domestici din curțile oamenilor, nici pentru mistreți. Nimeni nu s-a sinchisit de cele două categorii de animale, prima care ține de o tradiție strămoșească din viața românilor, cealaltă reprezentând o verigă importantă din lanțul trofic firesc, natural al ecosistemului terestru. Toate s-au schimbat când românii au trecut la producția industrială și au lezat interesele altora din afară! Așa a fost pe vremea COMTIM-ului care a fost închis fiindcă devenea periculos pentru producătorii din afară. S-a lăsat cu sancțiuni pentru România și ani la rând nu s-au mai putut face exporturi de carne de porc. Odată ridicate restricțiile, a reînceput producția industrială de carne de porc în România. Iarăși s-a adus atingere celor din afară și iată că ne-am pricopsit cu pesta porcină africană! De aici începe haosul! E un război în toată regula! Se joacă tare, se dau ordine care mai de care mai restrictive, se apelează la regulamente! Totul se pune în joc! Nu se mai ține cont de români, de problemele de mediu care se creează! Se zădărnicesc investiții făcute din fonduri europene, se ia din speranța țăranilor că se poate totuși trăi în propria țară, sunt descurajați cei tineri de a se implica în agricultură! 

    Ca să dai astfel de măsuri trebuie să-ți fi vândut sufletul complet! Pe câți bani, Dumnezeu știe! 

    Adio cârnați afumați în gospodărie, adio cârnați țărănești!

    De când cu atâtea regulamente cele mai multe energii sunt consumate nu pe menținerea unui echilibru între afaceri și mediu, ci pe folosirea regulamentelor în favoarea unora! De altfel, Noam Chomsky un luptător pentru drepturile civile în SUA enumeră ca principiu de manipularea maselor, crearea de probleme grave care angajează masiv opinia publică urmând ca apoi, cei ce le-au creat să vină și cu soluția(https://2daynews.ro/externe/noam-chomsky-principii-manipularea-maselor-5485.html). Interesele financiare și politice sunt prea mari, lăcomia pe măsură. Cum va rezista România acestor interese, cum vor rezista românii, greu de prevăzut! Așa cum a fost și este condusă România nu a lăsat și nici nu lasă impresia că e pregătită să-i facă față. Ca drept dovadă debandada din societate! Avem debandadă în sistemul politic și asta accentuează debandada din educație, din sănătate, din gestionarea problemelor de mediu, din sport, din silvicultură etc.

    P.S. Debandada nu au produs-o mistreții ci oameni, oameni cu diplome, oameni care își spun „inteligenți” dar care sunt lipsiți de suflet, oameni împinși de interese meschine!

  • Câteva gânduri despre Winter Cup, Vaslui 2020

    Câteva gânduri despre Winter Cup, Vaslui 2020

    Ionel Popa

    Ediția 2020 a Winter Cup Vaslui s-a încheiat însă nu și ecourile competiției. În cifre, această ediția a însemnat 38 de echipe înscrise pe 3 categorii de vârstă( Under 19-10 echipe, Open-23 echipe și Old Boys-5 echipe). A însemnat mai bine de 400 persoane ce au evoluat pe parcursul celor două weekend-uri în cele două săli: Sala Polivalentă și Sala Liceului Tehnologic Ioan Mincu, ambele din Vaslui.

    Scriu cu mare drag despre acest eveniment așa cum am scris și altă dată, așa cum am scris și despre alte evenimente reprezentative pentru urbea noastră(cum a fost și va mai fi sperăm, evenimentul cultural „Hora din străbuni”). 

    Winter Cup și sora ei, Summer Cup sunt competiții organizate de către Asociația Județeană de Fotbal(AJF), cu sprijinul Primăriei Vaslui și a Direcției de specialitate din cadrul Consiliului Județean Vaslui. Minifotbalul s-a dezvoltat în ultimii ani la Vaslui și un merit în acest sens îl are președintele AJF, d-ul Bogdan Gheorghiță. Având în vedere că județul Vaslui duce lipsă de investitori dispuși să aloce fonduri pentru o dezvoltare firească a fotbalului mare, o atenție deosebită s-a acordat minifotbalului. Cineva poate să spună că am avut o echipă mare-FC Vaslui. Așa este, am avut o echipă mare numită FC Vaslui, a fost o adevărată minune pentru urbea și județul nostru. Am avut-o pentru că și-a dorit-o cineva foarte mult, a investit în acest sens și dacă am fi avut o competiție corectă la nivelul Ligii 1 an de an poate că acea echipă mai exista. Probabil există și alte motive pentru care nu mai avem o echipă de acel calibru, fotbalul mare luptându-se să supraviețuiască în ligile inferioare. Cum minunile nu apar așa peste noapte, trăim doar cu speranțe.Dar și speranțele trebuie hrănite cu ceva. Pe acest fond a apărut minifotbalul care pe lângă Campionat este reprezentat de cele două competiții(Winter Cup și Summer Cup). Ce au în mod special cele două competiții? În primul rând că sunt competiții de masă. Oricine poate să se implice dacă este apt medical și dacă este dornic să se asocieze într-o echipă. Sistemul de joc este bine gândit și participarea în fazele superioare a unor echipe cu notorietate din afara județului îi dă sare și piper. Poate că o reducere sau scutire de la plata taxei de înscriere ar ajuta participarea mai multor echipe la categoria Under 19. Probabil organizatorii se gândesc și la asta. Mai mult sport înseamnă o sănătate mai bună în rândul populației. Această competiție atrage, stimulează! Echipele se formează din timp, fac pregătire unele cu regularitate. Toți cu gândul la un loc cât mai sus!

    De această dată mai am un motiv pentru care scriu. Asociația „Solidar” pe care o conduc a fost reprezentată la această competiție cu două echipe, la categoriile Open și Under 19. Juniorii au ieșit pe locul 3 dintr-o grupă în care au evoluat echipa Golden Boys, câștigătoarea de anul trecut a competiției și LPS Vaslui care avea să câștige actuala ediție. Au ieșit fiind învinși la limită cu 1:2 de către LPS. Lotul poate fi îmbunătățit având în vedere că există resursă umană în oraș.

    Supriza cea mai plăcută a făcut-o echipa noastră de la categoria Open care a jucat finala obținând titlul de vicecampioană! Am decis să participăm la aceste competiții pentru că unul din obiectivele asociației este „Implicarea tinerilor în activități educative, sociale, sportive, recreative, de formare și în pregătirea/realizarea unor astfel de programe/proiecte pentru tineret”. Se fac mai bine de 5 ani de la prima participare. Începând cu ediția din 2018 am început să batem la porțile consacrării. Atât la ediția din 2018 cât și la cea din 2019 fiind eliminați în sferturile de finală, culmea de aceeași echipă Victoria! Cu Victoria am jucat finala în  acest an pe care am pierdut-o, scor 2:4. Cei de la Victoria au fost mai buni în finală, mai proaspeți. Precizez că în ziua finalei s-au desfășurat și meciurile din sferturi și semifinale. Pe viitor poate că organizatorii să vor gândi să programeze finala mică și finala mare într-o zi după ce cu o zi înainte măcar se vor fi terminat celelalte faze. E păcat să vedem multă oboseală în jocul de final când miza e maximă și e nevoie de multă concentrare. Pe fond de oboseală, tensiunea jocurilor se accentuează, apar faulturi dar mai ales, apar certuri fiindcă jucătorii își pierd mai ușor cumpătul. Și nu dă bine la spectatori. Mai ales că spectatorii au umplut sala în acest an!

    Revenind la echipa AS Solidar, parcursul a fost foarte bun, singură echipă ce i-a pus ceva probleme până la finală fiind Internazionale Traian, mai ales când la minge se afla Abuzătoaie sau Cezar Ionuț.Însă i-am dominat, i-am condus întreaga partidă și ne-am câștigat pe merit locul în finală.

    AS Solidar a abordat competiția cu un lot format din 13 jucători(Portari-Chișcă Iulian și Onciu Bogdan, jucători de câmp-Asaftei George, Chirilă Robert, Costandache Sorin, Grigoraș Sebastian, Mihăilă Ștefan, Olaru Ovidiu, Pârvu Gabi, Popa Ionuț-Emilian, Popa Mihai-Iulian, Stratulat Daniel și Țârțârău Sebastian. Și-a asumat rolul de antrenor-jucător Popa Ionuț-Emilian, cel care este de altfel, sufletul echipei. La partea de organizare este ajutat de un veteran al balonului rotund, e vorba de Neacșu Gabriel.

    De-a lungul competiției lotul s-a dovedit solid organizat(poate nu-i întîmplător faptul că Popa Ionuț-Emilian a obținut trofeul „Cel mai bun antrenor”). Toți au dat dovadă de multă dăruire, mult spirit de echipă ceea ce i-a și evidențiat. Am remarcat o poftă de gol extraordinară la Țârțârău Sebastian care a înscris 19 goluri primind trofeul de „Cel mai bun marcator”. Și-a asumat și rolul de căpitan de echipă reușind să-și mobilizeze coechipierii în momentele mai grele. Am văzut multă tehnicitate la Robert Chirilă și multă capacitate de efort la Ștefan Mihăilă. Am văzut un joc solid în apărare, mai mereu fiind primii la minge. 

    Remarc vigilența celor 2 portari care au încasat doar 16 goluri în 9 meciuri. De asemenea, „Ghiga”(Sebastian Grigoraș) s-a remarcat nu doar pe faza defensivă fiind unul din cei mai buni fundași ai noștri dar a iesit în evidență și cu un eurogol împotriva celor de la Vitis Suletea ce putea câștiga fără probleme titlul de „Golul competiției”. Fiind la acest capitol nu puteam să nu remarc evoluția lui „Costică”(Costandache Sorin) care de asemenea a avut câteva goluri foarte frumoase de-a lungul competiției. Olaru Ovidiu și Mițu (Popa Mihai-Iulian) s-au dovedit fundași greu de depășit scoțând of-uri de la adversari.Cei drept, mai ales „datorită” lor am pierdut orice pretenții la trofeul „Fair play” numai ei doi adunat 7 cartonașe de-a lungul competiției…

    N-aș putea să-i trec cu vederea pe cei care se ocupă de „căratul pianului”, și aici facem referire la mijlocașii noștri „box-to-box”, cum se folosește mai nou în fotbalul modern, Ștefan Mihăilă, Claudiu Asaftei si Stratulat Daniel dar și cei care „cântă la pian” și aici menționez în special calitățile tehnice indiscutabile ale lui Robert care a „ascuns-o” de câteva ori de n-o mai găsea nici el! Bineînțeles, un aport deosebit și-a adus „stranierul” nostru adus din Germania, e vorba de Pârvu Gabriel. Chiar dacă nu a mai jucat alături de noi timp de 2 ani, a avut un joc remarcabil înscriind goluri valoroase.

    Felicit jucătorii noștri, le urez mult succes în toate activitățile și poate la vară sau de alt an va veni și trofeul!

    Felicit organizatorii pentru implicare, pentru felul cum și-au împărțit sarcinile reușind să ducă până la capăt în condiții destul de bune o astfel de competiție! Au fost pregătiri prealabile, obținerea de fonduri, cooptarea unor arbitri din afara județului etc. 

    Felicitări și d-lui Jenică Rusu care a transmis în numele postului TV Dumești aproape întreaga competiție! A fost un adevărat maraton!

  • IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ NU ȘTIU CE FAC!

    IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ NU ȘTIU CE FAC!

    Ionel Popa

    Spectacolul maestrului Tudor Gheorghe din data de 26 ianuarie a incitat spiritele în societatea românească.S-a dorit a se turna gaz pe foc! De unde atâta supărare la Funeriu? Sau la Andrei Caramitru? Și mai sunt câțiva…… Greu, foarte greu de înțeles. Dacă s-ar fi rezumat doar la o critică la adresa spectacolului nu ar fi fost chiar ieșit din comun. Nu oricine poate înțelege un spectacol. Așa cum muzica simfonică este apanajul unora, la fel muzica populară este apanajul altora, percepțiile pot fi diferite la oameni. O societate umană poate fi privită din multe puncte de vedere. Într-un fel o vede un preot care are ca așteptări să vadă o societate cu afinitate înspre biserică, într-un alt fel o vede un judecător care se așteaptă ca toți să respecte legea….. Bineînțeles că într-un fel vede un om de știință care a trăit și studiat în Vest, face naveta între Est și Vest și întru cu totul altfel vede un artist de nivelul lui Tudor Gheorghe care a studiat folclorul românesc în profunzime, care a citit operele poeților români, s-a inspirat din aceste opere. Un artist ca Tudor Gheorghe nu are cum să fie altfel decât naționalist. Un artist ca Tudor Gheorghe este un român până în măduva oaselor. El suferă pentru poporul român pentru că el cunoaște sufletul poporului român. Și poporul român nu înseamnă doar un mănunchi de  favorizați sau norocoși sau realizați ai timpului prezent! Poporul român înseamnă și milioane de oameni care o duc greu, milioane de neadaptați la vremurile acestea, neadaptați la globalizare….. Sunt milioane de români cărora nu le place să călătorească cu avionul! E vreo problemă cu ei? Sunt milioane de români care nu sunt olimpici la chimie sau la alte științe. E vreo problemă cu ei? Sunt milioane de români care țin la tradiții…. Sunt milioane de europeni cărora le plac tradițiile de la noi ceea ce înseamnă că nu e bine să renunțăm la ele. Sunt milioane de români care se simt deranjați acasă la ei nu numai că li se impun standarde ci că sunt intoxicați acasă la ei…. Gripa porcină africană nu a venit din tradițiile românești…. Românii nu mai pot fi români acasă la ei, nu mai pot produce acasă la ei pentru că li se impun reguli din afară pe care cei din afară știu că nu au cum să le ducă. Unele reguli par a ține de civilizație, unele însă contrariază…. Poate că țin de civilizație, Dumnezeu știe! Dar nu se pot impune cu forța!

    Îl înțeleg pe Funeriu că înclină spre Uniunea Europeană. A primit finanțare 2 milioane de euro pentru un proiect de cercetare. Uniunea Europeană i-a oferit totul! Are motive să iubească Occidentul. A stat apoi o lungă perioadă în fotoliu de ministru în Guvernul României. Dar milioanele de români care și-au pierdut locurile de muncă fiindcă firmele unde lucrau au falimentat în mare parte din cauza presiunii(invaziei) de produse din Uniunea Europeană pot simți aceeași simpatie? Când ai dublă cetățenie și beneficiezi din plin de drepturi ca european, vezi într-un fel lucrurile față de milioanele de români care muncesc(slugăresc) cu sau fără acte prin toată Europa. 

    În definitiv ce a făcut Tudor Gheorghe? A lansat niște mesaje! Cine are urechi să audă! Cine nu, să le ignore! Nu a impus nimic. Viitorul ne va arăta valoarea acestora! Însă jignirile de care a avut parte nu le merita sub nici o formă! Funeriu, fost ministru al Educației, Cercetării și Inovării(am putea adăuga și că a fost implicat într-o guvernare care a gestionat mult jaf, alături de Elena Udrea, de Sebastian Vlădescu, de Adrian Videanu, de Radu Berceanu-cel mai slab ministru la accesarea de fonduri pentru infrastructura mare etc) și-a dat cu tifla și și-a atras oprobiul public.  Am mai văzut oameni inteligenți dar lipsiți de omenie după cum am văzut oameni mai puțin inteligenți dar de o mare probitate morală și caracter. 

    Lui Caramitru nu-i putem cere prea multe. E un măscărici marginalizat inclusiv de colegii din USR. Însă de la Funeriu, fost ministru al Educației, Cercetării și Inovării,  aș fi avut niște pretenții. S-a discreditat pe el dar a atras o reacție negativă și asupra generației lui. Putea fi un model pentru tinerii români. Nu-l recomand! E lipsit de bun simț și asta e grav. Dacă nu ai simțire românească, mai bine taci! Un astfel de individ poate fi cel mult consultant dar niciodată ministru! Cât despre o eventuală revenire în politică,nu cred că și-l mai dorește cineva! O fi știind chimie dar i-ar fi prins bine să știe că „Pasărea pe limba ei piere”.

  • Eminescu, poetul național al românilor

    Eminescu, poetul național al românilor

    Avatarul lui Popa IonelIonel Popa

    Ionel Popa

    Noi, românii, în fiecare an, pe data de 15 ianuarie îl sărbătorim pe Eminescu, poetul nostru național. Unui străin iar veni mai greu să înțeleagă de ce îl iubim noi așa mult pe Eminescu. Recunosc că sunt concetățeni de-ai noștri care nu-l apreciază pe Eminescu. Sunt și ei de înțeles…..au origini evreiești, grecești, rusești etc. La momentul actual însă, cred că toți cei ce trăiesc în spațiul de la „Nistru pân la Tisa” ar trebui să-l iubească pe Eminescu indiferent de origini. Unele scrieri de-ale poetului, fie că-s versuri sau proză, aduc atingere celor cu alte origini decât românești. Poate asta e cauza pentru care spun unii că Eminescu nu are universalitate. Pentru mine cred că lucrurile stau altfel. Eminescu aducea atingere celor cu alte origini în contextul perioadei în care a scris. Și ne vine ușor acum să înțelegem pentru că unele fapte se petrec din nou…

    Vezi articolul original 1.071 de cuvinte mai mult

  • Comuna Dodești își respectă fiii

    Comuna Dodești își respectă fiii

    Ionel Popa

    Astăzi, 11.11.2019, am luat parte la un eveniment deosebit de emoționant, la Dodești, județul Vaslui. Este vorba despre decernarea titlului de Cetățean de onoare d-lui prof. emerit Năstase T. Victor. Precizez că am fost invitat ca fiu al satului și m-am simțit deosebit de onorat.Am fost însoțit de soția mea, Antonela-Irina Popa care avea să mă ajute pe parcurs…..

    Iată câteva repere din viața d-lui Năstase T. Victor:

    -S-a nãscut în 1926 pe 2 iulie, la Tãmãseni, comuna Dodesti, judetul Fãlciu

    -Pãrintii sãi erau învãtãtori la Tãmãseni, un sat  încorporat între timp în satul Dodesti

    -A fãcut scoala primarã în satul Tămășeni, cu pãrintii, apoi a fost la liceu la Husi. Ultimul an de liceu, în 1937 l-a fãcut la Colegiul Codreanu din Bârlad, dupã care a mers la Facultatea de Farmacie din Iasi, din cadrul Institutului de Medicinã si Farmacie Iasi. A terminat facultatea în 1951 si a rãmas în cadrul ei, ca asistent universitar. 

    -A fost în rãzboi de la 16 ani, în Organizatia premilitarã obligatorie, iar de la 17 ani a ajuns pe front. A participat pe front ca premilitar în cadrul Subinspectoratului de Pregãtire Premilitarã Fãlciu în perioada 03.05.1944 – 23.08.1944; A fost decorat cu Medalia Crucea Comemorativã a celui de-al doilea rãzboi mondial, 1941-1945;

    -A fost decan al Facultății de farmacie din Iași

    -Anul acesta a fost ridicat la gradul de general de brigadă în retragere prin decret prezidențial.

    -A publicat sute de articole științifice în țară și străinătate, manuale și cursuri etc.

    Are un singur fiu care este medic în SUA. 

    Într-un cadru emoționant, cel sărbătorit a evocat prin viu grai dar și prin poze, frânturi din viața domniei sale, legătura cu localitatea Dodești, anii petrecuți în satul natal. Deosebit de interesante au fost evocările privind Dodeștiul din perioada interbelică, activitatea culturală de la Căminul Cultural din localitate unde director a fost tatăl domniei sale, influența marelui dramaturg Victor Ion Popa și a Fundației Carol al-II-lea  în plan cultural dar și economic asupra comunității dodeștene. 

    Titlul de Cetățean de onoare i-a fost înmânat de d-na primar Cerbu Loredana. Totodată, începând de astăzi Căminul Cultural din Dodești se va numi „Victor T. Năstase” în onoarea distinsului profesor.

    La eveniment au participat fii ai satului, rude ale distinsului profesor, presa.

    Organizatori au fost Primăria Dodești și Consiliul Local.

    Profitând de acest eveniment, m-am folosit de calitatea de președinte al Asociației „SOLIDAR” și am înmânat două diplome de excelență.

    Prima diplomă am acordat-o d-nei primar Cerbu Loredana ca semn de recunoaștere a rezultatelor deosebite după 3 ani de mandat.

    În acțiunile noastre ne deplasăm dintr-o comună într-alta și putem face niște comparații. Totodată, știu foarte bine cum e cu birocrația de la noi și problemele cu care se confruntă mediul rural și administrațiile locale din județul Vaslui.Tocmai de aceea, mai ales că Biserica Ortodoxă Română a declarat anul 2019 ca „Anul omagial al satului româ­nesc (al preoţilor, în­vă­ţă­torilor şi primarilor gospodari) m-am gândit să profit de moment pentru a aprecia activitatea de la Dodești.

    Când s-a reînființat comuna Dodești după Revoluție m-am bucurat pentru că această localitate merită evidențiată și așa mai ales prin vechimea istorică.Faptul că Dodești este un sat de răzeși care a reușit să-și păstreze acest statut până la instaurarea regimului comunist este un motiv în plus. Dezvoltarea localității în perioada interbelică este un alt motiv. Și totuși, mulți ani după revoluție a bătut pasul pe loc. După aderarea la UE a României în 2007 nu s-au întâmplat prea multe minuni pe aici asta pentru că având o populație sub 2000 de locuitori, nu s-a putut accesa fonduri europene. Nici măcar la GAL  nu s-a aderat. A venit schimbarea din 2016 și iată că în doar 3 ani fața comunei s-a schimbat mult. Comuna a aderat la GAL și are deja trei proiecte aprobate, unul implementat, celelalte în curs. D-na primar a urmărit toate oportunitățile de finanțare depunând proiecte oriunde s-a putut-PNDL, Compania Națională de Investiții etc. 

    Asta a însemnat îndrăzneală, curaj, răbdare, stăruință, abnegație calități absolut necesare unui primar. 

    Noi oferimam oferit o diplomă pentru atenția acordată infrastructurii locale și în mod special infrastructurii educaționale și sociale. 

    „E o mică recunoaștere care să vă dea putere să vă mențineți calitățile pe aceeași linie pentru ca această comună să se dezvolte în continuare. Sunt sigur că veți găsi soluții indiferent de conjunctura politică de la centru.  Dumnezeu să vă ajute!”

    A doua diplomă de excelență am înmânat-o d-lui Mihai Apostu, poet și scriitor din Dodești, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent activează ca bibliotecar în comună. 

    „Comuna Dodești se poate mândri cu o personalitate culturală consacrată. Eu personal mă mândresc ca fiind consătean cu poetul Mihai Apostu. I-am citit câteva cărți, îi urmăresc creațiile publicate și am participat la câteva evenimente susținute de Mihai. Sper că elevii din Dodești realizează ce personalitate au la bibliotecă! Mihai nu este un simplu bibliotecar, el este un om de cultură consacrat. Există în cultura română creatori cu operă cunoscută, studiată în școli dar la unii personal am o teamă să expun viața personală…..Mihai Apostu are o operă frumoasă, o poezie frumoasă dar are și o ținută pe măsură, o atitudine de om de cultură care poate fi un model excelent pentru tinerii dodeșteni.

    Având în vedere implicarea d-lui Mihai Apostu în actul educațional al elevilor din Dodești, preocuparea pentru îmbogățirea patrimoniului bibliotecii, pot presupune că vor apare rezultate și că Dodești-ul va fi bine reprezentat și în viitor în patrimoniul spiritual românesc.”

    Ca o concluzie, considerăm de bun augur recunoașterea și promovarea personalităților cu rezultate deosebite în plan științific, cultural, administrativ pentru că generațiile tinere au nevoie de modele.Este timpul ca astăzi în societatea românească să înceapă o amplă acțiune de educație și promovare a adevăratelor valori (corectitudine, competență, cinste) pentru a depăși starea de neîncredere și lipsă de responsabilitate apărute la noi. 


  • Satul românesc omagiat la Gugești, jud. Vaslui

    Satul românesc omagiat la Gugești, jud. Vaslui

    Ionel Popa

    Astăzi, 10.11.2019 în localitatea Gugești, comuna Boțești, județul Vaslui, s-au derulat mai multe acțiuni în organizarea Parohiei Gugești, Episcopia Hușilor, Primăria Boțești și Școala „Alexandru Obreja” din Gugești. Manifestările s-au desfășurat ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind decla­rarea anului 2019 ca „Anul omagial al satului româ­nesc (al preoţilor, în­vă­ţă­torilor şi primarilor gospodari).

    Primul moment important s-a derulat la Biserica Sfântul Nicolae din Gugești acolo unde un sobor de 7(șapte) preoți și enoriașii din sat au participat la Slujba Liturgică. La finalul slujbei s-au înmânat plachete omagiale câtorva personalități locale din rândul preoților, a cadrelor didactice și  nu în ultimul rând, primarului localității.

    Al doilea moment important a fost un Simpozion dedicat satului românesc derulat la Căminul Cultural din Gugești, la care au susținut prelegeri:

    -D-na dr.Anca-Beatrice Todireanu, președinta Asociației România Culturală, cu legături de rudenie în localitatea Gugești,  care a susținut un material despre bisericile și unitățile de cult desființate de regimul comunist în perioada 1977-1987. Precizez că d-na dr.Anca-Beatrice Todireanu a pregătit și o expoziție de panouri fotografice denumită generic Biserici demolate – Un deceniu întunecat 1977-1987. 

    Cărți publicate ca autor sau coordonator: „Mănăstirea Văcărești – Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean”, „România lui Iosif Berman”, „Civilizația epocii brâncovenești”. 

    -D-nul academician Constantin Toma, fiul al satului Gugești, personalitate marcantă a științei românești, botanist-morfolog. Dumnealui a evocat cu nostalgie anii petrecuți în satul Gugești, evoluția localității, legăturile pe care le-a stabilit cu sătenii. Precizez că d-ul academician a publicat ca autor sau coautor 31 de cărți, numeroase cursuri, manuale, articole originale în România și străinătate, recenzii etc.Este Membru corespondent al Academiei Române (din 1991).Din anul 2012 este Membru titular al Academiei Române, secția de Științe Biologice.Este Membru titular al Academiei de Ecologie a Republicii Moldova (din 1999) și  Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (din 2011). 

    D-ul academician Constantin Toma este cetățean de onoare al comunei Boțești, județul Vaslui.

    -D-nul prof.univ.dr.emerit Petru Ioan de la Universitatea „Al.I.Cuza” Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice. Filosof remarcabil, logician și semiotician, în mod deosebit, cărturar și pedagog de aleasă ținută intelectuală, magistru neîntrecut în arta vorbirii şi a scrierii, profesorul emerit Petru Ioan se află în galeria marilor oameni de cultură. 

    Prof.univ.dr.Petru Ioan s-a născut pe 26 aprilie 1947, în municipiul Huşi, vechi centru episcopal al Moldovei. A urmat clasele școlii primare și secundare în urbea natală, absolvind ca șef de promoție liceul centenar „Cuza Vodă”, în vara anului 1965. Pe intervalul 1965 – 1970 a frecventat cursurile secției de Filosofie din cadrul Facultății de Istorie – Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” Iași, pe care le-a absolvit tot ca șef de promoție, fiind angajat ca asistent la catedra de Logică și Istoria Filosofiei din pomenita instituție. 

    D-ul Prof.univ.dr.Petru Ioan a evocat 8(opt) personalități cu rădăcini în comuna Boțești(din care 4 chiar din Gugești).Informații detaliate despre cele 8 personalități dar și despre alte personalități din spațiul hușean sunt cuprinse în lucrarea publicată de domnia sa în anul 2019 la Editura „Ștefan Lupașcu” din Iași, ce are ca titlu  „Școala literară de la Huși” . 

    Simpozionul a fost deosebit de animat, organizatorii meritând toate felicitările. În primul rând părintele Dragoș Trofin, preotul paroh și inițiatorul manifestărilor, d-ul Adrian Pantea – primarul comunei Boțești, alte persoane care și-au adus aportul la buna desfășurare.

    Consider că astfel de manifestări ar trebui extinse și în alte localități. Pe de o parte pentru că satul românesc traversează o criză care trebuie stopată și astfel de acțiuni pot aduce o contribuție. Pe de altă parte, cu ajutorul unor astfel de manifestări se pot promova personalități care să se constituie în modele pentru generațiile tinere.

  • Veșnica pomenire a celor adormiți

    Veșnica pomenire a celor adormiți

    Ionel Popa

    Ai fost vreodată într-un cimitir pe timp de noapte? Într-o noapte oarecare? Ai sesizat că la unele morminte arde câte o lumânare? Fotografia ce însoțește aceste cuvinte e făcută într-o noapte oarecare în cimitirul din Vaslui. Din loc în loc arde câte o lumânare….Nu la toate mormintele…. La câteva…. 

    Sunt oameni care atunci când pleacă la ceruri lasă mult gol în urma lor.  Au avut o familie frumoasă, au crescut copiii frumos….Au trăit frumos în general, au ajutat semenii, au trăit în armonie cu vecinii, cu prietenii, cu colegii de serviciu, au depășit provocările cu înțelepciune, fără prea mult egoism…  Poate că nu toată viața au fost așa dar la un moment dat sau măcar pe alocuri s-au înțelepțit…. Și după moarte cineva sau mai mulți îi pomenesc. Ba, mai mult, le ține candela aprinsă și la cimitir. Ce frumos! 

    Mâine ortodocșii au în calendar pomenirea morților. Și asta în fiecare an, în prima sâmbătă din noiembrie. E vorba de „Moșii de toamnă”. În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat. „Pomenirea morţilor este înainte de toate un semn al dragostei celor de aici către cei care au plecat de aici. E şi un semn al credinţei că viaţa noastră nu se încheie odată cu moartea, ci ea continuă şi după aceasta”, pr. Mircea Stoleriu

    Mi-amintesc de vizita mea în cimitirul din sat după o lungă perioadă de timp. Am parcurs aleile una după alta. Refăceam lumea în care am crescut, lumea alături de care mi-am trăit copilăria în sat.Mulți nu mai sunt.Din loc în loc mă opream copleșit de amintiri…. Unele frumoase, pline de duioșie, altele amintindu-mi de tot felul de giumbușlucuri.Unele mai puțin frumoase. 

    Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți cei plecați la ceruri!

  • Oameni și fapte la superlativ

    Oameni și fapte la superlativ

    Ionel Popa

    Trăim vremuri tulburi în care constatăm în România situații greu de imaginat pentru secolul XXI. Odată cu deschiderea granițelor românii au putut migra pentru un trai mai bun oriunde și-au dorit. Și mulți au făcut-o astfel că peste 5 milioane de români trăiesc în afara țării. Impactul aceste migrații este deosebit de mare și de complex.Avem un impact la nivelul forței de muncă ce se resimte din ce în ce mai tare în economie. Avem un impact la nivelul finanțelor țării pentru că se constată dezechilibre în formarea fondurilor pentru asigurarea pensiilor, a finanțării sistemului de sănătate etc.Avem un impact deosebit de grav asupra familiei.Întâlnim multe familii monoparentale, o creștere puternică a ratei divorțurilor, mulți copii crescuți de bunici sau de alte rude. Actorul și activistul canadiano-american Michael J. Fox  spune că  “Familia nu este cel mai important lucru. Este totul.” 

    Ca președinte al Asociației „SOLIDAR” am avut ocazia să constat trauma copiilor crescuți fără unul sau ambii părinți.Sunt dese situațiile în care frații sunt separați sau cresc împreună cu alți frați vitregi…. Bineînțeles, o situație aparte este cea a copiilor instituționalizați crescuți în orfelinate sau în sistemul asistentelor maternale. Instituțiile statului român care se ocupă cu astfel de cazuri sunt deseori depășite….. Ca asociație încercăm să compensăm neputința statului atrăgând sprijin din partea societății civile. Poate cineva se întreabă dacă e corect un astfel de demers. De ce să sprijinim statul care de multe ori risipește resurse? Noi zicem că există suficiente motive ca societatea civilă să se implice în sprijinirea copiilor aflați în nevoi. În primul rând copiii reprezintă viitorul. Un citat de-al lui Pitagora ne spune: „Nu bruftui şi nici nu dispreţui omul simplu. Toiagul lui Brutus ascundea sub scoarţa aspră o nuia de aur!”. În al doilea rând, ajutând un copil putem obține un adult care să se descurce singur…și nu unul dependent de stat.Și nu în ultimul rând, construim solidaritate de care cu toții avem nevoie mai devreme sau mai târziu. 

    În aceste vremuri constatăm o clasă socială care își sporește averea.Constatăm o creștere a decalajului dintre clasele sociale. Vedem un segment mic ca număr ce dispune de mult mai mult decât le-ar trebui,norocoși ai soartei sau cu talent deosebit în a face avere.Mai vedem un segment mult mai vast de populație trăind în sărăcie.Segmentul ăla mic îl vedem în centrul atenției pe ecranele televizoarelor. Membrii săi sunt angrenați în lupta pentru putere, în războaie economice, în lupte grele în justiție etc. Lăcomia, ciocoismul, egoismul îi face din ce în ce mai inumani….

    Mai sunt și excepții și atunci când descoperim astfel de oameni ni se încarcă sufletul de speranță și de bucurie.

    Iată o astfel de poveste frumoasă și reală!

    Acum circa trei săptămâni am aflat de un caz social în localitatea Hordilești, comuna Cozmești, județul Vaslui. Trei copii sunt crescuți de o mătușă de-a lor. Este vorba despre Timofte Elena, copiii fiind Alina(clasa a VIII-a), Cristian(clasa a V-a) și Ion care are 16 ani și nu mai frecventează școala.Părinții sunt despărțiți, recăsătoriți astfel că mai au și alți frați care trăiesc numai Dumnezeu știe cum. Cei trei sunt cumva norocoși pentru că mătușa lor, alminteri o femeie slăbuță, bolnavă de astm, are un suflet mare și și-a asumat rolul de mamă. Locuiesc într-o căsuță modestă într-un cătun cu 9 case din comuna Cozmești, județul Vaslui. Alina și Cristi merg zilnic la școala din localitatea Oșești și fapt îmbucurător,le place cartea! Ne-am deplasat la ei și Alina cu Cristi ne-a atras de la prima întâlnire! Atunci le-am dus bunuri pe care le aveam în stoc. Am stabilit să mai mergem o dată.Mătușa Elena ne-a zis că stresul mare e legat de asigurarea hranei(venitul ei extrem de modest abia de-i ajunge pentru procurarea spray-urilor pentru astm) și asigurarea lemnului pentru încălzit.Ne rugam să apară o minune pentru ei. Stabilisem să mergem într-o zi de duminică.Din debaraua noastră pregătisem să le ducem dulcețuri și zacuscă.Vineri ne-a sunat un domn deosebit de protocolar:

    -Bună ziua. Mă numesc Botezatu Vasile, sunt venit pentru câteva zile în țară și vreau să mă ajutați să găsesc o familie care are nevoie de ajutor.

    Gândul ni s-a dus la Alina și Cristian astfel că am stabilit să ne întâlnim și să mergem împreună. Aveam să aflăm că d-ul Botezatu e plecat de peste 15 ani din țară, trăiește la Londra unde administrează o firmă.Într-o primă fază a cumpărat alimente și dulciuri în cantitate consistentă.Și d-lui a fost impresionat de cei doi copii. Pe loc s-a decis să plătească costul lemnelor astfel că am mers la pădurarul din zonă și am rezolvat acest lucru. În acest moment transportul cu lemne a fost efectuat.Apoi a stabilit cu familia o zi când a venit și i-a luat la Vaslui producându-le o adevărată minune!I-a îmbrăcat, i-a încălțat, le-a luat un aragaz, televizor cu plasmă, mașină de tocat carne, tacâmuri de bucătărie etc. Și i-a dus la restaurant oferindu-le un prânz pe care îl vor ține minte mult timp!

    Astăzi noi le-am dus un calculator oferit de familia Miron Nicolae din Vaslui. Cu această ocazie am cules și câteva impresii despre minunile din ultima perioadă!

    Sunt copii foarte buni,cu vise și scopuri….Doar că trebuie ajutați!

    Nouă ni s-a încărcat sufletul de bucurie că am putut întâlni un OM de o calitate extraordinară, un exemplu pentru noi toți!

    Dumnezeu să-i dea sănătate, multe bucurii lui și întregii familii, pe măsura sufletului său!

    „Când eram tânăr, admiram oamenii inteligenţi. Acum, când sunt în vârstă, admir oamenii buni.” Abraham Joshua Heschel  


  • Respect pentru profesori

    Respect pentru profesori

    Ionel Popa

    În fiecare an pe 5 octombrie întreaga planetă sărbătorește „Ziua Internațională a Profesorilor” în semn de respect pentru această categorie profesională. Întradevăr, profesorii merită tot respectul nostru pentru că ne-a influențat viața în bine direct sau indirect. Eu am numeroase amintiri plăcute de la profesorii întâlniți pe parcursul vieții. Unii mai sunt în viață, alții din păcate, nu mai sunt.

    Îmi amintesc cum am deprins eu gustul pentru citit. Prin clasa a V-a d-ul profesor de istorie  Luca Dumitru de la Dodești a început să-mi ofere câte o carte de la bibliotecă.Alegea cu grijă cărțile și de fiecare dată îmi dădea un termen pentru a fi citite urmând a-mi pune întrebări. Așa am citit „Iliada, Odiseea și Eneida” sau „Istoria descoperirilor geografice”.Tot dumnealui mi-a insuflat pasiunea pentru istorie. Mare profesor! Să-i dea Dumnezeu sănătate și ani mulți!

    Nu pot să-mi uit diriginta din școala generală,d-na Gavrilă Tincuța. Mi-a fost profesoară de biologie și a contribuit mult la rezultatele mele la învățătură. Avea calități de a motiva extraordinare! Îmi amintesc că a scris în carnetul de note un mesaj pentru părinții mei: „Mulțumim pentru frumoasa educație dată copilului dvs.” Nu știu ce a însemnat asta pentru părinții mei, știu însă că de atunci nu m-au mai luat la muncile câmpului lăsându-mă să învăț. Mare om! Din păcate, diriginta mea din  școala generală nu mai este printre noi.Dumnezeu s-o odihnească în pace!

    Pasiunea pentru matematică mi-a insuflat-o în mod deosebit profesorul Petcu. Datorită d-lui am parcurs pentru prima dată integral o culegere cu exerciții la algebră. Nu știu dacă mai este în viață….

    Am multe amintiri frumoase din școala generală! Evoc încă una! Eram prin clasa a VII-a sau a VIII-a și ni s-a dat ca temă să scriem o compunere despre Peneș Curcanul pornind de la poezia „Peneș Curcanul” a lui Vasile Alecsandi.Profesorul se numea Sava Valeriu și era învățător de fapt dar o suplinea pe d-na profesoară de română. A fost foarte entuziasmat de compunere și mi-a dat 10+ ceea ce acorda foarte rar. Așa am început să dau frâu imaginației, mai târziu încercând să scriu și poezii.

    În liceu(e vorba de Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui) aveam s-o întâlnesc pe d-na prof.Dăriescu Gicuța care mi-a fost și dirigintă. Din păcate nu mai este printre noi. Dumnezeu s-o odihnească în pace! A avut atâta grijă de mine că m-a luat și în gazdă începând cu ultimul trimestru din clasa a X-a. Începusem să frecventez secția de lupte libere a Clubului Sportiv „Viitorul” din Vaslui. Cum rezultatele la învățătură nu mai erau aceleași a decis să mă oprească de a mai face sport. Cum eu nu am fost de acord cu această propunere a decis să mă ia în gazdă cu gândul de a mă supraveghea mai îndeaproape. Și a funcționat! Am făcut și sport cât am dorit și la un moment dat m-am dedicat doar învățăturii. Dumneaei îi datorez și orientarea spre silvicultură… Recunosc că nu aș fi avut niciodată curaj să abordez Facultatea de Silvicultură așa cum era atunci(una singură în țară, la Brașov) fără încurajările dumneaei. 

    În liceu am devenit de nota 10 la matematică(asta a fost nota de la Bac dar și de la admitere la Silvicultură) datorită d-lui prof.Grigoriu Grigore! Mare profesor, mare personalitate! Mai luam câte o castană că mergeam la olimpiadă la istorie de dragul d-nei prof. Paicu în loc să merg la matematică! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    Cu drag îmi amintesc de d-na prof.Nicolescu Irina care ne preda Limba și literatura română. A sesizat că aveam o jenă de a-mi citi compunerile în fața clasei. Eu mai îmi dădeam frâu imaginației și colegii făceau haz!!! Ditamai sportivul la lupte libere și se ocupă cu poezii și compuneri! Și atunci d-na profesoară îmi lua caietul, citea compunerea și față în față îmi făcea observații. Avea grijă să nu-mi taie aripile! Dumnezeu să-i dea sănătate și mulți ani!

    Mă opresc aici cu toate că aș putea umple multe pagini despre profesorii mei dragi!

    „Un profesor își pune amprenta asupra eternității, el nu poate ști niciodată cât de departe ajunge influența lui.” Henry Brooks Adams

    Tuturor profesorilor le doresc sănătate, bucurii și satisfacții, respect pe măsura rezultatelor!!!