Ionel Popa

Categorie: Oameni și cultură

Articole despre oameni, cărți, evenimente și inițiative care dau valoare vieții culturale și comunității.

  • „Minciuna” (din „Îndemn la simplitate” – Ernest Bernea)

    „Minciuna” (din „Îndemn la simplitate” – Ernest Bernea)

    „Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor de sus. Poleită cu nume de inteligenţă, diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă crudelor, dar mai puţin frumoaselor, adevăruri.

    Minciuna este prezentă în viaţa noastră nu numai pentru că sunt oameni mincinoşi, oameni care suflă continuu cuvinte rotunde şi subţiri ca băşicile. Ea este cultivată şi de o altă categorie, de aceea a trufaşilor. Omului îi place minciuna, îi place să fie minţit. Spune cuiva un lucru adevărat; spune-i direct tot ce crezi nedemn şi urât din gândul şi fapta sa. Vei culege imediat ura şi dispreţul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate şi vei culege sigur dragostea şi preţuirea sa. Omul acesta civilizat, omul de care suntem atât de mândri, nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu vrea să renunţe pentru a-şi întări făptura atât de goală şi nenorocită. El umblă acoperit de o strălucire asemănătoare aceleia din mlaştinile netulburate.

    Ah, omule, cum îţi mai miroase sufletul de la distanţă! Omul cinstit supără; supără pentru că sfarmă urâtul din preajma lui şi cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodează; incomodează pentru că prezenţa lui nu cultivă florile urât mirositoare ale minciunii şi ale furtişagului. Climatul cinstei este aspru, este tare de nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei cere forţă, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esenţa şi sensul lor adevărat. Pieptul plăpând al omului arareori rezistă marilor înălţimi.”

  • Sunt pentru „Cumințenia Pământului”! – Ionel Popa

    certificat-de-donator_14745472239667

    În această perioadă Guvernul României duce o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea operei brâncușiene, „Cumințenia Pământului”. De când s-a declanșat campania, am întâlnit tot felul de opinii, mai ales în spațiul virtual, dintre care una m-a enervat rău de tot. Cineva, nu-i dau numele, scria că de ce guvernul să achiziționeze cu fonduri publice „un pietroi”? Că sunt altele de făcut etc. Asta m-a enervat și m-a făcut să-mi exprim punctul de vedere.

    Dragi români, vreți respect în lume? Un popor își câștigă respectul prin aportul pe care îl aduce la spiritualitatea universală. Performanțele, în orice domeniu, ajută la câștigarea respectului în fața celorlalte popoare. Să ne reamintim cine era poporul român până la Brâncuși. Un popor de opincari din care mai răsărea din când în când sclipiri de geniu, dar insuficiente pentru a pătrunde în geniul universal. A fost Eminescu un geniu, însă cu tot respectul față de creația lui literară, nu a reușit să se ridice la nivel mondial. Asta și pentru că trebuie să fii român și să vorbești românește pentru a-l înțelege. Însă pentru un vorbitor de altă limbă e mai greu să remarci geniul lui Eminescu.

    Pe acest fond apar doi titani ai culturii noastre, în domenii cumva avantajate la pătrunderea în spiritualitatea universală. Cei doi sunt George Enescu și Constantin Brâncuși. Muzica și sculptura transcend barierele lingvistice. Amândoi și-au adus o contribuție enormă la creșterea prestigiului nostru ca popor. Imaginați-vă doar, curajul lui Brâncuși de a pleca în Franța pentru a-și desăvârși talentul său, greutățile prin care a trecut….Și a iubit enorm nația română.  Este sculptorul recunoscut unanim ca sculptor de geniu. Și cum să nu-l respectăm, cum să nu renunțăm la câteva beri pentru ca una din operele lui să devină patrimoniu național? Cei care spun că e „doar un pietroi” sunt sigur că aruncă cu bani imediat ce încep maneliștii să cânte. Apoi sunt foarte supărați că europenii ne fac țigani! Ei nu-și dau seama că europenii ne respectă funcție de ceea ce noi respectăm!

    Cine crede că problemele noastre, ale românilor, se trag de la lipsa banilor greșește foarte mult!  Problemele noastre sunt de altă natură. Sunt probleme de mentalitate. Ne-am dovedit foarte slabi pregătiți în fața noii democrații de după 1990. Ne-am bătut joc de ceea ce avea statul român la acea vreme. Am făcut prea multă politică și prea puțină administrație.  Am votat fără chibzuință și votăm în continuare la fel.Nu am căutat să ne dezvoltăm spirit antreprenorial. Nu am căutat să ne punem în valoare talentele. Ne-am devorat patrimoniul, l-am risipit pur și simplu.Bani au fost, enorm de mulți! Am vândut o groază de-a fabrici și uzine. E adevărat că doar unii au profitat.Ce-am făcut cu banii? Unii au făcut averi din nimic. Am primit de la UE mulți bani! Ce-am făcut cu ei? Ne-am complăcut în consum, mult consum și am devenit sclavii consumului. Ne-am împrumutat fără măsură, ne-am lăsat manipulați de cei ce au fost la putere. Apoi când ne-au ajuns din urmă datoriile, am luat-o care-ncotro! Ne-am dezrădăcinat, ne-am pierdut identitatea și ne-am vlăguit ca nație. Cei plecați suferă fiind în țară străină, cei rămași în țară, suferă fiind neputincioși în fața sistemului sau chiar fiind dependenți de sistem. Greu să ne mai adunăm!  O șansă ar fi fost „pietroiul” lui Brâncuși! Dar se vede că puțini sunt cei ce înțeleg că acea operă valorează pentru fiecare din noi mai mult de două beri.Cei mai mulți evaluează traiul numărându-și câte beri poate bea pe zi, câți mici poate băga în el în weekend, câte nopți poate petrece la club etc. Mă bucură că nu sunt din aceia. Mă bucur că am cercetat și am reușit să-l descopăr pe Brâncuși așa cum a fost el.  Mă bucură că am șansa de a putea contribui la achiziționarea acestei opere de patrimoniu. La un moment dat Brâncuşi a spus: ”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”. Mi-ar plăcea dacă s-ar reîntoarce să spună că ne-am deșteptat cât de puțin! Oare suntem capabili?

    cumintenia-pamantului

     

     

  • Stimată Casă Regală, ce cereți e prea mult!

    Ionel Popa

    Casa Regala la rusi

    Au trecut aproape 70 de ani de când România este o republică și constat cu surprindere că în această lună a anului 2016, în țara noastră evenimentul cel mai mediatizat pare a fi moartea soției fostului rege Mihai.  Nu știu cui folosește exacerbarea unui astfel de eveniment și nu înțeleg de ce i se acordă atâta atenție. Pot sesiza însă că această exacerbare deturnează adevărul istoric, creează disensiuni în societatea noastră și așa prea divizată. Mai grav decât toate este faptul că poporul român suportă costuri importante susținând prin deciziile unor politicieni demagogi, o așa zisă Casă Regală și evenimentele ei de familie.

    Nu sunt de acord nici cu cei ce reneagă monarhia, pe ansamblu. Aceasta a avut un rol important în creearea statului modern, România. Un rol important l-a avut și Alexandru Ioan Cuza însă recunoașterea noului stat la acea vreme, România, de către familia statelor europene, la care adaug recunoașterea independenței, sunt în strânsă legătură cu monarhia instaurată o dată cu aducerea pe tron a lui Carol I de Hohenzolern.  Nu-i putem considera cetățeni străini cum afirma cineva recent. Carol I a fost adus pe tronul România pentru că asta a fost dorința politicienilor acelor vremi. Și s-a dovedit de foarte bun augur. Nu voi spune prea multe despre celelalte verigi ale monarhiei ce au condus România(Regele Ferdinand și Regele Carol al II-lea), rezumându-mă doar la Regele Mihai, cel în jurul căruia se petrec evenimentele cotidiene. Din punctul meu de vedere, Mihai de Hohenzolern nu mai este Regele românilor nici din punct de vedere juridic și nici din punct de vedere moral.  Argumentele sunt cât se poate de clare și nu înțeleg de ce ni se bagă pe gât o Casă Regală care s-a autodizolvat.

    În primul rând că modul cum a procedat Regele Mihai(exponentul Casei Regale) la 23 august 1944, a dus la pagube imense umane și materiale pentru România. Din ego personal nu a acceptat negocierile purtate de Mareșalul Antonescu(și Antonescu obținuse încheierea armistițiului cu URSS în condiții mult mai responsabile). Nu doresc să-l laud neapărat pe Antonescu pentru felul cum a condus țara-el are o circumstanță majoră-a fost adus la conducere de Casa Regală(de Carol al II-lea) care devenise neputincioasă și care taman cedase fără luptă Basarabia la ruși.

    Chiar dacă am considera ca necesară înlăturarea lui Antonescu, nu putem accepta ușor felul cum a trecut armata noastră de partea URSS, fără încheierea unui armistițiu, ceea ce a permis rușilor să ia prizonieri o mare parte din soldați. Cine-i responsabil pentru prizonierii luați de ruși după 23 august 1944? Cine poartă vina?  Cine a dat ordinul către soldați să treacă de partea rușilor fără a avea un armistițiu semnat? Cu ce au fost vinovați soldații români de au stat ca prizonieri,unii până în 1955 în URSS iar alții nu s-au mai întors niciodată?

    În al doilea rând, colaborarea cu comuniștii la săvârșirea actului de la 23 august, ceea ce a determinat mai apoi venirea acestora la putere. Regele Mihai știa cine este URSS(sau ar fi trebuit să știe). Cunoștea sistemul politic din URSS, cunoștea agresiunea asupra Poloniei, cunoștea Tratatul Ribbentrop-Molotov. Cum de a pactizat cu comuniștii? Cum de a pactizat cu Moscova?

    În al treilea rând, Regele Mihai a abdicat în scris de la tron în 30 decembrie 1947. Toți știm că Regele era și a rămas prietenul rușilor și după aceea. Mihai a fost prezent la toate evenimentele la care a fost chemat de Moscova. A fost decorat de Moscova și a acceptat decorațiile Moscovei. Niciodată nu s-a purtat față de Moscova ca unul care „a fost înlăturat de Moscova”. Plecarea de la tron a fost rezultatul unei negocieri acceptate de rege. Putea să părăsească pur și simplu tronul fără a semna un act de abdicare și apoi din exil să lupte pentru a recâștiga tronul. Dar el a acceptat într-un fel sau altul, abdicarea.  Odată acceptată abdicarea, s-a terminat cu monarhia la noi. Asta a fost realitatea. Între timp el s-a însurat, a avut o soție excepțională din câte se pare, a făcut copii, treaba lui. Toate astea nu au avut nici o legătură cu România. Iar soția lui, Dumnezeu s-o ierte, nu a fost Regina României pentru că a fost soția unui ex-rege, a unui rege care a abdicat sub semnătură de la tron!O fi fost o femeie de excepție. Curioșii pot să-i studieze activitatea. Dar în slujba României nu a făcut nimic. Nu a trăit în România, nu știa limba română, nu știa traiul românilor, nu a avut cetățenie română etc. De ce să ne pricopsim cu o falsă regină? După Revoluție, pe fondul haosului creat, s-a făcut o mare eroare-Casei Regale, care nici nu mai exista de fapt și de drept pe teritoriul României, i s-a pus la dispoziție o avere imensă. Ca și când nu ar fi fost destul, statul român, adică noi, trebuie să suportăm costurile cu întreținerea acestei averi. Și uite așa suportăm o căpușă puternică creată prin decizia unor politicieni care s-au folosit de retrocedări ca mijloc de a-și croi și ei averi-a se vedea cazul Truică – prințul Paul etc.

    Ce așteptări mai poate avea România de la Casa Regală în perspectivă? Nici una! Monarhia (ca sistem politic)  e perimată în întreaga Europă. Cu atât mai mult la noi, când vedem ce urmași avem din această direcție. Putem fi toleranți cu Casa Regală ca făcând parte din istoria noastră…..Dar să întreținem Casa Regală cu toate cheltuielile acesteia mi se pare prea de tot. Constituția României stipulează republică, atunci republică să fie! Făcându-se compromisuri de agest gen, iată, am dat apă la moară și avem mai mulți regi ai țiganilor, chiar și o împărăție a acestora…etc. Toate acestea sunt ca niște mine care uneori ne explodează în față. Sunt precedente care determină în timp ca și alții să se declare în cine știe ce forme le vor mai trece prin cap. Avem un Parlament suficient colorat politic și slavă Domnului, cu peste 500 membri, suficient de acoperitor. De ce să mai avem și alte forme cu interese de familie, pe spinarea poporului? Ultima amintire frumoasă de la Casa Regală vine din anul 1918-contribuția la realizarea Marii Uniri. După 1918 Casa Regală nu a făcut decât să se facă de rușine iar monarhia să se dovedească un sistem slab. Carol al II-lea și-a bătut joc de țară după cum i-a fost placul. Din lipsă totală de responsabilitate, a lăsat pe tron pe Mihai, fără nici o experiență de viață, ce să mai spunem de capacitatea de a conduce țara! Tocmai de aceea, tatăl său l-a numit conducător pe Antonescu. Și Mihai a stat în umbra lui Antonescu îndepărtându-se de acesta când lucrurile au luat o cotitură nefavorabilă. Într-un final, a recurs la trădarea conducătorului, la arestarea lui cu complicitatea comuniștilor ceea ce ne-a adus o perioadă neagră în istoria noastră. Unii iau apărarea lui Mihai spunând că s-a zbătut pentru România din afară. Să fim realiști. Nu a făcut mai nimic pentru România. Nici măcar nu a reușit să creeze o opoziție în afară. Nici după 1989 nu a făcut mare lucru. Trecând peste demnitate, nu a făcut altceva decât să se pupe cu toți politicienii care să ajute la recuperarea averii (pe care Casa Regală a creat-o prin bunăvoința poporului că doar nu a adus-o din Germania). Politicienii au ajutat Casa Regală pentru că și ei au avut avantaje.  Așadar acțiunile Casei Regale după 1989 au ținut doar de creșterea averii acesteia! Foarte puțin pentru popor! Mai nou, Casa Regală e asistatul social de lux al statului român. De parcă nu am avea suficiente probleme cu adevărații asistați sociali ai României! Pentru ce să susținem noi Casa Regală? Cu ce ajută prințul Duda România? Ce oferă fetele lui Mihai României? Sunt oameni ca toți oamenii cu o groază de probleme-o fată e condamnată prin America, prințul Nicolae are probleme în țară(copil pe care nu-l recunoaște). Mai nimic de oferit, fraților! Ar putea oferi, dar nu o fac pentru că au făcut compromisul cu cei ce au fost, sunt sau vor fi la putere! Casa Regală trebuia să fie opoziția față de statul republican. Însă Casa Regală a pactizat cu sistemul politic de la noi, așa cum a făcut și la 23 august 1944, așa cum a făcut și la 30 decembrie 1947. Interesul, atât a urmărit așa zisa Casă Regală! Pentru popor mai nimic. Dacă am avea o clasă politică demnă, am putea rupe mâța de coadă cu toții regii și împărații care căpușează poporul român. E suficient să aducem primii 10 istorici ai țării, să se pronunțe corect asupra evenimentelor de la 23 august 1944 și de la 30 decembrie 1947(poate și câțiva juriști), să se clarifice cum au stat lucrurile și dacă se va da dreptate Casei Regale, să le dăm tronul și eliminăm republica! Dacă nu, terminăm cu susținerea acestei false aristrocrații care trăiește pe spatele poporului!

  • Să fim mai uniţi!

    Să fim mai uniţi!

    Ionel POPA

    „Mărturisesc că românul care nu aude căderea lacrimii altui român nu mă interesează fie el şi cel mai bogat om din lume.” Grigore Vieru

    Vedem în aceste vremuri o încrâncenare puternică în rândul populației de la noi, și nu numai, taman când dispunem de atâtea canale de comunicare cum nu au mai existat niciodată. Dar, vorba lui Mark Twain care spunea cu referire la presa scrisă: „Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat”. În aceste vremuri dezinformarea atinge cote maxime fiind favorizată de canalele de socializare care se adaugă multitudinii de canale media.

    Îmi amintesc din facultate că dacă o populație de animale se înmulțește prea tare, factori regulatori vor interveni care să facă a se menține un nivel optim. De exemplu, apariția unui virus va face ca transmiterea acestuia să fie favorizată cu cât populația este mai numeroasă. La șoareci știința spune că o populație prea densă va determina secreția unei substanțe prin urină numită ACTH care va duce la perturbarea sistemului nervos și astfel se reglezează numărul de șoareci.

    Cum stau lucrurile la om? Înmulţirea populaţiei într-un anumit areal geografic determină un consum mai mare. Nesatisfacerea acestui consum duce la ceea ce numim “criză”. Fenomene de acest gen întâlnim des în istorie şi rezolvarea crizelor s-a făcut cu mari sacrificii. În Biblie întâlnim un exemplu. Este vorba despre Turnul Babel. Acolo o populaţie ajunse să constituie cea mai mare aşezare umană de după Potop. Era o aşezare alminteri unită(e vorba de Babilon), ce vorbea o singură limbă. S-a decis să se construiască un turn “până la cer”. Scopul era să-şi arate forţa, puterea şi nu pentru slava lui Dumnezeu. În aceste condiţii, Biblia ne povesteşte că această construcţie a atras mania lui Dumnezeu deoarece oamenii păcătuiau împotriva Lui şi le-a încurcat limbile, împrăştiind oamenii pe tot Pământul. Cum s-a făcut asta? Mă gândesc că în fapt, s-a creat o problemă de comunicare. Cu cât turnul se înălţa şi informaţiile de sus în jos şi de jos în sus se transmiteau (din gură în gură), nu s-au mai înţeles între ei, au apărut disensiuni şi dezbinări.Mai pe înţelesul tuturor, aşa se întâmplă când cineva îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, producând suferinţă celor din jur…. Exemple din această categorie fiind dictatorii ce produc multă suferinţă semenilor doar din ambiţii personale exagerate.

    Problemele de comunicare sunt în prezent tot mai des întâlnite. Unii demarează anumite acţiuni, nu ţin cont de Dumnezeu. La un moment dat nu mai reuşesc să ţină lucrurile sub control şi rezultate vedem în zilele noastre: ISIS, întreaga nebunie din Orientul Mijlociu etc etc.

    Cum se manipulează? Orice apare, este pus sub semnul întrebării, are oponenţi şi susţinători. Vor câştiga cei ce vor reuşi să atragă mai mulţi susţinători. Nu întotdeauna ideea care conţine mai mult adevăr câştigă. În lupta politică manipularea este arma principală a partidelor. Şi în economie este întâlnită manipularea-de exemplu, prin publicitate. Şi atunci, ce trebuie să facem noi ca oameni dornici de o bună convieţuire? Eu zic că o direcţie foarte bună ne-o oferă Sfânta Scriptură: Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toata inima ta”. Şi tot Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu”. „Pacea Mea dau vouă.” „Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască cum că sunteţi ucenicii Mei.” „Dragostea nu cade niciodată.”

    Cu toţii putem schimba câte ceva în jurul nostru prin propriul exemplu de bunătate, de toleranţă, de smerenie…. Acţionând în sprijinul celor aflaţi în nevoi înseamnă a fi îngeri pentru aceştia, îngeri de moment. Rezultatul? Cel aflat în nevoie descoperă dumnezeirea(poate că chiar se roagă pentru a primi un semn de la Dumnezeu…). Cel ce oferă îşi aduce un aport la o mai bună convieţuire. Dacă toţi am proceda aşa altfel ar fi lumea …. Însă nu este aşa deoarece mulţi sunt cuprinşi doar de interese meschine. Răutatea i-a amploare, oamenii fiind din ce în ce mai îndârjiţi. Şi asta nu în condiţii de adevărată criză…. Din punctul meu de vedere, o criză adevărată este cea din timpul unui război şi imediat după. Ceea ce avem acum la noi nu sunt crize adevărate, sunt crize false, create de om doar din anumite interese meschine. Cei ce au studiat viaţa românilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi de după, ştiu despre ce vorbesc. Şi ca să lămuresc ce vreau să spun despre o adevărată criză, propun un exerciţiu de imaginaţie: Să presupunem prin absurd(oare?) că România ar fi implicată într-un război….de apărare. Cine s-ar înrola pentru a-şi apăra patria? Românii plecaţi din ţară? Slabe speranţe…. Ce i-ar motiva? Cu “ajutorul “guvernelor post-decembriste, mare parte din populaţia tânără a fost “fugărită” din ţară. Dar cum ar decurge agricultura în condiţiile unui război? Credeţi că proprietarii străini de terenuri(şi care sunt din ce în ce mai mulţi administrând suprafeţe din ce în ce mai mari) ar mai investi în reluarea producţiei agricole? Marile supermarketuri şi hipermarketuri ar continua să funcţioneze în condiţiile în care aprovizionarea se face doar din import? Şi atunci, cu ce se vor hrăni românii? Iată un exemplu de criză. Cât de posibilă este o astfel de criză rămâne să apreciaţi fiecare.

    Ţinând cont de cele de mai sus, ca români adevăraţi suntem interesaţi să ne ajutăm mai mult unii pe alţii. Să fim mai toleranţi cu semenii noştri. Să manifestăm mai multă empatie unii faţă de alţii. Poporul român nu e ca cel canadian alcătuit artificial din imigranţi aleşi pe sprânceană(cu studii superioare etc ) Poporul român din contră, a pierdut mulţi fii prin emigraţie. Poporul român e ceea ce a mai rămas, de multe ori familii aflate în nevoi. Cu aceştia trebuie să evoluăm. Vom vedea că în perioadele de cumpănă fermele de familie fac faţă mult mai bine. Un laureat al Premiului Nobel spunea că cea mai bună cale de a ajuta populația unei țări sărace este să fie lăsată să emigreze. Teoria o fi bună la nivel de individ dar la nivel de naţie e fatală. Poate determina dispariţia unor state(Oare ce s-o întâmpla cu Siria?).

    De aceea, dacă eşti român, te invit la mai multă iubire faţă de semenii noştri.

    Recent, la poarta unui cimitir m-a abordat un bărbat. Mi-a spus că are nevoie de sprijin având soţia în spital şi nu are bani pentru tratamente. M-am uitat în ochii lui şi i-am văzut disperarea. I-am întins 10 lei, atât aveam în buzunar.

    O altă persoană a văzut gestul meu şi m-a certat spunându-mi cum pot fi atât de naiv, că ăştia sunt vagabonzi care aşa fac bani pentru băutură etc etc. Amintindu-mi privirea nevoiaşului i-am replicat că: Dacă e adevărat? Nu sunt femei neajutorate prin spitalele noastre? Dar dacă medicamentul îi va face bine şi femeia se va vindeca? Poate că nişte copii vor avea iarăşi mama acasă…. Nu ar fi mai bine?

    De fapt, mulţi dintre noi nu putem oferi pentru că avem tendinţa de a judeca pe cei din jur, uitând că nimeni nu-i perfect.

    Eu spun că un popor cu cât e mai unit, cu cât manifestă mai multă empatie faţă de cei din jur, cu atât va fi mai puternic în vremuri de criză.

    Înaintaşii noştri ne-au dat soluţia pentru a nu greşi în ceasuri de cumpănă: „Ţineţi cu poporul toţi ca să nu rătăciţi – ne-a spus Simeon Bărnuţiu , pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, care urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor dinpreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei …” . Mihai Eminescu spunea: „Schimbaţi opinia publică, daţi-i o altă direcţiune, răscoliţi geniul naţional – spiritul propriu şi caracteristic al poporului – din adâncurile în care doarme, faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţiune de idei, în care ideea românească să fie mai mare decât uman, genial, frumos. În fine, fiţi români, români şi iar români!”.

    S-a întâmplat de foarte multe ori ca dintr-o familie nevoiaşă să apară un vlăstar fantastic. După cum s-a întâmplat de foarte multe ori ca persoane considerate puternice să ajungă la pământ. Cel mai tare mă doare când la pământ ajung personalităţi şi nu reuşim să le acordăm un ajutor. Aşa au sfârşit, crunt, personalităţi culturale, politice, sportive etc.

    De aceea, îndemnul meu este ca din când în când să ne îndreptăm faţa şi către cei năpăstuiţi, către cei ce ţin mai greu ritmul cu dezvoltarea societăţii. Goana după nivelul de civilizaţie occidental nu trebuie să fie prioritar pentru guvernele noastre pentru că vedem că însuşi Occidentul începe să vadă cu alţi ochi România, să aprecieze altfel ceea ce noi încă mai avem. Prioritar ar fi menţinerea unităţii poporului, crearea de condiţii acceptabile de trai pentru români în propria ţară.

    Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!

  • Să nu denigrăm biserica!

    Ionel POPA

    „Opiu pentru popoare? Cu siguranţă, sfârşitul civilizaţiei va fi atunci când religia va înceta să mai fie opiu pentru popoare şi opiul însuşi va deveni religie!” Gavriil Stiharul

    Recunosc, nu merg regulat la biserică. Nici măcar la sărbători, nu reuşesc întotdeauna să ajung. Asta nu înseamnă că nu respect Biserica Ortodoxă Română. Observ cum de-o bucată de vreme mulţi se năpustesc asupra bisericii scoţând-o vinovată de câte-n lună şi-n stele! Pe cei tineri îi mai înţeleg fiindcă poate că nu cunosc suficientă istorie sau nu au încă suficientă experienţă de viaţă. Dar sunt persoane adulte, unii din presă, isterizate împotriva bisericii! Poate că ar trebui să reflectăm un pic la ceea ce spunea Ţuţea: “O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.“  Şi o spunea Ţuţea, cel supranumit “Socrate al românilor”, cel ce fusese ateu o vreme, apoi experienţele de viaţă aducându-l la nivelul de filosof al religiei.

    Oare am uitat de influenţa bisericii asupra culturii române? Dar unde au funcţionat primele şcoli româneşti? Oare nu pe lângă mânăstiri? De ce li se spun dascăli, învăţătorilor şi profesorilor noştri? Oare nu pentru că primii învăţători erau dascălii din biserici?

    Facem comparaţii între biserici şi spitale de parcă ar avea vreo legătură una cu alta. În loc să luăm ca exemplu activitatea bisericii în domeniul investiţiilor, noi criticăm, judecăm şi batem pasul pe loc! Să nu uităm că cele mai importante spitale au aparţinut cândva bisericii.

    În aceste vremuri de degringoladă provocată de prea multă libertate, societatea se degradează de la o zi la alta. Corupţia se dezvoltă şi tinde să acapareze politicul de la noi. Biserica ce face în acest timp? Cu calm, îşi face rolul multimilenar: întărirea credinţei creştin-ortodoxe! Se construiesc biserici? Păi ăsta e rolul bisericii! Poate nu ştiţi, dar fapta cea mai apreciată la un om al bisericii este cea de ctitor! Cu astfel de fapte iese în evidenţă la Judecata de Apoi! Ce credeţi că poporului îi venea bine când Ştefan cel Mare după fiecare luptă mai construia o biserică? Credeţi că era simplu într-o Moldovă mult mai neînsemnată economic în acele vremuri? Nu era deloc simplu. Însă toate ctitoriile lui Ştefan au avut un rol măreţ în istoria poporului nostru. Şi toate generaţiile de după, ne mândrim cu aceste ctitorii. Probabil şi generaţiile viitoare se vor mândri cu Catedrala Mântuirii Neamului. Ne mândrim noi cu Palatul Parlamentului, creaţia unui dictator, darămite cu o catedrală!Problema spitalelor nu trebuie legată de cea a bisericilor. Spitalele ţin de stat, de guvern! Ele au fost dar au rămas fără personal şi fără dotări! Asta din neglijenţa guvernanţilor. Biserica nu ţine de stat. Biserica s-a folosit de orice prilej pentru a-şi face menirea. S-a folosit de orice oportunitate, fie că se numeşte sponsorizare, donaţie sau fonduri publice(inclusiv europene). Ce-i rău în asta? Biserica are manageri buni în aceste vremuri. Poate că e mai multă seriozitate, deseori! Când merg la mânăstiri şi văd curăţenia de acolo, spaţiile verzi bine întreţinute, tradiţii păstrate cu grijă, mă simt foarte bine! Şi ştiu că nu e întâmplător. E muncă acolo. Ce să mai spunem că sunt multe sate în care singurul obiectiv turistic e ……biserica! Cum de nu vedem toate ăstea? Biserica îndeamnă la echilibru. E normal să facă asta! Biserica nu judecă. Preoţii nu au fost la Clubul “Colectiv” că nu au fost chemaţi. E corect ce spun ei. E libertate de opinie, de religie. Dacă nu sunt doriţi, nu se prezintă! Ce-i atâta isterie pe acest subiect? Nu sunt de acord cu ce spunea Becali de cazul de la acel club, despre satanism etc. Dar cred că putem recunoaşte: la un concert cu Pomohaci sigur nu lua foc clubul! Tineretul însă are alte atracţii. În spiritul toleranţei, acceptăm aceste atracţii. Totuşi, eu ca tată de copii proaspăt majori, am încercat să-i ţin departe de tot ce înseamnă extreme. Şi muzica Heavy metal are la bază uneori teme extreme. Totuşi, nu putem fi toţi romantici! Unii avem preferinţe mai sofisticate! Dar poate că şi nivelul de responsabilitate ar trebui să fie ceva mai ridicat.

    Biserica invită la echilibru în judecăţi. De ce? Pentru că asta e dogma creştină, are la bază iertarea! Biserica asta propovăduieşte: iertarea, iubirea aproapelui etc. E falsă acuzaţia că biserica îndobitoceşte! Încercaţi să vă imaginaţi ce ar fi pe acest fond de evoluţie a societăţii dacă nu am avea biserica? Cine ar aduce un plus de educaţie în rândul populaţiei adulte din mediul rural? Unii spun că biserica manipulează. Eu zic doar că biserica influenţează! Orice preot îşi doreşte să ţină cât mai grămadă enoriaşii! Şi nu-i nimic rău în asta! Cei mai mulţi au şi coloană vertebrală! Amintiţi-vă de momentul Pungeşti! Cine era în fruntea maselor? Că uneori şi biserica greşeşte, poate fi adevărat! Slujitorii bisericii sunt şi ei oameni! Sigur pot greşi! Dar nu oricine îi poate judeca! Şi nici într-un caz judecătorul de serviciu, gen CTP ,  Radu Banciu şi mai sunt câţiva. Nu mai spun de Antena 3, acolo unde avem un moderator predicator de alt cult! Ăştia nu ştiu decât să critice.  Cred că un intelectual ca Andrei Pleşu ar putea emite nişte judecăţi la adresa bisericii.  Poate Neagu Djuvara. Dar nu orice persoană dornică de a ieşi în evidenţă. Biserica noastră este principala coloană vertebrală a poporului român. V-aţi gândit la asta? Suntem înconjuraţi de alte popoare. Am fost influenţaţi de alte popoare. Ceea ce a făcut să ne păstrăm unitatea este biserica. Ce fac unii semeni de-ai noştri? Împroaşcă în necunoştinţă de cauză sau din rea intenţie. Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac!

    În încheiere am să vă dezvălui motivul pentru care eu am încredere în BOR. Am avut ocazia să fiu angajatul acestei instituţii pentru 3 luni.  Pe post de inginer silvic. Am cunoscut modul cum se iau deciziile în cadrul BOR-în consens unanim. Am aflat că între episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi şi patriarh nu există diferenţe la vot. Patriarhul este primul între egali. Dar la vot, fiecare are un vot.  La angajare am fost intervievat de arhiepiscopul de Iaşi, Calinic Botoşăneanul. Acest om a absolvit facultatea de teologie, de medicină şi de drept. Are doctorat în teologie şi filosofie. Mai multe informaţii despre activitatea acestui înalt prelat al BOR găsiţi pe site-ul: http://www.doxologia.ro/preasfintitul-calinic-botosaneanul-episcop-vicar-al-arhiepiscopiei-iasilor. Acest om are drept de vot. Nu poate decide greşit pentru mine! Şi sunt mulţi în Sinod cu pregătiri asemănătoare, dragi români! Aveţi încredere în BOR chiar şi atunci când lucrurile nu par la locul lor!

  • Despre norocul de a fi român

    Ionel Popa

    „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni.” Petre Carp (1918)

    Una dintre poveștile cu tâlc ce m-a captivat de la prima citire este următoarea:

    Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:

    “Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”

    Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.

    Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”

    “Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”

    Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.

    “Ce mai noroc!” strigară sătenii.

    Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.

    “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”

    “Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.

    După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.

    “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”

    Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”

    ***

    Tâlcul poveștii este acela că viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.

    Când vedem ce se întâmplă în această perioadă în lume, parcă-mi vine să spun: ce bine că sunt român și trăiesc în România! Și spun asta nu pentru că ar curge lapte și miere pe la noi. Dar măcar avem o oarecare liniște. Faptul că România e săracă devine deodată un avantaj.

    În Evul Mediu statele românești nu au devenit pașalâc turcesc bineînțeles pentru că i-am bătut pe turci, ar spune naționaliștii! Dar dacă întrebăm istoricii, ne vor spune că în sărăcia noastră nici nu prea eram atractivi. Așa că turcii au zis că dacă plătim un oarecare tribut să fim lăsați în sărăcia noastră. Și așa am traversat istoria până acum.

    Cu timpul însă am devenit mai atractivi și chiar dacă nu am fost cuceriți ca stat, resursele de pe teritoriul nostru au devenit atractive ba pentru fanarioți, turci, evrei, unguri, ruși etc. Aceștia au pătruns în viețile românilor cumpărând terenuri, păduri etc. Iar noi românii a trebuit să slugărim la ei. Cu timpul ne-am mai „scuturat” de astfel de intruși, ce-i drept un merit l-a avut și comunismul care i-a înspăimântat și luat de goană.

    În această perioadă vedem că grupuri mari de imigranți se îndreaptă către Europa, către acea Europă bogată. Noi suntem avantajați că nu prea suntem atractivi pentru aceștia. Și nu e rău deloc că lucrurile stau așa pentru că imigranții pe care îi vedem în presă par periculoși. României, care abia se ridică din coada Europei, nu-i trebuie în acest moment un astfel de balast.

    Mai trag un semnal de alarmă. S-ar părea că terenurile noastre devin tot mai atrăgătoare pentru străini, oricare ar fi ei. Observăm cum bieții țărani sunt păcăliți și sunt lăsați fără terenuri.

    Iată însă că tranzacțiile nu se pot derula cum ar dori cei din afară pentru că există un impediment. E vorba de faptul că pentru multe suprafețe  nu e clarificat regimul juridic al acestora(mai pe înțelesul tuturor, nu-s dezbătute moștenirile).  La prima vedere și ținând cont și de precizările APIA, de precizările din ghidurile de finanțare din noul PNDR, am zice că suntem dezavantajați. Nu se pot accesa fonduri nerambursabile de către fermierii ce dețin în administrare terenuri pentru care nu se pot încheia contracte de arendă(o prostie ministerială pe care mi-e greu s-o înțeleg).  Dar aprofundând un pic lucrurile, vedem că asta se constituie ca un avantaj pentru bieții țărani români care habar nu au ce se întâmplă cu ei.

    Personal, dacă aș avea o putere aș merge din casă în casă pentru a lămuri țăranii să nu-și vândă terenul sau dacă e să-l dea, măcar să preia legea răzășească ca înstrăinarea să se facă în răzeșie și nu către străini. Deocamdată proprietatea privată românească nu e consolidată așa cum ar trebui. Ba, din contră, acte în regulă mai degrabă au străinii ce au achiziționat terenuri în perioada asta de haos. Ai noștri încă dețin terenuri pentru care nu pot dovedi proprietatea. De aceea, eu cred că ONG-urile ar trebui să se implice în a lămuri asupra importanței de a nu înstrăina terenurile. Guvernul nu poate oficial spune acest lucru, nu are voie. Poate că nici să prelungească perioada în care străinii să nu poate lua terenuri nu le-a fost la îndemână. Însă noi, societatea civilă, care înțelegem ce se întâmplă, avem datoria de a informa cetățenii corect asupra consecințelor ce ar putea decurge. Totodată și fermierii ar trebui să lase egoismul deoparte și să devină mult mai uniți. Personal nu aș avea emoții dacă ar cumpăra străinii terenuri în condițiile în care aș vedea că fermierii noștri sunt uniți atunci când au interese comune. Dar momentan nu văd acest lucru. Asocierea în cooperative se desfășoară prea lent astfel că produsele românești nu se impun pe piața internă, nu mai zic de export!

    Îmi mențin totuși optimismul cu care am început expunerea și trag speranța că românii în înțelepciunea lor vor ști ce să facă cu terenurile. Iar cei din diasporă în condițiile unei Europe ce devine din ce în ce mai aglomerată, vor face cale întoarsă spre țară pentru că nicăieri nu poți fi mai fericit ca acasă.

  • Performanță și contraperformanță

    DSCN4032
    Ansamblul „Izvorașul” din Cahul, Moldova, apreciat în mod deosebit la Vaslui

    DSCN4085
    Sirtakis, pe scena Festivalului „Hora din străbuni”,2015

    Am urmărit îndeaproape desfășurarea evenimentelor din cadrul Festivalului Internațional „Hora din străbuni”, ediția a IV-a, 2015, de la Vaslui. De-a lungul celor 5(cinci) zile am postat pe internet imagini de la festival prin care am dorit să transmit că evenimentul a fost unul de excepție cum nici n-am visat la Vaslui. Recunosc faptul că am primit și comentarii negative, unul dintre acestea fiind de genul că festivalul e din categoria „pâine și circ”, cu care politicienii caută să „aburească” populația locală. Tocmai pentru a lămuri puțin lucrurile, am dorit să vin cu unele clarificări,ca unul ce am participat la eveniment în calitate de spectator și care am luat atitudine ori de câte ori ceva nu mi-a plăcut. Trebuie reamintit faptul că am avut parte de multe acțiuni din categoria „pâine și circ” de-a lungul anilor în județul nostru.De această dată însă a fost cu totul altceva. Festivalul a fost unul de excepție, cu o organizare ireproșabilă, de o calitate excepțională. Acest festival a venit într-un context negativ reprezentat de acel scandal de viol de la Văleni, scandal care a isterizat o bună parte din presa din România, prejudiciind imaginea nu numai a comunei Văleni, ci a întregului județ. E lesne de înțeles că vasluienii nu-s reprezentați de acei tineri fără nici un căpătâi, însă așa a fost să fie! Există însă și un context pozitiv legat de faptul că Municipiul Vaslui arată din ce în ce

    mai frumos, spre meritul Primăriei, în special.

    DSCN4113
    Din Mexic, mariachi

    Am observat că edilul Vasluiului a înțeles că șansa orașelor mai sărace o reprezintă oportunitățile cu finanțare din fonduri europene și nu a stat prea mult pe gânduri.Folosind programele europene a reușit să finalizeze investiții greu de imaginat acum câțiva ani. Enumăr din memorie Parcul Copou, Curțile domnești, Teatrul de vară, Piața Vidin, Piața Traian, străzi și trotuare etc. Mulți ani în Vaslui s-au făcut doar „cârpeli” așa cum mai vedem încă pe drumurile județene atât de prost administrate de Consiliul Județean Vaslui(oare când va fi o schimbare și acolo?). Lucrurile s-au schimbat la Vaslui și vedem investiții de calitate, bine gândite și bine realizate. Festivalul „Hora din străbuni” se încadrează în categoria investițiilor bine gândite și bine realizate. Spun asta pentru că pe parcursul celor 5(cinci) zile am văzut pe scenă evoluând grupuri de o calitate artistică deosebită, atât din țară cât și din străinătate. Am văzut grupuri exotice, din țări ca Thailanda, Sri Lanka, Algeria, Mexic, dar am văzut și grupuri mai apropiate, din Polonia, Grecia, Rusia sau Moldova. Toate, bine pregătite, frumos echipate și care au creat o atmosferă inedită. Pe acest fond internațional am văzut și grupuri de la noi din țară, de la Lugoj, Tg. Mureș și Buzău dar și grupuri din Vaslui, de toate vârstele. La toate am văzut calitate. La toate probabil au fost multe ore de muncă. De aceea, sunt de felicitat toți cei care se ocupă de aceste grupuri-instructori, directori de cămine culturale, primari etc.
    Impactul festivalului este mare asupra urbei noastre, asupra întregului județ și de ce nu, asupra întregii țări. Tineretul din grupurile artistice sunt beneficiari direcți pentru că primesc motivație de a se pregăti pentru alte festivaluri similare (inclusiv edițiile viitoare ale Festivalului „Hora din străbuni„).Apoi și instructorii vor fi motivați să continue activitatea lor nobilă de a transmite mai departe tradiția culturală vasluiană.
    Mi-aș dori ca festivalul să aibă susținere și pe viitor, ca Municipiul Vaslui să rămână pe harta țării ca un oraș ce iubește frumosul .
    Câteva întrebări încolțesc în mintea mea, fără a desluși un răspun clar.Și asta pentru că pe parcursul celor 5 zile mintea mea a fost bombardată de câteva paradoxuri.
    Cum se face că la nivel de județ e atâta lipsă de fonduri pe alte domenii, dintre care se remarcă sănătatea?
    Cum justifică al nostru Consiliu Județean că nu se găsesc fonduri pentru spitalele din județ? De asemeni, cum explică starea deosebit de proastă a drumurilor județene?
    Cu toții apreciem activitatea Primăriei Vaslui nici nu ar avea cum cineva să nu o aprecieze, oricât de cârcotaș ar fi. În aceeași măsură, suntem nemulțumiți de activitatea Consiliului Județean.Oare chiar numai la cultură ne putem pricepe?

  • Deșteptarea, până nu-i prea târziu! – Ionel Popa

    Deșteptarea, până nu-i prea târziu! – Ionel Popa

    „Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.” George Santayana

    Cine știe cât de cât istorie, conștientizează că pericolul cel mai mare pentru un stat îl reprezintă lupta internă pentru putere. Aceasta reprezintă cauza cea mai des întâlnită care a determinat destrămarea statelor, imperiilor sau regatelor. E suficient să ne uităm la vecinii noștri, respectiv Ucraina, pentru a da credit afirmației de mai sus. Lupta pentru putere este alimentată cel mai adesea din exterior, fie că acele entități au interese în zonă, fie că li se cere sprijinul de una din fracțiuni implicate în luptă promițându-li-se ceva. Să ne reamintim un episod petrecut chiar la noi, la 28 iunie 1940 când am cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței către URSS fără nici un pic de rezistență. Fotografia de mai sus este preluată de pe pagina: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_sovietic%C4%83_a_Basarabiei_%C8%99i_Bucovinei_de_nord.

    La conducerea statului era regele Carol al-II-lea, un rege corupt, cu alte preocupări, cu o autoritate mult slăbită în fața poporului. Partidele politice erau măcinate de luptele interne. Bineînțeles, corupția era puternică manifestându-se sub diverse forme. Pe acest fond România primește ultimatumul de a părăsi teritoriile precizate mai sus. Se întrunește Consiliul de Coroană, se tergiversează un pic, dar în final se decide abandonarea acelor teritorii cu un vot destul de elocvent. Spre deosebire de Finlanda, care primise un ultimatum identic, dar care a luptat eroic pentru a-și apăra teritoriul și chiar dacă a pierdut, istoria a apreciat eroismul și atitudinea ei. La noi lucrurile au stat altfel și vina nu este a poporului. Vina este a conducătorilor de atunci care nu au avut tăria morală de a ieși în fața poporului să ceară mobilizarea. A fost necesară renunțarea la tron din partea Regelui Carol al II-lea care i-a cedat puterea generalului Antonescu, un personaj cu mult mai multă credibilitate în fața poporului.Dar ce a făcut Antonescu? A trecut la măsuri urgente de reabilitare a țării iar una din primele măsuri a fost combaterea corupției. Privim în aceste zile asupra Ucrainei. Cauza izbucnirii conflictului îl reprezintă taman ce spuneam mai sus-lupta pentru putere. Corupția, traficul de influență sunt cauze reale a dezbinărilor din țara vecină. Bineînțeles că pe acest fond, i-a fost ușor Rusiei să toarne gaz pe foc.Rusia are multă experiență în astfel de acțiuni. Dar să ne punem întrebarea: cum de nu reușește un stat cu peste 40 milioane de locuitori să-și apere glia de atacul unor mercenari? Simplu. Populația Ucrainei este nemulțumită. Pentru ce s-ar jertfi? Cine să-i mobilizeze cu adevărat pe ucrainieni?
    Revenind la plaiurile noastre, pun întrebarea:cine ar avea atitudinea potrivită de a cere mobilizarea poporului român dacă(ferească Sfântul!) situația ar cere-o ținând cont de tendințele expansioniste ale lui Putin? Cine iese în fața poporului să rostească o declarație ca cea a lui Mihail Kogălniceanu când România și-a declarat independența la 1877? Cine ar avea curajul dar și legitimitatea morală să iasă în față pe fondul de nemulțumire generală a populației și pe fondul creșterii corupției din țară în timp ce mare parte din populație abia își duce traiul de pe o zi pe alta? Înainte îi lua cu arcanul. Acum ar fi poate alte metode de constrângere. Însă apare o altă întrebare: pe cine să ia? Cei mai mulți din cei tineri sunt în afara țării. S-ar reîntoarce să lupte sub arme pentru patria mamă cei din diasporă? Cine să-i readucă în țară? Ar putea face lucrul acesta liderii actuali Liviu Dragnea, Victor Ponta, Tăriceanu etc? Eu cred că îmbuibatul de Parlament ar trebui să gândească și la astfel de aspecte. La fel guvernul. La fel și alte instituții ce dau forță și credibilitate unei nații. Să lase interesele personale și să se concentreze pe îmbunătățirea condițiilor de trai din țară.Să se cheltuiască cu chibzuință banul public, să se creeze locuri de muncă în țară, să se acorde atenția cuvenită educației, sănătății populației.
    O să închei cu fabula lui Krîlov. Vă las pe fiecare să înțelegeți cine-i porcul, ce-i cu stejarul etc.
    Porcul sub stejar
    „Sub un Stejar din veac crescând,

    Un Porc, având de ghindă burta plină

    A tras întâi un somn adânc

    Apoi, cu mintea-i de jivină,

    Pe cel Stejar să-l râme-a prins la rădăcină.

    Îi spuse-o Cioară din copaci,

    < Şi pe pustie poate să se ducă,

    Nu văd la el niciun folos,

    De n-ar mai fi şi-un veac, nu m-ar durea pe mine,

    Când ghindă am aici şi pot să prind grăsime.>

    Stejaru-i spuse: < De-ai fi în stare râtul a-ţi sălta,

    Până şi tu atuncea ai vedea

    Că ghindă tot pe mine creşte>”.

  • Unirea Mică-cel mai frumos și mai pur act istoric

    Hora Unirii-Vasile Alecsandri(fragment)

    Hai să dăm mână cu mână
    Cei cu inima română,
    Să-nvârtim hora frăţiei
    Pe pământul României!

    Iarba rea din holde piară!
    Piară duşmănia-n ţară!
    Între noi să nu mai fie
    Decât flori şi armonie!

    …………………………………

    Istoria românilor este presărată cu multe evenimente, unele ieșind în evidență prin importanță(Unirea de la 1918), altele prin eroism(de ex. luptele de la Mărăști, Mărășești, Oituz), altele prin dramatism(actul de la 23 august 1944) etc. Când mă gândesc însă la Unirea Mică, de departe după mine, iese în evidență prin puritate, frumusețea actului în sine, voință dar și sacrificiu.
    Practic, un grup de lideri formați în jurul pașoptiștilor, au decis ce era cel mai bine pentru cele două principate, punând interesul național peste cel personal.Aceștia au demonstrat că poporul se conduce prin elite(Bine ar fi să se înțeleagă lucrul acesta și în Moldova de dincolo de Prut). Au gândit pentru binele național și au găsit cea mai bună soluție-alegerea unui unic domnitor în ambele principate și astfel a fost învinsă opoziția unor state(Turcia, Austria). Cât de frumos! A fost și sacrificiu. Să nu uităm că Iași-ul a trebuit să renunțe în favoarea Bucureștiului poziția de capitală(Ar fi în stare de așa ceva liderii de la Chișinău?). Iași-ul a pierdut mulți oameni cu bani care s-au mutat la București după Unire. Dar istoria ulterioară ne-a arătat că s-a meritat sacrificiul.Unirea Mică reprezintă punctul de pornire a României spre statul modern creat ulterior. A fost și voință pentru că s-a dus o muncă de lămurire a poporului(să ne amintim povestea lui Moș Ion Roată!)
    Un stat mic nu-și poate apăra identitatea națională, asta e foarte clar! Am văzut ce s-a întâmplat cu românii timp de 18 secole. Vedem ce se întâmplă cu Moldova de dincolo de Prut. Politicienii de la Chișinău(nu le zic lideri pentru că nu au stofă!) încă nu au înțeles șansa istorică pe care o au de a se atașa de patria mamă. Nu știu dacă România ar putea ajuta foarte mult materialicește vorbind, Moldova. Dar oricum îi va fi mai bine decât menținându-se în sfera de influență a Rusiei. Oare nu se vede că Rusia nu reușește să se ajute pe sine înseși, dar să mai ajute alte state! Încearcă să-și mențină cu forța influența în Ucraina. Conflictul din estul Ucrainei va adânci și mai mult ura dintre cele două popoare. Și Ucraina se află între Moldova și Rusia.Cum cred unii politicieni de la Chișinău că Rusia le poate face bine?

    Dă-le Doamne politicienilor cu simțire românească înțelepciunea celor de la 1859!!!

    Tablou: Theodor Aman-Proclamarea Unirii

    Theodor_Aman

  • Obiceiuri de Anul Nou la Dodești

    „…Un sat de răzeși cu buni gospodari

    Oameni frumosi și harnici plugari..”

     Ionel POPA

    ??????????

    Specific poporului român este marea varietate de obiceiuri și tradiții ce se practică cu precădere în satele noastre, dar și în mediul urban. Dacă ne referim doar la sate, obiceiurile au o anumită autenticitate aparte și ne pot transmite anumite informații din trecut, despre localitate. De exemplu, la noi în zona Moldovei, obiceiurile ce se întâlnesc în satele răzășești diferă de cele din satele non-răzășești. Principala diferență o constituie că în satele răzășești întâlnim obiceiuri cu cântece ale căror versuri exprimă iubirea de libertate. Din contră, în satele în care în trecut au fost conace boierești iar sătenii munceau pe moșia boierilor, obiceiurile conțin dansuri, muzică, dar fără versuri. Bineînțeles, plugușorul este întâlnit peste tot, cu diverse versificații. La fel, Steaua sau Sorcova.
    Ceva cu totul aparte întâlnim însă în satul răzășesc Dodești din județul Vaslui, satul meu natal.Făcând unele investigații ce încă nu sunt finalizate, constatăm aici câteva caracteristici deosebite.
    Cel mai întâlnit obicei practicat de băieții cu vârste între 9-16 ani i se spune : „Moșnegi”. Practic, sunt echipe de câte 4 copii, din care unul este Anul vechi(și va fi mascat în moșneag, probabil de aici dându-se numele obiceiului), unul este Anul Nou(frumos împodobit), unul este Cavalerul și al patrulea este Domnișoara(de obicei un băiat îmbrăcat în fată). Se deplasează din casă în casă și acolo unde sunt primiți, joacă o scenetă relativ scurtă ce s-ar descrie astfel: o strofă prin care vestesc sosirea Noului An , o „ciondăneală” între Anul Nou și Anul Vechi, intervenția Domnișoarei care îi invită să se împace și împreună să rostească un cântec. Și cântecul e foarte melodios pe versuri scrise de George Crețeanu, un poet pașoptist care a murit în anul 1887. El publică un volum de poezii numit Patrie și libertate în anul 1879 în care se găsesc și aceste versuri:
    George Creţeanu-Cântecul străinătăţii
    Rătăcesc în căi străine,
    De căminu-mi depărtat;
    Petrec viaţa în suspine,
    Pâinea ‘n lacrămi mi-am udat.
    Ref:
    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine în ţara mea!
    Ah! în ţara mea frumosă
    Am lăsat tată iubit,
    Am lăsat mamă duioasă,
    Ce de plânsuri a albit.
    Ref:
    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine în ţara mea!
    Vezi o culme muntenească
    Ş’o căsuţă de desubt?
    Este casa părintească,
    Unde laptele am supt.
    Ref:
    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine în ţara mea!

    În dumbrava verde, deasă,
    O fecioară vezi trecând?
    Este-a inimei mireasă,
    Ce mă chiamă suspinând.
    Ref:
    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine în ţara mea!
    La străini am stat la masă,
    Şi cu ei m’am ospătat;
    Dar gândind la mine-a casă,
    Lacrămi rîuri am vărsat.
    Ref:
    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine în ţara mea!
    Cine ţara ‘şi iubeste,
    Nu dă lumea pentru ea;
    Oh! atunci inima-mi creşte.
    Când gândesc a o vedea!
    Ref:
    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine în ţara mea!
    Fericiţi câţi sunt aproape
    De căminul părintesc!
    D’oiu muri, voiu să mă’ngroape
    În pămîntul românesc.
    Fie piatra cât de grea,
    Tot mai bine în ţara mea!
    De-a lungul anilor cântecul a rămas în linii mari același, unele echipe mai pierzând din strofe.
    Cum or fi ajuns aceste versuri în cătunul numit Dodești? Versurile de mai sus se cântau și pe vremea comunismului. Avându-se în vedere că nu-și prea aveau sensul atunci, ne putem da seama că cineva le-a introdus înainte de instalarea comunismului. Îndrăznesc să lansez o bănuială în acest sens. După cum se cunoaște, dramaturgul Victor Ion Popa a avut o legătură specială cu satul Dodești, de unde scriitorul își revendica spița după tată. Printre altele a construit un cămin cultural la Dodești cu fonduri de la Casa Regală. Totodată a fost fascinat de viața răzășească de la Dodești, mai plină de bucurii, de hore săptămânale cu scrânciob, cântece și port de sărbătoare. S-a implicat direct în organizarea de spectacole la noul Cămin Cultural construit. Intuiția mea spune că versurile lui George Crețeanu au fost aduse la Dodești de Victor Ion Popa.
    Versurile au un impact special acum, când mulți proveniți din sat sunt plecați în străinătate.