Ionel Popa

Categorie: Poezie

Poezii și reflecții în versuri scrise de Ionel Popa.

  • Ce-ar spune Țepeș

    Ce-ar spune Țepeș

    -Țepeș Vodă, vino, vezi
    Românimea ce-a ajuns,
    O să-ți spun, e greu să crezi:
    Duhuri rele ne-au pătruns.

    Cei ce țara o conduc,
    Sunt cuprinși de lăcomie,
    În Guvern e balamuc,
    Habar n-au de economie.

    abrici multe s-au vândut
    La fier vechi pe te miri ce
    Iar șomajul a crescut,
    Criză e la orișice.

    Avem criză în spitale,
    Vai de ei bieții bolnavi,
    Și în școli e mare jale
    Mulți elevi sunt azi mai slabi.

    Dascălii sunt supărați,
    Și-au pierdut din pasiune,
    Nu mai sunt apreciați,
    Școala-i în regresiune.

    Ai nevoie de-o hârtie
    Din sistemul bugetar?
    Dai de-atâta apatie,
    Fără șpagă… e-n zadar!

    – Alelei, sărman popor,
    În grele zile-ai ajuns,
    Când Guvernu-i trădător,
    De corupție cuprins!

    De-aș învia, pe dată,
    Multe țepe-ar trebui,
    I-aș chema la judecată,
    Pe cei corupți i-oi chinui!

    Dar la judecată dreaptă,
    Fără șansă de cruțare,
    Pedepsi-voi după faptă
    Tot ce-ar însemna trădare!

    Trădătorii din Guvern,
    Ar fi primii sus în țepe,
    Că vă fac viața infern,
    Asta eu n-o pot concepe!

    Parlamentari ați votat,
    Să dea legi pentru popor,
    Dacă rostul și-au uitat,
    Va fi vai de mama lor!

    Uite de-al lor interes,
    Să vegheze la popor,
    Altfel n-aș avea de-ales:
    Țeapa-i pregătită lor!

    Justiție multă voi aveți,
    Pentru ce este plătită?
    Să scape „băieți deștepți”?
    Și lor țeapa li-i sortită

    Puie legi în aplicare,
    Confiște tot ce-i din furat,
    Bage hoții la închisoare,
    De-aia sunt plătiți de stat!

    Interlopi, șpăgari sau hoți,
    Vor avea câte o țeapă,
    Încrengături de mafioți,
    Că-s cu toții de-o teapă!

    Știu c-aveți un președinte
    Pentru ce a fost ales?
    Nu-i târziu, să ia aminte
    Lase orice interes

    De-și iubește țara, neamul
    Lase lupta între palate
    Că acușa trece anul
    La popor ce-o să arate?

    Cu așa resurse multe,
    Primite de la Dumnezeu,
    Cine stă să vă asculte
    Tânguiri și văleleu?

    Strângeți-vă toți grămadă
    Vorba mea să vă trezească
    Și uniți, să dați dovadă
    C-aveți simțire românească!

  • E vremea schimbării[1]

    E vremea schimbării[1]

    E vremea schimbărilor, frate române,
    Răbdarea-i pe sfârșite, doar lupta ne rămâne,
    Să-nlăturăm toți viermii ce rod din trupul țării,
    Ce-au sărăcit poporul în anii nepăsării.

    Corupția perfidă ucide tineretul,
    Că viermilor le place luxul și bănetul,
    Și-s mulți pe trupul țării și tot mai nesătui,
    Și-i tot mai greu, române, cu ei ca să te pui.

    Au un tupeu de vierme, lipsiți de conștiință,
    N-au niciun Dumnezeu, se vând cu ușurință,
    Demnitari de frunte, în care am crezut,
    Au stors a noastră țară cum nu s-a mai văzut.

    Prin partide, frate, viermii au ajuns la putere,
    Ce-și doresc acuma? Tot mai multă avere!
    Cu tupeu și nesimțire, rod mereu, necontenit,
    Iar, între timp, poporul jalnic a sărăcit.

    Și-n toate-i debandadă, greu de suportat,
    Legile sunt strâmbe, labirint curat,
    Omul e împins adesea să dea șpagă,
    Că viermilor, se pare, doar asta le e dragă.

    Și șpaga-i peste tot, din minister în jos,
    Să fii cinstit acuma e tare anevoios,
    Te provoc, române, să facem o schimbare,
    Să-i scoatem dintre noi prin lege și votare.

    Şi de-au făcut averi ce nu-s justificate
    Prin lege, fără milă, să fie confiscate,
    Și-om da la medici, frate, și-om mai dota spitale,
    Că sunt atâtea lipsuri și-i încă multă jale.

    Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
    Să nu-i mai pierdem, frate, plecând rătăcitori,
    Și-om dota și școala să facă performanță,
    Iar tinerii să capete în țară o speranță.

    Multe-am putea face, după cum se pare,
    Dar aceasta, frate, cere o schimbare,
    Să fim fiecare ceva mai responsabili,
    Hai s-arătăm, române, că suntem capabili!

    [1] Versuri scrise în perioada de după tragedia de la Colectiv.

  • Semeni vânt, culegi furtună

    Semeni vânt, culegi furtună

    Mulți creștini, precum se pare,
    Sunt porniți pe dezbinare,
    Uită însă o vorba bună:
    „Semeni vânt, culegi furtună!”

    Unii țes intrigi de zor,
    Și o vreme li-i de ajutor,
    Cu o mască și-nc-o mască,
    Vor pe toți să-i păcălească.

    Înțelepții știu prea bine
    Că minciuna mult nu ține,
    Însă cei ce-s insolenți,
    Ei se cred chiar competenți!

    Se afişează cu tupeu
    Nu ţin cont de Dumnezeu
    De nimic lor nu le pasă
    Până cad singuri în plasă!

    Înțeleptul așa-ți grăiește:
    „În viață totul se plătește.”
    Mult mai mult am câștiga,
    Pacea dacă-am promova.

  • Prea multă ceață

    Prea multă ceață

    E ceață, e prea multă ceață,
    Ce-ncurcă pe-oricine în viață,
    Și caut, tot caut un licăr de lumină,
    Mă agăț de speranță… doar ea mă alină.

    E ceață în orașe, e ceață la țară,
    E ceață în minte, e ceață și-afară,
    Din cauza ceții ne dăm cap în cap,
    Iar lipsa luminii e mare handicap.

    Rătăcim bezmetici, sătui de decepții,
    Confuzi alegem greșite direcții,
    Unii, frustrați, pribegesc și pe-afară,
    Că nu mai zăresc vreo cale prin țară.

    Un alt licurici dă semne în alegeri
    Inundă internetul cu vaste prelegeri
    Românii-s momiți, îi prinde în plasă
    Iar ceața, în urmă, mai deasă se lasă.

    Căci licărul ține doar până-l alegi,
    Minciuna din vorbe târziu o-nțelegi,
    Când masca-i căzută, lumina dispare,
    Iar ceața din jur mai densă apare.

    Cei ce-ar putea face lumină, înțelepții,
    Nu-ncap de aceia cu strâmbe concepții,
    Iar tristul spectacol continuă-n toate:
    Inepții din frunte ne bagă în noapte.

    Și zilnic la știri ne bagă în ceață,
    Minciuni cu duiumul ne spun verde-n față,
    De nu mai vedem ce-i rău și ce-i bine,
    Și-ajung să mă cert, române, cu tine.

    Rod trist al atâtor discursuri de fală,
    Împinși sunt românii spre orbecăială,
    Iar eu, păcălitul, mai caut lumină,
    Mă agăț de speranță… doar ea mă alină.

  • Ai grijă, române!

    Ai grijă, române!

    O, tu, române, harnic și cinstit,
    Așa ușor, se pare, te lași păcălit,
    Te mint cu nesimțire când îți cer votul,
    Ajunși iar la putere, ei uită totul.

    Ai inimă creștină și-o încredere naivă,
    Votezi un trai mai bun, ei dimpotrivă,
    Devin budihace, ajunși în Parlament,
    Își văd de interese, tu mergi la faliment.

    Dar până când, române, atâta umilință?
    De ce să tot înduri, având multă credință?
    De ce ai tăi copii să crească-n sărăcie?
    Cum poți să mai suporți așa netrebnicie?

    Din an în an, ciocoii se tot înmulțesc,
    Iar la tine, frate, doar taxele mai cresc!
    De-ajungi cumva-n spital, jalea-i și mai mare,
    În întreg sistemul e multă nepăsare.

    Mor oameni chiar cu zile, că sunt lipsuri multe,
    Iar medicii-s puțini, cin’ să te consulte?
    Școlile, se pare, sunt tot mai neglijate,
    Tinerii intră-n viață cu mai puțină carte.

    Ai grijă române, ei au un concept
    Să depinzi de stat şi să le fii adept

    Tu însă luptă, frate, dând tot ce-i bun în tine,
    Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ți fie bine.

  • Pământul strămoșesc

    Pământul strămoșesc

    Țărane drag din aste vremuri, vin la tine c-un sfat:
    Pământul nostru strămoșesc nu-i bine de-nstrăinat.
    Chiar de viața este grea și n-ai bani de cheltuială,
    Caută alte soluții, ai mai multă chibzuială.

    Pentru ce luptau răzeșii la chemarea lui Ștefan?
    Să își apere pământul, să-l muncească an de an,
    Să-l transmită moștenire la nepoți și strănepoți,
    Ține, dar, și tu la glie și-o muncește cât mai poți.

    Cuza-Vodă domnitorul, după ce-a unit o țară,
    Ascultându-l pe țăran, a făcut reformă agrară,
    Pe clăcași i-a slobozit, făcându-li-se-așa dreptate,
    Și pământ le-a dăruit, să trăiască în demnitate.

    Când a fost război cu turcii, la Smârdan și Plevna
    La ce visa oare Curcanul, de unde-i venea lui râvna
    De n-o știi, ți-o spun acuma, ai la ce să te gândești
    Tot pământul îi da avântul, pe redutele turcești.

    Ce şi-au dorit ţăranii, când la Flămânzi s-au răsculat?
    Îţi mai aminteşti tu oare? Noi vrem pământ! – ei au strigat
    Răscoala a cuprins o ţară, fără pământ erau argaţi
    Mulţi s-au jertfit atuncea, de gloanţe fiind seceraţi.

    Când s-a dat mobilizarea, să se lupte ei cu nemții,
    La pământ visau țăranii, fără multe alte pretenții,
    La Oituz și Mărășești, cu eroism s-au avântat,
    La străini să dăm pământul, oare n-ar fi cu păcat?

    Când comuniştii, fără milă, luă pământul la ţărani
    Unii au plătit cu viaţa, alţii închişi pe mai mulţi ani
    Colectivizând cu forţa, le-a luat aproape totul
    Dependentă fiind de stat, ţărănimea-şi pierdea rostul.

    Dar a fost o nouă șansă, o Revoluție de Crăciun,
    Când și țăranii au sperat c-or să scape de surghiun,
    Și se străduie și-acuma să reînvie tot ce-a fost,
    Nu e simplu, cum se pare, să-și găsească iarăși rost.

    Însă zic să facem totul, să ne reînviem satul,
    Să-nvățăm din nou, cu drag, meșteșugul și aratul,
    Să-ncingem iarăși hora, cum făceam la sărbători,
    Și să-i rechemăm acasă pe-ai satului feciori.

  • Privirea căprioarei

    Privirea căprioarei

    O vreme tare îmi plăcea, să merg la vânătoare
    Însoţit de buni prieteni, plăcerea-i şi mai mare
    În costum de camuflaj şi cu arma calibrată
    De-aveam în faţă vreun vânat, îl doboram pe dată.

    Într-o zi de vânătoare, când era frumos afară,
    Văd în bătaia puștii mele cum apare-o căprioară,
    Inocentă, solitară, o priveam cum se mișca,
    Fără să presimtă, biata, că era-n cătarea mea.

    O, ce trofeu și ce noroc, ce vânat ispititor!
    Deja mă și vedeam, v-o spun, un falnic vânător.
    Stăteam în stand cu arma, aproape nemișcat,
    Iar un stejar crăcos, perfid, bine m-a camuflat.

    Ce lăudat voi fi pentru acest trofeu,
    Norocul acesta vine de la Dumnezeu!
    Așa gândeam atunci și-un glonț am pregătit,
    Fiind atât de-aproape, ușor  e de țintit.

    S-o-mpușc pe căprioară eram nerăbdător,
    De-asta aveam pușcă, eram doar vânător!
    Dar când credeam că-i simplu, ca și îndeplinit,
    Mi-a aruncat o privire… și-am încremenit.

    Ne-am contemplat noi reciproc preț de câteva secunde,
    Și-un sentiment de milă simțeam cum mă pătrunde,
    Parcă vedeam o lacrimă curgând din ochii ei,
    Și eu care-o văzusem pastramă cu mujdei!

    Doamne, câtă gingășie! Simțeam că m-am muiat,
    O slăbiciune rușinoasă pe loc m-a apucat.
    Era așa frumoasă, pe picioarele ei lungi,
    Ce inimă să ai, cu glonțul s-o atingi?

    Acea privire inocentă în minte mi s-a fixat,
    Trecut-au anii de atunci și tot nu am uitat,
    Nici chef de vânătoare apoi n-am mai avut,
    Ce bine m-am simțit când pușca am vândut!

  • Supărare de țăran

    Supărare de țăran

    Un sfert de veac au așteptat,
    Visând o altă viață,
    Guvernele s-au tot schimbat,
    Țăranii-s tot în ceață. 

    Au suferit tăcuți, cuminți,
    Scrâșnind ades din dinți,
    De-atâtea nedreptăți răniți,
    Și ei tot cu bun-simț. 

    Se simt acum profund trădați,
    De cei în care au crezut,
    În timp ce alții-s mai bogați,
    Ei rostul și-au pierdut. 

    Bătrâni au mai rămas în sat,
    Din vechea răzeșime,
    Tineri mulți au tot plecat,
    Satele cin’ s-anime? 

    Guvernanții, bată-i Domnul,
    Îi caută numai la vot,
    Le promit că schimbă totul,
    După care uită tot. 

    Cei ce sunt la cârma țării,
    Sunt tot mai greu de săturat,
    Pe țărani i-au dat uitării, 
    Deși la urne i-au votat.

    Celui străin ușor se vând,
    Ca Iuda, biblic trădător,
    Meschini în fapte și în gând,
    Ei ajung cozi de topor! 

    17.10.2013