Autor: Popa Ionel

  • Supărare de țăran

    Supărare de țăran

    Un sfert de veac au așteptat,
    Visând o altă viață,
    Guvernele s-au tot schimbat,
    Țăranii-s tot în ceață. 

    Au suferit tăcuți, cuminți,
    Scrâșnind ades din dinți,
    De-atâtea nedreptăți răniți,
    Și ei tot cu bun-simț. 

    Se simt acum profund trădați,
    De cei în care au crezut,
    În timp ce alții-s mai bogați,
    Ei rostul și-au pierdut. 

    Bătrâni au mai rămas în sat,
    Din vechea răzeșime,
    Tineri mulți au tot plecat,
    Satele cin’ s-anime? 

    Guvernanții, bată-i Domnul,
    Îi caută numai la vot,
    Le promit că schimbă totul,
    După care uită tot. 

    Cei ce sunt la cârma țării,
    Sunt tot mai greu de săturat,
    Pe țărani i-au dat uitării, 
    Deși la urne i-au votat.

    Celui străin ușor se vând,
    Ca Iuda, biblic trădător,
    Meschini în fapte și în gând,
    Ei ajung cozi de topor! 

    17.10.2013

  • Despre inflație și consecințele acesteia

    Despre inflație și consecințele acesteia

    Ionel Popa

    „Inflaţia este atunci când plăteşti cincisprezece dolari pentru o tunsoare de zece dolari pe care dădeai cinci dolari pe vremea când încă mai aveai păr.” Sam Ewing

    Ieri, 1 iulie s-au împlinit 14 ani de când România a realizat o reformă monetară, schimbând leul anterior ROL cu un leu nou RON.  Astfel pe 1 iulie 2005 s-a stabilit că 1 RON este egal cu 10.000 ROL. E bine să ne reamintim evenimentul pentru că inflația a fost unul din indicatorii macroeconomici ce a caracterizat perioada postdecembristă. Mulți specialiști susțin ca nejustificată explozia inflaționistă a acelor ani, explozie specifică economiilor calamitate. Este adevărat că în acea perioadă se desfășurau procesele tranziției de la economia centralizată de stat la economia privată de piață. Să ne reamintim că România nu avea datorii externe. De asemenea, existau rezerve mari de produse, o producție industrială și agricolă capabilă să acopere integral cererea minimă de bunuri de consum a pieței interne. Încă mai existau disponibilități de export la acea vreme și totuși am avut o inflație de am ajuns în Cartea Recordurilor. Bancnota de un milion de lei, emisa în 2003 de Banca Națională a României, a ajuns în Cartea Recordurilor: avea cele mai multe zerouri dintre toate bancnotele din lume imprimate pe suport de polimer.

    „Cauzele creşterii aberante a preţurilor rezidă în politici economice inconsecvente, în gestionarea fără continuitate a economiei, în abandonarea gestiunii patrimoniului public (a cărui avere imensă se poate estima, în anul 1989, la cca 275 mld. dolari SUA) într-un talaz de risipă şi sustrageri din patrimomiul statului atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul întreprinderilor”(citat preluat din lucrarea lui Belli Nicolae, Tranziția mai grea decât un război, Editura Expert, București, 2001).

    Iată un tabel care prezintă evoluția inflației în acei ani:

    Conform: Mircea Ciumara, C-tin Ciutacu, Inflația în România, Editura Expert, București, 2004.

    Ceea ce spun specialiștii este că se putea face tranziția la economia de piață fără a avea o asemenea inflație.Avem și exemple în acest sens: Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria…. Lucrurile s-au desfășurat așa cum s-au desfășurat la noi fiindcă cei de la putere aveau interese de a acumula averi.Poate că are dreptate Valeriu Butulescu atunci când spune: „Cei mai mulţi milionari sunt copiii inflaţiei.” Putem enumera câteva modalități prin care s-au acumulat averi(ce dau bătăi de cap în justiție unor politicieni în zilele noastre!):

    -Firmele de stat nu mai făceau export direct ci prin intermediul unor firme….. intermediare controlate de oameni cu funcție de decizie în …firmele de stat. Profitul s-a dus la intermediari iar companiile de stat au falimentat fiind mai apoi privatizate.

    -Anularea datoriilor companiilor de stat sub aparenta încercare de salvare de la faliment.

    -Plățile compensatorii către salariații disponibilizați ca urmare a restructurărilor din economie.

    -Blocajul financiar a atins multe firme ceea ce a impus de multe ori emisia de masă monetară pentru compensarea efectelor.

    -Măsuri cu caracter „populist” dintre care restituirea părților sociale, ceea ce a echivalat cu o emisiune monetara fără acoperire.

    -Credite acordate agriculturii care s-au dovedit neperformante. 

    Inflația i-a dezavantajat pe consumatori și mai ales pe cei cu venituri fixe deoarece a dus la scăderea puterii de cumpărare a leului. I-a dezavantajat pe cei ce au avut economii la bănci, rata dobânzii fiind mai mică decât rata inflației de multe ori. Au avut de suferit și oamenii de afaceri deoarece inflația a produs instabilitate, nesiguranță economică, a descurajat investițiile, a diminuat valoarea reală a profiturilor datorită creșterii costurilor. În perioadele inflaționiste este imposibil de previzionat afacerile.

    Au fost și categorii avantajate! Anumite profesii si ramuri ale economiei unde salariile si prețurile au crescut  mai mult decat rata inflatiei. Prin urmare, profiturile acestor genți economici au crescut, precum și standardul de viață al salariaților. Au fost momentele în care s-au făcut marile achiziții imobiliare.Debitorii au fost avantajați deseori pentru că au achitat mai repede creditele pe fond inflaționist. Avantajați au fost și bișnițarii!

    Inflația s-a potolit o dată cu începerea demersurilor de aderare la Uniunea Europeană.După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000. Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. 

    Putem afirma cu certitudine că atât timp cât România va funcționa sub auspiciile Tratatului Uniunii Europene fenomene inflaționiste majore nu mai pot exista. Totuși mai apar din când în când reminiscențele trecutului prin mintea unor politicieni atrași de formele de a câștiga venituri sau măcar voturi prin metode ce pot produce inflație. Cu cât populația înțelege riscurile unor astfel de metode, cu cât aceste metode sunt dezavuate din fașă, cu atât putem spera la o reală economie de piață și la o dezvoltare solidă. O economie puternică asigură venituri suficiente populației astfel încât cheltuielile sociale să fie cât mai mici. Statul are unde direcționa banii: spre educație ca măsură de pregătire a populației pentru a face față și a se dezvolta corespunzător într-un mediu social-economic specific economiei de piață și specific civilizației secolului în care trăim, spre sănătatea populației, spre infrastructură etc. 

    Să ne reamintim cuvintele lui Ronald Reagan: „Inflaţia este tot atât de violentă ca un bandit, tot atât de înspăimântătoare ca un tâlhar înarmat şi tot atât de mortală ca un ucigaş cu simbrie.” 

  • Dacă ești într-o groapă, încetează să mai sapi!

    Dacă ești într-o groapă, încetează să mai sapi!

    Ionel Popa

    De la înființarea statului numit România, poporul a sperat într-o creștere a nivelului de trai. Cine citește din Eminescu sau Caragiale sau alți scriitori ai sec. XIX pot sesiza dorința de mai bine. Cel mai frumos și-a exprimat speranțele Mihai Eminescu în poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. La mulți dezamăgirea a fost pe măsură. Și la Eminescu, și la Caragiale, și la Octavian Goga, și la mulți alții. Speranțe iluzorii au avut și cei din secolul XX dar și dezamăgirile au fost pe măsură. Cel mai mare cărturar al neamului, Nicolae Iorga, avea să fie ucis mișelește într-o Românie rătăcită pe calea progresului. Au urmat anii grei de comunism care au culminat cu o dictatură ce a schimbat complet sisetmul de valori. Năzuințele de progres ale poporului s-au ruinat, populația mulțumindu-se cu supraviețuirea. Cei mai curajoși au trecut granița riscându-și viața… A venit momentul Decembrie 1989 și speranțele multora s-au aprins! Conjunctura a fost mai bună ca niciodată. Am găsit deschidere spre Europa, deschidere spre informații, poporul devenind liber, liber să circule oriunde, mai ales în statele membre UE (și mai ales după aderarea inclusiv a noastră). La 30 de ani de la acel moment poporul e mai vlăguit ca niciodată. Cei tineri, în mare parte, pleacă după terminarea școlii în afara țării să-și caute un rost.Cei în vârstă rămân bolnavi și însingurați, la mâna statului și la mila Domnului. Personal, am avut mari speranțe după 1989. Eram student la căderea regimului Ceaușescu și am crezut că democrația va moderniza România. Constatăm că modernizarea întârzie să apară, decalajele față de țările din Vest cresc, iar democrației i-a trecut glonțul pe la ureche în câteva rânduri.Pentru că ieri, 25 iunie 2019 Guvernul a mai dat o Ordonanță de Urgență cu implicații profunde care năruie o parte din speranțele mele de mai bine, am decis să scriu aceste rânduri. Ordonanța ajustează pensii, conferă pensii speciale aleșilor locali, ba chiar dă scutiri de datorii la un număr destul de mare de firme cu capital de stat. Care este motivul real al unor astfel de măsuri și care va fi impactul?

    Motivul real este că, coaliția de la putere dorește să cucerească electoratul. Concentrarea este tot pe pensionari dar caută să-și asigure loialitatea aleșilor locali. Politica socială dusă de actuala coaliție o fi având justificare dar nu va duce nicicum la progres. Ajutoarele sociale, creșterea veniturilor la bugetari, a pensiilor în mod  artificial poate să aducă voturi dar poate duce și la nenorocirea țării. Avem un exemplu în acest sens: Venezuela. Această țară a ajuns la faliment total pe seama cheltuielilor exagerat de mari pe linie socială. Atragerea electoratului doar prin promiterea și acordarea de venituri croite artificial poate deveni o practică extrem de nocivă. Oricine va candida, va trebui să promită mai mult…. Și cum asta duce doar la creșterea consumului nu și la dezvoltare economică, va determina ca țara să se tot împrumute. Însă se mai întâmplă unele lucruri. Multora nu le mai place munca. Se mulțumesc să trăiască din ajutoare. Observăm că nu avem o creștere pe măsură a producției interne. Importurile sunt în creștere chiar și la produse la care noi ne asiguram singuri necesarul. Să ne aplecăm asupra măsurilor guvernului, cu obiectivitate, cu sinceritate….Să lăsăm egoismul deoparte.

    Ce face coaliția prin guvernul său? Crește artificial veniturile.Dacă am avea supraproducție internă oare nu ar scădea prețurile astfel încât cu aceleași venituri am putea cumpăra mai mult? Dar nu avem supraproducție. Iar acolo unde este supraproducție nu avem și supraofertă. Pentru că una e să produci, alta e să și vinzi. Ba mai mult, în multe domenii producțiile raportate sunt doar pe hârtie. Acordând venituri mai mari pensionarilor, anumitor categorii de pensionari, bugetarilor, va crește consumul care va duce la creșterea importurilor! Iar statul se va împrumuta(plătind dobânzi) pentru a asigura toate aceste venituri stabilite prin lege! Se va întări economic România? Nuuuu! Se vor întări băncile de unde ne vom împrumuta și economiile statelor de unde vom importa. Dar se vor mai petrece două aspecte foarte importante. 

    Primul, locurile de muncă la stat vor fi tot mai căutate, în dauna locurilor de muncă de la privat ceea ce nu e deloc firesc. Unitățile private care produc sau care își desfășoară activitatea în sfera serviciilor legate de producție, deja duc lipsă de forță de muncă. Cine să asigure și export care să contrabalanseze importurile? Bugetarii nu pot face asta și nici pensionarii, cu tot respectul. O economie puternică, solidă e o economie care exportă producție, care exportă servicii….. Cu cât exporturile sunt mai mari(dacă s-ar putea, fără exportul de materii prime care nu asigură o dezvoltare durabilă), cu atât economia e mai solidă și vor fi bani pentru investiții, bani pentru cheltuielile sociale. Ca să înțelegi că ce spun e real, iată câteva date statistice:

    Export în 2018: 67.733.138.000 euro

    Export în 2017: 62.644.081.000 euro

    Import în 2018: 82.866.827.000 euro

    Import în 2017: 75.603.930.000 euro

    Diferență Export/Import 2018: -15.133.689.000 euro

    Sursa date: Institutul Națioanl de Statistică. 

    Dacă nu ne vom opri din a crește artificial veniturile populației, balanța aceasta va tot crește în defavoarea României. Consecințele pot deveni greu de contracarat la un moment dat. 

    Al doilea aspect, privilegiile mari pentru cei angrenați în politică la nivel local sau național vor înteți lupta politică. În țările nordice populația muncește și își vede de treabă. Conducătorii nu au privilegii prea mari și de aceea, populația nu-i invidiază. Tinerii sunt atrași de producție, de activități economice etc. La noi tinerii descoperă că politică le poate asigura viitorul cel mai bun! Afacerile le vor merge dacă vor fi sprijinite de politică! Vedem patroni care au averi uriașe dar afacerile lor nu au avut și nici nu au nici o consistență. S-au bazat pe contracte cu statul în care doar au curs facturile și s-au încasat banii rămânând în urmă lucrări sau servicii de proastă calitate sau chiar….nenorociri! Da, nenorociri! Doar nu am uitat de HEXI PHARMA și altele de acest gen! Sau afacerea MICROSOFT! 

    Englezii au o vorbă: Dacă ești într-o groapă, încetează să mai sapi!

    Noi, ca nație, continuăm să ne afundăm conștienți că nu e bine ceea ce facem(mă refer în special la politicieni). Din teama de a pierde puterea(și privilegiile), continuă pe aceleași principii păguboase.

    Fiind optimist, cred în România și încă mai aștept într-o deșteptare. Așa cum la fotbal a trebuit să apară un Hagi care să tragă echipa după el, ca jucător, apoi tot el să împingă o generație de jucători în față care iată, ne-au umplut inima de bucurie la Campionatul European, așa poate să apară și un partid sau o grupare politică dispusă să conducă pentru popor, să investească chibzuit, eficient, să țină la educație, la sănătatea populației! 

    Binecuvântează Doamne poporul român!

    Foto: https://playtech.ro/ 

  • Ce ne arată cazul Sorina?

    Ce ne arată cazul Sorina?

    Ionel Popa

    Un nou caz a inflamat opinia publică din România! E vorba de Sorina Lucan, fetița din Baia de Aramă…. Presa de la noi avea nevoie de un nou caz după ce cazul Dragnea s-a cam închis prin arestarea acestuia. Cazul cimitirului din Valea Uzului a incitat interes o perioadă însă era nevoie de ceva nou…. Și acest caz a venit ca o mană cerească. Nu o să intru în detaliile cazului deja mult mediatizat. Oameni de presă, politicieni, personalități din societatea civilă, toți au căutat să stoarcă un avantaj din acest caz. Care sunt rezultatele? În primul rând, o pată neagră pentru justiția din România. Cum e posibil ca o instanță să hotărască una și alta să hotărască alta? Cum e posibil ca un procuror să aibă atâta inabilitate? În al doilea rând, o scădere a încrederii în instituțiile statului-Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți(inerția acestei instituții care, de ce să nu recunoaștem nu și-ar mai avea sensul sau i-ar scădea din importanță dacă numărul copiilor instituționalizați ar scădea), Poliție etc. E acuzat Guvernul, e acuzat președintele țării că nu se implică….

    Cred că Guvernul României ar trebui să vină cu precizări privind o situație alarmantă care stă la baza acestui caz.

    De unde vin copiii abandonați în sistemul de protecție a copilului? Potrivit raportului intitulat România: copiii din sistemul de protecție a copilului(emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, la 30 iunie 2017), aceștia vin din familii, din maternități și din spitale: „Există trei tipuri de rute urmate de copiii aflaţi în grija statului înainte de a intra în sistem. Primul tip ţine de familie şi reţeaua familială: copiii urmează ruta standard până în momentul în care are loc un eveniment perturbator şi ajung în sistemul de protecţie a copilului. Aşa se întâmplă cu aproximativ 65% dintre copiii aflaţi în grija statului“. Dintre evenimentele nefericite care determină intrarea copiilor în sistem, raportul amintește: decesul părinților/părintelui unic susținător, plecarea de acasă, ajungerea la închisoare, plecarea la muncă în străinătate sau la noua familie a acestora. „Al doilea tip de rute ţine de instituţii, în special de cele medicale, fiind întâlnit în cazul a peste 31% dintre copiii aflaţi în grija statului“, arată același document. Procentul de 31% se compune din: aproape 24% dintre copiii din sistemul de protecţie care au fost părăsiţi la naştere, într-o secţie de maternitate și alte 7 procente de copii care au fost luaţi acasă de la maternitate timp de câteva luni şi apoi părăsiţi într-o secţie de pediatrie sau altă unitate sanitară, conform aceleiași surse. „Ultimul tip include ruta străzii şi este cel mai puţin frecvent. Pentru sub 1% dintre copii, dosarele nu oferă informaţii în acest sens“, arată într-un final raportul cu privire la rutele de intrare în sistem.

    La fiecare nouă ore, un bebeluș e părăsit în secțiile de maternitate sau pediatrie.Așadar, aproximativ 1.200 de copii sunt abandonați în fiecare an, la o vârstă foarte fragedă. Anual, intră în sistemul de protecție specială un număr de aproximativ 4.000 de copii.

    Toată lumea e concentrată pe efecte. Unii caută noduri în papură în viața familiei adoptative(care e posibil să fie de bună credință și tot acest scandal va descuraja alte familii să mai adopte copii), a familiei asistentei maternale(care chiar dacă a fost plătită pentru efortul ei de a crește un copil străin și știa ce se poate întâmpla în astfel de cazuri, constată acum că s-a atașat de copilă și devine….egoistă), a justiției, a modului de acțiune a autorităților etc. Totul pentru un copil, un copil dintr-o țară în care problema copiilor instituționalizați este mult mai profundă.Un copil din alții 53000……

    Statul ar trebui să abordeze cauzele dacă vrea să nu fie copleșit de efecte! Statul trebuie să acționeze asupra educației dacă vrea mai puțini copii abandonați în maternități. Statul trebuie să ia măsuri concrete de stopare a emigrației și asta presupune atragerea de investitori, crearea de infrastructură etc. Vedeți cum se leagă lucrurile? E nevoie de mult mai multă responsabilitate în prioritizarea cheltuielilor din banii publici.

  • România învinge Anglia!

    România învinge Anglia!

    Ionel Popa

    România învinge Anglia cu 4:2 și e pe cale să obțină o performanță deosebită: calificarea în semifinalele Campionatului European U21.

    Partida a fost una deosebit de plăcută! Mai ales repriza a doua!

    Am spus că partida a fost una deosebit de plăcută pentru că s-a jucat dezinvolt. Am condus, apoi au egalat englezii, iar am condus, iar am fost egalați după care ….. S-a produs nebunia pe final. Senzația mea la un moment dat este că se joacă fără apărare!

    Golurile au fost marcate de Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ’90+3, pentru România, în timp ce pentru Anglia au înscris Gray ’79 și Abraham ’87.

    Iată cu cine am jucat:

    În lotul de 23 al Angliei la Euro U21 sunt cel putin 11 jucatori, o echipă de start, cu origini în alte țări decât Anglia. Iată cum arată acest “prim 11” provenit din 10 țări:

    Gunn (Scotia), Konsa (RD Congo & Angola), Tomori (Nigeria), Wan-Bissaka (RD Congo), Choudhury (Grenada & Bangladesh), Sessegnon (Benin), Maddison (Irlanda), Abraham (Nigeria), Nelson (Zimbabwe), Gray (Jamaica), Solanke (Nigeria).

    Este meritul lui Mirel Rădoi pentru felul cum a pregătit din punct de vedere psihic competiția și această partidă, în mod special. Aceasta e atitudinea potrivită! România are talente în fotbal dar ne-a lipsit un antrenor care să-i motiveze spre/în marile competiții! Iată că a apărut unul! Felicitări tuturor jucătorilor, felicitări Mirel Rădoi, mult succes mai departe!!!

    HAI ROMÂNIA!!!
  • Dacian Cioloș, președinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European

    Dacian Cioloș, președinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European

    Ionel Popa

    Dacian Cioloș a fost ales miercuri, 19.06.2019, președinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European. Acest grup este al treilea ca mărime în Parlamentul European. Este pentru prima dată când un europarlamentar român deține o asemenea funcție. Cine a urmărit activitatea lui Dacian Cioloș de până acum probabil nu se miră prea mult. Mirare e că România primește o asemenea onoare taman acum când în țară cuvântul cel mai potrivit ce descrie activitatea politică ar fi „degringoladă”. Se vede că a primat experiența politică a lui Dacian Cioloș, un politician care a deținut funcția de comisar european pentru agricultură fiind apreciat pentru felul cum s-a achitat de sarcini. Are o experiență redutabilă la nivel european dar și o experiență redutabilă la nivel național. Să nu uităm că a fost premierul guvernului tehnocrat. Guvernul Dacian Cioloș a guvernat România de la 17 noiembrie 2015 până la 4 ianuarie 2017. A fost și ministrul Agriculturii  în guvernul Tăriceanu.

    Personal i-am apreciat activitatea ca ministru al Agriculturii și ca premier. M-am bucurat foarte mult când a fost nominalizat ca premier pentru că a pus talpă intereselor de grup. I-am găsit și multe lucruri bune făcute în acel mandat chiar dacă au fost mulți care l-au criticat. Cel mai mult s-a evidențiat în funcția de comisar european fiind apreciat de multe state din Uniune.

    Este un om al faptelor. Vorbește puțin, e modest și onest. Înființarea partidului PLUS e de foarte bun augur în România pentru că împreună cu USR dă consistență opoziției aproape inexistentă până la alegerile europarlamentare.În plus, partidul PLUS contribuie la asanarea morală a sistemului politic de la noi. Până la apariția alianței USR-PLUS spuneam că toți ceilalți  au fost la putere și toți sunt compromiși. Iată că noua formațiune cel puțin pentru o perioadă, nu poate fi acuzată de corupție.

    Reevenind la Dacian Cioloș, îi dorim mult succes la conducerea Grupului Renew Europe, poate va contribui și la reînnorirea României!

    Doamne ajută!

  • R. Moldova, încotro?

    R. Moldova, încotro?

    Ionel Popa

    Mulți români au urmărit cu sufletul la gură derularea evenimentelor din R. Moldova. Și eu am fost unul dintre aceștia pentru că am prieteni acolo, îi simt ca pe niște frați și mi-aș dori o mai multă apropiere. După plecarea lui Plahotniuc situația de acolo s-a mai detensionat însă mulți ne întrebăm – ce va urma? La prima vedere, Maia Sandu pare o alegere bună pentru funcția de premier și totuși….. Gândul îmi fuge la anii de după al doilea război mondial din România. Să ne reamintim cum s-a instaurat dictatura comunistă la noi. La început a fost Guvernul Groza. Acesta a fost format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare. Lor li s-au adăugat disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu). Scopul a fost să se dea impresia colaborării tuturor forţelor politice în vederea instaurării unei democrații în România. Guvernul Groza, autointitulat„ de largă concentrare democratică”, marchează de fapt, începutul regimului comunist în România. Dr. Petru Groza era doar o simplă marionetă care să servească intereselor Moscovei. Ideea unui astfel de guvern a venit, bineînțeles, de la Moscova. Ușurel, ușurel, interesele Moscovei s-au impus tot mai mult, România urmând să devină o țară comunistă în cel mai clar sens al cuvântului. Maniu era numit fascist. De altfel, toți liderii forțelor democratice aveau să înfunde închisorile fiind acuzați de diverse fapte….

    Nu vedeți unele similitudini în ceea ce se întâmplă în R. Moldova? Cu siguranță, Plahotniuc nu a fost un înger însă un Dodon ca braț al Moscovei pare mult mai periculos. De altfel, Plahotniuc a făcut în așa fel încât să ni-l arate un pic pe Dodon cu acele înregistrări. Observăm că Dodon caută să-și întărească poziția în R. Moldova. Astfel că Serviciul de Informații și Securitate dar și Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat vor trece în subordinea lui Dodon(adică în subordinea Moscovei)…..

    Vom urmări îndeaproape evenimentele însă R. Moldova se arată deosebit de vulnerabilă iar România deosebită de inabilă în a ajuta. De altfel, nici nu are cine fiindcă PSD a fost în alianță cu PDM-ul lui Plahotniuc. Cine are încredere în PSD?(mă refer la cei de la Chișinău). De altfel, am observat că Plahotniuc și Dragnea au jucat aceleași cărți în încercarea de a se salva(acțiuni prin care au sperat să intre în grațiile SUA) – probabil având aceiași consilieri. În ambele state partidele de la guvernare au suferit înfrângeri puternice, PSD la noi, PDM în R. Moldova. Degringolada e maximă și dezastrul e abia la început. Cât vor fi afectate cele două state? România cu siguranță mai puțin și asta datorită apartenenței la UE. R. Moldova însă, e la cheremul Rusiei.

    Liderii proeuropeni de la Chișinău, Maia Sandu și Andrei Năstase, au nevoie de multă înțelepciune și abilitate pentru a face față misiunii lor, anume aceea de a menține R. Moldova pe parcursul ei european. Ne dăm seama însă acum ce beneficiu pentru noi să facem parte din UE și ce vulnerabilitate pentru R. Moldova să fie în afară! Pentru că în afară nu înseamnă neutră, pentru că în afară înseamnă, de fapt, la cheremul Rusiei.

    Doamne, ajută-i pe românii basarabeni să-și găsească calea!

    Foto: preluare de la DIGI 24.

  • O căpușă numită UDMR

    O căpușă numită UDMR

    Ionel Popa

    În timpul evenimentelor din Decembrie 1989, s-a înființat Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, la început cu o platformă culturală. Încetul cu încetul, uniunea s-a implicat tot mai mult în politică, chipurile pentru a reprezenta interesele comunității maghiare. După 30 de ani constatăm că UDMR s-a transformat într-o adevărată căpușă pe spatele statului român care în loc să ajute comunitatea maghiară, mai rău îi face.

    Cu siguranță, populația maghiară și-a dorit ca de altfel și populația românească, un nivel de trai mai bun. Întreaga populație de pe teritoriul românesc și-a dorit un mediu politic, social și economic modern, european, în care principii ca egalitatea de șanse sau transparența cheltuirii banului public să primeze. Cu toții am avut și avem așteptări de la partidele politice, de aia mergem la vot. Partidele politice în general, se înființează pe bază de doctrine politice. Acestea, la rândul lor, au la bază diverse teorii(filosofii) încercând să acopere pe mai multe planuri funcționarea unui stat sau uniuni de state. Toate însă urmăresc progresul mai ales în plan social și economic. Iată însă că un pseudo-partid de la noi are alte criterii de înființare și funcționare. UDMR-ul(despre acesta e vorba) se consideră un partid de centru-dreapta însă din 1990 încoace a stat în toate guvernele având un comportament de tip „damă ieftină”. După fiecare alegeri și-a așteptat la cotitură pețitorii alegând de fiecare dată pe cei care au avut o ofertă mai bună.Ofertă mai bună pentru liderii UDMR, nu pentru populația maghiară! Ce au negociat ei?Au negociat privilegii și poziții pentru liderii organizației. Populația maghiară pe care chipurile o reprezintă, nu a fost ajutată mai mult de această uniune, din contră. Putem face comparații cu alte naționalități conlocuitoare care nu au fost reprezentate de partide în Parlament sau Guverne și care au evoluat mai bine. Cum se explică aceasta?

    Una din explicații e că UDMR pentru a-și menține un bazin electoral suficient a manipulat comunitatea maghiară transmițând mesaje antiromânești, mesaje iredentiste. Incidentele de la Valea Uzului se înscriu în această axă. Cu români în cimitir sau fără români în cimitir, comunitatea o duce la fel. Populația nu și-a manifestat nemulțumirea față de UDMR care era la guvernare în acest moment și care poartă vina problemelor în care se zbate populația(ceea ce ar fi fost firesc), s-a ofensat însă pe seama unui cimitir….declarat internațional. De ce? Pentru că UDMR, manevrat de la Budapesta, le-a îndreptat atenția în altă direcție….. Naționalistă! Și uite așa, de aproape 30 de ani, populația maghiară e manipulată, dezinformată, ținută în obscuritate.

    S-au cerut școli în limba maghiară în timp ce, dacă ar fi pe aia dreaptă, maghiarii ar fi avut nevoie de profesori mai buni de  limba română! Maghiarii penetrează mai greu mediul economic sau administrativ din România nefiind cunoscători ai limbii române. Machidonii, de exemplu, se descurcă foarte bine în România tocmai pentru că știu limba română. I-ar fi ajutat cu ceva dacă ar fi avut un „ținut machidonesc”? Maghiarii se învârt în jurul cozii acolo, în cele 2 județe și nu pentrează mediul de afaceri, alte domenii, fiindcă îi ține UDMR grămadă chipurile pentru că vor „Ținut secuiesc”. Câtă naivitate, întreținută de UDMR!

    Județul Vaslui a avut un prefect ungur care s-a descurcat aici, fiind sprijinit de comunitate atât timp cât a fost de bună credință. România are un președinte sas și este respectat de foarte mulți români.Înseamnă câteva dovezi că românii sunt toleranți de felul lor. Mult mai greu însă ar vota românii un candidat maghiar la președinție. Asta pentru că l-ar considera un pericol. De ce? Pentru că un candidat udemerist ar fi văzut ca unul cu idei iredentiste! Ungaria finanțează UDMR întreținând o stare tensionată artificial doar din considerente electorale! Și nu numai în România! Croația, Slovacia, Ucraina ș.a. se plâng de politica lor. Ungaria joacă la două capete(poate chiar trei), ba fiind cu UE, ba fiind bastion al Moscovei…. E un joc periculos care ar putea să-i coste la un moment dat. Dacă vor continua pe aceeași linie naționalistă, pot să dau scris că indiferent cât i-ar ajuta rușii, economia lor va fi în regres.

    Revenind la UDMR, eu cred că populația maghiară ar trebui să le taie craca la viitoarele alegeri parlamentare! Populația maghiară să voteze partidele care le va crea infrastructură, care respectă principiile europene, care îi ajută să evolueze ca civilizație, nu UDMR care manipulează doar pentru a se menține la putere!

    Dragi maghiari, scoateți căpușa asta numită UDMR din Parlamentul României și o să vedeți că veți privi altfel România! O să vedeți că într-un cimitir pot fi respectați eroi de orice naționalitate ar fi! Hai să construim împreună o economie prosperă pentru toți, modernă, europeană, indiferent de naționalitate, nu numai pentru câțiva privilegiați!

    Doamne ajută!

  • Între narcisism și empatie

    Între narcisism și empatie

    Ionel Popa

    În urma acțiunilor umanitare pe care le întreprinde Asociația „SOLIDAR”( al cărui președinte sunt), ni se întâmplă uneori să primim comentarii mai puțin favorabile. Precizez că cele mai multe din acțiunile noastre sunt îndreptate spre familiile cu mulți copii din mediul rural.
    Unele persoane ne descurajează spunându-ne că mai rău le facem fiindcă acele familii vor face și mai mulți copii știind că vor primi ajutoare. Alte persoane mai curajoase ne îndeamnă să le dăm prezervative și unele, ce-i drept, puține la număr, spun că astfel de familii ar trebui castrate!
    Atunci când am înființat asociația gândul nostru a fost să dezvoltăm spiritul de solidaritate printre membrii societății. Am observat că populația devine din ce în ce mai egoistă. Am observat în anii de după revoluție că unii au devenit foarte bogați(și nu întotdeauna prin muncă cinstită) și alții foarte săraci(și nu întotdeauna din lene).
    De altfel, cele două manifestări comportamentale din titlu, narcisismul și empatia, au o componentă genetică şi una de mediu, se dezvoltă și se declanșează în societate de multe ori sub influența mediului. Psihologii spun că ne naştem cu o predispoziţie mai mare sau mai mică spre narcisism sau empatie însă ambele pot fi extinse sau restrânse în funcţie de factori contextuali.Fiecare dintre noi ar trebui să gândim ce ne-ar place mai mult: să se dezvolte comportamente narcisiste sau empatice? Ce ne-am dori la conducerea țării, de exemplu?
    Cei care știți ce înseamnă un narcisist și cât rău poate face în jur probabil realizați ceea ce spun.
    Asociația „SOLIDAR” și-a propus să dezvolte empatia între oameni. De aceea, pe primul loc atunci când demarăm campanii umanitare de colectare bunuri stă dezvoltarea spiritului de empatie.
    Noi nu facem analize amănunțite asupra familiilor spre care ne îndreptăm….. Nu cred că are așa mare importanță să-i „tocăm”….Asta ar duce la dezvoltarea narcisismului, ar da frâu egoismului…. Dacă o familie are deja mulți copii apoi trebuie să acceptăm că ei sunt viitorul…. De felul cum societatea pe ansamblu îi va crește, îi va educa și dezvolta va depinde viitorul României! Nu credem că acțiunile noastre pot determina o familie să mai facă un copil deoarece nu mergem la aceleași familii mereu…. Noi nu urmărim să creăm dependență. Scopul principal al nostru este să dezvoltăm empatie, spirit de solidaritate. E adevărat că intrând în curtea acelor familii, în casa lor, le mai dăm unele sfaturi…..acolo unde se poate.
    „DUREREA cuiva dac-ai alinat, viaţa nu ţi-ai ratat“, a scris Helen Keller.
    După cum am sesizat deseori, reușim să aducem alinare în anumite momente… … Am văzut multă bucurie în ochii copiilor atunci când le-am oferit dulciuri și jucării. Am văzut enorm de multă bucurie în ochii copiilor când l-au văzut pe Moș Crăciun! Am văzut lacrimi în ochii mamelor când le-am dus mașina de spălat mult visată…. Probabil că nu peste tot impactul nostru este la fel. Dar asta nu ne descurajează deloc! De ce? Pentru că în paralel a crescut numărul donatorilor! Adică scopul nostru începe să prindă contur! Au venit spre noi donații din afara țării, din țară și în ultimul timp, donatori locali și asta ne bucură cel mai mult! Oamenii dau frâu empatiei și asta e cel mai frumos aspect! Mulți sunt care ne-au mulțumit pentru inițiativa noastră.
    Dacă am ști să dăruim mai mult, dacă ne-am debarasa de surplusul din viața noastră, dacă am încerca să ne îmbogățim sufletul cu bucuria celor din jur atunci când dăruim, atunci am trăi mai mult în armonie cu noi înșine. Gesturile mici făcute din suflet te îmbogățesc pe tine în primul rând, iar mai apoi, alină inimile celorlalți. Bucuria de a dărui aduce lumină și energie pozitivă!
    Un impact deosebit au acțiunile noastre asupra voluntarilor! S-au perindat câteva zeci de voluntari prin asociația noastră. Cu mulți am rămas prieteni chiar dacă nu mai activează fiind plecați la școli mai departe.Munca voluntară poate oferi foarte multe satisfacții. Sentimentul că faci ceva bun pentru cei mai puțin norocoși decât tine poate fi o terapie excelentă, dar și o provocare.
    De aceea, noi învităm pe oricine să încerce fie postura de donator, fie pe cea de voluntar, să vină alături de noi încărcați cu dorința de a dărui, fiecare după puterile lui…. Unii bunuri materiale, alții un pic de timp, o idee, un sfat…..
    Ionel Popa – președintele Asociației „SOLIDAR”
    Foto: seara de Crăciun 2017, Oltenești

  • Barza de la Ivești, simbol al prosperității! – Ionel Popa

    Barza de la Ivești, simbol al prosperității! – Ionel Popa

    Cine încă nu-i lămurit cum e cu influența infrastructurii asupra dezvoltării unei localități poate face o vizită în localitatea Ivești din județul Vaslui. Această localitate este asfaltată aproape în totalitate. Beneficiază de apă de la rețeaua comunală. Comuna arată foarte bine și meritul este al administrației locale, primar fiind d-ul Nistor Dumitrache.
    Există o mahala(cartier pare prea pompos), ultima pe partea dreaptă a DN 11 A Bârlad-Podu Turcului- Adjud. Acum câțiva ani pe acolo se circula doar în ciubote. Amplasată pe șes, ulițele erau mereu în noroi. Bieții oameni dacă doreau să meargă la oraș, veneau în ciubote până la asfalt, acolo își puneau pantofii lăsând ciubotele la vreun vecin iar la întoarcere le încălțau din nou.
    Între timp ulițele mahalalei au fost asfaltate. A urmat construcția de noi case. Această mahala cu familii tinere, foarte harnice face notă discordantă cu mahalalele din multe localități ale județului Vaslui. Multe familii se ocupă cu legumicultura. Familiile au copii. Uneori ulițele sunt asaltate de copii și acest lucru îmi amintește de mahalaua unde am crescut eu prin anii ’80. Poate nu întâmplător o barză și-a amplasat cuibul pe un stâlp chiar la intrare pe ulița principală! Are de lucru acolo!

    DSC_0076
    Această mahala poate constitui un exemplu de dezvoltare rurală. Poate nu ar fi rău ca edilii din alte comune să vină să vadă ce e acolo…. Duminică am fost în această mahala, în vizită la câțiva fermieri foarte harnici! Bineînțeles, am sunat înainte să-i întreb dacă îi găsesc acasă. Puteau fi la miting la București, nu? Primarul e de la PSD. Nici vorbă! Ei au de lucru în solare sau pe câmp. Au de udat că e secetă mare! Pe ei nu-i interesează să-și piardă timpul la cheremul unor politicieni!Ei muncesc din greu pentru bunăstarea pe care au căpătat-o. Și lucrurile ar putea merge chiar mai bine dacă statul i-ar ajuta mai mult! Principala problemă de care se plâng fermierii e, paradoxal, lipsa forței de muncă! De ce? Pentru că statul oferă ajutoare sociale și celor apți de muncă. De ce le oferă? Păi cine ar fi mers la miting la București dacă nu se puteau baza pe asistații sociali? Și iată cercul vicios! Cred că l-ați înțeles….
    Mult succes celor ce fac producție chiar și în condițiile actuale!
    Cei ce doresc să trăiască pe propriile picioare să meargă la Ivești să ia exemplu!