E ceață, e prea multă ceață,
Ce-ncurcă pe-oricine în viață,
Și caut, tot caut un licăr de lumină,
Mă agăț de speranță… doar ea mă alină.
E ceață în orașe, e ceață la țară,
E ceață în minte, e ceață și-afară,
Din cauza ceții ne dăm cap în cap,
Iar lipsa luminii e mare handicap.
Rătăcim bezmetici, sătui de decepții,
Confuzi alegem greșite direcții,
Unii, frustrați, pribegesc și pe-afară,
Că nu mai zăresc vreo cale prin țară.
Un alt licurici dă semne în alegeri
Inundă internetul cu vaste prelegeri
Românii-s momiți, îi prinde în plasă
Iar ceața, în urmă, mai deasă se lasă.
Căci licărul ține doar până-l alegi,
Minciuna din vorbe târziu o-nțelegi,
Când masca-i căzută, lumina dispare,
Iar ceața din jur mai densă apare.
Cei ce-ar putea face lumină, înțelepții,
Nu-ncap de aceia cu strâmbe concepții,
Iar tristul spectacol continuă-n toate:
Inepții din frunte ne bagă în noapte.
Și zilnic la știri ne bagă în ceață,
Minciuni cu duiumul ne spun verde-n față,
De nu mai vedem ce-i rău și ce-i bine,
Și-ajung să mă cert, române, cu tine.
Rod trist al atâtor discursuri de fală,
Împinși sunt românii spre orbecăială,
Iar eu, păcălitul, mai caut lumină,
Mă agăț de speranță… doar ea mă alină.
Lasă un răspuns